-- TEORIA STATULUI ORGANIC, LUCRARE DE MARE INSPIRAȚIE PENTRU STATUL MODERN BRAZILIAN --

---MIHAI EMINESCU ȘI CU MIHAIL MANOILESCU, DOI MARI ROMÂNI FONDATORI  AI BRAZILIEI MODERNE---


Stiați pe ce carte se bazează economia braziliană performantă? Pe cartea Teoria protecționismului și a schimbului internațional, scrisă de românul Mihail Manoilescu, pe la 1929.

Nu sînt fantezii, însuși Jerônimo Moscardo de Souza, fost ambasador al acestei ţări în România, a făcut la modul cel mai oficial în 2003, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa  din partea Academiei Române, o declaraţie cel puţin descumpănitoare.



Iată declarația sa:

„În privința economică, se credea că suntem condamnați să rămânem o țară agrară, ca și România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al țării dumneavoastră și un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu.

După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional, aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. 

L-am avut pe președintele Vargas, care a condus Brazilia timp de 15 ani, exact în perioada lui Manoilescu, marele său mentor.

A urmat președintele Kubitschek, constructorul orașului Brasília, al cărui principal ministru, Furtado, a fost, de asemenea, un mare discipol al economistului român. 

În fine, chiar și președintele actual al Braziliei este, într-o oarecare măsură, unul dintre discipolii marelui român.

Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni și-au clarificat originile inegalității, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie și agricultură, dintre exporturi (ieftine) și importuri (scumpe) etc.

Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne.“






https://i2.wp.com/www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2016/05/Moscardo.jpg

Ambasadorul Moscardo de Souza


Jurnalistul Miron Manega, care a investigat afirmația ambasadorului brazilian, ne împărtășește ce a descoperit: 

Mihail Manoilescu unul dintre cei mai mari economiști români, fost Guvernator al Băncii Naționale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, „Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

Prima reacție la o astfel de știre poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

Ei bine, Eminescu a fost și jurnalist, a fost și sociolog, chiar și politician…

Asadar, Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economişti români, fost guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, intitulată ,,Noua teorie a protecţionismului economic internaţional”, studiul lui Mihai Eminescu, ,,Teoria Statului Organic”. Cartea lui Manoilescu, publicată în anul 1932, după ce a fost tradusă în portugheză, ajunge în Brazilia, unde devine curs universitar, apoi, din anii ’70 ajunge program economic al ţării, iar în perioada 2000-2012 aplicarea ideilor din ea transformă radical Brazilia, generînd o creştere economică spectaculoasă…

Pe 15 aprilie 2016, BNR a lansat trei monede, din aur, argint și cupru, celebrând trei personalități ale perioadei interbelice. Una dintre acestea este Mihail Manoilescu.

Emisiunea numismatică a fost criticată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington.

BNR nu a avut însă nicio reacție până când Ambasada SUA nu s-a declarat „dezamăgită” de comemorarea unui „nazist”.










 

BNR a afirmat că emisiunea numismatică lansată în luna aprilie 2016 face parte dintr-un proiect, inițiat în anul 2015, de prezentare a istoriei BNR și a personalităţilor care au ocupat de-a lungul anilor demnitatea de guvernator al acesteia.

Demersul  vizează marcarea activității a trei dintre guvernatorii băncii centrale la împlinirea unui număr semnificativ de ani de la naștere – 175 de ani de la nașterea lui Ion I. Cîmpineanu, 140 de ani de la nașterea lui Ion Lapedatu și 125 de ani de la nașterea lui Mihail Manoilescu, cei trei ocupînd demnitatea de guvernator în perioade istorice diferite.

Includerea în emisiunea numismatică a lui Mihail Manoilescu, care a deținut demnitatea de guvernator al BNR în anul apogeului Marii Crize Economice (1931 – n.r.), într-un context global și european caracterizat de transformări profunde, a vizat exclusiv activitatea sa în fruntea băncii centrale și cea în domeniul cercetării economice și financiare la nivel mondial.

 BNR a anunțat că pe viitor, pentru a evita „situațiile regretabile”, va colabora cu instituții reprezentative. A fost un răspuns diplomatic fără consecințe, pentru că pe 16 mai colecția se afla încă la vânzare, în toate sucursalele BNR.


Cine a fost Mihail Manoilescu ?


Nascut la 9 decembrie 1891 ,in orasul Tecuci   a fost un publicist, gânditor economic și politic, politician român dintr-o veche familie aristocratică.

A decedat in ziua de  30 decembrie 1950,in închisoarea comunista de la Sighet.

În 1910, tânărul Manoilescu a reușit să intre primul la Școala de Poduri și Șosele din București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție (la fel ca și tatăl său) în 1915.

În 1929, Manoilescu  a publicat la a editura Giard, în colecția „Bibliothèque Économique Internationale”, prima versiune a operei sale fundamentale La théorie du protectionisme et de l’echange international (cu versiuni în italiană și engleză), lucrare cu care s-a afirmat în gândirea economica a vremii.

A fost guvernator al B.N.R. în perioada 14.07.1931 – 27.11.1931. În aceasta calitate, s-a opus dorintei regelui Carol al II-lea de a salva Banca Marmorosch-Blank de la faliment prin interventia B.N.R. , atitudine care i-a adus destituirea din functie.

