-- BRAD-COLIND-CRĂCIUN --
-- CRĂCIUNUL --
Poporul nostru Dac (dacii erau GEȚII din zona carpato-balcano-danubiano-pontică) are nu numai o vechime si o permanență multimilenară pe aceste locuri, ci și o cultură populară cu adânci rădăcini în timp si ramificații în spațiu.
Solstițiul de iarnă are loc cu câteva zile înainte de 25 decembrie.
Pe 22 decembrie este cea mai scurtă zi a anului, apoi ziua începe ușor să crească, deci era normal pentru ”păgâni” să desemneze această dată ca ziua nașterii sau “renașterii” SOARELUI.
În secolul IV, atunci când Imperiul Roman a adoptat creștinismul, majoritatea religiilor celebrau nașterea zeilor lor pe 25 decembrie (vezi Horus, Mitra, Dionis, Attis, Krishna).
Originea Crăciunului este confundată de cele mai multe ori cu sărbătoarea creștină a nașterii lui Iisus Hristos.
Povestea Craciunului își are însă, rădăcinile foarte adânci, în culturi ”păgâne”, cu milenii întregi mai vechi decât creștinismul.
Pe 25 decembrie era sărbătorită cu mare fast ziua nașterii SOARELUI.
În Roma Antică, în apropiere de 25 decembrie avea loc o sărbătoare numită SATURNALIA, una din cele mai mari sărbători ale anului (invicti natalis de invincibil soare).
În cadrul acesteia, romanii îl celebrau pe zeul Saturn.
Sărbătoarea începea pe 17 decembrie, ținea până pe 23 decembrie și era caracterizată de OFERIREA DE DARURI, ospăț, cântări.
Preoții lui Saturn cărau coroane de crengi veșnic verzi în timpul procesiunii în cadrul templelor ”păgâne”.
Alegerea datei de 25 decembrie pentru sărbătorirea Crăciunului a fost adoptată abia în anul 350 după Hristos, de către Papa Iulius I, care a încercat astfel să facă trecerea mai ușoară a romanilor de la vechea religie politeistă la creștinism.
Mai multi specialiști în istorie, etnografie sau lingvistică, printre care si Densusianu, Alexandru Graur sau Alexandru Rosetti arată ca apelativul Crăciun derivă din latinescul ”creatio”, ceea ce înseamnă creație.
Totodată, aceștia arată că aceeași semnificație o avea și la
Geto-Daci, aceea de creație.
CRĂCIUN ÎNSEMNA CREAȚIE!
Etnograful Petru Caraman considera că a fost vorba de un zeu SOLAR, comun popoarelor indo-europene, cu aceleași veleități de CREATOR.
Iată cum marcau Crăciunul vechile popoare ale Europei, la fel cu Geto-Dacii, unde FOCUL-LUMINA era elementul central.
În primul rând se ardea butucul în noaptea Ajunului, obicei întâlnit la geto-daci, celți, germani, sau slavi .
Apoi roțile de foc erau aruncate la vale de pe coline, un obicei foarte răspândit în trecut la germani și valahi, rămas chiar si în anumite zone ale Romaniei de azi.
În legendele populare, Moș Crăciun este strămoșul Neamului păstorilor Geto-Daci, sau MOȘ ARIMIN, cum scrie pe tăblițele de aur de la Sinaia.
La Crăciun se coceau Crăciuneii și se mai coc și azi în unele zone din Geto-Dacia (vezi ZONA MOLDAVĂ).
Crăciunelul reprezenta ENERGIA INFINITĂ A CULTULUI SOLAR, a Luminii.
CRĂCIUNELUL, ÎN FORMĂ DE OPT PE ORIZONTALĂ, SIMBOLUL INFINITULUI, REPREZINTĂ INFINITUL ENERGIEI CREATOARE!
Pentru a atrage prozeliți si a face mai ușoară tranziția la noua religie, Crăciunul a fost ”creștinizat”.
El a fost inclus în povești creștine, precum cea în care Crăciun ar fi fost un cioban... rău(!) la suflet care a refuzat să o primeasca pe Fecioara Maria să nască în stâna sa.
Primită de soția acestuia pe ascuns, Maria a născut.
