--- ADEVĂRURI INCOMODE --- ”Elitele intelectuale, de cea mai înaltă calitate, trebuie să guverneze.”
-- ADEVĂRURI INCOMODE --
În articolele sale din ziarul „Timpul“ şi în multele sale însemnări personale, poetul Mihai Eminescu a elaborat o teorie privind progresul şi dezvoltarea durabilă a României.
Realitatea prezentată de Eminescu, seamănă în anumite privinţe izbitor cu ceea ce se întâmplă în România de astăzi.
Poetul Mihai Eminescu nu a fost doar un scriitor de geniu, dar şi un cunoscut şi talentat jurnalist la sfârşitul de secol XIX, lucrând la ziarul „Timpul“.
Totodată, Eminescu studiase filosofia, istoria, mecanica, matematica şi chiar medicina, la care se adăuga cunoaşterea mai multor limbi străine.
Toate l-au ajutat, arată specialiştii, să creeze radiografii precise ale societăţii în care trăia, deşi avea şi articole controversate.
Puţini ştiu însă că Eminescu, în articolele şi însemnările sale, elaborase o adevărată teorie privind modul de conducere şi mai ales privind elementele care ar fi dus la progresul României.
Totodată, Eminescu, în special în articolele sale, critica societatea românească a vremurilor sale, care se aseamănă mult cu cea actuală.
În articolele sale din ”Timpul“, Eminescu propovăduia o ideea aparent stranie la prima vedere.
Acesta credea că modelul antic de conducere al statului este cel mai bun, iar un anumit tip de oligarhie care să conducă destinele ţării ar fi fost calea către progres.
”Făcând paralele între istoria deosebitelor state antice şi moderne ne-am convins că popoarele acelea au avut privilegiul de a imprima universului întreg caracterul lor, armele şi inteligenţa lor, signatura lor, cari s-au dezvoltat în mod firesc, ferite şi de demagogie şi de despotism, şi că forma cea mai normală şi mai sănătoasă a dezvoltării unei societăţi omeneşti este oligarhia”, scria Eminescu în ziarul ”Timpul“, pe 8 mai 1881.
În continuare Eminescu explică şi spune că această oligarhie ar neutraliza politicienii de meserie, demagogii şi trădătorii de neam, aşa cum se exprimă poetul.
„Statul demagogic e prea dominat de mici interese zilnice şi personale, el e condamnat de-a fi slab înlăuntru şi-n afară.
Şi, dacă prin puterea inerţiei, a obiceiului contractat de sute de ani, el continuă a merge câtva timp oarecum de la sine, vine o zi în care el nu rezistă discompunerii.
Mărimile lui improvizate şi fără tradiţii, meschine, interesate, ambiţioase n-au întru nimic a specula interesele publice, a trăda chiar patria lor în mâni străine.
Între oligarhi se va găsi un trădător sau doi, dar ei vor fi totdeauna neutralizaţi şi zdrobiţi de clasa lor proprie, care nu va îngădui ca, prin ajutor străin, unul dintre ei să se ridice asupra tuturor”, adaugă poetul.
Elitele intelectuale, de cea mai înaltă calitate, trebuie să guverneze.
Automat această oligarhie trebuie susţinută de elitele intelectuale care să se ocupe în permanenţă de bunăstarea statului, dar fără să facă o profesie de aceasta, precum politicienii, aşa cum spune Eminescu în acelaşi articol.
Poetul susţine că de reformele mari ale oricărui stat trebuie făcute de o elită, care să fie preocupată numai de acest lucru.
„Noi nu zicem aci că poporul trebuie esclus de la dirigerea afacerilor lui.
Nicicând libertăţile publice nu sunt mai vii, mai puternic simţite, practicate cu mai mult interes de binele comun de către toţi cetăţenii decât tocmai sub oligarhie.
Dovadă viaţa din comiţiile Romei, viaţa politică, sobră în orice punct, în comună şi în comitat în Anglia.
Dar sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.”, precizează poetul.
El era împotriva celor care ”fac din politică o speculă”
Totodată Eminescu se declară făţiş împotriva politicienilor de meserie, cei care nu au altă calificare decât politica, dintr-un stat demagogic, aşa cum era România în acele vremuri în viziunea poetului.
Acesta condamnă politicianul şi patriotul de faţadă, pe care îi numeşte ”declasaţi”.
”În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai”, preciza Eminescu în acelaşi articol.
Totodată poetul, aşa cum arată şi articolele sale, era un adept al dezvoltării naturale a statului, sau ”organice“, cum precizează acesta. Adică fără forme împrumutate din alte state şi potrivite pe realităţi româneşti. În special Eminescu se referă la legi împrumutate din alte state, implementate artificial pe realităţi româneşti şi efecte dezastuoase.
„La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă“, adăuga poetul.
Din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu, statul român trebuie lăsat să evolueze natural fără împrumuturi sau ciunţiri. Masa incultă şi lesne de amăgit .
Totodată, Eminescu, într-un alt articol din ”Timpul”, de această dată din 1878, radiografiază societatea românească arătând care sunt adevăratele elite.
”Civilizaţia omenească se-ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări, făcute de părinţi, totuşi trebue să-şi câştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor.
Prin urmare, cercul de oameni într-adevăr culţi, cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic.
Împrejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren”, arată poetul.
Dincolo de aceştia, însă, Eminescu spunea că este o masă mare de manevră, săracă şi vulnerabilă gata să fie asmuţită, de inculţi sau semidocţi cum se exprima poetul, asupra elitelor.
”Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie.
Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari-s crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, cari n-au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale”, adăuga poetul.
În articolele sale din ziarul „Timpul“ şi în multele sale însemnări personale, poetul Mihai Eminescu a elaborat o teorie privind progresul şi dezvoltarea durabilă a României.
Realitatea prezentată de Eminescu, seamănă în anumite privinţe izbitor cu ceea ce se întâmplă în România de astăzi.
Poetul Mihai Eminescu nu a fost doar un scriitor de geniu, dar şi un cunoscut şi talentat jurnalist la sfârşitul de secol XIX, lucrând la ziarul „Timpul“.
Totodată, Eminescu studiase filosofia, istoria, mecanica, matematica şi chiar medicina, la care se adăuga cunoaşterea mai multor limbi străine.
Toate l-au ajutat, arată specialiştii, să creeze radiografii precise ale societăţii în care trăia, deşi avea şi articole controversate.
Puţini ştiu însă că Eminescu, în articolele şi însemnările sale, elaborase o adevărată teorie privind modul de conducere şi mai ales privind elementele care ar fi dus la progresul României.
Totodată, Eminescu, în special în articolele sale, critica societatea românească a vremurilor sale, care se aseamănă mult cu cea actuală.
În articolele sale din ”Timpul“, Eminescu propovăduia o ideea aparent stranie la prima vedere.
Acesta credea că modelul antic de conducere al statului este cel mai bun, iar un anumit tip de oligarhie care să conducă destinele ţării ar fi fost calea către progres.
”Făcând paralele între istoria deosebitelor state antice şi moderne ne-am convins că popoarele acelea au avut privilegiul de a imprima universului întreg caracterul lor, armele şi inteligenţa lor, signatura lor, cari s-au dezvoltat în mod firesc, ferite şi de demagogie şi de despotism, şi că forma cea mai normală şi mai sănătoasă a dezvoltării unei societăţi omeneşti este oligarhia”, scria Eminescu în ziarul ”Timpul“, pe 8 mai 1881.
În continuare Eminescu explică şi spune că această oligarhie ar neutraliza politicienii de meserie, demagogii şi trădătorii de neam, aşa cum se exprimă poetul.
„Statul demagogic e prea dominat de mici interese zilnice şi personale, el e condamnat de-a fi slab înlăuntru şi-n afară.
Şi, dacă prin puterea inerţiei, a obiceiului contractat de sute de ani, el continuă a merge câtva timp oarecum de la sine, vine o zi în care el nu rezistă discompunerii.
Mărimile lui improvizate şi fără tradiţii, meschine, interesate, ambiţioase n-au întru nimic a specula interesele publice, a trăda chiar patria lor în mâni străine.
Între oligarhi se va găsi un trădător sau doi, dar ei vor fi totdeauna neutralizaţi şi zdrobiţi de clasa lor proprie, care nu va îngădui ca, prin ajutor străin, unul dintre ei să se ridice asupra tuturor”, adaugă poetul.
Elitele intelectuale, de cea mai înaltă calitate, trebuie să guverneze.
Automat această oligarhie trebuie susţinută de elitele intelectuale care să se ocupe în permanenţă de bunăstarea statului, dar fără să facă o profesie de aceasta, precum politicienii, aşa cum spune Eminescu în acelaşi articol.
Poetul susţine că de reformele mari ale oricărui stat trebuie făcute de o elită, care să fie preocupată numai de acest lucru.
„Noi nu zicem aci că poporul trebuie esclus de la dirigerea afacerilor lui.
Nicicând libertăţile publice nu sunt mai vii, mai puternic simţite, practicate cu mai mult interes de binele comun de către toţi cetăţenii decât tocmai sub oligarhie.
Dovadă viaţa din comiţiile Romei, viaţa politică, sobră în orice punct, în comună şi în comitat în Anglia.
Dar sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.”, precizează poetul.
El era împotriva celor care ”fac din politică o speculă”
Totodată Eminescu se declară făţiş împotriva politicienilor de meserie, cei care nu au altă calificare decât politica, dintr-un stat demagogic, aşa cum era România în acele vremuri în viziunea poetului.
Acesta condamnă politicianul şi patriotul de faţadă, pe care îi numeşte ”declasaţi”.
”În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai”, preciza Eminescu în acelaşi articol.
Totodată poetul, aşa cum arată şi articolele sale, era un adept al dezvoltării naturale a statului, sau ”organice“, cum precizează acesta. Adică fără forme împrumutate din alte state şi potrivite pe realităţi româneşti. În special Eminescu se referă la legi împrumutate din alte state, implementate artificial pe realităţi româneşti şi efecte dezastuoase.
„La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă“, adăuga poetul.
Din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu, statul român trebuie lăsat să evolueze natural fără împrumuturi sau ciunţiri. Masa incultă şi lesne de amăgit .
Totodată, Eminescu, într-un alt articol din ”Timpul”, de această dată din 1878, radiografiază societatea românească arătând care sunt adevăratele elite.
”Civilizaţia omenească se-ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări, făcute de părinţi, totuşi trebue să-şi câştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor.
Prin urmare, cercul de oameni într-adevăr culţi, cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic.
Împrejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren”, arată poetul.
Dincolo de aceştia, însă, Eminescu spunea că este o masă mare de manevră, săracă şi vulnerabilă gata să fie asmuţită, de inculţi sau semidocţi cum se exprima poetul, asupra elitelor.
”Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie.
Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari-s crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, cari n-au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale”, adăuga poetul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu