MARIJA GIMBUTAS (1921-1994), profesor de arheologie europeană la Universitatea californiană din Los Angeles (UCLA), a fost PRIMA care a enunțat ideea de Vechea Civilizație Europeană sau ”VECHEA EUROPĂ”.
Gimbutas desemna prin aceasta complexul cultural european din neolitic şi epoca cuprului ÎNAINTE de infiltrarea vorbitorilor de idiomuri indo-europene dinspre stepa eurasiatică, începând cu cca. 4.200 şi până la 2.800 î.Hr.
Alături de Romulus Vulcănescu, a fost unul dintre cei mai perseverenţi cercetători ai civilizaţiei europene de DINAINTEA venirii indo-europenilor.
ROMÂNIA actuală își are originile în perioada Vechii Civilizații Europene.
Această entitate culturală, cuprinsă între anii 6.500-3.500 î.Hr., a avut o structură socială bine consolidată, chiar ”civilizată”, în care ROLUL PREDOMINANT ÎN SOCIETATE îl avea FEMEIA.
MARIJA GIMBUTAS: ”Absenţa reprezentărilor privind o societate războinică sau condusă de bărbaţi reflectă o structură socială în care FEMEILE AVEAU ROLUL PRINCIPAL şi în care atât bărbaţii, cât şi FEMEILE ACTIVAU ÎN MOD EGAL ÎNTRU BINELE COMUN.
A fost o PERIOADĂ DE REALĂ ARMONIE, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
Unele dintre caracteristicile esenţiale ale acestei civilizaţii străvechi sunt: egalitatea membrilor săi, spiritul paşnic, organizarea societăţii în comunităţi, dezvoltarea tehnologiei pentru producerea ceramicii şi a prelucrării metalului, credinţe religioase ce se bazau pe adorarea divinităţilor feminine cosmice, dezvoltarea scrierii.
Toate acestea au pus bazele unui centru european dezvoltat şi complex.
”A devenit evident că ACEASTĂ STRĂVECHE CIVILIZAŢIE europeană PRECEDE cu CÂTEVA MILENII PE CEA SUMERIANĂ”, afirmă Marija Gimbutas.
Tot ea scoate în evidență rolul predominant al femeii, ce era de tip religios, sacru, PRINCIPIUL FEMININ fiind considerat CREATOR ȘI ETERN în CIVILIZAȚIA PELASGĂ.
În acea perioadă au fost ridicate temple pe pereții cărora erau pictate forme spiralate și simboluri sacre străvechi, așa cum se poate vedea la TEMPLUL DE LA CĂSCIOARELE, jud. Călărași, o așezare insulară pe un lac din apropierea Dunării.
Pe insula din mijlocul lacului, numită OSTROVELUL, au fost descoperite vestigii foarte vechi: un medalion de lut ars pe care era gravată o spirală roșie; o coloană cu înălțimea de doi metri pe care erau gravate 22 de linii verticale paralele, de’a lungul cărora erau șapte rânduri orizontale a câte șapte perechi de triunghiuri. Templele din această perioadă erau închinate unor divinități feminine, centrate în jurul Zeiței Mamă.
Divinitățile erau venerate ca fiind creatoare ale vieții, și nu în ipostaza de contrapărți ale zeităților masculine.
Din această cauză, întreaga organizare a vieții era direcționată spre BUNĂSTARE, atât materială, cât și spirituală, spre dezvoltarea agriculturii, a olăritului și a prelucrării metalelor, geto-dacii ducând o viață liniștită, ÎN COMUNIUNE CU NATURA. Civilizația era paşnică, ţărănească, democratică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu