Ţinutul Pădurenilor este situat în judeţul Hunedoara, pe valea râului Cerna, delimitat la nord
de Valea Mureşului, la sud de Ţara Haţegului şi la vest de Munţii Poiana Rusca.
Această zonă este considerată una din cele mai bogate zone etnografice ale României.
Din punct de vedere al reliefului această zonă este împânzită de culmi împădurite.
Principala îndeletnicire a pădurenilor fiind exploatarea şi prelucrarea lemnului, dar şi păstoritul.
Izolarea acestei zone le-a pemislocuitorilor caestei zone să pastratreze tradiţiile neîntrerupt până în zilele noastre. Populaţia pădurenilor locuieşte în sate mici, aşezate pe culmi şi creste de dealuri.
Aici s-a dezvoltat, datorită condiţiilor geografice speciale, una din cele mai originale culturi populare.
Trăsăturile principale ale acestei culturi constau în: amplasarea aşezărilor pe culme, culturi agricole, portul specific şi graiul pădurenesc.
Câteva din obiceiurile şi tradiţiile care idividualizează Ţinutul Pădurenilor sunt:
cântecul bradului şi nedeile tradiţionale.
Cântecul bradului Ceea ce individualizează Ţinutul Pădurenilor sub aspectul liricii funebre este cântecul bradului, coservat în Poiana Rechiţeli şi practicat în tot ţinutul ori de câte ori defunctul este tânăr.
În dimineaţa zilei înmormântări tinerii aleg bradul din pădure pe care îl sacrifică, după care îşi fac semnul crucii, urmând să îl poarte pe umeri până în sat.
La marginea păduri, cortegiului simbolic i se alătură grupul de femei care cântă bradul până la casa morului.
Numărul femeilor din grup este unul impar.
Acasă bradul este sprijinit cu vârful de streaşina casei, şi este împodobit de femeile din grup în timp ce cântă.
După înmormânare, bradul este înălţat lângă cruce şi se pune mac pe mormânt.
O femeie împraştie apă şi seminţe în urma celor care pleacă din cimitir, încheind astfel ceremonialul, pentru ca mortul să nu se mai întoarcă în goaspodăria celor pământeni.
Nedeia pădurenească Nedeia pădurenească este o sărbătoarea de vară a întregii colectivitaţi.
Nedeia este una din cele mai importante modalităţi tadiţionale de reunire a neamului şi a tuturor celor ce s-au născut într-o anumita zonă etno-folclorică.
Desfăşurarea acestei grandioase sărbători are în Ţinutul Pădurenilor importante particularităţi care o individualizează în contextul obiceiului ”Nedeii la români” ţinute odinioară în plai de munte, sus în afara satelor.
Prestigiul, importanţa şi vechimea cultivării cerealelor în satele pădureneşti se reflectă în multitudinea obiceiurilor legate de practicarea acstei ocupaţii: urarea colacului de grâu la Crăciun, la Nedeie, la nuntă, reaminteşte celor prezenţi principalele etape ale muncii agricole, constituindu-se într-un adevărat elogiu adus celor ce cultivă pământul.
Toate aceste sărbători au fost suprapuse pe VECHILE și ANCESTRALELE SĂRBĂTORI GETO-DACICE, PREcreștine...
Nedeile se ţineau, eşalonat, în duminicile lunilor de vară: prima era aceea de la Sohodol, în duminica Ispasului, iar ultima în duminica din preajma zilei de 6 august, Ziua Soarelui, a Schimbări la Faţă, în calendarul creştin-ortodox, la Runcu-Mare.
Nedeia începe întodeauna cu slujba de la biserică, după care toţi participanţii la slujbă, localnici şi străini ( din alte sate pădureneşti), mergeau grupaţi în ţarină cântând ,,cântecul crucii” până lângă crucea din ţarină, unde se opreau pentru a asista la slujba de sfinţire a apei pe care o oficia preotul de acolo. Slujba era urmată de ,,dansul brâului” şi de ,,uratul colacilor” cu care erau cinstiţi oaspeţii.
Tot acum, femeile împodobeau praporii bisericii cu cununi din flori de fân si spice de grâu, iar în final , fetele luau vasul cu apă sfinţită, şi urmate de toţi sătenii, străbăteau drumul ţarinei stropind holdele cultivate cu apă sfinţită.
