-URME STRĂBUNE, ÎN ÎNTREAGA EUROPĂ-
La capul lui este pusă o oală, la sfârșitul dansului oala e spartă, făcută bucăți, ielele sunt alungate.
Străbunii noștri GEŢI, au LĂSAT URME ADÂNCI ȘI NEMURITOARE pe unde au trecut!
”CĂLUȘUL”BRITANIC ÎȘI ARE ORIGINILE ÎN CARPAȚI .
Ceata lor vine din istorie și misterele lor se transmit din generație în generație, pe cale orală.
Dintr-un ritual plin de grele semnificații, astăzi a ajuns un dans la sărbători.
Dar faima călușarilor a depășit de mult hotarele României.
Un dans... "Halai - șa, hap, hap! / Dii, mai, dii!"; "Hei la șa!" Cei 7 sau 11 barbați se adună, fac un rând, un cerc, începe muzica, pământul e jucat în picioare, e lovit cu bețele.
Clopoțeii sună, dansatorii zboară prin aer; unul, mai urât, cu o mască pe față, face tot felul de giumbușlucuri.
Muzica se întețește, vătaful îi îndeamnă să joace, mai repde, mai repede: "Dii, măi, dii!".
Dansatorii sunt pe undeva pe sus. Se încolăcesc, se tăvălesc pe jos.
Aruncă bețele în aer, se aruncă și ei la pământ, și din nou în aer...
Un ritual?
Un copil este pus în mijlocul dansatorilor, aceștia sar peste el.
Va fi frumos, sănătos și isteț.
Cineva bolnav, luat de iele, este tratat și el. La capul lui este pusă o oală, la sfârșitul dansului oala e spartă, făcută bucăți, ielele sunt alungate.
Hărmălaia încetează, în curte revine pacea.
Jocul sau ritualul se mută la altă casă.
Ei sunt călușarii care poarta costume peste care sunt petrecute "harnașamentele".
Sunt Caii, cei care, printr-o minune transmisă din generație în generație, celebrează Zeul Cal.
CALUL, în vechime, avea o importanță deosebită în viața oamenilor.
Și nu numai ca animal de ajutor prin gospodărie sau animal folosit în lupte.
Calul era un fel de orologiu al strămoșilor noștri.
Iapa are, de obicei, două sezoane de reproducție, ambele situate în preajma echinocțiilor de primăvară și de toamnă.
Iepele se montează și fată în sezonul de primăvară (martie-aprilie), iar cele care rămân sterile se montează și fată în sezonul de toamnă.
Fătatul are loc după o lungă perioadă de gestație, egală, în medie, cu 340 de zile.
Dacă la acest interval de timp adaugăm zilele care pregătesc începerea unui nou ciclu de reproducție rezultă o perioada egală cu lungimea anului solar.
Împerecherea și fătatul cailor indicau momente-cheie ale calendarului popular: sfârșitul iernii si debutul anului agrar (martie) și sezonului pastoral (aprilie).
Un astfel de orologiu era fătatul mânjilor în preajma echinocțiului de primăvară, fenomen astronomic celebrat de multe popoare ale lumii vechi ca An Nou.
Comentarii
Trimiteți un comentariu