-- STINDARDUL ȘARPELE CU CAP DE LUP - SIMBOL ANCESTRAL AL GEȚILOR-PELASGI --
-- PARTEA a II-a --
Istoricul britanic Robert Vermaat a urmarit epopeea steagului-dragon, despre care scria ca „era inventat de neamul dahilor si preluat mai apoi de alte seminții cu care aceștia veniseră în contact”.
Citat din ”Istoria dragonului dahilor”, a lui Vermaat, publicată pe web-ul Vortigern Studies.
Persanii aminteau și ei de temuta castă a războinicilor „daha”, care se aliase cu triburi nomade din sudul Kazastanului, hărțuind granițele Imperiului Ahemenid.
Li se mai spunea daai, dai sau daoi și erau înrudiți cu masagetii ce ajunseseră din timpuri străvechi până în Urali.
Daoii au fost menționați în scris pentru prima dată în „inscripția daiva” a regelui persan Xerxes (486 – 465 i.C.).
Aceștia formau o satrapie subordonată regelui, locul lor de baștină fiind regiunea de jos a Râului Sardaria, unde se învecinau cu dacii-masageți (cu care erau și înrudiți).
Daoii erau renumiți ca războinici-arcași, având același steag de lupta: șarpele cu cap de lup.
Fiind mercenari, îi găsim în mărturiile despre bătălia de la Gaugamela (331 i.C.) luptând sub comanda regelui persan Darius III, apoi, după moartea acestuia, sub comanda nobilului Bessus.
Mai tarziu s-au aliat cu Alexandru Macedon, având o contribuție importantă în cucerirea regatului Punjab din India, unde au întemeiat ei înșiși case regale.
Dupa căderea Imperiului Ahemenid, daoii s-au scindat în mai multe triburi, cel mai important, parnii, punând, sub dinastia fraților Arsace, bazele unui regat independent.
Strabon afirmã cã primul Arsace era un om scit din tribul semi-nomad Parni, parte a trbiului Dahi, păstori nomazi care trãiau de-a lungul râului Ochus (Tejend sau Oxus), care au invadat şi cucerit Parthia.
Iustin este de acord cã Arsace era scit.
Sub Mitradat (171 – 138 i.e.n.), puternicul regat al războinicilor parți devine imperiu, alipind mai întâi regatele înrudite Bactria si Media, apoi Babilonia, Elamul.
Ajunsese sa ocupe teritoriile de azi ale Iranului, Irakului, Armeniei, părți din Turcia (aici construind mărețul sanctuar solar numit de turci „Nemrut Dagi”, adică o pronunție aglutinantă pentru „nemuritorii daci”), Georgia, Azerbaigean, Turkmenistan, Afganistan si Tajikistan si vremelnic teritorii din Pakistan, Siria, Liban, Israel si Palestina.
Peste tot pe aceste meleaguri, s-a găsit temutul stindard geto-dacic, șarpele cu cap de lup.
Cel mai important clan razboinic al parților se numea
Sureanu (posibil ca locul de baștină al neamului să fi fost zona Masivului Sureanu, unde, pe versantul vestic, se întindea Sarmizegetusa, dar și alte cetăți, iar la poale se afla stravechea Tărtăria).
Surenii erau cei care încoronau pe regii parți si aveau un vot important în Consiliul Regal, având și o puternică armată proprie.
În cronicile războaielor romano-parte, amintite de J.C.N. Coulston în “The draco standard” (publicat in Journal of Military Equipment Studies), steagul-dragon al dahilor este atestat încă de la prima dinastie partă, cea a Arsacilor (238 i.C.-224 d.C.).
Tot de aici aflăm că erau două modele oficiale ale steagului-dragon, unul roșu, al casei regale și unul cu corp verde, al militarilor.
În lucrarea „Tactica”, a istoricului expedițiilor lui Alexandru Macedon, Arrian, se arată că, clanul Sureanu avea un steag-dragon specific, tricolor:
roșu, albastru, galben!
