MOTTO:
”Lucrurile se leagă și se întind prin adâncurile istoriei în toate colțurile lumii, prin toate neamurile, până la Limba Sacră
(Limba Primară-Limba Veche-Limba Priscă -Limba Bătrână-Limba Străbunilor noștri.)”
Și acum câteva întrebări:
Ce legătură poate fi între daco-geți, geți, s-geți/sciți (ge/ce), saka și saka-soni/saxoni, veneratori ai sabiei si calului, cuceritorii Britaniei romane în anii 400, în frunte cu Horsa/Horse-za-Horse?
Și de ce iuții, cei care au cucerit Britannia alături de saxoni, cei iuți la mânie, to jute/a sări în engleză, au același nume ca iudeii, iuda fiind tribul eminamente luptător al evreilor și yuddha însemnând luptă în sanscrită și Ieud, satul din Maramureș înseamnă loc de bătălie?
De ce se cheamă Scandinavia, patria goților cum zice Iordanes, Insula Scandza?
Scan- e rădăcina veche germanică pentru shame/schame/skan. Scanza- ză scan.
Vine din tăiere, sk, sek, sak și înseamnă înfrângere, rușine, tăiere. Locul înfrângerii, al exilului, al rusșinii.
Despre ce rusine să fie vorba?
Putem adăuga aici reperele date de Iordanes în ”Getica” lui controversată, precum și harta Danemarcei la 900 pe care scrie Dacia/Datia.
De ce Burebista și Ariovist/Ariobista (conducătorul germanilor suebi în același timp, anii 60 ÎHr) au nume atât de asemănătoare?
Unul înseamnă,probabil, mânie mare, bur=mare iar bist=bestie, furie, iar celălalt mania arienilor, ario, ario-bist?
Ce legătură era între germanici (deutch si dutch--pronunțat ”daci”) și geto-daci?
De ce pumnalul e dagger, dakker, dăcar în toate limbile germanice?
Ce putem întelege din limba româna daca -ză la sfârșit pronuntat uneori -ță e articolul?
Gălbeaza devine găl-bea-ză, adică cel (-ză) ce e (bea/be) gal (gial, gelu, galben).
Gal bân= ban de aur, galben.
Gold e gald, gal-d, dă-gal, galbenul.
Și Tisa fiind de fapt T(he) Iza, T-iza, apA, fiind o Iza mai mare, în care aceasta se și varsă.
Dar si Iza mai mare, izvoruL, nu doar un izvor, iza, e mai mica decat Tamisa, The-ma-iza, Iza cea Mare.
Acoperamânt devine A-cop-cerământ.
Cerement în engleza veche înseamnă voal, acoperitor al capului negru de înmormântare, cernit.
Întelegând corect engleza, ”rom-gleza”, engleza dacilor, înțelegem mai bine româna?
Și ce alte multe limbi?
Să fie silabele cuvinte în româna?
Să fie cuvintele de fapt... propoziții?
Să conteze topica silabelor mult mai mult ca pronunția vocalelor si chiar a consoanelor?
Oare de ce învățăm noi, românii, așa repede engleza?
Și aproape orice limbă străină, mai ales cele indo-europene?
Am lansat doar câteva direcții.
Cei interesați pot intui unde merge drumul acesta.
Lucrurile se leagă și se întind prin adâncurile istoriei în toate colțurile lumii, prin toate neamurile, până la limba sacră, primară, limba veche, limba bătrână, limba priscă, limba străbnilor noștri geți.
-- SFÂRȘIT --
(preluare de la DRAGOȘ BIRLEA)
”Lucrurile se leagă și se întind prin adâncurile istoriei în toate colțurile lumii, prin toate neamurile, până la Limba Sacră
(Limba Primară-Limba Veche-Limba Priscă -Limba Bătrână-Limba Străbunilor noștri.)”
Ce legătură poate fi între daco-geți, geți, s-geți/sciți (ge/ce), saka și saka-soni/saxoni, veneratori ai sabiei si calului, cuceritorii Britaniei romane în anii 400, în frunte cu Horsa/Horse-za-Horse?
Și de ce iuții, cei care au cucerit Britannia alături de saxoni, cei iuți la mânie, to jute/a sări în engleză, au același nume ca iudeii, iuda fiind tribul eminamente luptător al evreilor și yuddha însemnând luptă în sanscrită și Ieud, satul din Maramureș înseamnă loc de bătălie?
De ce se cheamă Scandinavia, patria goților cum zice Iordanes, Insula Scandza?
Scan- e rădăcina veche germanică pentru shame/schame/skan. Scanza- ză scan.
Vine din tăiere, sk, sek, sak și înseamnă înfrângere, rușine, tăiere. Locul înfrângerii, al exilului, al rusșinii.
Despre ce rusine să fie vorba?
Putem adăuga aici reperele date de Iordanes în ”Getica” lui controversată, precum și harta Danemarcei la 900 pe care scrie Dacia/Datia.
De ce Burebista și Ariovist/Ariobista (conducătorul germanilor suebi în același timp, anii 60 ÎHr) au nume atât de asemănătoare?
Unul înseamnă,probabil, mânie mare, bur=mare iar bist=bestie, furie, iar celălalt mania arienilor, ario, ario-bist?
Ce legătură era între germanici (deutch si dutch--pronunțat ”daci”) și geto-daci?
De ce pumnalul e dagger, dakker, dăcar în toate limbile germanice?
Ce putem întelege din limba româna daca -ză la sfârșit pronuntat uneori -ță e articolul?
Gălbeaza devine găl-bea-ză, adică cel (-ză) ce e (bea/be) gal (gial, gelu, galben).
Gal bân= ban de aur, galben.
Gold e gald, gal-d, dă-gal, galbenul.
Și Tisa fiind de fapt T(he) Iza, T-iza, apA, fiind o Iza mai mare, în care aceasta se și varsă.
Dar si Iza mai mare, izvoruL, nu doar un izvor, iza, e mai mica decat Tamisa, The-ma-iza, Iza cea Mare.
Acoperamânt devine A-cop-cerământ.
Cerement în engleza veche înseamnă voal, acoperitor al capului negru de înmormântare, cernit.
Întelegând corect engleza, ”rom-gleza”, engleza dacilor, înțelegem mai bine româna?
Și ce alte multe limbi?
Să fie silabele cuvinte în româna?
Să fie cuvintele de fapt... propoziții?
Să conteze topica silabelor mult mai mult ca pronunția vocalelor si chiar a consoanelor?
Oare de ce învățăm noi, românii, așa repede engleza?
Și aproape orice limbă străină, mai ales cele indo-europene?
Am lansat doar câteva direcții.
Cei interesați pot intui unde merge drumul acesta.
Lucrurile se leagă și se întind prin adâncurile istoriei în toate colțurile lumii, prin toate neamurile, până la limba sacră, primară, limba veche, limba bătrână, limba priscă, limba străbnilor noștri geți.
-- SFÂRȘIT --
(preluare de la DRAGOȘ BIRLEA)
Comentarii
Trimiteți un comentariu