--- ISTORIA OILOR ROMÂNEȘTI ---
partea a III-a
Mulți păstori au ales să plece către sud-vest, întemeind acolo așezări.
Astfel, rasele au devenit în fosta Iugoslavie pramenka, cigaja, racka, valaska vitoroga, cea din urmă considerată rasă sârbească, deși se numește valaska, adică "românească", de la "vlah".
Este bine știut că majoritatea clasei nobiliare din Serbia era formată din descendenăi ai bogaților păcurari aromâni.
Aromânii sunt cei care au dus oaia "valahă" în întreaga peninsulă Balcanică.
Vlahii care au ajuns în munții Bulgariei au dus la formarea oii de munte bulgaresti, stavoplaninski țigăi.
Alt exemplu este țurcana transhumanta a oierilor transilvăneni, pe care până la sfârșitul Primului Razboi Mondial bulgarii au numit-o simplu tsurcana și atât.
Cand a survenit problema cu Cadrilaterul, specialiștii bulgari
i-au schimbat numele în... oaia de Svistov.
Există mulți specialiști care consideră că majoritatea oilor existente în Bulgaria își trag originea din oile românești.
Acum, însă, carabasa se numește în Bulgaria oaia de Plevna cu cap negru.
Serbia este singura țară din Balcani care recunoaște carabasa ca fiind originară din România.
Triburile aromânilor care au ajuns în Macedonia grecească și în Thesalia au adus cu ei rasele vlahiko, thaki (un fel de kivirgic), precum si rasele din grupa ruda (carnabat), sarakatsaniko, care este karakachan-ul saracacenilor si cutovlahilor din sudul Rodopilor, iar in restul Thesaliei, karagouniko, rasa de oi a karagunizilor.
Povestea oii spaniole este încurcată, dar extrem de interesantă. Pe de o parte, specialiștii susțin că oaia veche spaniolă este sora bună cu oaia dacică sau valahă, provenind amândouă din stravechea oaie scitică, despre care am vorbit la început.
Dar, pe de altă parte, țurcana transhumanta de Sibiu este considerata ca provenind din oile vechi... spaniole, Lacha si Chura.
Cum e posibil acest lucru? Cum puteau sa ajunga oile spaniole tocmai la Sibiu?
Singura explicatie găsită a fost aceea că, dupa cucerirea Daciei, au fost aduși păstori transhumanți din Spania, cu turmele lor cu tot, pentru a coloniza noua provincie.
Greu de crezut!
Aici erau oi din belsug, nu avea sens să vină coloniștii cu turmele lor.
Apoi, nici nu era foarte mare numarul coloniștilor veniți din Spania.
Și, nu în ultimul rând, nu cred că Dacia a fost colonizată cu ....pastori transhumanți.
Oamenii au fost adusi aici în primul rând pentru a lucra pământurile și pentru a exploata minele.
Deci, avem oaia spaniola, soră cu oaia dacică si țurcana de Sibiu, înrudită strâns cu oaia spaniolă.
Nici de data aceasta nu se recunoaste originea inrudirii. -
Nu e un lucru nou, din pacate.
Mereu s-a considerat că noi am luat totul de la toți, chiar și în păstorit, care este o ocupație străveche românească.
Până și ciobănescul nostru carpatin, dulăul de turmă, e considerat de unii ca luat din alte părți.
E revoltător ceea ce se peterce cu istoria noastră! -
Aromânii au pastrat tradiția oieritului cu mult mai multă dârzenie decât românii de la nordul Dunării.
Aromânii erau înconjurați din toate părțile de străini și de aceea și-au dezvoltat un puternic spirit de castă, conservator.
Și-au protejat și perpetuat cu multă grijă tradițiile, din tată în fiu.
Iată, de pildă, carlibana, care este toiagul păstorului la aromâni, are sculptat în capăt, capul de lup, stindardul geto-dacic.
E un lucru extraordinar, rămas din vremea dacilor.
Carlibana era un fel de sceptru al șefului familiei. -
Italienii încă mai au muflonul, oaia salbatica, din care provin o parte din rasele lor.
Dar după înfrângerea Daciei lui Decebal și includerea ei în cadrul Imperiului Roman, comerțul dintre Dacia si celelalte provincii a crescut mult, iar o parte din oile dacice au ajuns și în Peninsula Italică, contribuind, printre altele, și la îmbunătățirea genetică a raselor romane. -
În unele dialecte italiene există cuvinte foarte asemănătoare cu cele din "stocul" dacic.
De pildă, în graiurile din Valle d'Aniene, la est de Roma, la țap se spune "tzappu".
Ceea ce înseamnă că e posibil ca înainte de venirea triburilor italice în zonă să fi existat legături strânse cu Geto-Dacia și cu Balcanii.
Dacă ar fi să încercăm o recapitulare, am putea spune că în Carpați este nucleul păstoritului european sau, cel puțin, unul dintre nuclee, caci n-am vorbit de ce se întâmpla în țările nordice și în vestul Europei. -
Trebuie să ținem cont că, așa cum am spus la început, la noi au fost condițiile climatice cele mai propice pentru domesticirea oii.
Nordul era încă sub ghețuri, calota glaciară cobora până în Nordul Italiei, acoperea Germania și mare parte din Polonia, ca sa nu vorbesc de țările nordice.
În schimb, în Carpați, au fost condiții foarte bune pentru apariția păstoritului. -
Din acest nucleu carpatin, strămoșii noștri s-au extins spre răsărit, până în teritoriile actualelor țări Rusia și Ucraina - pe tot țărmul nordic al Mării Negre, până la Marea de Azov.
Spre nord, până în Slovacia și Polonia, adică până unde le-a permis clima și relieful.
Spre vest, în Ungaria, Elveția, Istria, Italia, cu aria reto-română, dar poate și cu alte zone, și rămâne deschisa discutia cu oaia spaniolă.
În sud-est, în Serbia, apoi în sud, în Bulgaria, Albania, Grecia și spre sud-est, în Turcia. -
Un adevărat imperiu "cucerit" de păstorii români!
O turmă normală avea de la o mie de oi în sus.
Dimitrie Cantemir vorbește in "Descriptio Moldaviae" de vreo trei mii de turme!
Unii sibieni foarte bogați ajungeau să stăpânească turme uriașe. Este atestat, de pildă, un cioban sibian care avea 40.000 de oi! -
Prin aceasta "colonizare" se explică mulțimea de toponime românești din toate zonele europene menționate mai sus.
Așa se explică asemănările lingvistice greu de explicat altfel, precum si urmele de tradiții autentic românești. -
Iată un exemplu: în Bosnia-Herțegovina, păstorii noștri au găsit locuri bune de păstorit, iar când au venit slavii peste ei, s-au refugiat în munți.
Și așa, avem acolo muntele numit Durmitor.
Și așa peste tot pe unde au ajuns, au dat nume locurilor.
În zonele mai deschise, aceste toponime nu s-au mai păstrat, căci s-au perindat mai multe neamuri.
În locurile cele mai greu accesibile, mai ales în munți, ai surpriza să găsești în toate aceste ținuturi nume străvechi românești.
Vechimea păstoritului la români și, am putea spune, primordialitatea lui la români, căci mai toate neamurile din partea asta a Europei de la geto-daci au învățat păstoritul, se vede și din balada populară ”Miorița”, care nu este atestată decât la români si aromâni. -
Nu numai că nu este atestată în altă parte, dar la noi au fost numărate 930 de variante!
Theodor Sperantia afirma în 1914 că ”Miorița” este un rest din cultul geto-dacic al cabirilor.
Și jocul arhaic "Capra" este la fel de vechi. -
Originea conflictului din Miorita pare să oglindească tot această expansiune a păstoritului. -
Este știut că între păstori se iscau frecvent conflicte din pricina pășunilor.
Toți erau în căutare de pășuni bune, pentru a avea oi mai mândre și mai "ortomane".
Da, ”Miorița” conține, pe lângă alte multiple semnificații, și amintirea sau dovada acestui proces de extindere a păstoritului dinspre Carpați spre teritoriile învecinate.
Ce se întâmplă azi cu păstoritul în Romania? -
Astăzi, în rândul urmașilor geto-dacilor, păstoritul nu mai ocupă locul pe care ar trebui să-l ocupe.
Numărul oilor scade foarte repede, pentru că din ce în ce mai puțini români aleg să se ocupe de creșterea lor.
În 2009, efectivele au scăzut cu o cincime față de anul anterior.
Unii specialisti estimeaza ca in 3-4 ani vom mai citi doar în cărți că in România s-au crescut cândva oi și capre. -
O prognoza extrem de pesimista! -
Oaia a reușit, în decursul timpului, să scape de foamete atâția și atâția oameni, iar păstoritul este atât de adânc înscris în existența și tradițiile noastre, încât putem spune că este însuși sufletul poporului român.
Fără păstorit, nu mai suntem noi înșine.
Putem spune într-un fel că, dacă piere păstoria, va "pieri" și România cea autentică.
(Referințe:Aurora Petan)
--- SFÂRȘIT ---
partea a III-a
Mulți păstori au ales să plece către sud-vest, întemeind acolo așezări.