Răzbunător, Crăciun ar fi încercat sa-și ucidă soția, dar i-au fost tăiate mâinile ca prin minune.
Automat, Fecioara Maria a făcut o minune si a lipit mâinile ciobanului Crăciun.
De atunci, Crăciun îmbunat a împărțit cadouri în special nevoiașilor.
Craciunul creștin ar fi început sa apară abia odată cu secolul al IV lea e.n. si a devenit o continuare a sărbatoririi sfântului Nicolae.
Cei mai multi dintre ignoranții neinformați corect, cred că Iisus s-a nascut pe 25 decembrie, fapt pentru care sărbatorim Crăciunul cu atâta fast.
Nimic mai aberant, până și in mediul bisericesc se recunoaște faptul ca data nașterii `mântuitorului` este necunoscută.
Procesul cu Mos Crăciun a fost un amalgam de obiceiuri si credințe din surse diferite.
Astazi Joulupukki al Finlandei seamană cu americanul Santa Claus.
Popularitatea cultului american este indreptățită întrucât în Finlanda chiar există reni, sunt aproape de cercul polar Korvatunturi (Muntele Ureche, langa Cercul Polar), iar marketingul și-a facut datoria.
În Statele Unite si Canada, Moș Crăciun poartă numele de Santa Claus, în China il avem pe Shengdan Laoren.
În Anglia este Tatăl Crăciun (Father Christmas), cu o haină și o barbă mult mai lungă.
În Franta, este cunoscut ca Pere Noel.
În Germania, copiii își primesc cadourile de la Christindl, Kris Kringle, Copilul Christos.
În țările vorbitoare de limbă spaniolă exista multe similaritați, dar si multe diferențe.
America Latină și Spania fiind predominant catolice, pentru multe dintre aceste țări, Copilul Iisus sau el Nińo Jesus, aduce cadouri copiilor (Costa Rica, Columbia si parti din Mexic).
În Brazilia si Peru, se numeste Papai Noel.
În Puerto Rico, copiii primesc daruri de la Cei Trei Regi pe 6 Ianuarie, aceasta sărbătoare fiind numită și Epifania, Ziua Celor Trei Regi.
Copiii pun iarbă sub pat pentru cămilele regilor, iar aceasta este înlocuită cu daruri.
În Italia, Babbo Natale, care inseamna Father Christmas, este Moșul.
Copiii îsi pun o pereche de încălțăminte lângă ușă în ziua de Epifanie si în dimineața următoare găsesc mici cadouri si bomboane.
Italia, ca si Spania, Portugalia si alte țări de origine latină respectă Epiphany, numita si “Micul Craciun” – Little Christmas.
În Spania, copiii isi lasă încălțămintea sub pomul de Crăciun în noaptea de 5 Ianuarie, iar Cei Trei Regii (Regii Magi – Melchor, Gaspar si Baltasar) apar in dimineața următoare.
În Maroc, Moș Crăciun este cunoscut ca Peter cel Negru (Black Peter).
În Japonia este numit “Santa no ojisan”, adica “Unchiul Santa”.
In Suedia, Jultomten ne vizitează in seara dinaintea zilei de Crăciun, trăgând cu el un mare sac julklappar (cadouri de Craciun) prin zăpada mare si grea.
Pă Norsk (in norvegiana) “Julenissen” ajunge in seara zilei de 24 Decembrie.
În Olanda, mai este numit Kerstman.
-- BRADUL DE CRĂCIUN --
este, la rândul său, element ”pagân”, fiind un mod de consacrare a unui arbore sacru.
În mitologia noastră populară, Arborele Cosmic este Bradul care, a fost si rămâne prezent în toate riturile de trecere ale țăranului, de la naștere si pâna la moarte, în datinile ce țin de ciclurile calendaristice, a sărbătorilor fixe sau mobile.
Fiind un „personaj” important în folclorul național, ca un tovarăș de viață, e amintit în legende, balade, basme, colinde, proverbe, strigături și în toate creațiile spirituale legate de străvechiul fond mitologic.