--- VA URMA ---
-- PARTEA a II-a --
Istoricul britanic Robert Vermaat a urmarit epopeea steagului-dragon, despre care scria ca „era inventat de neamul dahilor si preluat mai apoi de alte seminții cu care aceștia veniseră în contact”.
Citat din ”Istoria dragonului dahilor”, a lui Vermaat, publicată pe web-ul Vortigern Studies.
Persanii aminteau și ei de temuta castă a războinicilor „daha”, care se aliase cu triburi nomade din sudul Kazastanului, hărțuind granițele Imperiului Ahemenid.
Li se mai spunea daai, dai sau daoi și erau înrudiți cu masagetii ce ajunseseră din timpuri străvechi până în Urali.
Daoii au fost menționați în scris pentru prima dată în „inscripția daiva” a regelui persan Xerxes (486 – 465 i.C.).
Aceștia formau o satrapie subordonată regelui, locul lor de baștină fiind regiunea de jos a Râului Sardaria, unde se învecinau cu dacii-masageți (cu care erau și înrudiți).
Daoii erau renumiți ca războinici-arcași, având același steag de lupta: șarpele cu cap de lup.
Fiind mercenari, îi găsim în mărturiile despre bătălia de la Gaugamela (331 i.C.) luptând sub comanda regelui persan Darius III, apoi, după moartea acestuia, sub comanda nobilului Bessus.
Mai tarziu s-au aliat cu Alexandru Macedon, având o contribuție importantă în cucerirea regatului Punjab din India, unde au întemeiat ei înșiși case regale.
Dupa căderea Imperiului Ahemenid, daoii s-au scindat în mai multe triburi, cel mai important, parnii, punând, sub dinastia fraților Arsace, bazele unui regat independent.
Strabon afirmã cã primul Arsace era un om scit din tribul semi-nomad Parni, parte a trbiului Dahi, păstori nomazi care trãiau de-a lungul râului Ochus (Tejend sau Oxus), care au invadat şi cucerit Parthia.
Iustin este de acord cã Arsace era scit.
Sub Mitradat (171 – 138 i.e.n.), puternicul regat al războinicilor parți devine imperiu, alipind mai întâi regatele înrudite Bactria si Media, apoi Babilonia, Elamul.
Ajunsese sa ocupe teritoriile de azi ale Iranului, Irakului, Armeniei, părți din Turcia (aici construind mărețul sanctuar solar numit de turci „Nemrut Dagi”, adică o pronunție aglutinantă pentru „nemuritorii daci”), Georgia, Azerbaigean, Turkmenistan, Afganistan si Tajikistan si vremelnic teritorii din Pakistan, Siria, Liban, Israel si Palestina.
Peste tot pe aceste meleaguri, s-a găsit temutul stindard geto-dacic, șarpele cu cap de lup.
Cel mai important clan razboinic al parților se numea
Sureanu (posibil ca locul de baștină al neamului să fi fost zona Masivului Sureanu, unde, pe versantul vestic, se întindea Sarmizegetusa, dar și alte cetăți, iar la poale se afla stravechea Tărtăria).
Surenii erau cei care încoronau pe regii parți si aveau un vot important în Consiliul Regal, având și o puternică armată proprie.
În cronicile războaielor romano-parte, amintite de J.C.N. Coulston în “The draco standard” (publicat in Journal of Military Equipment Studies), steagul-dragon al dahilor este atestat încă de la prima dinastie partă, cea a Arsacilor (238 i.C.-224 d.C.).
Tot de aici aflăm că erau două modele oficiale ale steagului-dragon, unul roșu, al casei regale și unul cu corp verde, al militarilor.
În lucrarea „Tactica”, a istoricului expedițiilor lui Alexandru Macedon, Arrian, se arată că, clanul Sureanu avea un steag-dragon specific, tricolor:
roșu, albastru, galben!
Comentarii
Trimiteți un comentariu