După al treilea val, toate aceste popoare migratoare au fost și ele ASIMILATE de imensul popor PELASGO-GETIC, de la Nipru până la Alpi, ori chiar dincolo de lanţul Alpilor şi Pirineilor, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană şi Marea Neagră.
Spațiul civilizației pelasge se dezintegrează treptat, iar ”așezările urbane ale Vechii Europe, cu templele lor, cu altare rafinate, vase rituale, trepiede şi sculpturi (figurine) au dispărut”, afirmă prof. Marija Gimbutas.
Odată cu apariția acestor popoare războinice pe teritoriile
de-acum pelasgo-getice are loc și răspândirea metalurgiei bronzului, în special a armelor de luptă (pumnale, halebarde, securi, buzdugane etc.).
Dezintegrarea Vechii Europe a început după anul 3.500 î.Hr, exceptând zona de munte și de coastă, a insulelor din Marea Egee și Marea Adriatică.
Apogeul acestei dezagregări a avut loc în jurul anului 2.200 î.Hr. În toată această perioadă au apărut foarte multe modificări în structura religioasă, socială și culturală a civilizației nou create.
Dacă Vechea Civilizație Europeană era mai degrabă sedentară, bazată pe agricultură și horticultură, fiind egalitari și pașnici, având o ideologie axată pe aspectele creației, ale morții și regenerării, centrate în jurul Zeiței Mamă (Mater Creatrix), simbolizând principiul feminin, civilizația geto-kurganiană era mobilă, având o structură războinică, cuceritoare.
Ei erau patriarhali, iar ideologia culturală era axată pe forța virilă, pe zei războinici, eroi ai cerului senin și ai tunetului.
Dacă populația pelasgică folosea calul și căruța pentru îndeplinirea îndeletnicirilor lor, odată cu venirea kurganienilor, calul și carul devin elemente esențiale în organizarea militară și, de asemenea, se inițiază ritualurile de sacrificiu animal și uman. ”Calul, carul, jugul, pumnalul şi lancea, patriarhatul, precum şi noi zei şi imagini mitice – tipice mitologiilor geto-europene – au fost introduse ori s’au impus. Vechea Europă a fost transformată, dar nu exterminată.” (Marija Gimbutas)
Herodot descrie în lucrarea sa ”Istoriile” că, poporul getic era ”cel mai mare dintre toate popoarele” Europei și că vorbea o limbă unică în toată aria sa, getică sau tracogetică, purtând ”multe nume, fiecare după ţinutul în care locuieşte, dar toţi au, în toate, obiceiuri asemănătoare”, de la cele religioase până la cele războinice.
Comentarii
Trimiteți un comentariu