-- STINDARDUL ȘARPELE CU CAP DE LUP - SIMBOL ANCESTRAL AL GEȚILOR-PELASGI --
-- PARTEA I-a --
Șarpele cu cap de lup, steagul de luptă al geto-dacilor,
vine din istoria „tuturor începuturilor”, conform epopeei sumeriene „Atra Hasis”.
Era emblema zeului-păstor Daos și ulterior a fost nelipsit de la toate triburile de daoi, dai, dahi, daosi, geți, masageți, tirageți sau cum i s-a mai spus acestui neam glorios.
Cea mai veche reprezentare a steagului geto-dacic, șarpele cu cap de lup, se află (în poziție verticală), ca emblemă, pe templul închinat străvechiului zeu sumerian Dumuzi, din Uruk, Mesopotamia.
Dumu.Zi („Cel drept.Fiu” în sumeriană) era numit
„Daos-păstorul” și avea atributul de
“serb Anu” - „mielul lui Dumnezeu”, aflându-se pe lista regilor antediluvieni întocmită de preotul chaldean Berossus.
De aici aflăm, vechimea si semnificația numelui Șerban, dar și cea a cuvântului Dumnezeu -Dumuzi, cuvânt care se găsește acum doar in limba română! ).
Daos-păstorul a fost, conform listei lui Berossus, al cincilea rege divin de dinainte de Potop, în timpul “când regatul a coborât din ceruri, iar regi erau numai zeii”.
În epoca timpurie a civilizației sumeriene mesopotamiene (mileniul 4 i.C.), în textele de la Surupak, numele lui
Dumuzi-Daos apare însoțit de formula „ama.usum.gal”, însemnând „a carui mamă este dragonul ceresc”, arătând descendența cultică din zeița primordiala Tiamat, înfațișată ca dragon.
De aici si emblema sa, șarpele-dragon.
Dumuzi era nu numai un zeu al turmelor, ci si al vegetației, fiind prima divinitate din istoria religiilor care a acceptat moartea ca necesitate a continuării vieții.
Murind și inviind odată cu Natura, Dumuzi-Daos avea grijă ca recoltele să fie bogate.
Ca semn al însămânțării, al virilității, era numit și
„Taurul ceresc”.
Mai târziu, atributele sale aveau să fie transferate zeului MITHRA(sau MITRA), celebrul zeu solar, care poartă straie dacice, inclusiv cușma aristocratică și este mereu însoțit de un șarpe și un câine (transformat în lup mai târziu)
Dumuzi-Daos la sumerieni apare reprezentat cu un miel pe umar, cu mlădițe înmugurite ieșindu-i din umeri, iar emblema templului său era dragonul, șarpele cu cap de câine sau de lup.
Nu se știe unde a fost regatul prediluvian(înainte de potop) unde au domnit acești „zei”, legendele sumeriene localizând doar al doilea regat, format după Potop, în câmpiile din sudul Mesopotamiei.
Însă, se stie că cele mai vechi simboluri sumeriene, mai vechi cu peste 1.000 de ani decât înființarea Sumerului din Mesopotamia, au fost descoperite la Tărtăria, pe tăblițele de lut, unde apare și cultul solarului Taur Ceresc.
Întregul nucleu al vechii Europe (România, o parte din Bulgaria, Serbia) are denumiri... sumeriene, arătând de unde au migrat de fapt acești ”sumerieni” spre Mesopotamia.
Se știe că triburile dacice (Daos, în Tracia, era asimilat cu “Lupul”) aveau ca steag de luptă șarpele cu cap de lup, efigia zeului-păstor Daos.
DRACONUL a fost steagul de luptă al întregului neam al dacilor, daoșilor, daoilor, daalilor, danilor, geților si masageților!
-- VA URMA --
-- PARTEA I-a --
Șarpele cu cap de lup, steagul de luptă al geto-dacilor,
vine din istoria „tuturor începuturilor”, conform epopeei sumeriene „Atra Hasis”.
Era emblema zeului-păstor Daos și ulterior a fost nelipsit de la toate triburile de daoi, dai, dahi, daosi, geți, masageți, tirageți sau cum i s-a mai spus acestui neam glorios.
Cea mai veche reprezentare a steagului geto-dacic, șarpele cu cap de lup, se află (în poziție verticală), ca emblemă, pe templul închinat străvechiului zeu sumerian Dumuzi, din Uruk, Mesopotamia.
Dumu.Zi („Cel drept.Fiu” în sumeriană) era numit
„Daos-păstorul” și avea atributul de
“serb Anu” - „mielul lui Dumnezeu”, aflându-se pe lista regilor antediluvieni întocmită de preotul chaldean Berossus.
De aici aflăm, vechimea si semnificația numelui Șerban, dar și cea a cuvântului Dumnezeu -Dumuzi, cuvânt care se găsește acum doar in limba română! ).
Daos-păstorul a fost, conform listei lui Berossus, al cincilea rege divin de dinainte de Potop, în timpul “când regatul a coborât din ceruri, iar regi erau numai zeii”.
În epoca timpurie a civilizației sumeriene mesopotamiene (mileniul 4 i.C.), în textele de la Surupak, numele lui
Dumuzi-Daos apare însoțit de formula „ama.usum.gal”, însemnând „a carui mamă este dragonul ceresc”, arătând descendența cultică din zeița primordiala Tiamat, înfațișată ca dragon.
Dumuzi era nu numai un zeu al turmelor, ci si al vegetației, fiind prima divinitate din istoria religiilor care a acceptat moartea ca necesitate a continuării vieții.
Murind și inviind odată cu Natura, Dumuzi-Daos avea grijă ca recoltele să fie bogate.
Ca semn al însămânțării, al virilității, era numit și
„Taurul ceresc”.
Mai târziu, atributele sale aveau să fie transferate zeului MITHRA(sau MITRA), celebrul zeu solar, care poartă straie dacice, inclusiv cușma aristocratică și este mereu însoțit de un șarpe și un câine (transformat în lup mai târziu)
Dumuzi-Daos la sumerieni apare reprezentat cu un miel pe umar, cu mlădițe înmugurite ieșindu-i din umeri, iar emblema templului său era dragonul, șarpele cu cap de câine sau de lup.
Nu se știe unde a fost regatul prediluvian(înainte de potop) unde au domnit acești „zei”, legendele sumeriene localizând doar al doilea regat, format după Potop, în câmpiile din sudul Mesopotamiei.
Însă, se stie că cele mai vechi simboluri sumeriene, mai vechi cu peste 1.000 de ani decât înființarea Sumerului din Mesopotamia, au fost descoperite la Tărtăria, pe tăblițele de lut, unde apare și cultul solarului Taur Ceresc.
Întregul nucleu al vechii Europe (România, o parte din Bulgaria, Serbia) are denumiri... sumeriene, arătând de unde au migrat de fapt acești ”sumerieni” spre Mesopotamia.
Se știe că triburile dacice (Daos, în Tracia, era asimilat cu “Lupul”) aveau ca steag de luptă șarpele cu cap de lup, efigia zeului-păstor Daos.
DRACONUL a fost steagul de luptă al întregului neam al dacilor, daoșilor, daoilor, daalilor, danilor, geților si masageților!
-- VA URMA --
multumim
RăspundețiȘtergere