Astfel, rasele au devenit în fosta Iugoslavie pramenka, cigaja, racka, valaska vitoroga, cea din urmă considerată rasă sârbească, deși se numește valaska, adică "românească", de la "vlah".
Este bine știut că majoritatea clasei nobiliare din Serbia era formată din descendenăi ai bogaților păcurari aromâni.
Aromânii sunt cei care au dus oaia "valahă" în întreaga peninsulă Balcanică.
Vlahii care au ajuns în munții Bulgariei au dus la formarea oii de munte bulgaresti, stavoplaninski țigăi.
Alt exemplu este țurcana transhumanta a oierilor transilvăneni, pe care până la sfârșitul Primului Razboi Mondial bulgarii au numit-o simplu tsurcana și atât.
Cand a survenit problema cu Cadrilaterul, specialiștii bulgari
i-au schimbat numele în... oaia de Svistov.
Există mulți specialiști care consideră că majoritatea oilor existente în Bulgaria își trag originea din oile românești.
Acum, însă, carabasa se numește în Bulgaria oaia de Plevna cu cap negru.
Serbia este singura țară din Balcani care recunoaște carabasa ca fiind originară din România.
Triburile aromânilor care au ajuns în Macedonia grecească și în Thesalia au adus cu ei rasele vlahiko, thaki (un fel de kivirgic), precum si rasele din grupa ruda (carnabat), sarakatsaniko, care este karakachan-ul saracacenilor si cutovlahilor din sudul Rodopilor, iar in restul Thesaliei, karagouniko, rasa de oi a karagunizilor.
Povestea oii spaniole este încurcată, dar extrem de interesantă. Pe de o parte, specialiștii susțin că oaia veche spaniolă este sora bună cu oaia dacică sau valahă, provenind amândouă din stravechea oaie scitică, despre care am vorbit la început.
Dar, pe de altă parte, țurcana transhumanta de Sibiu este considerata ca provenind din oile vechi... spaniole, Lacha si Chura.
Cum e posibil acest lucru? Cum puteau sa ajunga oile spaniole tocmai la Sibiu?
Singura explicatie găsită a fost aceea că, dupa cucerirea Daciei, au fost aduși păstori transhumanți din Spania, cu turmele lor cu tot, pentru a coloniza noua provincie.
Greu de crezut!
Aici erau oi din belsug, nu avea sens să vină coloniștii cu turmele lor.
Apoi, nici nu era foarte mare numarul coloniștilor veniți din Spania.
Și, nu în ultimul rând, nu cred că Dacia a fost colonizată cu ....pastori transhumanți.
Oamenii au fost adusi aici în primul rând pentru a lucra pământurile și pentru a exploata minele.
Deci, avem oaia spaniola, soră cu oaia dacică si țurcana de Sibiu, înrudită strâns cu oaia spaniolă.
Nici de data aceasta nu se recunoaste originea inrudirii. -
Nu e un lucru nou, din pacate.
Mereu s-a considerat că noi am luat totul de la toți, chiar și în păstorit, care este o ocupație străveche românească.
Până și ciobănescul nostru carpatin, dulăul de turmă, e considerat de unii ca luat din alte părți.
E revoltător ceea ce se peterce cu istoria noastră! -
Aromânii au pastrat tradiția oieritului cu mult mai multă dârzenie decât românii de la nordul Dunării.
Aromânii erau înconjurați din toate părțile de străini și de aceea și-au dezvoltat un puternic spirit de castă, conservator.
Și-au protejat și perpetuat cu multă grijă tradițiile, din tată în fiu.
Iată, de pildă, carlibana, care este toiagul păstorului la aromâni, are sculptat în capăt, capul de lup, stindardul geto-dacic.
E un lucru extraordinar, rămas din vremea dacilor.
Carlibana era un fel de sceptru al șefului familiei. -
Italienii încă mai au muflonul, oaia salbatica, din care provin o parte din rasele lor.
Dar după înfrângerea Daciei lui Decebal și includerea ei în cadrul Imperiului Roman, comerțul dintre Dacia si celelalte provincii a crescut mult, iar o parte din oile dacice au ajuns și în Peninsula Italică, contribuind, printre altele, și la îmbunătățirea genetică a raselor romane. -
În unele dialecte italiene există cuvinte foarte asemănătoare cu cele din "stocul" dacic.
De pildă, în graiurile din Valle d'Aniene, la est de Roma, la țap se spune "tzappu".
Ceea ce înseamnă că e posibil ca înainte de venirea triburilor italice în zonă să fi existat legături strânse cu Geto-Dacia și cu Balcanii.
