Abia în anul 335, creștinii ortodocși au preluat imaginea crucii ca semn al Învierii!
Da acest semn exista din timpuri imemoriale...
Complexul de cult de la Tărtăria este un izvor de cunoaștere transmisă neintrerupt de peste 7.000 de ani.
Printre alte simboluri, Cultura Cucuteniană a dăruit omenirii
„crucea cu raze, odor veselitor al Cuvântului”.
Cultura Tărtăria s-a dezvoltat în mileniul V Î.C. în arealul actualului județ Alba, de-a lungul malului stâng al Mureșului și a fost descoperită de cercetătorul clujean Nicolae Vlassa.
Religia practicată este una solară, evidențiată de simboluri sacre care dăinuie până în prezent, atât în forma imagistică, dar și ca forme de ritual rămase în tradiția folclorică românească.
Ceea ce deranjează cel mai mult pe istoricii ”clasici” este strămutarea primei civilizații din spațiul mesopotamian – așa cum se instituise la nivel internațional prin recunoașterea primordialității civilizației sumeriene – în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Tăblitele confectionate din lutul autohton, acoperite cu semne pictografice, găsite lângă un schelet, devansează istoria cu peste un mileniu, fiind anterioare celor asemănătoare, descoperite la Djemer Nasr, Kis si Uruk, datate la 3.300 i.C.
Profesorul italian Marco Merlini, unul dintre cei mai renumiți arheologi contemporani ai Europei, a avansat ipoteza că „Tărtăria marchează o tranziție de la un cult de tip matriarhal, al Mamei Primordiale, zeița a fecundității, la o alta formă de cult”.
Altarul Taurului Solar
Observația profesorului Marco Merlini este foarte valoroasă și se poate dovedi printr-o comparație cu altă descoperire extraordinară de pe teritoriul țării noastre, aceea a sanctuarului numit de arheologi ”Casa cerbului” de la Parta, din mănoasa luncă a Timișului, unde au înflorit așezări sedentare în aceeași perioadă, mileniul V Î.C.
Sanctuarul, o constructie făcută din lut si nuiele, in care comunitatea își venera zeitatea duală, era compartimentat in două camere, cea a altarului și cea în care se aduceau ofrandele.
În camera altarului se afla un soclu de formă paralelipipedică, lucrat din lut, pe care erau așezate două statuete, care făceau corp comun, dar aveau două capete, unul de taur, iar celălalt un cap de femeie cu fața acoperită de o mască rituală.
Aceasta alăturare dintre taur si femeie simboliza forța creatoare. Era un cult al fecundității și fertilitatii, venerat în organizările de tip matriarhal.
Plăcuța dreptunghiulară de la Tărtăria reprezintă un astfel de sanctuar, cu sala altarului, care adăpostește zeitatea duală, în centru, precedată de camera în care avea loc abluțiunile (dreapta) și urmată de camera unde se aduceau ofrandele (stânga).
Zeitatea duală din camera altarului de la Tărtăria diferă de cea de la Parta doar printr-un simbol: în dreapta capului taurin nu mai apare femeia cu masca ritualică, ci crucea cu raze!
Șu.Re.Anu
Până la ora actuală, la Tărtăria apare cea mai veche reprezentare a acestui simbol, crucea cu raze.
Interpretările care s-au dat simbolurilor de pe plăcuțele de la Tărtăria sunt multiple, multi sugerând că nu pot fi puse in corelare cu simbolurile sumeriene, care aveau să apară o mie de ani mai târziu.
Numai că, în Sumerul mesopotamian au apărut ca scriere deja ...structurată!
Conform scrierii sumeriene, pe plăcuțele ritualice de la Tărtăria apar zeul Su (pronuntie Saue), reprezentat de simbolul „H” – (scărița) – si zeul Anu, reprezentat de „crucea cu raze”.
Este pentru prima dată în istorie când apar ambele simboluri religioase.
Casta preoțească a perpetuat aceste simboluri, oriunde a ajuns în peregrinările misionare.
Și poate nu întamplător Tărtăria se află la poalele Muntilor ... Su.Re.Anu, trei ipostaze ale divinității solare primordiale, regăsite în cultul de la Tărtăria, în religia egipteană și în religia mesopotamiană.
Toate, având ca simbol crucea cu raze si ca animal devotat sarpele, simbol al energiei.
Su sau Saue de la Tărtăria este cel mai vechi si cel mai enigmatic zeu al Timpurilor de Început.
Este reprezentat cu două fețe, privind în direcții opuse și a fost venerat, dupa cum s-a dovedit arheologic, pentru prima dată pe aceste meleaguri, în sanctuarul de la Tărtăria.
