-- ORIGINEA ȘI SEMNIFICAȚIILE STEAGULUI GEȚILOR--LUPUL --
LUPUL, ca totem în religia geților, este unul dintre cele mai ciudate și venerate animale, deși imaginea lui mitică a fost mult afectată de minciunile iudeo-creștinilor chiar și în jurul Carpaților, unde rumunii au păstrat însă cu mare îndârjire vechile concepte străbune.
Prima atestare arheologică a lupului ca totem într-un sistem de idei religioase o avem încă din mileniul XXXVIII î.e.n. în peștera de la Coliboaia din județul Bihor, unde sub cerbul înfăţişat spre partea stîngă jos se vede un animal cu coadă lungă, probabil un lup, iar în fața cerbului lângă picioare, este o pasăre asemănătoare ca postură cu vulturul auriu sau zăganul.
Însă cel mai mult ne ajută Tradițiile noastre Populare să înțelegem fabuloasa istorie și cultură identitară a strămoșilor noștri geți și ce rău nemărginit ne-au făcut cei ce se țin astăzi ,,civilizatorii Europei”, furând pe rupte de peste tot, iar acum pretinzând că sunt chiar cel mai vechi popor al continentului - snoavă aburcată pe culmile nerușinării de istoricii și lingviștii germani în secolul XIX.
Pentru început să plecăm la căutat adevărul în ograda noastră carpatină, unde încă se mai vorbește despre vechile rînduieli, chiar dacă multe dintre ele nu mai sunt ţinute de țăranii de azi, fiindcă iudeo-bolșevismul a făcut mare prăpăd în sufletele și mințile oamenilor, la fel cum fac (din păcate) și unii prelați ortodocși, care spurcă ACESTE TRADIȚII MULTIMILENARE, strigînd că sunt ,,păgâne”.
Le spun cu tărie, că datinile noastre strămoșești sunt mai bune chiar și așa ”păgâne”, decît cele ieșite din oiștea Talpei Iadului pe care ei o venerează ca legământ.
În prezent majoritatea obiceiurilor populare de la noi stabilesc o legătură aparent indestructibilă între Sf. Andrei al iudeo-creștinilor și lupii din vechea religie a geților.
Explicaţia acestui fapt nu este atât de greu de aflat cum pare la prima vedere.
Văzând prelații că nu-i pot îndoi pe mioriticii carpatini cu vedeniile și parascoveniile Satanei, pe dată s-au pus să falsifice sensurile vechilor concepte arimine și să le bage în ticluirea lor , doar, doar le vor scoate din cap rumunilor ce știau din Moși-Strămoși.
Așa au apărut unele ciudățenii în înțelegerile poveștilor noastre, încât chiar dacă le trântești de pămînt, parcă tot nu vor să se despartă complet minciuna de adevăr.
Acest Andrei al lor ar fi avut darul de a vindeca răni, iar prin fierbinți rugăciuni „lega gura lupilor”, apărându-i pasămite pe oameni și vitele lor de colții „fiarei”.
În calendarul popular (adică cel venit din creștinismul arimin, religia lui Zamolxe sau Dreapta Credință) existau mai multe sărbători pentru cinstirea acestui totem strămoșesc - peste 35, dintre care 18 cu dată fixă, după cum scrie şi etimologul I. A. Candrea în cartea sa ”Iarba fiarelor” - acestea formând un adevărat ciclu de mai multe luni.
Ele au fost asimilate în parte de iudeo-creștinism şi convertite mai mult sau mai puţin inspirat, sub forma unor noi sărbători, cum este şi cazul „sf. Andrei”.
Prima dintre ele se numea Lucinul, fiind o sărbătoare pastorală cu dată fixă (18 octombrie), în perioada când se formau haitele de lupi în vederea împerecherii. Este menționată în special în Banat, fiind închinată unei divinităţi care protejează lupii, dar deopotrivă scopul este de a preveni ca lupii să distrugă turmele de oi sau bovine. La această dată se făceau diferite practici magice, asemănătoare întregului ciclu al Filipilor.
Se continua cu Gădineţii (10-16 noiembrie), unde era cuprinsă și Ziua lupului (13 noiembrie), apoi urma Filipul cel Şchiop sau Ovidenia (21 noiembrie), Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie), care era fratele lui Moș Crăciun.