Dacă ar fi să încercăm o recapitulare, am putea spune că în Carpați este nucleul păstoritului european sau, cel puțin, unul dintre nuclee, caci n-am vorbit de ce se întâmpla în țările nordice și în vestul Europei. -
Trebuie să ținem cont că, așa cum am spus la început, la noi au fost condițiile climatice cele mai propice pentru domesticirea oii.
Nordul era încă sub ghețuri, calota glaciară cobora până în Nordul Italiei, acoperea Germania și mare parte din Polonia, ca sa nu vorbesc de țările nordice.
În schimb, în Carpați, au fost condiții foarte bune pentru apariția păstoritului. -
Din acest nucleu carpatin, strămoșii noștri s-au extins spre răsărit, până în teritoriile actualelor țări Rusia și Ucraina - pe tot țărmul nordic al Mării Negre, până la Marea de Azov.
Spre nord, până în Slovacia și Polonia, adică până unde le-a permis clima și relieful.
Spre vest, în Ungaria, Elveția, Istria, Italia, cu aria reto-română, dar poate și cu alte zone, și rămâne deschisa discutia cu oaia spaniolă.
În sud-est, în Serbia, apoi în sud, în Bulgaria, Albania, Grecia și spre sud-est, în Turcia. -
Un adevărat imperiu "cucerit" de păstorii români!
O turmă normală avea de la o mie de oi în sus.
Dimitrie Cantemir vorbește in "Descriptio Moldaviae" de vreo trei mii de turme!
Unii sibieni foarte bogați ajungeau să stăpânească turme uriașe. Este atestat, de pildă, un cioban sibian care avea 40.000 de oi! -
Prin aceasta "colonizare" se explică mulțimea de toponime românești din toate zonele europene menționate mai sus.
Așa se explică asemănările lingvistice greu de explicat altfel, precum si urmele de tradiții autentic românești. -
Iată un exemplu: în Bosnia-Herțegovina, păstorii noștri au găsit locuri bune de păstorit, iar când au venit slavii peste ei, s-au refugiat în munți.
Și așa, avem acolo muntele numit Durmitor.
Și așa peste tot pe unde au ajuns, au dat nume locurilor.
În zonele mai deschise, aceste toponime nu s-au mai păstrat, căci s-au perindat mai multe neamuri.
În locurile cele mai greu accesibile, mai ales în munți, ai surpriza să găsești în toate aceste ținuturi nume străvechi românești.
Vechimea păstoritului la români și, am putea spune, primordialitatea lui la români, căci mai toate neamurile din partea asta a Europei de la geto-daci au învățat păstoritul, se vede și din balada populară ”Miorița”, care nu este atestată decât la români si aromâni. -
Nu numai că nu este atestată în altă parte, dar la noi au fost numărate 930 de variante!
Theodor Sperantia afirma în 1914 că ”Miorița” este un rest din cultul geto-dacic al cabirilor.
Și jocul arhaic "Capra" este la fel de vechi. -
Originea conflictului din Miorita pare să oglindească tot această expansiune a păstoritului. -
Este știut că între păstori se iscau frecvent conflicte din pricina pășunilor.
Toți erau în căutare de pășuni bune, pentru a avea oi mai mândre și mai "ortomane".
Da, ”Miorița” conține, pe lângă alte multiple semnificații, și amintirea sau dovada acestui proces de extindere a păstoritului dinspre Carpați spre teritoriile învecinate.
Ce se întâmplă azi cu păstoritul în Romania? -
Astăzi, în rândul urmașilor geto-dacilor, păstoritul nu mai ocupă locul pe care ar trebui să-l ocupe.
Numărul oilor scade foarte repede, pentru că din ce în ce mai puțini români aleg să se ocupe de creșterea lor.
În 2009, efectivele au scăzut cu o cincime față de anul anterior.
Unii specialisti estimeaza ca in 3-4 ani vom mai citi doar în cărți că in România s-au crescut cândva oi și capre. -
O prognoza extrem de pesimista! -
Oaia a reușit, în decursul timpului, să scape de foamete atâția și atâția oameni, iar păstoritul este atât de adânc înscris în existența și tradițiile noastre, încât putem spune că este însuși sufletul poporului român.
Fără păstorit, nu mai suntem noi înșine.
Putem spune într-un fel că, dacă piere păstoria, va "pieri" și România cea autentică.
(Referințe:Aurora Petan)
--- SFÂRȘIT ---
se mai spune despre noi cei din vale. Ce vremuri mai traim! dar sa stii rostul si asta o facei din trecut spre viitor traind in prezent! Greu l noi cei din vale. Multumiri mari. Minunat! Nu sunteti pe facebook dar toata dragostea noastra !
RăspundețiȘtergere