Ritualul avea, în credinţa pădurenilor, menirea să protejeze semănăturile date în pârg de eventualele stihii (dezastre naturale) dezlănţuite ale naturii: grindină , vijelii, ploi torenţiale, cât şi de atacul insectelor ori animalelor sălbatice.
Exista unele similitudini între această stropirea a culturilor cu apă sfinţită de către fetele aflate în pragul căsătoriei, în ziua Nedeii, cu plimbarea fetelor de la câmpie în lanurile de grâu în ziua de Drăgaică.
Referitor la Drăgaică se presupune ca obiceiul ar fi o modalitate magică prin care fetele sunt chemate să transmita holdelor condiţia lor maternă.
Versurile din Cântecul crucii, cântat cu ocazia Nedeii de toţi barbaţii, sunt sugestive, ele subliniază pioşenia acestor oameni faţa de crucea din biserică, simbol suprem al credinţei lor, pe care, totuşi, o purtau cu ei prin ţarină: Iartă cruce , iartă, dragă, Că te purtam prin ogradă, Prin mirosul florilor Şi prin grâul holdelor !
Întorşi acasă din ţarină, sătenii îşi invitau la masa festivă a Nedeii, oaspeţii: rude, prieteni, cunoscuţi, chiar şi necunoscuţii sosiţi din alte sate, după care toţi se îndreptau spre locul unde se desfăşura Jocul Nedeii, în uliţa mare, iar după anii 1950, la căminul cultural.
Am putea concluziona că acest obicei, Nedeia , a contribuit în mod deosebit la menţinerea coeziunii locuitorilor din satele pădureneşti, la constituirea acestei zone într-o adevărată entitate etno-folclorică.
Concluzii Deducem în concluzie că lumea pădurenilor este una unitară, dar şi închisă oarecum.
La nivelul ţinutului, se dovedeşte uimitoarea unitate de stil etnografic.
Elementele particularizante cele mai spectaculoase ale zonei privesc comportamentul ceremonial-ritualic şi bineînţeles portic.
Autor: Prof. Ciort Petru-Bogdan Prof. Vlaiconi Cristina Colegiul Economic ,,Emanuil Gojdu” Hunedoara
Această zonă este considerată una din cele mai bogate zone etnografice ale României.
Din punct de vedere al reliefului această zonă este împânzită de culmi împădurite.
Principala îndeletnicire a pădurenilor fiind exploatarea şi prelucrarea lemnului, dar şi păstoritul.
Izolarea acestei zone le-a pemislocuitorilor caestei zone să pastratreze tradiţiile neîntrerupt până în zilele noastre. Populaţia pădurenilor locuieşte în sate mici, aşezate pe culmi şi creste de dealuri.
Aici s-a dezvoltat, datorită condiţiilor geografice speciale, una din cele mai originale culturi populare.
Trăsăturile principale ale acestei culturi constau în: amplasarea aşezărilor pe culme, culturi agricole, portul specific şi graiul pădurenesc.
Câteva din obiceiurile şi tradiţiile care idividualizează Ţinutul Pădurenilor sunt:
cântecul bradului şi nedeile tradiţionale.
Cântecul bradului Ceea ce individualizează Ţinutul Pădurenilor sub aspectul liricii funebre este cântecul bradului, coservat în Poiana Rechiţeli şi practicat în tot ţinutul ori de câte ori defunctul este tânăr.
În dimineaţa zilei înmormântări tinerii aleg bradul din pădure pe care îl sacrifică, după care îşi fac semnul crucii, urmând să îl poarte pe umeri până în sat.
La marginea păduri, cortegiului simbolic i se alătură grupul de femei care cântă bradul până la casa morului.
Numărul femeilor din grup este unul impar.
Acasă bradul este sprijinit cu vârful de streaşina casei, şi este împodobit de femeile din grup în timp ce cântă.
După înmormânare, bradul este înălţat lângă cruce şi se pune mac pe mormânt.
O femeie împraştie apă şi seminţe în urma celor care pleacă din cimitir, încheind astfel ceremonialul, pentru ca mortul să nu se mai întoarcă în goaspodăria celor pământeni.
Nedeia pădurenească Nedeia pădurenească este o sărbătoarea de vară a întregii colectivitaţi.