Gădineţ (judecat după vechea limbă carpatină din mileniile IV-II î.e.n. avem gad: fuior, fire destrămate, a rupe, a distruge + nat/nad: a se ascunde, culcuș, a pîndi, iar cuvîntul gadină înseamnă fiară, jivină, dihanie) și este numele divinităţii/totemului iernii - Lupul, iar Filipii sînt făpturile cerești însoțitoare ale acestuia.
În tradițiile populare se crede că în această perioadă, odată cu începerea postului Crăciunului, încep Filipii de Toamnă, cînd lupoaicele vin prin sate şi pe lângă case, răscolind în gunoaie pentru a găsi tăciuni aprinşi, pe care-i mânîncă, devenind mai fertile (în religia străbună focul era un element purificator, ei incinerîndu-și morții).
Faptul că lupul vede foarte bine noaptea îl transformă în simbol al luminii, el îndeplinind și rolul de călăuză pentru unii pămînteni.
Unele legende mioritice spun despre aceste ființe divine (Filipii) că la începuturi au fost de fapt şapte fraţi sărăcuţi şi singuri pe lume, care ii "poceau" sau schimonoseau pe cei care nu îi respectau cum se cuvine.
Unul dintre ei era însă şchiop şi, pentru că tot rămînea in urmă, este sărbătorit cu cîteva zile mai tîrziu, la 21 octombrie. Numit şi "Filipul Şchiop", acestuia i s-a dus renumele de fiinţă răzbunătoare şi neiertătoare.
Din bătrîni se spune că e bine să ţină această sărbătoare toţi gospodarii, numărul de zile fiind în general de trei, dar nu de puţine ori şapte au fost zilele considerate primejdioase.
După alte legende Filipii sînt protectorii animalelor sălbatice, în special ai lupilor.
Din această cauză gospodarii au obiceiul de a agăţa de streaşina casei un topor, ca în felul acesta să fie protejaţi oamenii şi animalele.
Un amănunt interesant este faptul că mai mulți regi ai Macedoniei au purtat numele de Filip, scris pe monezile lor ca Filipoi, la fel ca pe T 14 (turnată pe la anii 338 î.e.n.), unde tatăl lui Alexandru cel Mare, care a venit să cucerească Sfînta Geţia, este scris Filipoi Enia.
Dar sărbătoarea sf. Andrei mai era numită în vechime Sărbătoarea Lupului și ținea 3 zile, totemul fiind după unele legende și călăuza sufletelor în lumea de dincolo, unde ajungeau însă numai cei virtuoși prin fapte, nu prin grosimea pungii - cum este în mozaism și iudeo-creștinism.
Și tot din vechimea vechimilor se spunea lunii noiembrie zodia lupului, ca să știe tot natul de azi cum gîndeau străbunii noștri.
La data de 21 noiembrie se sărbătoreşte după calendarul iudeo-creștin intrarea în biserică a Fecioarei Maria, numită şi Maica Luminii, dar ea este suprapusă peste o veche sărbătoare a creștinismului arimin (Ovidenia), care cinstea una din zilele închinate lupului, numită Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare, ce ar fi fost pedepsit de Iahweh fiindcă n-ar fi avut urechile suficient de ciulite la vedeniile lui drăcești.
Se spune că în această zi magică cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor şi sînt martorii unor minuni.
În dimineaţa de Ovidenie (obi/ub: vizuină, scobitură + denia/dinia: viață, trai, ființă, natură, a locui, a dăinui), după unele legende, înfloreşte miraculoasa iarbă a fiarelor, care înmoaie fierul şi deschide orice lacăt.
Dinia era o veche divinitate a luminii şi un personaj ales al basmelor populare românești, numită fiind și Ileana Cosînzeana sau Ileana Sînziana.
Denia este numele unei slujbe religioase de seară, slujba de înmormîntare a Fiului Omului, termeni confiscaţi de purtătorii de anterie negre, ei spunînd că se referă la Hristosul lor.
În noaptea de Ovidenie se aprinde şi se veghează o lumânare lungă şi încolăcită în sens invers acelor de ceasornic.
Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificaţia obiceiului este moartea şi renaşterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou, ÎNNOIREA TIMPULUI, TOTUL REPETÂNDU-SE LA NESFÂRȘIT.
LUPUL, ca totem în religia geților, este unul dintre cele mai ciudate și venerate animale, deși imaginea lui mitică a fost mult afectată de minciunile iudeo-creștinilor chiar și în jurul Carpaților, unde rumunii au păstrat însă cu mare îndârjire vechile concepte străbune.
Prima atestare arheologică a lupului ca totem într-un sistem de idei religioase o avem încă din mileniul XXXVIII î.e.n. în peștera de la Coliboaia din județul Bihor, unde sub cerbul înfăţişat spre partea stîngă jos se vede un animal cu coadă lungă, probabil un lup, iar în fața cerbului lângă picioare, este o pasăre asemănătoare ca postură cu vulturul auriu sau zăganul.
Însă cel mai mult ne ajută Tradițiile noastre Populare să înțelegem fabuloasa istorie și cultură identitară a strămoșilor noștri geți și ce rău nemărginit ne-au făcut cei ce se țin astăzi ,,civilizatorii Europei”, furând pe rupte de peste tot, iar acum pretinzând că sunt chiar cel mai vechi popor al continentului - snoavă aburcată pe culmile nerușinării de istoricii și lingviștii germani în secolul XIX.
Pentru început să plecăm la căutat adevărul în ograda noastră carpatină, unde încă se mai vorbește despre vechile rînduieli, chiar dacă multe dintre ele nu mai sunt ţinute de țăranii de azi, fiindcă iudeo-bolșevismul a făcut mare prăpăd în sufletele și mințile oamenilor, la fel cum fac (din păcate) și unii prelați ortodocși, care spurcă ACESTE TRADIȚII MULTIMILENARE, strigînd că sunt ,,păgâne”.
Le spun cu tărie, că datinile noastre strămoșești sunt mai bune chiar și așa ”păgâne”, decît cele ieșite din oiștea Talpei Iadului pe care ei o venerează ca legământ.
În prezent majoritatea obiceiurilor populare de la noi stabilesc o legătură aparent indestructibilă între Sf. Andrei al iudeo-creștinilor și lupii din vechea religie a geților.
Explicaţia acestui fapt nu este atât de greu de aflat cum pare la prima vedere.
Văzând prelații că nu-i pot îndoi pe mioriticii carpatini cu vedeniile și parascoveniile Satanei, pe dată s-au pus să falsifice sensurile vechilor concepte arimine și să le bage în ticluirea lor , doar, doar le vor scoate din cap rumunilor ce știau din Moși-Strămoși.
Așa au apărut unele ciudățenii în înțelegerile poveștilor noastre, încât chiar dacă le trântești de pămînt, parcă tot nu vor să se despartă complet minciuna de adevăr.
Acest Andrei al lor ar fi avut darul de a vindeca răni, iar prin fierbinți rugăciuni „lega gura lupilor”, apărându-i pasămite pe oameni și vitele lor de colții „fiarei”.
În calendarul popular (adică cel venit din creștinismul arimin, religia lui Zamolxe sau Dreapta Credință) existau mai multe sărbători pentru cinstirea acestui totem strămoșesc - peste 35, dintre care 18 cu dată fixă, după cum scrie şi etimologul I. A. Candrea în cartea sa ”Iarba fiarelor” - acestea formând un adevărat ciclu de mai multe luni.
Ele au fost asimilate în parte de iudeo-creștinism şi convertite mai mult sau mai puţin inspirat, sub forma unor noi sărbători, cum este şi cazul „sf. Andrei”.
Prima dintre ele se numea Lucinul, fiind o sărbătoare pastorală cu dată fixă (18 octombrie), în perioada când se formau haitele de lupi în vederea împerecherii. Este menționată în special în Banat, fiind închinată unei divinităţi care protejează lupii, dar deopotrivă scopul este de a preveni ca lupii să distrugă turmele de oi sau bovine. La această dată se făceau diferite practici magice, asemănătoare întregului ciclu al Filipilor.
Se continua cu Gădineţii (10-16 noiembrie), unde era cuprinsă și Ziua lupului (13 noiembrie), apoi urma Filipul cel Şchiop sau Ovidenia (21 noiembrie), Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie), care era fratele lui Moș Crăciun.