O mie de ani mai târziu a fost preluat sau pur și simplu ”dus” cu vreun val migrator în Sumer, unde era zeitate secundară, numit Saue – grafic ”H”-, Usmu și Ara.
El i-a cedat locul de zeitate supremă și simbolul (crucea cu raze) lui Anu, așa cum reiese după un cilindru neobabilonian aflat în Muzeul Britanic.
În Egipt, apare mai târziu ca Re și Ra, având ca simbol inițial crucea în cerc, apoi discul înaripat.
Crucea cu raze apare la noi și pe ceramica din Munții Orăștiei, iar zeul cu două capete apare pe monedele geto-dacice.
Ion, fiul lui Saue
Virgiliu a lăsat mărturie că, un zeu cu două capete ajunsese și pe meleagurile italiene, când populația autohtonă trăia în semisălbaticie.
Tot de la Virgiliu știm că îl chema Ion (rebotezat de romani Yanus) și era fiul Soarelui făcut cu o pământeancă, fiica regelui Atenei.
Deci un semizeu, fiu al lui Saue, care îi preluase insigna de zeu cu două capete, dar și furca solară, „Y”.
Misteriile cultului lui Sa se regăsesc și azi în dansul solar al călușarilor.
Crucea cu raze mai apare si pe ceramica foarte veche si necercetată din Munții Buzăului, iar în Argedava, cetatea lui Burebista, apare si in zilele noastre în cimitirul din
Popești-Novaci, pe cruci din secolul trecut .
Casta războinicilor
Odată cu preluarea puterii religioase și laice de către bărbați, crucea cu raze apare și pe scuturile războinicilor.
Din nou, cea mai veche reprezentare apare în România, mai stilizată, în mormântul getic regal de la Agighiol, sec. IV i.C., fiind un element protector obligatoriu pe coifurile daco-geților
Apoi îl vedem mai elaborat pe scuturile geto-dacilor, de pe Columna lui Traian si identic pe un sigiliu sumerian, reprezentand trei credinciosi care aduc ofrande în templul zeului Anu!
Vedem, deci, acest simbol transmis în timp și spațiu de casta preoților Zeului-Soare, apoi de colegiile militare, iar ulterior de colegiile funerare, care l-au folosit pe cruci până în sec. XIX, după cum se poate vedea în cimitirul din Argedava și din Scăieni.
Ipoteza halucinantă a runelor maghiare (sic!)
E bine de amintit că pe Internet circulă „istoria” halucinantă a unor ”cercetători” maghiari, cum că toate simbolurile descrise mai sus fac parte din ...”scrierea runică maghiară”!!!(sic!)
Sandor Forrai a și publicat un volum intitulat ”Scrierea runică ungurească antică”, în care ”identifică” runele maghiare (?) cu simbolurile apărute în cultura Tărtăria, Turdaș – Vinca!
Mâine-poimâine vom citi în ”analele” unor astfel de ”cercetători” despre vechimea năucitoare – 7000 ani – a prezenței maghiare în acest areal!...(sic!:)
Noroc cu Muzeul Virtual organizat la Departamentul XIV al Primăriei din Roma, care acordă un amplu spațiu unui studiu, cu expertize competente, asupra artefactelor și asupra scheletelor găsite ”in situm” la Tărtăria și care au confirmat existența aceleiași tipologii umane ca a populației care a trăit întotdeauna pe aceste meleaguri.
Populație care „a inventat pentru prima dată în istoria civilizațiilor scrierea sacră, ca mod de comunicare cu Zeul Soare”, dupa cum se exprimă cercetătoarea americană Maria Gimbutas.
Sfânta Cruce cu raze la creștini
”Bucură-te, semnul adevăratei bucurii/
Bucură-te, izbavirea vechiului blestem/
Bucură-te, comoară,
pentru zavistie în pământ ascunsă/
Bucură-te, cea ce Te-ai arătat cu stele închipuită /
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului Bucură-te, scară pe înalțime rezemată, mai înainte arătată („H”)/ Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită /
Bucură-te, rana demonilor, cea mult suspinată /
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului /
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii /
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților / Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc /
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare, astăzi, a creștinilor!”.
La creștinii ortodocși, crucea, cu raze în centrul ei, este semnul Învierii, e crucea dătătoare de viață.
Ea ne amintește de vechimea și importanța spirituală a simbolurilor „H” si ”crucea cu raze,” „odor veselitor al Cuvântului”:
O contopire unică a celor două simboluri, taurul ceresc si soarele, a fost descoperită la zece kilometri de Constanța, în satul Cumpăna, unde a fost identificată o asezare rurală din secolul II D.C.
Comentarii
Trimiteți un comentariu