Marele etnograf, profesorul Romulus Vulcănescu, face un rezumat al tuturor ritualurilor în care este inclus BRADUL:
„ca arbore de naștere, de înfrățire simbolică între noul născut si un braduț ... ca arbore de nuntă care ține loc de mire în prenunta sau nunta mortului, „simulacrul bradului” sau stâlpul de nuntă folosit în ritul public al urcării pe stâlp pentru a lua din vârf însemnele nunții, năframa, smocul de busuioc și plosca cu vin si a le înmâna miresii. Ca arbore fertilizator împlantat între pomii fructiferi, ca arbore de bun augur în colindele invernale, ca arbore de judecată (bradul de juramânt si bradul justitiar), ca arbore funerar pus la capul mormântului si care ajută în marea trecere a sufletului peste Apa Sâmbetei sau Marea Neagra, ca arbore de pomană substituit printr-un pom fructifer; ca stâlpi de armidean si ca monument stilimorf, coloana cerului, în jurul căreia gravitează o bună parte din daimonologia, semideologia si erologia mitica”.
-- COLINDUL --
este o neprețuită zestre spirituală, pe care o mostenim din moși-strămoși.
Din vremuri vechi, colindele, datinile si obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată școală de virtuți morale, întărind simțămintele de frățietate si de bună înțelegere.
Suntem singurul popor de pe glob, care are colinde.
În zilele noastre colindul copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat, din păcate, aspect de... cerșetorie.
În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea si emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe si cântând ''Noi umblam să colindam''
În unele zone ale țării se păstreaza tradiția ca tinerii, care colindă sa fie îmbracati în costume populare.
Colindele sunt adaptate de colindători la situatia celor în fața cărora le cânta, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel etc.
Colindele au fost în mare parte acaparate de tăvălugul religios, care abate atenia de la Crăciun spre... ficțiunea nașterii personajului Iisus: ''În drum spre Vicleim'', ''Nasterea domnului'', ''Vestirea pastorilor'', ''Închinarea pastorilor", ''Pornirea magilor dupa stea'', ''Închinarea magilor'' si colindele sfintilor aferenti.
Colindele ADEVĂRATE sunt foarte vechi, precrestine, nu se referă deci la nașterea lui Iisus ci, în realitate, sunt balade (Miorița a fost la origine colindă si în Ardeal așa a rămas pâna azi).
Colindele, considerate sacre, aveau un statut cu totul aparte față de restul folclorului.
Inițial se cântau la Solstițiul de iarnă, celebrând victoria LUMINII asupra întunericului.
ADEVĂRATUL COLINDAT se desfășoară în seara și noaptea de Crăciun.
Colindătorii se adună în cete bine rânduite.
Colindatorilor propriu-ziși li se alatură câțiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci si traiste, darurile primite.
Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă să nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.
Odată intrați în curtea casei, colindătorii își deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunați în prag.
Cântecele sunt întotdeauna însoțite de dansuri.
După ce cântecele și dansurile din fața casei s-au terminat, gazda își invită colindătorii în casă.
Aici, înainte de așezarea la masă pentru ospățul comun, vătaful cetei poruncește să se cânte alte cateva colinde.
Numarul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei si de belșugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindaătorilor.
Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta laica sau crestina)
Odata cu oficializarea creștinismului, acesta nu a interzis praznicele anterioare, foarte puternic înrădăcinate în tradiție, interzicere ce ar fi dus la respingerea noii religii și ar fi provocat mari tulburări, ci le-a „creștinat”, și-a altoit propriile sărbători pe trunchiul celor vechi.
În paralel, au început sa apară cântecele de stea, cele care se referă strict la evenimentul sărbatorit, la `nasterea mântuitorului`.
Repertoriul acestora s-a tot îmbogățit în decursul veacurilor, în detrimentul VECHILOR COLINDE.
Neînregistrate, acele cântece AUTENTICE, de demult, aproape s-au pierdut în întregime.
În multe colinde strămoșești este amintit LER împărat și apare refrenul `Lerui-Ler` pentru cinstirea memoriei împăraților Galeriu cel Batran si Galeriu cel Tânaăr, care au schimbat denumirea Imperiului Roman în IMPERIUL DAC.
Acesta este de fapt cel mai de seamă act istoric la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV.
Dimitrie Cantemir relateaza că ” Ler, Aler Domnul ” rezultă din: (Ga)Ler(Ius) Aler(Ius) Dominus (imperator).
Este un argument în plus pentru identificarea celor doi Galerius cu ” Ler Împăratul ” dacilor.
