--- ADEVĂRATUL EMINESCU ---
PARTEA I-a
"Un poet nebun"...
Oare?!
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus şablonul unei fiinţe labile, neadaptate, pierdute în lumea sa de poet și care ar fi murit bolnav de sifilis.
Toţi am învăţat la şcoală despre un poet genial, dar cam nebun şi, în plus, cam reacţionar, antisemit, xenofob, şovin etc., aflat în perpetuu dezacord cu societatea şi chiar cu prietenii.
De această falsă imagine s-au lăsat păcăliţi inclusiv critici de talia lui George Călinescu.
CINE i-a confecţionat-o şi, mai ales, DE CE?
De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată?
De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca POET, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ZIARIST, cu o deosebită capacitate analitico-sintetică, de veritabil sociolog?
Astăzi ştim că, în realitate, Eminescu a fost un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi, mai ales, cea politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un jurnalist de excepţie, un vizionar, un reformator.
Campania de dezinformare şi de calomniere a lui Eminescu a început din timpul vieţii sale, fiind propagată insistent de către masonerie.
A fost apoi continuată de iudaism şi de toţi duşmanii României.
"Tinta" Eminescu încă preocupă diferite grupuri "elitiste" - extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor României.
Aşa cum remarca Theodor Codreanu,
"Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne.
Opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul ar fi un element nefast, inamicul public nr. 1 al democraţiei şi al statului român.
În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale."
Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională.
(Bibliografie: "A doua viaţă a lui Eminescu" - N. Georgescu, "Dubla sacrificare a lui Eminescu - Th. Codrean)
-- VA URMA --
PARTEA I-a
Oare?!
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus şablonul unei fiinţe labile, neadaptate, pierdute în lumea sa de poet și care ar fi murit bolnav de sifilis.
Toţi am învăţat la şcoală despre un poet genial, dar cam nebun şi, în plus, cam reacţionar, antisemit, xenofob, şovin etc., aflat în perpetuu dezacord cu societatea şi chiar cu prietenii.
De această falsă imagine s-au lăsat păcăliţi inclusiv critici de talia lui George Călinescu.
CINE i-a confecţionat-o şi, mai ales, DE CE?
De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată?
De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca POET, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ZIARIST, cu o deosebită capacitate analitico-sintetică, de veritabil sociolog?
Astăzi ştim că, în realitate, Eminescu a fost un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi, mai ales, cea politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un jurnalist de excepţie, un vizionar, un reformator.
Campania de dezinformare şi de calomniere a lui Eminescu a început din timpul vieţii sale, fiind propagată insistent de către masonerie.
A fost apoi continuată de iudaism şi de toţi duşmanii României.
"Tinta" Eminescu încă preocupă diferite grupuri "elitiste" - extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor României.
Aşa cum remarca Theodor Codreanu,
"Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne.
Opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul ar fi un element nefast, inamicul public nr. 1 al democraţiei şi al statului român.
În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale."
Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională.
(Bibliografie: "A doua viaţă a lui Eminescu" - N. Georgescu, "Dubla sacrificare a lui Eminescu - Th. Codrean)
-- VA URMA --
Comentarii
Trimiteți un comentariu