Gădineţ (judecat după vechea limbă carpatină din mileniile IV-II î.e.n. avem gad: fuior, fire destrămate, a rupe, a distruge + nat/nad: a se ascunde, culcuș, a pîndi, iar cuvîntul gadină înseamnă fiară, jivină, dihanie) și este numele divinităţii/totemului iernii - Lupul, iar Filipii sînt făpturile cerești însoțitoare ale acestuia.
În tradițiile populare se crede că în această perioadă, odată cu începerea postului Crăciunului, încep Filipii de Toamnă, cînd lupoaicele vin prin sate şi pe lângă case, răscolind în gunoaie pentru a găsi tăciuni aprinşi, pe care-i mânîncă, devenind mai fertile (în religia străbună focul era un element purificator, ei incinerîndu-și morții).
Faptul că lupul vede foarte bine noaptea îl transformă în simbol al luminii, el îndeplinind și rolul de călăuză pentru unii pămînteni.
Unele legende mioritice spun despre aceste ființe divine (Filipii) că la începuturi au fost de fapt şapte fraţi sărăcuţi şi singuri pe lume, care ii "poceau" sau schimonoseau pe cei care nu îi respectau cum se cuvine.
Unul dintre ei era însă şchiop şi, pentru că tot rămînea in urmă, este sărbătorit cu cîteva zile mai tîrziu, la 21 octombrie. Numit şi "Filipul Şchiop", acestuia i s-a dus renumele de fiinţă răzbunătoare şi neiertătoare.
Din bătrîni se spune că e bine să ţină această sărbătoare toţi gospodarii, numărul de zile fiind în general de trei, dar nu de puţine ori şapte au fost zilele considerate primejdioase.
După alte legende Filipii sînt protectorii animalelor sălbatice, în special ai lupilor.
Din această cauză gospodarii au obiceiul de a agăţa de streaşina casei un topor, ca în felul acesta să fie protejaţi oamenii şi animalele.
Un amănunt interesant este faptul că mai mulți regi ai Macedoniei au purtat numele de Filip, scris pe monezile lor ca Filipoi, la fel ca pe T 14 (turnată pe la anii 338 î.e.n.), unde tatăl lui Alexandru cel Mare, care a venit să cucerească Sfînta Geţia, este scris Filipoi Enia.
Dar sărbătoarea sf. Andrei mai era numită în vechime Sărbătoarea Lupului și ținea 3 zile, totemul fiind după unele legende și călăuza sufletelor în lumea de dincolo, unde ajungeau însă numai cei virtuoși prin fapte, nu prin grosimea pungii - cum este în mozaism și iudeo-creștinism.
Și tot din vechimea vechimilor se spunea lunii noiembrie zodia lupului, ca să știe tot natul de azi cum gîndeau străbunii noștri.
La data de 21 noiembrie se sărbătoreşte după calendarul iudeo-creștin intrarea în biserică a Fecioarei Maria, numită şi Maica Luminii, dar ea este suprapusă peste o veche sărbătoare a creștinismului arimin (Ovidenia), care cinstea una din zilele închinate lupului, numită Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare, ce ar fi fost pedepsit de Iahweh fiindcă n-ar fi avut urechile suficient de ciulite la vedeniile lui drăcești.
Se spune că în această zi magică cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor şi sînt martorii unor minuni.
În dimineaţa de Ovidenie (obi/ub: vizuină, scobitură + denia/dinia: viață, trai, ființă, natură, a locui, a dăinui), după unele legende, înfloreşte miraculoasa iarbă a fiarelor, care înmoaie fierul şi deschide orice lacăt.
Dinia era o veche divinitate a luminii şi un personaj ales al basmelor populare românești, numită fiind și Ileana Cosînzeana sau Ileana Sînziana.
Denia este numele unei slujbe religioase de seară, slujba de înmormîntare a Fiului Omului, termeni confiscaţi de purtătorii de anterie negre, ei spunînd că se referă la Hristosul lor.
În noaptea de Ovidenie se aprinde şi se veghează o lumânare lungă şi încolăcită în sens invers acelor de ceasornic.
Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificaţia obiceiului este moartea şi renaşterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou, ÎNNOIREA TIMPULUI, TOTUL REPETÂNDU-SE LA NESFÂRȘIT.
Comentarii
Trimiteți un comentariu