Trebuie reținut faptul că „ Ler Împăratul ”, care apare în folclorul românesc, este de fapt acest „împărat dac” Galerius.
Pentru identificarea lui Ler Împăratul cu Galerius I și II pledează concluziile lui N.A. Constantinescu, care tratează proveniența lui Ler din Galeriu, ca și din Valeriu.
Acesta vorbește de „figura legendară a lui Ler Împărat” (legat și de „Leru-i Ler” din colinde) pus în concordanță cu numele amintite.
El dovedește că Dacii, nu numai că nu au dispărut, dar din neamul dac s-au ridicat mari personalități.
Obiceiuri de iarna precum coronița pusa pe ușă sau în casă si umblatul cu capra sunt obiceiuri tot cu rădăcini așa zis păgâne.
Evoluția căciulii roșii a GEȚILOR, implicit si a DACILOR, în căciula (tot ROȘIE !) a lui Moș Crăciun și a lui Mos Nicolae/Santa Claus, aduce aminte de căciula phrygiană, getică, ajunsă cunoscută în varianta roșie ca si „caciulă a libertații”.
Costumul roșu (a lui Mos Crăciun - Santa Claus) a fost adaptat culorii căciulii.
Moțul căciulii se purta atârnat pe frunte,după pileusul geto-dac, dar fiindca acum modelul s-a schimbat, devenind mult mai alungit decât în antichitate.
Sărbatoarea Revelionului semnifică închinare la zeul IANUS si provine din antichitatea greco-romană, dar cu rădăcini adânci pelasgo-getice.
Practic mai sunt 2 luni până la terminarea anului, Ianuarie (vezi Ianus) si Februarie.
Anul Nou dacic este sărbătorit la 1 MARTIE , când natura se revigorează.
Deci, NOI, URMAȘII DE GETO-DACI mai avem de asteptat un pic...Revelionul.
Și cum oamenii trebuie sa fie fericiți si la aceste evenimente de iarnă, vă doresc,
💖 SĂRBĂTORIȚI CU FERICIRE, GETO-DACILOR!💖 ~DACIA~
-- CRĂCIUNUL --
Poporul nostru Dac (dacii erau GEȚII din zona carpato-balcano-danubiano-pontică) are nu numai o vechime si o permanență multimilenară pe aceste locuri, ci și o cultură populară cu adânci rădăcini în timp si ramificații în spațiu.
Solstițiul de iarnă are loc cu câteva zile înainte de 25 decembrie.
Pe 22 decembrie este cea mai scurtă zi a anului, apoi ziua începe ușor să crească, deci era normal pentru ”păgâni” să desemneze această dată ca ziua nașterii sau “renașterii” SOARELUI.
În secolul IV, atunci când Imperiul Roman a adoptat creștinismul, majoritatea religiilor celebrau nașterea zeilor lor pe 25 decembrie (vezi Horus, Mitra, Dionis, Attis, Krishna).
Originea Crăciunului este confundată de cele mai multe ori cu sărbătoarea creștină a nașterii lui Iisus Hristos.
Povestea Craciunului își are însă, rădăcinile foarte adânci, în culturi ”păgâne”, cu milenii întregi mai vechi decât creștinismul.
Pe 25 decembrie era sărbătorită cu mare fast ziua nașterii SOARELUI.
În Roma Antică, în apropiere de 25 decembrie avea loc o sărbătoare numită SATURNALIA, una din cele mai mari sărbători ale anului (invicti natalis de invincibil soare).
În cadrul acesteia, romanii îl celebrau pe zeul Saturn.
Sărbătoarea începea pe 17 decembrie, ținea până pe 23 decembrie și era caracterizată de OFERIREA DE DARURI, ospăț, cântări.
Preoții lui Saturn cărau coroane de crengi veșnic verzi în timpul procesiunii în cadrul templelor ”păgâne”.
Alegerea datei de 25 decembrie pentru sărbătorirea Crăciunului a fost adoptată abia în anul 350 după Hristos, de către Papa Iulius I, care a încercat astfel să facă trecerea mai ușoară a romanilor de la vechea religie politeistă la creștinism.
