--Rama din Carpaţi şi legendarul
Negru-Vodă --
Nu există neam pe pământ care să nu aibă un strămoş comun, un fondator al ţării, ori al cetăţii-capitale, un erou mitic, anistoric, de la care regii sau prinţii trăitori în istoria concretă să se revendice.
Aşa a fost prinţul Tezeu pentru cetatea Atena, Enea pentru poporul roman, Romulus – întemeietorul mitic al Romei, Huang-Di – Împăratul Galben pentru chinezi, Scites – suveranul legendar al sciţilor şi tot astfel Negru-Vodă pentru valahii Munteniei .
Iar ca să-l înţelegem pe acest mitic Negru-Vodă trebuie, mai întâi să mergem în Orient, unde şi astăzi mai există regate ori case princiare ai căror conducători se revendică din prinţul Rama – eroul epopeii hinduse Ramayana.
Este cazul Thailandei, unde actualul suveran este Rama al IX-lea, precum şi unele state din istoria mai apropiată ori mai îndepărtată a Indiei: Rama-Gupta, un suveran în timpul imperiului Gupta; Rama-Raya, împărat în imperiul Vijaya-nagar; Rama-Chandra, conducător din dinastia Yadava; Rama-Raya, rege în statul Maratha; şi exemplele ar putea continua…
Facem precizarea că, potrivit celor mai autorizaţi exegeţi în indianistică, numele prinţului Rama înseamnă „cel care se odihneşte, cel care aduce pacea, cel bun, cel plăcut, cel fermecător, cel drag, cel frumos” şi, nu în ultimul rând,
„cel negru”.
Potrivit concepţiei brahmanice asupra universului, regele era de natură divină, fiind reprezentantul pe pământ al zeului Vishnu şi, prin urmare, Rama – unul dintre avatarii lui Vishnu – este simbolul regelui ideal şi model de guvernare statală.
Vrem să arătăm prin aceasta că într-o societate în care predomina legea vedico-buddhistă, existenţa unor conducători statali care îl recunosc pe Rama, adică pe Negru ca fiind prinţul întemeietor este ceva normal.
Or, tocmai despre faptul că România a fost teritoriul matcă al indo-europenilor şi locul de formare a culturii vedice s-a scris nu o dată şi nu fără argumente.
Există chiar o bogată literatură despre Rama din Carpaţi, plecat cu multe mii de ani înainte de Hristos, în fruntea triburilor arice, din pădurile hiperboreilor geţi.
Prin urmare a căuta o Ramayana carpato-dunăreană în cultura română, nu face decât să prelungească idei exprimate deja. Rama din Carpaţi şi legendarul Negru-Vodă Gheorghe ŞEITAN întemeietorul Imperiul Persan.
Eminescu alege o perioadă anterioară acelui conflict, plămădind, între anii 1875–1882, peste treizeci de variante poetice ale poemelor ”Sarmis” şi ”Gemenii”, având ca personaj principal pe Tomiris, văzută ca ideal al virtuţilor feminine manifestate de strămoşii noştri, ceea ce îl îndreptăţea pe cercetătorul ieşean Dan Mănucă să afirme că personajul Cătălina din Luceafărul şi Tomiris din ciclul SarmisGemenii sunt
„arhetipuri în jurul cărora se construieşte”.
La fel de flexibil şi de profund sunt prelucrate poetic şi dramatic consemnările lui Herodot despre Zamolxis, care devine Zamolxe la Eminescu.
Aşa cum transcria traducerea cunoscutului pasaj despre traci din Istoriile lui Herodot, între notiţele luate la cursurile lui Lepsius, alegerea şi traducerea celebrului fragment din Horaţiu, privind perenitatea operelor literare scrise, îi prilejuieşte lui Eminescu o revenire la simbolistica piramidei, atât de dragă lui Herodot:
„Mi-am zidit monument, decât acel de fier Mult mai trainic şi nalt ca piramizi cereşti; Ploaia nu-l va mânca, nici Aquilonul slab, Nici al anilor şir, vremile cari fug. Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea Va scăpa de mormânt...”
Ceea ce nu s-a arătat până acum şi vrem să demonstrăm în cele ce urmează sunt firele nevăzute care leagă pe Rama din Carpaţi de Negru-Vodă, întemeietorul, din cronicile şi legendele românilor.
