-- BRADUL SI VÂSCUL - SIMBOLURILE VIEȚII ETERNE --
-- BRADUL -- , cuvânt preluat nealterat din tezaurul cultural al dacilor, este considerat în simbolismul spiritual un arbore sacru, care face legătura între pământ şi cer şi reprezintă mişcarea ascendentă a vieţii.
În credinţa şi tradiţia populară românească, mirificul brad simbolizează arborele cosmic, posedă proprietăţi magico-mitice şi este, în acelaşi timp, leac pentru o sumedenie de boli.
Se cunoaşte foarte puţin faptul că şi geto-dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nunta sau la moartea cuiva.
Obiceiul încă se pastreză în regiuni din Oltenia şi sudul Banatului.
Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea şi natura.
La nuntă, încă există obiceiul împodobirii unui brad cu ornamente din hârtie și fructe, de obicei în curțile casei de la țară.
Ȋn jurul bradului se organizează o mică petrecere care are menirea de a le ura casă de piatră celor care se căsătoresc.
La naștere, se obișnuia ca fiecărui copil să i se dăruiască un brad, în natura, care ii devenea “frate” și pe care trebuia să-l îngrijească pană la moarte.
Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele şi panglici simboliză pomul vieţii, arborele fertilizator, de bun augur.
Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ştergarele şi iile.
- VÂSCUL - considerat acum o plantă reprezentativă a sărbătorilor de iarnă, a fost mai întâi un simbol religios păgân, cu sute de ani înainte de apariţia creştinismului.
O confirmare a acestui lucru apare la Origene care spune despre tracul Zamolxis care învăţase pe druizi, printre altele, divinaţia . Socrate spune într-unul din dialogurile lui Platon :
”Eu am învăţat această incantaţie acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori.”
Deci , din învățăturile Zalmoxiene druizii vedeau Vâscul ca pe un simbol sacru, ce avea atât puteri magice, cât şi proprietăţi de vindecare.
De fapt, planta era atât de sacră pentru druizi, încât, dacă doi duşmani se întâlneau din greşeală sub un copac în care creştea vâsc, îşi lăsau armele, se salutau şi făceau un pact de pace până a doua zi.
Când găseau vâsc crescând într-un stejar, druizii îl tăiau cu un cuţit de aur şi aveau grijă ca planta să nu atingă pământul, pentru a nu-şi pierde proprietăţile sacre.
În aceeaşi zi, sacrificau doi boi pentru a sărbători evenimentul norocos.
Popoarele războinice opreau luptele cu ajutorul vâscului.
Pentru strămoşii noştri, vâscul vindeca boli, sporea fertilitatea oamenilor şi a animalelor, era un mod de protecţie împotriva vrăjitoarelor şi aduce noroc.
Ȋn Antichitate, popoarele celtice credeau că vâscul a fost creat de un fulger luminos care a pătruns în stejar, dându-i astfel proprietăți magice.
Planta veșnic verde, vâscul era celebrat ca simbol al vieții eterne; lipsa de rădăcină îl făcea să fie considerat de esență divină, un fiu al cerului.
Grecii și apoi romanii au considerat și ei vâscul drept o plantă sacră, această credință ajungând pâna în Evul Mediu și fiind extrem de răspândită, atât în Europa apuseană, cât și în cea răsăriteană.
Vâscul este considerat o plantă sacră, un simbol al norocului, al prosperității și nu în ultimul rând, pentru cei aflați la vârsta tinereții, un simbol al iubirii.
Există multe descântece și ritualuri prin care tinerele îşi află ursitul cu ajutorul acestui element.
Femeii care va pune crenguƫe de vâsc sub perna în noaptea din Ajunul Crăciunului, negreşit îi va apărea în vis soțul hărăzit.
Tradiția românească spune că la Sărbătorile de iarnă, de Crăciun și Anul Nou, vâscul trebuie pus deasupra ușii de la intrare fiindcă aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii și alungă bolile.
Vâscul a fost considerat leac pentru infertitilitate şi se spune că femeile care se lasă sărutate sub vâsc vor avea şanse mai mari de a rămâne însărcinate.
Legenda spune că druizii şi celţii îşi hrăneau animalele cu vâsc în credinţa că această plantă cu puteri magice le va aduce fertilitatea.
Tradiţia sărutatului sub vâsc a început în Anglia. Legenda mai spune că fetele prinse sub vâsc nu au voie să refuze sărutul.
Potrivit unei superstiţii străvechi, cele care refuză sărutul vor avea ghinion în dragoste în următorul an şi nu vor lega nicio relaţie trainică.
Astăzi, dacă un cuplu se sărută sub vâsc se spune că va avea o relaţie lungă şi fericită.
Sărutul sub vâsc se practică nu doar în noaptea de Anul Nou, ci şi în prima zi din an.
Obiceiul vechi spune că atunci când un băiat sărută o fată sub vâsc, trebuie să rupă şi una din bobiţele albe ale vâscului.