Mai multi specialiști în istorie, etnografie sau lingvistică, printre care si Densusianu, Alexandru Graur sau Alexandru Rosetti arată ca apelativul Crăciun derivă din latinescul ”creatio”, ceea ce înseamnă creație.
Totodată, aceștia arată că aceeași semnificație o avea și la
Geto-Daci, aceea de creație.
CRĂCIUN ÎNSEMNA CREAȚIE!
Etnograful Petru Caraman considera că a fost vorba de un zeu SOLAR, comun popoarelor indo-europene, cu aceleași veleități de CREATOR.
Iată cum marcau Crăciunul vechile popoare ale Europei, la fel cu Geto-Dacii, unde FOCUL-LUMINA era elementul central.
În primul rând se ardea butucul în noaptea Ajunului, obicei întâlnit la geto-daci, celți, germani, sau slavi .
Apoi roțile de foc erau aruncate la vale de pe coline, un obicei foarte răspândit în trecut la germani și valahi, rămas chiar si în anumite zone ale Romaniei de azi.
În legendele populare, Moș Crăciun este strămoșul Neamului păstorilor Geto-Daci, sau MOȘ ARIMIN, cum scrie pe tăblițele de aur de la Sinaia.
La Crăciun se coceau Crăciuneii și se mai coc și azi în unele zone din Geto-Dacia (vezi ZONA MOLDAVĂ).
Crăciunelul reprezenta ENERGIA INFINITĂ A CULTULUI SOLAR, a Luminii.
CRĂCIUNELUL, ÎN FORMĂ DE OPT PE ORIZONTALĂ, SIMBOLUL INFINITULUI, REPREZINTĂ INFINITUL ENERGIEI CREATOARE!
Pentru a atrage prozeliți si a face mai ușoară tranziția la noua religie, Crăciunul a fost ”creștinizat”.
El a fost inclus în povești creștine, precum cea în care Crăciun ar fi fost un cioban... rău(!) la suflet care a refuzat să o primeasca pe Fecioara Maria să nască în stâna sa.
Primită de soția acestuia pe ascuns, Maria a născut.
Răzbunător, Crăciun ar fi încercat sa-și ucidă soția, dar i-au fost tăiate mâinile ca prin minune.
Automat, Fecioara Maria a făcut o minune si a lipit mâinile ciobanului Crăciun.
De atunci, Crăciun îmbunat a împărțit cadouri în special nevoiașilor.
Craciunul creștin ar fi început sa apară abia odată cu secolul al IV lea e.n. si a devenit o continuare a sărbatoririi sfântului Nicolae.
Cei mai multi dintre ignoranții neinformați corect, cred că Iisus s-a nascut pe 25 decembrie, fapt pentru care sărbatorim Crăciunul cu atâta fast.
Nimic mai aberant, până și in mediul bisericesc se recunoaște faptul ca data nașterii `mântuitorului` este necunoscută.
Procesul cu Mos Crăciun a fost un amalgam de obiceiuri si credințe din surse diferite.
Astazi Joulupukki al Finlandei seamană cu americanul Santa Claus.
Popularitatea cultului american este indreptățită întrucât în Finlanda chiar există reni, sunt aproape de cercul polar Korvatunturi (Muntele Ureche, langa Cercul Polar), iar marketingul și-a facut datoria.
În Statele Unite si Canada, Moș Crăciun poartă numele de Santa Claus, în China il avem pe Shengdan Laoren.
În Anglia este Tatăl Crăciun (Father Christmas), cu o haină și o barbă mult mai lungă.
În Franta, este cunoscut ca Pere Noel.
În Germania, copiii își primesc cadourile de la Christindl, Kris Kringle, Copilul Christos.
În țările vorbitoare de limbă spaniolă exista multe similaritați, dar si multe diferențe.
America Latină și Spania fiind predominant catolice, pentru multe dintre aceste țări, Copilul Iisus sau el Nińo Jesus, aduce cadouri copiilor (Costa Rica, Columbia si parti din Mexic).
În Brazilia si Peru, se numeste Papai Noel.
În Puerto Rico, copiii primesc daruri de la Cei Trei Regi pe 6 Ianuarie, aceasta sărbătoare fiind numită și Epifania, Ziua Celor Trei Regi.
Copiii pun iarbă sub pat pentru cămilele regilor, iar aceasta este înlocuită cu daruri.