-- VA URMA --
Nu există neam pe pământ care să nu aibă un strămoş comun, un fondator al ţării, ori al cetăţii-capitale, un erou mitic, anistoric, de la care regii sau prinţii trăitori în istoria concretă să se revendice.
Aşa a fost prinţul Tezeu pentru cetatea Atena, Enea pentru poporul roman, Romulus – întemeietorul mitic al Romei, Huang-Di – Împăratul Galben pentru chinezi, Scites – suveranul legendar al sciţilor şi tot astfel Negru-Vodă pentru valahii Munteniei .
Iar ca să-l înţelegem pe acest mitic Negru-Vodă trebuie, mai întâi să mergem în Orient, unde şi astăzi mai există regate ori case princiare ai căror conducători se revendică din prinţul Rama – eroul epopeii hinduse Ramayana.
Este cazul Thailandei, unde actualul suveran este Rama al IX-lea, precum şi unele state din istoria mai apropiată ori mai îndepărtată a Indiei: Rama-Gupta, un suveran în timpul imperiului Gupta; Rama-Raya, împărat în imperiul Vijaya-nagar; Rama-Chandra, conducător din dinastia Yadava; Rama-Raya, rege în statul Maratha; şi exemplele ar putea continua…
Facem precizarea că, potrivit celor mai autorizaţi exegeţi în indianistică, numele prinţului Rama înseamnă „cel care se odihneşte, cel care aduce pacea, cel bun, cel plăcut, cel fermecător, cel drag, cel frumos” şi, nu în ultimul rând,
„cel negru”.
Potrivit concepţiei brahmanice asupra universului, regele era de natură divină, fiind reprezentantul pe pământ al zeului Vishnu şi, prin urmare, Rama – unul dintre avatarii lui Vishnu – este simbolul regelui ideal şi model de guvernare statală.
Vrem să arătăm prin aceasta că într-o societate în care predomina legea vedico-buddhistă, existenţa unor conducători statali care îl recunosc pe Rama, adică pe Negru ca fiind prinţul întemeietor este ceva normal.
Or, tocmai despre faptul că România a fost teritoriul matcă al indo-europenilor şi locul de formare a culturii vedice s-a scris nu o dată şi nu fără argumente.
Există chiar o bogată literatură despre Rama din Carpaţi, plecat cu multe mii de ani înainte de Hristos, în fruntea triburilor arice, din pădurile hiperboreilor geţi.
Prin urmare a căuta o Ramayana carpato-dunăreană în cultura română, nu face decât să prelungească idei exprimate deja. Rama din Carpaţi şi legendarul Negru-Vodă Gheorghe ŞEITAN întemeietorul Imperiul Persan.
Eminescu alege o perioadă anterioară acelui conflict, plămădind, între anii 1875–1882, peste treizeci de variante poetice ale poemelor ”Sarmis” şi ”Gemenii”, având ca personaj principal pe Tomiris, văzută ca ideal al virtuţilor feminine manifestate de strămoşii noştri, ceea ce îl îndreptăţea pe cercetătorul ieşean Dan Mănucă să afirme că personajul Cătălina din Luceafărul şi Tomiris din ciclul SarmisGemenii sunt
„arhetipuri în jurul cărora se construieşte”.
La fel de flexibil şi de profund sunt prelucrate poetic şi dramatic consemnările lui Herodot despre Zamolxis, care devine Zamolxe la Eminescu.
Aşa cum transcria traducerea cunoscutului pasaj despre traci din Istoriile lui Herodot, între notiţele luate la cursurile lui Lepsius, alegerea şi traducerea celebrului fragment din Horaţiu, privind perenitatea operelor literare scrise, îi prilejuieşte lui Eminescu o revenire la simbolistica piramidei, atât de dragă lui Herodot:
„Mi-am zidit monument, decât acel de fier Mult mai trainic şi nalt ca piramizi cereşti; Ploaia nu-l va mânca, nici Aquilonul slab, Nici al anilor şir, vremile cari fug. Nu de tot voi muri, partea mai bună a mea Va scăpa de mormânt...”
Ceea ce nu s-a arătat până acum şi vrem să demonstrăm în cele ce urmează sunt firele nevăzute care leagă pe Rama din Carpaţi de Negru-Vodă, întemeietorul, din cronicile şi legendele românilor.
-- VA URMA --
Comentarii
Trimiteți un comentariu