ADEVĂRURI...NEACADEMICE?!...
Partea I-a –
”Războiul ”de 2.000 de ani împotriva geto-dacilor.
De ce au dispărut cărțile despre daci?
Despre istoria daco-geto-goților, adică a străbunilor noștri, au rămas puține izvoare scrise.
Din motive oculte, scrierile au fost distruse sau ascunse.
Totuși, din referiri indirecte știm că despre Dacia și despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împărați sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani.
Menționăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.1 î.Hr și primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia (Cartea 21 din Biblioteca istorică), Dio Cassius (Istoria romană,Cartea 67 și 68), Împăratul Augustus,Titus Livius, Dio Chrysostomos (Getica),Criton, (medicul personal al lui Traian (Getica), Traian ( De bello dacico), Tacit (biografia lui Traian). A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citați referitoare la Dacia nu mai există! Al. Papadopol – Calimah menționează aproape trei sute.
Unele explicații punctuale s-ar putea găsi.
Resentimente umane, să zicem.
Când Domițian , de pildă , a decretat drept crimă citirea cărților despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, după două războaie cu dacii, a trebuit să le plătească acestora tribut.
Apărarea reputației știrbite ar fi altă explicație, în cazul interdicției promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui get pentru a scoate din conștiința publică faptul că și-a asasinat propriul frate, Geta, interdicție urmată de un adevărat carnagiu soldat cu aproape 20 de mii de victime.
Totuși, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri.
Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor, care exprimă orgoliul și satisfacția împăratului Traian, dar și un neobișnuit omagiu și o dovadă de respect la adresa unor mari învinși, dacii, sau, mai târziu, construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci simbolizând noblețea și înțelepciunea unui neam și alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariția dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicțiilor culminând câteva secole mai târziu cu dispoziția papei Grigore cel Mare de ardere, pur și simplu, a cărților despre daci. ........
Din mileniul 1 a fost salvată dintre numele sonore ale istoriei vechi doar Getica lui Iordanes, tradusă și în românește.
Din Iordanes aflăm trei lucruri extrem de importante pentru istoria noastră veche.
Primul ar fi că daco-geții i-au avut drept continuatori naturali pe aceste meleaguri pe goții cu ambele lor ramuri, vizigoții și ostrogoții.
Al doilea lucru îl constituie dovezile înregistrate istoric privind continuitatea domniei a 17 generații însumând 450 ani în spațiul dacic neocupat de romani ale dinastiei Amalilor începând cu Gapto, sacerdotul lui Decebal, până la Amalasunta, fiica regelui geto-got Teodoric cel Mare.
Al treilea și cel mai important lucru este că daco-geto-goții aveau o spiritualitate superioară față de greci și de romani și că limba vorbită de ei era limba străveche populară sau barbară care se vorbea de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman în raport cu limbile greacă și latină care erau limbi artificiale create pentru uzul oficial al cabinetelor imperiale.
O altă scriere, descoperită în ultimul timp, care va fi adusă în curând la cunoștința publicului român, scrisă în sec. 4, mai timpurie decât Iordanes, aparține lui Socrate Eclesiasticul și evocă fapte contemporane autorului, mai exact creștinarea în masă a geto-goților și măcelul teribil între goți din anul 368.
Evenimentele majore din istoria noului mileniu care începea sunt legate de etapele parcurse în procesul creștinării popoarelor europene.
Faptul că aceste evenimente coincid cu dispariția ciudată a foarte multe scrieri despre unii din actorii principali implicați în aceste evenimente cum ar fi daco-geții.
Destinul face că mai târziu, în jurul anului 1848, un eminent istoric italian pasionat de trecutul acestei zone, Carlo Troya, din păcate complet necunoscut istoricilor români, scrie o vastă istorie a Italiei de 8500 pagini din, care aproape 3500 !!!! despre... strămoșii noștri, detonând spectaculos bagajul istoric pe această temă.
Dintr-o selecție publicată anul trecut și intitulată ”Argumente pentru rescrierea istoriei europene” rezultă că străbunii românilor, oricât de surprinzător ar părea sunt nici mai mult nici mai puțin precursorii civilizației și culturii europene și că arhitectura gotică atât de celebră își află izvoarele în zona transdanubiană.
Sunt evocate fapte istorice bazate pe înscrisuri incontestabile cum că, în migrația lor în sud-vestul european goții au pus bazele viitoarelor state vorbitoare mai târziu de limbi romanice, Italia, Spania, Portugalia, Franța, iar în partea de nord- est au lăsat urme de neșters în state ca Rusia, Polonia, țările baltice, Danemarca, Suedia, Norvegia, care state, pe la 1450 toate se numeau Dacia!
Spre sfârșitul mileniului 1, un anume Rollo, pirat dac originar din nordul danubian ar fi poposit pe meleagurile Angliei unde s-a și stabilit de altfel printr-o înțelegere cu regele Alfred, și care a dat naștere viitoarei dinastii normande a Plantageneților , prin fiul său, Wilhelm I Spadă-Lungă, tată la rândul lui al lui Richard I.
Toate acestea ar părea povești extravagante sau picanterii de-a dreptul scandaloase pentru istorici, dacă n-ar fi confirmate de un alt istoric, englez de data aceasta, Robert Sheringham în cartea sa De Anglorum Gentis Origine Disceptatio (508 pag.,Cambridge University, 1670) și care va fi oferită publicului român anul viitor.
Autor: Dumitru Ioncica
Comentarii
Trimiteți un comentariu