--- ISTORIA OILOR ROMÂNEȘTI ---
Păstorii din Carpați au cucerit Europa (și nu numai) cu turmele, încă din vremea geto-dacilor.
Ștefan Pușcașu este doctorand la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și are ca principală preocupare oaia românească.
A studiat, pe langa lucrari de specialitate, și lucrări de istorie, lingvistică, folclor, sociologie și altele, ajungând, inevitabil, la zona geto-dacică.
Cât de în urmă ne putem întoarce în timp ca să vorbim despre oi și păstorit pe teritoriul țării noastre?
Ne putem întoarce până la oaia straveche, numita de specialisti ovis vignei arkar, strămoașa tuturor raselor de oi din Europa.
Se consideră că din această oaie straveche s-a format
oaia scito-geto-dacică.
Nu se exclude posibilitatea ca oaia scito-geto-dacică să fi fost de fapt o subpopulație balcanică a oii arkar, adica o rasă ce s-a format în neolitic, în spatiul carpato-danubiano-pontic, în anii 5.000-4.000 înainte de Hristos.
Deci, in zona Carpaților avem, practic, cel mai important centru de formare a păstoritului din Europa.
Cum de tocmai aici?
Este bine știut că, încă din neolitic, Peninsula Balcanică constituia un loc foarte propice dezvoltării agriculturii și creșterii animalelor.
Zonele agricole europene se aflau în bazinele mijlociu si inferior al Dunării.
Oile au fost printre primele animale domesticite aici, alături de capre, vite, porci și cai.
Cum oile și caprele domesticite aveau nevoie de hrană diferită de cea a omului, acesta a trebuit să urmeze turmele în căutare de zone unde se găsea iarbă din abundență, apă și umbră.
Acestea trei sunt elementele fundamentale pentru o turmă.
Așa a luat naștere păstoritul, considerat printre cele mai vechi ramuri ale agriculturii omenești.
Să ne întoarcem însă la oaia geto-dacică.
Ce rase de oi avem astăzi ca urmașe ale acesteia?
Din oaia arkar a rezultat oaia scito-geto-dacică, din care provin cam toate grupele de rase de oi din Europa Centrala si de Est, din Balcani si din jurul Mării Negre, până in Georgia.
Concret, din oaia scito-geto-dacică au rezultat patru grupe:
grupa valaha (Zackel), care nu e altceva decat țurcana, grupa ruda si carnabat - țigaia și valaha cu coarne în tirbușon sau ratca.
Tot din oaia străveche scito-geto-dacică s-a desprins și
oaia veche, spaniola, din care provin rasele de oi din țările nordice și occidentale.
Deci, țurcana este oaia cea mai veche de pe teritoriul României, moștenita direct de la geto-daci.
Țurcana este oaia din interiorul Carpatilor.
Hașdeu spune că ”țurcană” este cuvânt vechi, geto-dacic, ce însemna "oaie, capră".
În unele zone ale țării exista tradiția numită "țurca", masca de capră cu care se colinda la solstițiu de iarnă, mai târziu de Crăciun.
În alte zone se numeste "turca", prin contaminare cu "turc", dar asta este o modificare târzie.
Țurca desemnează, de altfel, și caciula de oaie.
Oricum, lingvistii nu au reușit să găsească o origine pentru aceste cuvinte, semn ca sunt extrem de vechi.
Țurcana este o oaie rustică ce are și astăzi, după câteva mii de ani de evoluție, aceeași conformație, aceeași rezistență la boli, cât și aceeași grosime și lungime a firului de lână.
Dar si oaia ȚIGAIE este veche, ea este prezentă, de pildă, pe monumentul de la Adamclisi, deci ea exista în Dobrogea acum două mii de ani (poate chiar și mai mult, având în vedere că acest monument N-A FOST construit de Traian, ci el exista deja de cel puțin o mie de ani, fiind un trofeu al regelui Burebista, după ce, luptându-se cu oştile conducătorilor locali, a cucerit DRUBETIS, adică Dobrogea, ce făcea şi ea parte din planul de unificare/cucerire a întregii Tracii...)
În schimb, îmbrăcămintea dacilor de pe Columna lui Traian prezintă ciucuri lungi, care nu pot proveni decât de la oaia țurcană.
Țurcana este oaia de munte, cu lana aspră, care nu se îmbibă de apă atunci când plouă, iar Țigaia e subcarpatică și are lâna
semi-fină.
Să vorbum acum despre rasa RATCA.
Ratca sau valaha cu coarne în tirbușon e o rasa mai puțin cunoscută.
Și ea este veche, însă aria ei de răspândire este restrânsă, doar în Munții Banatului.
În plus, ea nu rezistă la deplasări lungi sau la pendularea sezonieră și din acest motiv este mai puțin cunoscută.
Nici de RUDA nu s-a prea auzit.
În aromână, aruda inseamna "lână fină", deci ruda este tot o țigaie.
Unii o consideră o rasă aparte, alții nu.
Este numita ori "ruda românească, cu cap negru", ori
"țigaia românească cu cap negru".
Denumirea oficială este "oaia cu cap negru de Teleorman (carabasa)".
(REFERINȚE, AURORA PETAN)
--- VA URMA ---
Păstorii din Carpați au cucerit Europa (și nu numai) cu turmele, încă din vremea geto-dacilor.
Ștefan Pușcașu este doctorand la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și are ca principală preocupare oaia românească.
A studiat, pe langa lucrari de specialitate, și lucrări de istorie, lingvistică, folclor, sociologie și altele, ajungând, inevitabil, la zona geto-dacică.
Cât de în urmă ne putem întoarce în timp ca să vorbim despre oi și păstorit pe teritoriul țării noastre?
Ne putem întoarce până la oaia straveche, numita de specialisti ovis vignei arkar, strămoașa tuturor raselor de oi din Europa.
Se consideră că din această oaie straveche s-a format
oaia scito-geto-dacică.
Nu se exclude posibilitatea ca oaia scito-geto-dacică să fi fost de fapt o subpopulație balcanică a oii arkar, adica o rasă ce s-a format în neolitic, în spatiul carpato-danubiano-pontic, în anii 5.000-4.000 înainte de Hristos.
Deci, in zona Carpaților avem, practic, cel mai important centru de formare a păstoritului din Europa.
Cum de tocmai aici?
Este bine știut că, încă din neolitic, Peninsula Balcanică constituia un loc foarte propice dezvoltării agriculturii și creșterii animalelor.
Zonele agricole europene se aflau în bazinele mijlociu si inferior al Dunării.
Oile au fost printre primele animale domesticite aici, alături de capre, vite, porci și cai.
Cum oile și caprele domesticite aveau nevoie de hrană diferită de cea a omului, acesta a trebuit să urmeze turmele în căutare de zone unde se găsea iarbă din abundență, apă și umbră.
Acestea trei sunt elementele fundamentale pentru o turmă.
Așa a luat naștere păstoritul, considerat printre cele mai vechi ramuri ale agriculturii omenești.
Să ne întoarcem însă la oaia geto-dacică.
Ce rase de oi avem astăzi ca urmașe ale acesteia?
Din oaia arkar a rezultat oaia scito-geto-dacică, din care provin cam toate grupele de rase de oi din Europa Centrala si de Est, din Balcani si din jurul Mării Negre, până in Georgia.
Concret, din oaia scito-geto-dacică au rezultat patru grupe:
grupa valaha (Zackel), care nu e altceva decat țurcana, grupa ruda si carnabat - țigaia și valaha cu coarne în tirbușon sau ratca.
Tot din oaia străveche scito-geto-dacică s-a desprins și
oaia veche, spaniola, din care provin rasele de oi din țările nordice și occidentale.
Deci, țurcana este oaia cea mai veche de pe teritoriul României, moștenita direct de la geto-daci.
Țurcana este oaia din interiorul Carpatilor.
Hașdeu spune că ”țurcană” este cuvânt vechi, geto-dacic, ce însemna "oaie, capră".
În unele zone ale țării exista tradiția numită "țurca", masca de capră cu care se colinda la solstițiu de iarnă, mai târziu de Crăciun.
În alte zone se numeste "turca", prin contaminare cu "turc", dar asta este o modificare târzie.
Țurca desemnează, de altfel, și caciula de oaie.
Oricum, lingvistii nu au reușit să găsească o origine pentru aceste cuvinte, semn ca sunt extrem de vechi.
Țurcana este o oaie rustică ce are și astăzi, după câteva mii de ani de evoluție, aceeași conformație, aceeași rezistență la boli, cât și aceeași grosime și lungime a firului de lână.
Dar si oaia ȚIGAIE este veche, ea este prezentă, de pildă, pe monumentul de la Adamclisi, deci ea exista în Dobrogea acum două mii de ani (poate chiar și mai mult, având în vedere că acest monument N-A FOST construit de Traian, ci el exista deja de cel puțin o mie de ani, fiind un trofeu al regelui Burebista, după ce, luptându-se cu oştile conducătorilor locali, a cucerit DRUBETIS, adică Dobrogea, ce făcea şi ea parte din planul de unificare/cucerire a întregii Tracii...)
În schimb, îmbrăcămintea dacilor de pe Columna lui Traian prezintă ciucuri lungi, care nu pot proveni decât de la oaia țurcană.
Țurcana este oaia de munte, cu lana aspră, care nu se îmbibă de apă atunci când plouă, iar Țigaia e subcarpatică și are lâna
semi-fină.
Să vorbum acum despre rasa RATCA.
Ratca sau valaha cu coarne în tirbușon e o rasa mai puțin cunoscută.
Și ea este veche, însă aria ei de răspândire este restrânsă, doar în Munții Banatului.
În plus, ea nu rezistă la deplasări lungi sau la pendularea sezonieră și din acest motiv este mai puțin cunoscută.
Nici de RUDA nu s-a prea auzit.
În aromână, aruda inseamna "lână fină", deci ruda este tot o țigaie.
Unii o consideră o rasă aparte, alții nu.
Este numita ori "ruda românească, cu cap negru", ori
"țigaia românească cu cap negru".
Denumirea oficială este "oaia cu cap negru de Teleorman (carabasa)".
(REFERINȚE, AURORA PETAN)
--- VA URMA ---
Comentarii
Trimiteți un comentariu