În iulie 1940, Manoilescu a fost desemnat ministru de externe în guvernul  condus de Ion Gigurtu, calitate oficială in care el a trebuit să semneze, la 30 august 1940, Dictatul de la Viena, prin care Germania și Italia au acordat Ungariei o importantă parte a Transilvaniei.

Pe 12 octombrie 1944, la puțin timp după începutul ocupației sovietice, Manoilescu a fost întemnițat fără proces, timp de 14 luni. După eliberare, în perioada decembrie 1945 – decembrie 1948 Manoilescu și-a oferit experiența în economie noilor autorități comuniste.

A fost arestat din nou în decembrie 1948 și întemnițat fără a fi judecat (!!!).

A fost deținut în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari și Sighet, fiind grav bolnav, iar la Sighet (”închisoarea elitelor”) a murit la sfârșitul lui 1950. Adevarata cauza a mortii sale a ramas necunoscuta.

A fost aruncat într-o groapă comună, nu se știe unde, la fel ca Iuliu Maniu și alți reprezentanți ai elitei politice și intelectuale romanesti.

Deși fusese omorât de multă vreme, ani de zile autoritățile au refuzat să le spună rudelor despre soarta lui. Abia în 1958, familia a fost anunțată de moartea sa.

Este recunoscut rolul gândirii sale în stabilirea strategiilor de dezvoltare economică, în special în Brazilia, şi, în consecinţă, după cum afirmă B. Fausto: “e cujas idéias foram uma espécie de Bíblia para boa parte dos industriais brasileiros, (ideile lui au fost un fel de Biblie pentru cea mai mare parte a industriaşilor brazilieni)” (Fausto B, ,,Estado novo no contexto internacional”, în: Pandolfi D (ed.) Repesando o Estado Novo. Rio de Janeiro: Ed. Fundação Getulio Vargas, 1999, p. 18).

O apreciere similară nu întâlnim în exegeza românească, foarte reticentă, de altfel, faţă de accentuarea originalităţii şi contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei. Teoria lui Manoilescu despre decalajul de dezvoltare dintre societăţile industrializate şi agrare s-a constituit ca răspuns la teoriile evoluţioniste despre modernizare.

Opera lui Manoilescu a fost importantă, în spaţiul iberic şi în Brazilia deoarece doctrina sa economică a oferit argumente industriaşilor din Brazilia de a recurge la protecţionism drept cale de dezvoltare a economiei în aceste zone.

Se consideră că ideile sale au stat la baza constituirii organizaţiei Economic Commission for Latin America (ECLA). Doctrina lui Manoilescu a cunoscut reacţii critice din partea unor autori din America Latină, dar el a continuat să fie prezent în spaţiul iberic prin publicarea lucrărilor sale, de pildă, în Chile, “Productividad del trabajo y comercio exterior,” Economía, VIII, 22-23, 1947.

În analiza economică, Manoilescu a plecat de la premisa decalajului de productivitate a muncii din societăţile agrare faţă de ţările industrializate, încât el susţine că productivitatea în industrie este superioară celei în agricultură, printr-un raport de patru la unul, deoarece valoarea capitalului pe lucrător în industrie este mult mai mare a decât celui în agricultură.

In acest caz, ţările industriale, cu o productivitate naţională superioară câştigă în relaţiile comerciale internaţionale pe seama ţărilor agrare din cauza productivităţii muncii lor mai scăzute.

De aceea, se impune dezvoltarea industrială a ţărilor agricole prin o politică de protecţie a propriilor materii prime faţă de comerţul internaţional.

Peste decenii, această teză a savantului român avea sa fie dezvoltată în scrierile teoreticienilor dependenţei şi ai subdezvoltării.

Manoilescu a demonstrat, în lucrările sale teoretice referitoare la schimbul internaţional, că ştiinţa economică clasică a fost falsă şi tendenţioasă, fiindcă preconiza o diviziune a muncii şi a producţiei care împarte popoarele în industriale şi agricole.

El arăta că ştiinţa de import este falsă şi tendenţioasă având ca substrat tendinţa de exploatare a popoarelor agricole. Philippe C. Schmitter, după ampla analiză a corporatismului din lucrările lui Manoilescu, desprinde concluzia că acesta, aşa cum este descris de savantul român, nu este sinonim cu conceptul de ,,fascism”.

Acum, cand  teoria lui Eminescu despre Statului Organic, dezvoltată de Mihail Manoilescu în „Noua teorie a protecționismului și schimbului internațional”, a ajuns să fie program economic de succes al unei țări cu o suprafață aproape cât a Europei, ne-am putea întreba de ce nu o aducem în dezbaterea publică din România și apoi să o folosim pentru progresul economic al țării ?


Sursehttp://www.cunoastelumea.ro/mihail-manoilescu-fondator-al-braziliei-moderne-ucis-de-comunisti ; http://www.worldwideromania.com/2016/08/18/ambasadorul-braziliei-i-a-multumit-lui-eminescuhttps://ro.wikipedia.org ; certitudinea.ro

Comentarii