În Italia, Babbo Natale, care inseamna Father Christmas, este Moșul.
Copiii îsi pun o pereche de încălțăminte lângă ușă în ziua de Epifanie si în dimineața următoare găsesc mici cadouri si bomboane.
Italia, ca si Spania, Portugalia si alte țări de origine latină respectă Epiphany, numita si “Micul Craciun” – Little Christmas.
În Spania, copiii isi lasă încălțămintea sub pomul de Crăciun în noaptea de 5 Ianuarie, iar Cei Trei Regii (Regii Magi – Melchor, Gaspar si Baltasar) apar in dimineața următoare.
În Maroc, Moș Crăciun este cunoscut ca Peter cel Negru (Black Peter).
În Japonia este numit “Santa no ojisan”, adica “Unchiul Santa”.
In Suedia, Jultomten ne vizitează in seara dinaintea zilei de Crăciun, trăgând cu el un mare sac julklappar (cadouri de Craciun) prin zăpada mare si grea.
Pă Norsk (in norvegiana) “Julenissen” ajunge in seara zilei de 24 Decembrie.
În Olanda, mai este numit Kerstman.
-- BRADUL DE CRĂCIUN --
este, la rândul său, element ”pagân”, fiind un mod de consacrare a unui arbore sacru.
În mitologia noastră populară, Arborele Cosmic este Bradul care, a fost si rămâne prezent în toate riturile de trecere ale țăranului, de la naștere si pâna la moarte, în datinile ce țin de ciclurile calendaristice, a sărbătorilor fixe sau mobile.
Fiind un „personaj” important în folclorul național, ca un tovarăș de viață, e amintit în legende, balade, basme, colinde, proverbe, strigături și în toate creațiile spirituale legate de străvechiul fond mitologic.
Marele etnograf, profesorul Romulus Vulcănescu, face un rezumat al tuturor ritualurilor în care este inclus BRADUL:
„ca arbore de naștere, de înfrățire simbolică între noul născut si un braduț ... ca arbore de nuntă care ține loc de mire în prenunta sau nunta mortului, „simulacrul bradului” sau stâlpul de nuntă folosit în ritul public al urcării pe stâlp pentru a lua din vârf însemnele nunții, năframa, smocul de busuioc și plosca cu vin si a le înmâna miresii. Ca arbore fertilizator împlantat între pomii fructiferi, ca arbore de bun augur în colindele invernale, ca arbore de judecată (bradul de juramânt si bradul justitiar), ca arbore funerar pus la capul mormântului si care ajută în marea trecere a sufletului peste Apa Sâmbetei sau Marea Neagra, ca arbore de pomană substituit printr-un pom fructifer; ca stâlpi de armidean si ca monument stilimorf, coloana cerului, în jurul căreia gravitează o bună parte din daimonologia, semideologia si erologia mitica”.
-- COLINDUL --
este o neprețuită zestre spirituală, pe care o mostenim din moși-strămoși.
Din vremuri vechi, colindele, datinile si obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată școală de virtuți morale, întărind simțămintele de frățietate si de bună înțelegere.
Suntem singurul popor de pe glob, care are colinde.
În zilele noastre colindul copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat, din păcate, aspect de... cerșetorie.
În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea si emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe si cântând ''Noi umblam să colindam''
În unele zone ale țării se păstreaza tradiția ca tinerii, care colindă sa fie îmbracati în costume populare.
Colindele sunt adaptate de colindători la situatia celor în fața cărora le cânta, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel etc.
Colindele au fost în mare parte acaparate de tăvălugul religios, care abate atenia de la Crăciun spre... ficțiunea nașterii personajului Iisus: ''În drum spre Vicleim'', ''Nasterea domnului'', ''Vestirea pastorilor'', ''Închinarea pastorilor", ''Pornirea magilor dupa stea'', ''Închinarea magilor'' si colindele sfintilor aferenti.
Colindele ADEVĂRATE sunt foarte vechi, precrestine, nu se referă deci la nașterea lui Iisus ci, în realitate, sunt balade (Miorița a fost la origine colindă si în Ardeal așa a rămas pâna azi).
Colindele, considerate sacre, aveau un statut cu totul aparte față de restul folclorului.