Nedeia este una din cele mai importante modalităţi tadiţionale de reunire a neamului şi a tuturor celor ce s-au născut într-o anumita zonă etno-folclorică.
Desfăşurarea acestei grandioase sărbători are în Ţinutul Pădurenilor importante particularităţi care o individualizează în contextul obiceiului ”Nedeii la români” ţinute odinioară în plai de munte, sus în afara satelor.
Prestigiul, importanţa şi vechimea cultivării cerealelor în satele pădureneşti se reflectă în multitudinea obiceiurilor legate de practicarea acstei ocupaţii: urarea colacului de grâu la Crăciun, la Nedeie, la nuntă, reaminteşte celor prezenţi principalele etape ale muncii agricole, constituindu-se într-un adevărat elogiu adus celor ce cultivă pământul.
Toate aceste sărbători au fost suprapuse pe VECHILE și ANCESTRALELE SĂRBĂTORI GETO-DACICE, PREcreștine...
Nedeile se ţineau, eşalonat, în duminicile lunilor de vară: prima era aceea de la Sohodol, în duminica Ispasului, iar ultima în duminica din preajma zilei de 6 august, Ziua Soarelui, a Schimbări la Faţă, în calendarul creştin-ortodox, la Runcu-Mare.
Nedeia începe întodeauna cu slujba de la biserică, după care toţi participanţii la slujbă, localnici şi străini ( din alte sate pădureneşti), mergeau grupaţi în ţarină cântând ,,cântecul crucii” până lângă crucea din ţarină, unde se opreau pentru a asista la slujba de sfinţire a apei pe care o oficia preotul de acolo. Slujba era urmată de ,,dansul brâului” şi de ,,uratul colacilor” cu care erau cinstiţi oaspeţii.
Tot acum, femeile împodobeau praporii bisericii cu cununi din flori de fân si spice de grâu, iar în final , fetele luau vasul cu apă sfinţită, şi urmate de toţi sătenii, străbăteau drumul ţarinei stropind holdele cultivate cu apă sfinţită.
Ritualul avea, în credinţa pădurenilor, menirea să protejeze semănăturile date în pârg de eventualele stihii (dezastre naturale) dezlănţuite ale naturii: grindină , vijelii, ploi torenţiale, cât şi de atacul insectelor ori animalelor sălbatice.
Exista unele similitudini între această stropirea a culturilor cu apă sfinţită de către fetele aflate în pragul căsătoriei, în ziua Nedeii, cu plimbarea fetelor de la câmpie în lanurile de grâu în ziua de Drăgaică.
Referitor la Drăgaică se presupune ca obiceiul ar fi o modalitate magică prin care fetele sunt chemate să transmita holdelor condiţia lor maternă.
Versurile din Cântecul crucii, cântat cu ocazia Nedeii de toţi barbaţii, sunt sugestive, ele subliniază pioşenia acestor oameni faţa de crucea din biserică, simbol suprem al credinţei lor, pe care, totuşi, o purtau cu ei prin ţarină: Iartă cruce , iartă, dragă, Că te purtam prin ogradă, Prin mirosul florilor Şi prin grâul holdelor !
Întorşi acasă din ţarină, sătenii îşi invitau la masa festivă a Nedeii, oaspeţii: rude, prieteni, cunoscuţi, chiar şi necunoscuţii sosiţi din alte sate, după care toţi se îndreptau spre locul unde se desfăşura Jocul Nedeii, în uliţa mare, iar după anii 1950, la căminul cultural.
Am putea concluziona că acest obicei, Nedeia , a contribuit în mod deosebit la menţinerea coeziunii locuitorilor din satele pădureneşti, la constituirea acestei zone într-o adevărată entitate etno-folclorică.
Concluzii Deducem în concluzie că lumea pădurenilor este una unitară, dar şi închisă oarecum.
La nivelul ţinutului, se dovedeşte uimitoarea unitate de stil etnografic.
Elementele particularizante cele mai spectaculoase ale zonei privesc comportamentul ceremonial-ritualic şi bineînţeles portic.
Autor: Prof. Ciort Petru-Bogdan Prof. Vlaiconi Cristina Colegiul Economic ,,Emanuil Gojdu” Hunedoara
Comentarii
Trimiteți un comentariu