-- ABSOLUT SENZAŢIONAL! --
Vă vom spune povestea unui document atât de important că el a fost folosit spre a susţine întemeierea României moderne.
Grojdibodu este o comună situată în câmpia de sud a Olteniei, la jumătatea drumului dintre Corabia şi Bechet.
Pe actualul teritoriu al localităţii a existat o aşezare din neolitic, precum şi aşezarea geto-dacică Sicibida/Sygibida, nume provenit probabil de la neamul Siguinilor sau Syginii, una dintre cele 200 de ramuri ale tracilor de care aminteşte Herodot, părintele istoriei.
Mai târziu, tot aici a fiinţat un vicus roman şi ulterior o villa rustica, unde au fost încartiruite unităţi militare ale romanilor.
În anul 1842, preotul Popa Stan a găsit întâmplător, într-un şanţ al grădinii sale, două tăbliţe de bronz foarte reduse ca dimensiune, prinse între ele cu belciuge, pe care se află inscripţii romane pe toate cele patru feţe.
Tăbliţele cu pricina erau nici mai mult nici mai puţin decât o diplomă militară acordată la 22 martie 129 de către împăratul Hadrianus unor veterani care au luptat timp de un sfert de secol în armata romană şi pe care îi declara cetăţeni liberi, împropietărindu-i cu pământuri la Grojdibodu, unde îşi vor aşeza familiile şi gospodăriile, alături de populaţia existentă în zonă la vremea aceea.
Diploma face referire la trupe ce staţionau în Dacia Inferioară, sub procuratorul Plautius Caesianus, care s-a stabilit tot în provincia unde făcuse serviciul militar, adică în vicusul roman de la Grojdibodu.
Descoperitorul tăbliţelor, Popa Stan, le-a înmânat proprietarului moşiei, nimeni altul decât clucerul Dimitrie Cezianu.
Actul de proprietate a fost apoi donat vornicului Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, cu rugămintea de a fi expus în cabinetul de rarităţi al Muzeului Naţiunii.
De la moştenitorul acestuia, valorosul document a fost cerut de către Alexandru Ioan Cuza care l-a folosit într-un scop surprinzător.
Alexandru Ioan Cuza i-a oferit tăbliţele de bronz lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei .
Colecţia împăratului francez a stat la baza formării Muzeului de Antichităţi Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye, unde se află şi în prezent.
În partea finală a textului diplomei „honestae missionis” s-a menţionat că un duplicat al acesteia a fost încastrat în zidul din spate al templului Minervei de la Roma.
Ce spuneţi însă că la anul 129 moşia a primit-o Plautius Caesianus, ca la 1842 ea să aparţină lui Dimitrie Cezianu?
Neolitic, Sygibida dacică, vicus roman, villa rustica, Caesianus, Cezianu...
Asta da, continuitate!
Dacă cineva, contaminat de morbul lui Roesler, îşi mai închipuie că veteranii romani împroprietăriţi aici, împreună cu autohtonii daci, şi-au părăsit cu toţii acareturile şi au trecut Dunărea, pentru ca peste 1.000 de ani să se întoarcă exact în acelaşi loc, îl priveşte...
Sursa: Nicu Vintilă, „Anuarul Institutului de cercetări socio-umane C.S. Nicolăescu-Plopşor” nr.3/2002, după revista Hystoria.
Vă vom spune povestea unui document atât de important că el a fost folosit spre a susţine întemeierea României moderne.
Grojdibodu este o comună situată în câmpia de sud a Olteniei, la jumătatea drumului dintre Corabia şi Bechet.
Pe actualul teritoriu al localităţii a existat o aşezare din neolitic, precum şi aşezarea geto-dacică Sicibida/Sygibida, nume provenit probabil de la neamul Siguinilor sau Syginii, una dintre cele 200 de ramuri ale tracilor de care aminteşte Herodot, părintele istoriei.
Mai târziu, tot aici a fiinţat un vicus roman şi ulterior o villa rustica, unde au fost încartiruite unităţi militare ale romanilor.
În anul 1842, preotul Popa Stan a găsit întâmplător, într-un şanţ al grădinii sale, două tăbliţe de bronz foarte reduse ca dimensiune, prinse între ele cu belciuge, pe care se află inscripţii romane pe toate cele patru feţe.
Tăbliţele cu pricina erau nici mai mult nici mai puţin decât o diplomă militară acordată la 22 martie 129 de către împăratul Hadrianus unor veterani care au luptat timp de un sfert de secol în armata romană şi pe care îi declara cetăţeni liberi, împropietărindu-i cu pământuri la Grojdibodu, unde îşi vor aşeza familiile şi gospodăriile, alături de populaţia existentă în zonă la vremea aceea.
Diploma face referire la trupe ce staţionau în Dacia Inferioară, sub procuratorul Plautius Caesianus, care s-a stabilit tot în provincia unde făcuse serviciul militar, adică în vicusul roman de la Grojdibodu.
Descoperitorul tăbliţelor, Popa Stan, le-a înmânat proprietarului moşiei, nimeni altul decât clucerul Dimitrie Cezianu.
Actul de proprietate a fost apoi donat vornicului Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, cu rugămintea de a fi expus în cabinetul de rarităţi al Muzeului Naţiunii.
De la moştenitorul acestuia, valorosul document a fost cerut de către Alexandru Ioan Cuza care l-a folosit într-un scop surprinzător.
Alexandru Ioan Cuza i-a oferit tăbliţele de bronz lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei .
Colecţia împăratului francez a stat la baza formării Muzeului de Antichităţi Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye, unde se află şi în prezent.
În partea finală a textului diplomei „honestae missionis” s-a menţionat că un duplicat al acesteia a fost încastrat în zidul din spate al templului Minervei de la Roma.
Ce spuneţi însă că la anul 129 moşia a primit-o Plautius Caesianus, ca la 1842 ea să aparţină lui Dimitrie Cezianu?
Neolitic, Sygibida dacică, vicus roman, villa rustica, Caesianus, Cezianu...
Asta da, continuitate!
Dacă cineva, contaminat de morbul lui Roesler, îşi mai închipuie că veteranii romani împroprietăriţi aici, împreună cu autohtonii daci, şi-au părăsit cu toţii acareturile şi au trecut Dunărea, pentru ca peste 1.000 de ani să se întoarcă exact în acelaşi loc, îl priveşte...
Sursa: Nicu Vintilă, „Anuarul Institutului de cercetări socio-umane C.S. Nicolăescu-Plopşor” nr.3/2002, după revista Hystoria.
Comentarii
Trimiteți un comentariu