Inițial se cântau la Solstițiul de iarnă, celebrând victoria LUMINII asupra întunericului.
ADEVĂRATUL COLINDAT se desfășoară în seara și noaptea de Crăciun.
Colindătorii se adună în cete bine rânduite.
Colindatorilor propriu-ziși li se alatură câțiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci si traiste, darurile primite.
Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă să nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.
Odată intrați în curtea casei, colindătorii își deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunați în prag.
Cântecele sunt întotdeauna însoțite de dansuri.
După ce cântecele și dansurile din fața casei s-au terminat, gazda își invită colindătorii în casă.
Aici, înainte de așezarea la masă pentru ospățul comun, vătaful cetei poruncește să se cânte alte cateva colinde.
Numarul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei si de belșugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindaătorilor.
Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta laica sau crestina)
Odata cu oficializarea creștinismului, acesta nu a interzis praznicele anterioare, foarte puternic înrădăcinate în tradiție, interzicere ce ar fi dus la respingerea noii religii și ar fi provocat mari tulburări, ci le-a „creștinat”, și-a altoit propriile sărbători pe trunchiul celor vechi.
În paralel, au început sa apară cântecele de stea, cele care se referă strict la evenimentul sărbatorit, la `nasterea mântuitorului`.
Repertoriul acestora s-a tot îmbogățit în decursul veacurilor, în detrimentul VECHILOR COLINDE.
Neînregistrate, acele cântece AUTENTICE, de demult, aproape s-au pierdut în întregime.
În multe colinde strămoșești este amintit LER împărat și apare refrenul `Lerui-Ler` pentru cinstirea memoriei împăraților Galeriu cel Batran si Galeriu cel Tânaăr, care au schimbat denumirea Imperiului Roman în IMPERIUL DAC.
Acesta este de fapt cel mai de seamă act istoric la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV.
Dimitrie Cantemir relateaza că ” Ler, Aler Domnul ” rezultă din: (Ga)Ler(Ius) Aler(Ius) Dominus (imperator).
Este un argument în plus pentru identificarea celor doi Galerius cu ” Ler Împăratul ” dacilor.
Trebuie reținut faptul că „ Ler Împăratul ”, care apare în folclorul românesc, este de fapt acest „împărat dac” Galerius.
Pentru identificarea lui Ler Împăratul cu Galerius I și II pledează concluziile lui N.A. Constantinescu, care tratează proveniența lui Ler din Galeriu, ca și din Valeriu.
Acesta vorbește de „figura legendară a lui Ler Împărat” (legat și de „Leru-i Ler” din colinde) pus în concordanță cu numele amintite.
El dovedește că Dacii, nu numai că nu au dispărut, dar din neamul dac s-au ridicat mari personalități.
Obiceiuri de iarna precum coronița pusa pe ușă sau în casă si umblatul cu capra sunt obiceiuri tot cu rădăcini așa zis păgâne.
Evoluția căciulii roșii a GEȚILOR, implicit si a DACILOR, în căciula (tot ROȘIE !) a lui Moș Crăciun și a lui Mos Nicolae/Santa Claus, aduce aminte de căciula phrygiană, getică, ajunsă cunoscută în varianta roșie ca si „caciulă a libertații”.
Costumul roșu (a lui Mos Crăciun - Santa Claus) a fost adaptat culorii căciulii.
Moțul căciulii se purta atârnat pe frunte,după pileusul geto-dac, dar fiindca acum modelul s-a schimbat, devenind mult mai alungit decât în antichitate.
Sărbatoarea Revelionului semnifică închinare la zeul IANUS si provine din antichitatea greco-romană, dar cu rădăcini adânci pelasgo-getice.
Practic mai sunt 2 luni până la terminarea anului, Ianuarie (vezi Ianus) si Februarie.
Anul Nou dacic este sărbătorit la 1 MARTIE , când natura se revigorează.
Deci, NOI, URMAȘII DE GETO-DACI mai avem de asteptat un pic...Revelionul.
Și cum oamenii trebuie sa fie fericiți si la aceste evenimente de iarnă, vă doresc,
💖 SĂRBĂTORIȚI CU FERICIRE, GETO-DACILOR!💖 ~DACIA~
Comentarii
Trimiteți un comentariu