Dacă dintr-o ramură de vâsc au fost rupte toate bobiţele, atunci nimeni nu ar mai trebui să se sărute în acel loc.
În credinţa şi tradiţia populară românească, mirificul brad simbolizează arborele cosmic, posedă proprietăţi magico-mitice şi este, în acelaşi timp, leac pentru o sumedenie de boli.
Se cunoaşte foarte puţin faptul că şi geto-dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nunta sau la moartea cuiva.
Obiceiul încă se pastreză în regiuni din Oltenia şi sudul Banatului.
Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea şi natura.
La nuntă, încă există obiceiul împodobirii unui brad cu ornamente din hârtie și fructe, de obicei în curțile casei de la țară.
Ȋn jurul bradului se organizează o mică petrecere care are menirea de a le ura casă de piatră celor care se căsătoresc.
La naștere, se obișnuia ca fiecărui copil să i se dăruiască un brad, în natura, care ii devenea “frate” și pe care trebuia să-l îngrijească pană la moarte.
Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele şi panglici simboliză pomul vieţii, arborele fertilizator, de bun augur.
Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ştergarele şi iile.
- VÂSCUL - considerat acum o plantă reprezentativă a sărbătorilor de iarnă, a fost mai întâi un simbol religios păgân, cu sute de ani înainte de apariţia creştinismului.
O confirmare a acestui lucru apare la Origene care spune despre tracul Zamolxis care învăţase pe druizi, printre altele, divinaţia . Socrate spune într-unul din dialogurile lui Platon :
”Eu am învăţat această incantaţie acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori.”
Deci , din învățăturile Zalmoxiene druizii vedeau Vâscul ca pe un simbol sacru, ce avea atât puteri magice, cât şi proprietăţi de vindecare.
De fapt, planta era atât de sacră pentru druizi, încât, dacă doi duşmani se întâlneau din greşeală sub un copac în care creştea vâsc, îşi lăsau armele, se salutau şi făceau un pact de pace până a doua zi.
Când găseau vâsc crescând într-un stejar, druizii îl tăiau cu un cuţit de aur şi aveau grijă ca planta să nu atingă pământul, pentru a nu-şi pierde proprietăţile sacre.
În aceeaşi zi, sacrificau doi boi pentru a sărbători evenimentul norocos.
Popoarele războinice opreau luptele cu ajutorul vâscului.
Pentru strămoşii noştri, vâscul vindeca boli, sporea fertilitatea oamenilor şi a animalelor, era un mod de protecţie împotriva vrăjitoarelor şi aduce noroc.
Ȋn Antichitate, popoarele celtice credeau că vâscul a fost creat de un fulger luminos care a pătruns în stejar, dându-i astfel proprietăți magice.
Planta veșnic verde, vâscul era celebrat ca simbol al vieții eterne; lipsa de rădăcină îl făcea să fie considerat de esență divină, un fiu al cerului.
Grecii și apoi romanii au considerat și ei vâscul drept o plantă sacră, această credință ajungând pâna în Evul Mediu și fiind extrem de răspândită, atât în Europa apuseană, cât și în cea răsăriteană.
Vâscul este considerat o plantă sacră, un simbol al norocului, al prosperității și nu în ultimul rând, pentru cei aflați la vârsta tinereții, un simbol al iubirii.
Există multe descântece și ritualuri prin care tinerele îşi află ursitul cu ajutorul acestui element.
Femeii care va pune crenguƫe de vâsc sub perna în noaptea din Ajunul Crăciunului, negreşit îi va apărea în vis soțul hărăzit.
Tradiția românească spune că la Sărbătorile de iarnă, de Crăciun și Anul Nou, vâscul trebuie pus deasupra ușii de la intrare fiindcă aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii și alungă bolile.
Vâscul a fost considerat leac pentru infertitilitate şi se spune că femeile care se lasă sărutate sub vâsc vor avea şanse mai mari de a rămâne însărcinate.
Legenda spune că druizii şi celţii îşi hrăneau animalele cu vâsc în credinţa că această plantă cu puteri magice le va aduce fertilitatea.
Tradiţia sărutatului sub vâsc a început în Anglia. Legenda mai spune că fetele prinse sub vâsc nu au voie să refuze sărutul.
Potrivit unei superstiţii străvechi, cele care refuză sărutul vor avea ghinion în dragoste în următorul an şi nu vor lega nicio relaţie trainică.
Astăzi, dacă un cuplu se sărută sub vâsc se spune că va avea o relaţie lungă şi fericită.
Sărutul sub vâsc se practică nu doar în noaptea de Anul Nou, ci şi în prima zi din an.
Obiceiul vechi spune că atunci când un băiat sărută o fată sub vâsc, trebuie să rupă şi una din bobiţele albe ale vâscului.
Dacă dintr-o ramură de vâsc au fost rupte toate bobiţele, atunci nimeni nu ar mai trebui să se sărute în acel loc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu