--Despre LIMBA ROMÂNĂ și...groparii ei!--
”Academicienii” de la Academia Română (români ori ba) îi situează pe aceia care au dezvoltat primele locuinţe de pe planetă, prima agricultură din Europa, prima ceramică neagră, cea mai frumoasă ceramica din Europa şi probabil de pe întreaga planetă( magnifica cultură Cucuteni) şi primele înscrisuri ale omenirii “pe acelaşi plan cu... toţi nomazii”.
Dumnealor uită un fapt, anume, ”este logic ca o societate sedentară de agricultori, comparativ cu nomazii, să dezvolte o viaţă socială din ce în ce mai complexă, consemnând în cuvinte, ca într-o arhivă de istorie, toată evoluţia din diverse domenii”.
Cică, etimoanele limbi române dau impresia că nu există nici un cuvânt de origine română.
Cică, Limba Română conţine cuvinte cu etimon latin, roman, slav, grec, turcesc, maghiar, albanez şi unele cuvinte cu etimon necunoscut.
Existenţa în unele graiuri anterioare romanilor, slavilor, turcilor, etc. a unor cuvinte comune cu româna infirmă această teorie atât de INJUSTĂ!
De exemplu, limba Sanscrită are 1.500 de cuvinte comune cu româna printre care se găsesc şi cuvintele sacre ale vedelor, Om, Ram, Sa, Vede, Dakşa, Valac( Valah), etc.
Paul Tonciulescu a descoperit circa 100 de cuvinte româneşti în sumeriană, cuvinte cu o vechime de la 3.000 la 5.000 de ani.
La fel, a descoperit câteva sute de cuvinte româneşti în limbile etruscă, albaneză, bască şi greacă, în scrierile lui Homeros.
Augustin Deac a găsit peste 500 de cuvinte rumâneşti în greaca veche.
De la un român din Tunisia am aflat de existenţa câtorva cuvinte româneşti în nordul Africii, cum ar fi: Tamash, Foggaras, Arad( munte şi regiune), Deva, Chelibia, yennar, furar; mayu, iunyu, iulyu (luni din calendarul berber), Colina Barsa în Cartagina, Sosuvlei( mlaştină; format din sos şi vlei/hlei, semnificând pământ moale, nămol, oarecum prin tehnica specifică limbajului românesc al morfemelor), etc.
Acest limbaj al morfemelor “acoperă aproape tot sistemul lexical românesc, care dovedeşte în felul acesta că el nu este un simplu amalgam de cuvinte străine, aşa cum apare la un examen superficial şi nedocumentat suficient”.
Până la urmă ce sunt aceste morfeme denumite pe alocuri şi morfeme stem? “Demonstraţia este teribil de simplă”.
De fapt aceste morfeme, sunt “o alternativă la tabuul etimoanelor”.
Astfel, “Este uşor de constatat că grupuri sonore, regăsite în morfeme, formează o familie de cuvinte, cu un înţeles comun extrem de vag conturat”, un fel de metafore înţelese doar de români.
Credibilitatea acestui limbaj este precară din cauza aspectului, prea simplu pentru a fi adevărat, cel puţin la o primă vedere superficială”.
Onomatopeele limbii române pot intra în alcătuirea morfemelor. “POC, AUU, TÂR, SFÂR, PÂR, sunt dintre primele “cuvinte imagine”.”
“Ele devin morfeme în cuvinte ca POC-NI-TUR-Ă, AU-ZU, TÂR-ÂT, SFÂR-ÂIE, PÂR-ÂIE, PÂR-ÂU.”
“Metafora nu este obligatoriu elegantă, dar ea este un cuvânt imagine. . . Morfemele sunt o sursă de compunere metaforică a cuvintelor româneşti. . . Prin prisma morfemelor, aproape toate cuvintele româneşti sunt nişte metafore, “cuvinte imagine; pictograme”.”
Astfel, “Focul PÂR_ÂIE, PÂR-JOL-EŞ-TE, face PÂR-JOALE, PÂR-GUIE, toate sunt metafore şi folosesc morfemul PÂR, o onomatopee, dar cuvântul PÂRJOALĂ are etimon... maghiar”, deşi “compunera onomatopeică este certificatul de vechime a limbii române, emis de o datină imuabilă, legea fundamentală a neamului nostru”.
Româna este graiul vechii Europe pentru că “forma primară a derivării onomatopeice nu există decât în limba română”.
Apii, apulii, armâni, rumâni, ramanii, cu toţii, semnifică cei de pe ape, oameni de pe ape, iar Apulum şi Apulia poate fi un loc înconjurat de ape.
Din “Româna, limba vechii Europe” aflăm despre cuvântul râu că poate să existe de când cineva a observat că un părâu ori un râu pot face rru rru.
Românii sunt singurii care au substantivul râu.
“Un râuleţ poate să sune şi RRA. RRA şi ARR, ARR, existând pâ-Ra-ie, Ra-ţe, Ra-ci şi AR-IEŞ, AR-GEŞ, AR-DA, AR-NO, AR-ÂU.”
Etimoanele date de savanţi sunt rădăcini de cuvinte ce se presupun a fi intrate în limba română. Pe acestă gândire s-a impus concluzia conform căreia româna este o limbă hibridă, compusă din cuvinte preluate de la toţi care au trecut ori au poposit aici!!!
Nimeni nu este lăsat să aducă în discuţie “un eventual pol opus”!!!
Asta a făcut însă, Lucian Cueşdean, a propus un pol opus al acestei teorii, pol opus care ar trebui pus în discuţie şi cercetat conform “legilor” bunului simţ şi nu numai acestora.
Dumnealui afirmă că nu există nici o dovadă că aceste etimoane au intrat în limba română, “ele puteau la fel de bine să iasă din română în celelate limbi”.
Descoperirea unor cuvinte comune între limba română şi alte idiomuri, în uz sau prea puţin folosite, dovedesc aspectul opus.
Am dat mai la deal câteva exemple de astfel de cuvinte. În final, dacă îmi îngăduiţi, câteva concluzii.
Nu, nu concluzii, câteva întrebări de bun simţ(nu al meu ci al celor ce se învârt în domeniul istorie şi al ştiinţelor conexe acesteia).
Este logic că rumânii nu şi-au pierdut niciodată graiul moştenit de la parinţi tocmai din neolitic, când au produs prima agricultură a Europei?
Cuvintele ce par a intra în română, din alte graiuri, nu sunt de fapt ieşite din dialectele rumânilor de-a lungul timpului?
Rumânii s-au lepădat de graiul părinţilor şi au învăţat limba romanilor cotropitori? NICIODATĂ!!!
Gândiţi-vă la sec. 19 şi la aceea avalanşă de cuvinte străine, mai ales franţuzeşti, în limba română a oraşelor.
Ce făceau atunci ţăranii? Nu îşi vedeau de treaba lor, păstrând intact graiul primit de la părinţi, ignorând ceea ce se petrecea la oraşe?
Nu exact aşa au făcut şi Geto-Dacii?
DESIGUR CĂ DA!
Poate au dispărut din istorie timp de câteva secole, „suspendaţi de munţi” pentru a-şi proteja fiinţa naţională, dar au dispărut ei din viaţă? NU!!!
Acum ei trăiesc tot acolo unde au trăit ai lor? DA!!!
Rumânii sunt urmaşi ai romanilor? Desigur, NU!!!
Oare nu romanii provin din rândul triburilor tracice latine (apuli, etrusci, dardani, etc.)? Desigur, DA!!!
Latina lor nu provine din vechea latină a tracilor, aşa-zisa Protolatină, Limba Bătrână, sau Lingua Prisca? Desigur că DA!!!
Rumâna este limba vechii Europe? Desigur că DA!!!
Dumnealor uită un fapt, anume, ”este logic ca o societate sedentară de agricultori, comparativ cu nomazii, să dezvolte o viaţă socială din ce în ce mai complexă, consemnând în cuvinte, ca într-o arhivă de istorie, toată evoluţia din diverse domenii”.
Cică, etimoanele limbi române dau impresia că nu există nici un cuvânt de origine română.
Cică, Limba Română conţine cuvinte cu etimon latin, roman, slav, grec, turcesc, maghiar, albanez şi unele cuvinte cu etimon necunoscut.
Existenţa în unele graiuri anterioare romanilor, slavilor, turcilor, etc. a unor cuvinte comune cu româna infirmă această teorie atât de INJUSTĂ!
De exemplu, limba Sanscrită are 1.500 de cuvinte comune cu româna printre care se găsesc şi cuvintele sacre ale vedelor, Om, Ram, Sa, Vede, Dakşa, Valac( Valah), etc.
Paul Tonciulescu a descoperit circa 100 de cuvinte româneşti în sumeriană, cuvinte cu o vechime de la 3.000 la 5.000 de ani.
La fel, a descoperit câteva sute de cuvinte româneşti în limbile etruscă, albaneză, bască şi greacă, în scrierile lui Homeros.
Augustin Deac a găsit peste 500 de cuvinte rumâneşti în greaca veche.
De la un român din Tunisia am aflat de existenţa câtorva cuvinte româneşti în nordul Africii, cum ar fi: Tamash, Foggaras, Arad( munte şi regiune), Deva, Chelibia, yennar, furar; mayu, iunyu, iulyu (luni din calendarul berber), Colina Barsa în Cartagina, Sosuvlei( mlaştină; format din sos şi vlei/hlei, semnificând pământ moale, nămol, oarecum prin tehnica specifică limbajului românesc al morfemelor), etc.
Acest limbaj al morfemelor “acoperă aproape tot sistemul lexical românesc, care dovedeşte în felul acesta că el nu este un simplu amalgam de cuvinte străine, aşa cum apare la un examen superficial şi nedocumentat suficient”.
Până la urmă ce sunt aceste morfeme denumite pe alocuri şi morfeme stem? “Demonstraţia este teribil de simplă”.
De fapt aceste morfeme, sunt “o alternativă la tabuul etimoanelor”.
Astfel, “Este uşor de constatat că grupuri sonore, regăsite în morfeme, formează o familie de cuvinte, cu un înţeles comun extrem de vag conturat”, un fel de metafore înţelese doar de români.
Credibilitatea acestui limbaj este precară din cauza aspectului, prea simplu pentru a fi adevărat, cel puţin la o primă vedere superficială”.
Onomatopeele limbii române pot intra în alcătuirea morfemelor. “POC, AUU, TÂR, SFÂR, PÂR, sunt dintre primele “cuvinte imagine”.”
“Ele devin morfeme în cuvinte ca POC-NI-TUR-Ă, AU-ZU, TÂR-ÂT, SFÂR-ÂIE, PÂR-ÂIE, PÂR-ÂU.”
“Metafora nu este obligatoriu elegantă, dar ea este un cuvânt imagine. . . Morfemele sunt o sursă de compunere metaforică a cuvintelor româneşti. . . Prin prisma morfemelor, aproape toate cuvintele româneşti sunt nişte metafore, “cuvinte imagine; pictograme”.”
Astfel, “Focul PÂR_ÂIE, PÂR-JOL-EŞ-TE, face PÂR-JOALE, PÂR-GUIE, toate sunt metafore şi folosesc morfemul PÂR, o onomatopee, dar cuvântul PÂRJOALĂ are etimon... maghiar”, deşi “compunera onomatopeică este certificatul de vechime a limbii române, emis de o datină imuabilă, legea fundamentală a neamului nostru”.
Româna este graiul vechii Europe pentru că “forma primară a derivării onomatopeice nu există decât în limba română”.
Apii, apulii, armâni, rumâni, ramanii, cu toţii, semnifică cei de pe ape, oameni de pe ape, iar Apulum şi Apulia poate fi un loc înconjurat de ape.
Din “Româna, limba vechii Europe” aflăm despre cuvântul râu că poate să existe de când cineva a observat că un părâu ori un râu pot face rru rru.
Românii sunt singurii care au substantivul râu.
“Un râuleţ poate să sune şi RRA. RRA şi ARR, ARR, existând pâ-Ra-ie, Ra-ţe, Ra-ci şi AR-IEŞ, AR-GEŞ, AR-DA, AR-NO, AR-ÂU.”
Etimoanele date de savanţi sunt rădăcini de cuvinte ce se presupun a fi intrate în limba română. Pe acestă gândire s-a impus concluzia conform căreia româna este o limbă hibridă, compusă din cuvinte preluate de la toţi care au trecut ori au poposit aici!!!
Nimeni nu este lăsat să aducă în discuţie “un eventual pol opus”!!!
Asta a făcut însă, Lucian Cueşdean, a propus un pol opus al acestei teorii, pol opus care ar trebui pus în discuţie şi cercetat conform “legilor” bunului simţ şi nu numai acestora.
Dumnealui afirmă că nu există nici o dovadă că aceste etimoane au intrat în limba română, “ele puteau la fel de bine să iasă din română în celelate limbi”.
Descoperirea unor cuvinte comune între limba română şi alte idiomuri, în uz sau prea puţin folosite, dovedesc aspectul opus.
Am dat mai la deal câteva exemple de astfel de cuvinte. În final, dacă îmi îngăduiţi, câteva concluzii.
Nu, nu concluzii, câteva întrebări de bun simţ(nu al meu ci al celor ce se învârt în domeniul istorie şi al ştiinţelor conexe acesteia).
Este logic că rumânii nu şi-au pierdut niciodată graiul moştenit de la parinţi tocmai din neolitic, când au produs prima agricultură a Europei?
Cuvintele ce par a intra în română, din alte graiuri, nu sunt de fapt ieşite din dialectele rumânilor de-a lungul timpului?
Rumânii s-au lepădat de graiul părinţilor şi au învăţat limba romanilor cotropitori? NICIODATĂ!!!
Gândiţi-vă la sec. 19 şi la aceea avalanşă de cuvinte străine, mai ales franţuzeşti, în limba română a oraşelor.
Ce făceau atunci ţăranii? Nu îşi vedeau de treaba lor, păstrând intact graiul primit de la părinţi, ignorând ceea ce se petrecea la oraşe?
Nu exact aşa au făcut şi Geto-Dacii?
DESIGUR CĂ DA!
Poate au dispărut din istorie timp de câteva secole, „suspendaţi de munţi” pentru a-şi proteja fiinţa naţională, dar au dispărut ei din viaţă? NU!!!
Acum ei trăiesc tot acolo unde au trăit ai lor? DA!!!
Rumânii sunt urmaşi ai romanilor? Desigur, NU!!!
Oare nu romanii provin din rândul triburilor tracice latine (apuli, etrusci, dardani, etc.)? Desigur, DA!!!
Latina lor nu provine din vechea latină a tracilor, aşa-zisa Protolatină, Limba Bătrână, sau Lingua Prisca? Desigur că DA!!!
Rumâna este limba vechii Europe? Desigur că DA!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu