-- PIRAMIDA-HOLOGRAMĂ DIN CEAHLĂU --

La prima vedere, Muntele Ceahlau pare a fi o formațiune naturală, dar nu este deloc așa. 
Se presupune că în Muntele Ceahlău se află ascunse multe tezaure, aceasta piramidă fiind o adevărată bibliotecă. 
Odată cu accesarea acestor informații, noi vom cunoaște istoria omenirii.

Anual, pe data de 6 august, dimineata, apare o holograma a unei piramide perfect regulate. 
Aceasta hologramă a fost explicată ca fiind rezultatul poziției Soarelui. 

În realitate, holograma piramidei nu are nici un fel de legătură cu Soarele, ci provine din interiorul muntelui. 

 “Piramida spaţială de pe muntele Ceahlău, fenomenul din ziua Schimbării la Faţă. 

În fiecare an, de 6 august, zeci de curioşi urcă pe vârful Toaca pentru a vedea cum umbrele muntelui se contopesc într-o piramidă spaţială. 

Fenomenul, unic în România, are o explicaţie ştiinţifică, dar este înconjurat şi de o aură de mister. 
 Umbra piramidală, spaţială sau holografică – iată doar câteva din denumirile date fenomenului care se produce pe muntele Ceahlău în primele zile ale lunii august şi are intensitate maximă pe data de 6.

 Cei care vor să urmărească pe viu această minune a naturii trebuie să îndeplinească două condiţii: să se trezească dis-de-dimineaţă (ori să înnopteze sus pe munte) şi să fie înainte de răsărit pe vârful Toaca (1.904 m). 
O altă condiţie, capriciu al naturii care joacă feste deseori, este ca linia orizontului spre est să nu fie blurată de plafonul de nori în momentul în care soarele îşi face apariţia. 

 Pietreanul Mihai Marin, pasionat de fotografie şi de fenomenul piramidei de pe Ceahlăul, a studiat şi a imortalizat de aproape 15 de ani ceea ce se întâmplă timp de aproximativ 80 de minute în dimineţile de pe 6 august. 
 „Este o compunere de minimum patru umbre. Vârful Toaca are formă de piramidă regulată cu baza un pătrat, iar sub acţiunea razelor solare dinspre est, are o umbră în formă de triunghi isoscel. Stânca Piatra Ciobanului, fiind mai mică şi mai joasă, face altă umbră, prelungă. La fel, Piatra Vulcanului şi Panaghia. Peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august, dimineaţa, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se unesc la vârf şi se creează o imagine magnifică tridimensională, ca holograma unei piramide”, spune Mihai Marin. 

 Cu alte cuvinte, suprapunerea perfectă a vârfului umbrelor nu se întâmplă decât atunci când soarele răsare dintr-o anumită poziţie. Nemţeanul susţine că a fost stârnit să studieze fenomenul de pe Ceahlău de un alt pasionat al muntelui, profesorul de geologie Nicolae Ţicleanu de la Institutul din Bucureşti. 

 Ceahlăul, muntele sfânt al dacilor 
 După ce a cunoscut acest fenomen optic, Mihai Marin a urcat foarte des pe Ceahlău, ca să-l studieze şi să-l înţeleagă. 

El recunoaşte că, la început, piramida Ceahlăului avea o aură de mister, chiar mistică. 
Studiul l-a lămurit că este vorba de un fenomen optic în care mai multe umbre se aranjează perfect, dar au mai rămas câteva întrebări fără răspuns. 

 „Geometria muntelui şi optica sunt foarte precise, fiecare stâncă îşi are rolul ei în schema asta geometrică şi te întrebi dacă nu este vreo legătură între sanctuarul dacic recunoscut de pe Ceahlău şi acest fenomen natural. 
Mai departe, putem accepta că oamenii din vechime au modelat un pic muntele, pentru ca fenomenul optic să fie perfect?“. 

Dincolo de fenomenul fizic în sine, interesant este că pe 6 august, an de an, sătenii de la poalele masivului, chiar şi cei de vârste înaintate, iau în piept Ceahlăul pentru a fi prezenţi la slujba de Schimbare la Faţă a Domnului care se oficiază la schitul ridicat în vârf. 
Pelerinajul are se pare, origini mult mai îndepărtate de vremurile creştine, cunoscut fiind obiceiul dacilor liberi care trăiau prin aceste părţi să mulţumească muntelui. 

 „Muntele Ceahlău este plin de sacralitate prin faptul că, de-a lungul timpului, oamenii l-au asociat cu Olimpul Moldovei, dar şi cu istoria precreştină. Se zicea că Zamolxe, zeul dacilor ar fi sălăşluit pe acest munte”, spune Constantin Andraş, şeful serviciului de pază din Parcul Naţional Ceahlău. 

Şi mai interesant este că doar Ceahlăul şi muntele Găina, din ţară, au o sărbătoare recunoscută a muntelui, celebrată de populaţia care i se închină o dată în an. 

 „Ceahlăul a devenit sacru pentru că odată cu apariţia creştinismului, aici s-au stabilit diferiţi sihaştri care au fondat schiturile şi bisericile de pe munte. 
Locul căpătând puteri spirituale, oamenii au continuat să urce spre vârful muntelui, singurul cu hram din România, similiar Athos-ului din Grecia”, a mai spus Constantin Andraş. 

O legendă spune că cei care se întîlnesc pe muntele sfânt Ceahlău rămân legaţi într-un fel sau altul, pentru totdeauna.”

“Misterele Ceahlăului: piramida holografică și Calea Sacră Începutul lunii august aduce în fiecare an grupuri de turiști care urcă pe muntele Ceahlău cu un scop precis, să asiste la un fenomen unic în lume, care pentru cunoscători, face România mai interesantă dintr-un anumit punct de vedere decît Stonehenge sau chiar piramidele egiptene. 

Vorbim tot despre o piramidă. 
Mai exact, holograma uneia. 

Sună a film științifico-fantastic, dar trebuie să știți că această hologramă poate fi văzută doar în primele zile ale lunii august în masivul Ceahlău. 
Și nu de oriunde. Acolo, la răsărit, stîncile formează niște umbre care, cu ajutorul norilor de ceață, formeaza imaginea 3D a unei piramide perfecte. 
Nu este singurul mister al acestui munte, intrat în mentalul colectiv, deloc întîmplător, drept “muntele sfînt al românilor”. 

Toate acestea arată că aici a avut loc un transfer de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei creștini ortodocși, ceea ce impune celor ce îl vizitează un respect cuvenit atîtor milenii de sacralitate. Vîrful Toaca , modelul piramidei lui Keops? 

Doi cercetători români, soții Șicleanu, au făcut tot felul de cercetări interdisciplinare și au ajuns la o concluzie surprinzătoare: piramidele egiptene au aceleași caracteristici și principii constructive ca și vîrful Toaca, care nu este decît o piramidă construită cam cu 10.000 de ani înainte de cele egiptene! 

Geometric, vîrful este constituit la partea inferioară dintr-un trunchi de piramidă continuat cu un vîrf piramidal teșit. 

Primul semn de întrebare l-a ridicat baza absolut pătrată a trunchiului de piramidă, cu latura de 296 de metri, înălțimea totală a acestei forme de relief fiind astăzi de 107 metri. 

În al doilea rînd, este aproape imposibil ca două creste să se intersecteze, în mod natural, la exact 90 de grade. 

Și nu în ultimul rînd, unghiul pantei de pe partea de Nord a vîrfului (mai ferită de eroziune decît celelalte) este de 52 de grade, același ca și la faimoasa piramida a lui Keops. 

Plecînd de la acest unghi, s-a făcut reconstituirea piramidei, așa cum arăta ea inițial. 
Similitudinile cu piramida lui Keops sînt tulburătoare: construcția egipteană are una din fețe aproape perpendiculară pe direcția Nord, iar fața similară a vîrfului Toaca se abate cu doar 13 grade de la aceeași direcție, raportul între lungimea laturii și înalțime, folosit de arhitecții egipteni, are aceeași valoare cu cea în care se încadrează și piramida reconstituită pe Toaca. 

Practic, vîrful Toaca, reprezintă o piramidă cu baza pătrată, formă de extremă raritate în natură, cu latura avînd lungimea dublă față de piramida lui Keops și cu unghiul pantei vestice cu doar 1° diferență comparativ cu aceași piramidă. 

 “Piramida lui Keops se înscrie perfect într-o reconstituire a piramidei inițiale de pe Toaca. Egiptenii au construit mai întîi piramida în trepte, apoi așa-numitele piramide strîmbe, apoi pe cele drepte. 
Toate cele trei modele se regăsesc pe Toaca. 
Modelul piramidei ar fi putut circula similar cu motivul spiralei de pe obiectele de ceramică, acesta, potrivit unor cercetători, pornind din zona dunăreană, a trecut în Creta și după 3000 de ani a ajuns în Egipt”, spune Ioan Șicleanu. 

 Numele vechi al Ceahlăului, Pion, este la fel de interesant ca etimologie. 
Locuitorii de la poalele muntelui îl pronunță Pion sau Peon. Utilizînd semnificația din egipteana veche a cuvintelor: piâ- casa (vezi G. Rachet, 1970) și onâ-coloana (Biblia, Iesirea, 1, 11), Pion ar putea însemna Casa Coloanei, adică exact ce par să reprezinte complexul Toaca (casa) – Panaghia (coloana). 

 Holograma și Calea Sacră 

Un alt argument și poate cel mai important, dar de data aceasta ținînd într-o oarecare măsură de miracol, constă în faptul că în prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vîrfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vîrfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală cu aspect de piramidă perfectă. 

Prin unicitate și măreție, fenomenul constituie, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, o autentică hierofanie și, după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfășurarea, în timpul apariției sale, în prima decadă a lunii august, a Sărbătorii Muntelui, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5.000 de ani (peste care s-a suprapus o sărbătoare creștină). 

Doar doi munți din România au sărbătoarea lor, Ceahlău și Găina. 

Ziua Muntelui, organizată în fiecare an pe 6 august în Ceahlău, are o semnificație ce se pierde în negura timpurilor și a ajuns fie confundată cu “Schimbarea la față”, sărbătorită de ortodocși la aceeași dată. 

Oamenii pleacă de cu noapte, pentru a ajunge în vîrf dimineața, cînd răsare soarele. 
 Înainte de apariția piramidei hologramă, un alt fenomen optic se produce în Ceahlău, poate chiar mai important decît ea. 

Este de mai scurtă durată și constă în apariția spre vest, pentru cîteva minute, a mirificei Căi a Cerului. 

Datorită jocului de lumini și umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vîrfului se proiectează pe cer pierzîndu-se în adîncimile acestuia, astfel încît pare că între cer și pămînt s-a deschis un imens și nesfîrșit drum întunecat mărginit în stînga de un parapet luminos. 

Este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoți din cele mai vechi timpuri. 

Nu întîmplător, Dimitrie Cantemir, celebrul domnitor-cărturar, un inițiat, amintește în lucrarea “Descrierea Moldovei” despre Calea sacră, care urma drumul Bîcului, pînă la Chișinău și de acolo mai departe, spre est. 

Drumul, interesant, este marcat de megaliți și chiar de mici piramide orientate pe aceeași direcție. 

 În aceeași idee a unui mesaj inițiatic, putem aminti și faptul că în anul 1791 era publicată o stemă a Daciei, Calea Cerului corespunzînd întru totul “piramidei” foarte ascuțite de aici. După opinia noastră, prin unicitatea și măreția lor, cele două fenomene succesive, Calea Cerului și Umbra Piramidă au constituit hierofanii (termen prin care se înțelege că ceva sacru ni se arată, mister) de prim ordin din cele mai vechi timpuri și pot justifica nu numai Sărbătoarea Muntelui și caracterul de Munte Sfînt al Ceahlăului, dar și Calea Sacră ce pornea de la poalele estice ale muntelui. 

 “Am motive să cred că Ceahlăul este unul dintre munții sfinți ai dacilor. 
Strămoșii dacilor și chiar dacii înșiși practicau, cum o arată numeroase dovezi arheologice, o religie în care Soarele ocupa un loc central. 
Această credință ne-ar putea fi transmisă pînă astăzi prin cuvîntul “rază”: RA – numele zeului (identic la egipteni) și ZA – zeu. 
Apoi, între credința dacilor în viața de apoi, prezentată de Herodot și cea a egiptenilor antici, prezentată de Diodor, nu există practic nici o deosebire”, explică Ioan Șicleanu. Recent, J. Deruelle (1997) a emis ipoteza plecării din spațiul carpato-balcanic, în timpul neoliticului, a unor grupe de populații de agricultori împreună cu sacerdoții lor și instalarea acestora în zone similare cîmpiei dunărene, cum sînt cîmpile Nilului, Tigrului și Eufratului.” 

Tot așa, W. Rayan și W. Pitman (1997) găsesc catastrofa geologică care a determinat prăbușirea Bosforului, permițînd invazia apelor Mediteranei peste cele ale Lacului Euxinic, cu potopul biblic și susțin că toate popoarele existente la anul 5.200 î.H. au migrat din jurul lacului în alte direcții și au generat mai tîrziu numeroase popoare sau grupe de popoare, printre care pe așa zișii indo-europeni, dar și pe sumerieni, semiți, etc. 


În acest fel se poate explica și transferul modelului piramidei și a ziguratului din Kogaionon. 

În Munții Vrancei există chiar o zonă numită Valea Serapusului. “Serapus” este un cuvînt inexistent în limba română, dar obișnuit în limba egipteană. 
În concepția popoarelor antice, zeii trăiau sau intrau în legătură cu oamenii pe vîrful munților. 

Piramidele puteau reprezenta dorința faraonilor de a fi cît mai aproape de zeul suprem RA, zeul soarelui. 

Toate invaziile barbare au ocolit Ceahlăul. (Valentin BĂLĂNESCU) 

“Tuneluri misterioase în România care duc către tărâmul tainic al Shambala-ei 

 Un profesor ieşean a descoperit o reţea de tuneluri şi săli subterane .

 Răzvan Popescu Profesorul Constantin Bursuc afirmă că a pătruns într-o vastă reţea de galerii subterane artificiale. 

„Există o reţea de tunele fizice, reale, sub toată România. Eu am cartat, prin măsurători la faţa locului, doar unele dintre aceste căi de comunicaţie subterane, care se află la 4-5 km adâncime sub pământ,” afirmă profesorul Constantin Bursuc. 



 În ceea ce priveşte destinaţia lor, cea mai plauzibilă ipoteză este că ele fac parte din reţeaua de tuneluri care există pe întreaga planetă şi care fac legătura cu lumea misterioasă a Shambalei. Profesorul ieşean Constantin Bursuc este posesorul unor inedite brevete de invenţie, printre care menţionăm motorul reactiv cu plasmă turbionară folosit cu succes în construcţia rachetelor. 

“Incredibila poveste a uriaşilor din Ceahlău! 
Legendele nu mint şi ele ne spun istorisiri reale dintr-un trecut uitat… 
 Ceahlăul este poate unul dintre cei mai legendari munţi din România, alături de Bucegi. Aici se ascund multe secrete; de exemplu, într-un articol recent (Un profesor de fizică şochează: “Sub Ceahlău există o reţea de tuneluri antigravitaţionale, create de civilizaţia hiperboreană!”) vorbeam despre un profesor din Iaşi care, după o serie de măsurători efectuate, a ajuns la concluzia că sub Ceahlău s-ar afla o reţea de tuneluri antigravitaţionale. 

 Ceahlăul este muntele cu cele mai multe legende şi poveşti care însoţesc aproape fiecare formaţiune din rezervaţia naturală. Legendele şi poveştile de pe muntele Ceahlău au fost înregistrate de scriitorul şi folcloristul Alecu Russo, la mijlocul secolului al XIX-lea. 

 Legende locale care spune că în vremuri străvechi aici trăia un neam de uriaşi care păşunau turme de bouri pe platourile din vârful muntelui. 
Povestea spune că, într-o iarnă, o molimă a făcut ca uriaşii să dispară, rămânând doar doi – un băiat şi o fată. 

Aceştia s-au gândit să ridice fiecare câte un turn ca să fie văzuţi de oamenii ce trăiau în satele dinspre răsărit. 

Băiatul a reuşit să ridice un turn mai mare decât fata, dar ambele erau asemenea unor piscuri măreţe pe care oamenii din văi le admirau în fiecare zi. 
Într-o zi, asupra masivului Ceahlău s-au prăbuşit nori de zloată şi de gheaţă care au curmat orice viaţă de pe munte. 
Conform legendei, după ce s-au scurs torenţii de pe munte, oamenii au urcat pe munte să vadă ce s-a întâmplat cu cei doi uriaşi pe care nu-i mai vedeau. 
Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. 
Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i găsiră. 
În anul următor, au venit localnicii şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. 

Şi de atunci, în fiecare an, din ziua aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi, spune legenda. 

Astfel, s-au format cele două piscuri ale Ceahlăului: Toaca (1904 metri) şi Ocolaşul Mare (1907 metri).”

Descoperiri la poalele Muntelui Ceahlau: 

120 de tablite imprimate cu cele mai vechi scrieri din lume, vechi de 5.500 de ani, un “OZN” si o miniatura a Sfinxului din Bucegi!  
“Muntii Neamtului ascund taine pe cât de uluitoare, pe atât de greu de elucidat. 
Descoperirile facute una dupa alta, de un profesor din zona, au avut darul sa stârneasca largi controverse in rândul istoricilor si sa aduca zona in centrul atentiei, transformând-o intr-un tinut al misterelor de nepatruns. 
 Cele 120 de piese de piatră pe care apar simboluri ciudate găsite în urmă cu zece ani în albia râului Bistriţa au redeschis controversa asupra unei scrieri mai vechi cu cel puţin un mileniu decât cea cuneiformă. 
Disputa istoricilor pe această temă a pornit după descoperirea tăbliţelor de la Tărtăria. 

 În urmă cu zece ani, profesorul de istorie Dumitru Ioniţă a redeschis în lumea ştiinţifică o dispută încă netranşată asupra celei mai vechi scrieri din lume, printr-o descoperire arheologică făcută în judeţul Neamţ. 

În iarna anului 2004-2005, el a găsit în albia râului Bistriţa, în punctual Vadu Rău, din comuna Farcaşa, circa 300 de pietre, din care 120 erau acoperite cu un strat de lut ars, pe care erau însemnate mai multe simboluri stranii. 

 Profesorul Ioniţă susţinea că piesele sunt similare cu cele trei tăbliţe de la Tărtăria (judeţul Alba), descoperite în 1961 de cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, piese certifică existenţa unui centru de scriere protoliterară pe teritoriul României. 

„Pe tăbliţe sunt incizate o serie de semne figurale abstracte. Asemănarea cu cele descoperite la Tărtăria tocmai aici se produce. 
 Asta m-a făcut să leg descoperirea de la Vadu Rău celei din Alba şi de aici ideea unui alt centru cultural, ce comportă un stadiu precursor al scrierii sumeriene datată pe la 3300 înainte de Hristos“, susţinea Dumitru Ioniţă în Monitorul de Neamţ. 

Dat fiind numărul mare al artefactelor găsite, profesorul de istorie aprecia că în zonă a existat un atelier neolitic în care au fost confecţionate aceste pietre acoperite cu lut ars. 

 Ulterior, astfel de piese ar fi fost răspândite până în vestul României, explicând astfel şi descoperiea făcută în urmă cu peste cinci decenii la Tărtăria. 

„La Tărtăria s-au descoperit trei tăbliţe, pe când la Vadu Rău trei sute, din care 120 comportând semne grafice“, mai spunea Dumitru Ioniţă. 

 Aici au fost gasite tablite din lut, imprimate cu pictograme, care s-ar putea dovedi a fi forme ale celei mai vechi scrieri din lume. 

Mai nou, tot aici au fost descoperite structuri ciudate din piatra, unul semanând izbitor cu un OZN, altul cu un urias craniu de extraterestru si ultimul cu celebrul Sfinx din Bucegi. 

 In situl arheologic deschis la poalele masivului Ceahlau, in punctul denumit Vadu Rau, istoricul si profesorul Dumitru Ionita a gasit, la doar o jumatate de metru sub pamânt, o ciudata structura din piatra semanând  cu un OZN. 

Uimitor este faptul ca obiectul, având greutatea de 12 kilograme, inaltimea de 14 centimetri si circumferinta de aproape un metru, nu e o creatie intâmplatoare a naturii, ci, in mod clar, un produs construit in mod inteligent. 

 OZN-ul din Ceahlau este compus din nu mai putin de 90 de placute din piatra, imbinate intre ele cu un material liant care, studiat fiind, s-a dovedit a fi cu desavârsire necunoscut. 

“Nu este ciment, nici argila si nici vreun alt adeziv cunoscut si folosit de-a lungul istoriei pâna azi. Probabil ca respectivul liant, de o duritate extrema, nici nu are corespondent pe Terra”, a spus profesorul Ionita. 

La o prima examinare, straniul obiect a fost datat cu o vechime de cel putin 2.000 de ani. 

Restul misterului va fi elucidat doar daca specialistii vor reusi sa stabileasca atât provenienta si menirea obiectului descoperit, cât si compozitia adezivului necunoscut, folosit la constructia lui. 

 La putina vreme dupa descoperirea OZN-ului din piatra, profesorul Ionita a avut surpriza sa gaseasca, in perimetrul aceluiasi sit arheologic, un alt obiect la fel de misterios. 

De data aceasta, era vorba de o structura aducând pregnant cu profilul celebrului Sfinx, din masivul Bucegi. 
 Obiectul, cu o greutate de 2,5 kilograme si, in mod ciudat, cu exact aceeasi inaltime de 14 centimetri, ca si OZN-ul pomenit anterior, s-a dovedit a fi, la rândul lui, o creatie produsa in mod constient. 

Sfinxul miniatural descoperit pe Ceahlau este asezat pe un mic piedestal din piatra, metoda si materialul de imbinare ramânând deocamdata la fel ca si in cazul precedent, cu desavârsire necunoscute. 
 Conform primelor concluzii care s-au tras dupa descoperirea facuta, obiectul ar avea o vechime oarecum egala cu cea a OZN-ului pietrificat, adica de aproximativ 2.000 de ani, iar menirea sa initiala a fost, cel mai probabil, de folosire ca obiect de cult. 

Asemanarea izbitoare cu Sfinxul din Bucegi este insa de natura sa intareasca o ipoteza care, ani la rând, a ramas doar la stadiul de simpla presupunere: aceea ca si binecunoscutul Sfinx, la rândul lui, a fost sculptat in mod constient, cu scopuri inca necunoscute, servind mai apoi drept model pentru unele copii facute de civilizatiile existente cu mii de ani in urma, pe teritoriul actual al tarii noastre. 

 „Descoperirile facute in acelasi perimetru nu pot fi doar simple coincidente. Ceahlaul era considerat, cu mii de ani in urma, munte sfânt si salas al zeului Zamolxis. 
Poate ca civilizatiile de atunci, umane sau chiar extraterestre, ne-au lasat mesaje pe care trebuie acum sa le descifram”, a spus profesorul Dumitru Ionita. T

ablite scrise, vechi de 7.500 de ani Anul trecut, exact in acelasi sit arheologic de la Vadu Rau, profesorul Ionita a mai gasit un obiect pietrificat, cu greutatea de 6 kilograme si inaltimea de 37 de centimetri, care seamana leit cu craniile extraterestrilor ce au facut obiectul controversatului si mult-mediatizatului incindent petrecut la 7 iulie 1947 la Roswell, in New Mexico, SUA. 

 Tot in situl de la poalele Ceahlaului, Dumitru Ionita a mai descoperit nu mai putin de 120 de tablite din lut ars, inscriptionate cu simboluri protoliterate – imagini reprezentând forme primitive de scriere ale populatiei din perioada neolitica. Tablitele protoliterate descoperite de profesorul Ionita s-au dovedit a data din perioada anilor 5.500 I.H. si sunt identice, ca forma si mod de exprimare, cu cele de la Tartaria (judetul Alba), din Insula Pastelui si din anticul Sumer. 

 Deosebirea uimitoare este insa aceea ca tablitele sumeriene, considerate pâna recent a constitui prima forma de scriere din istoria omenirii, sunt cu cel putin 1.000 de ani mai noi decât cele descoperite in Neamt. 

Dumitru Ionita este doctor in istorie, filosofie si drept international. Locuieste in localitatea nemteana Farcasa si activeaza ca profesor de stiinte socio-umane, la liceul din Borca. 

In palmaresul descoperirilor sale – pe care, de altfel, le-a si strâns intr-o impresionanta si inestimabila colectie – sunt incluse sceptrul voievodal ceremonial al lui Stefan cel Mare, sigiliul din aur al lui Cuza, icoana lui Daniil Sihastru, paftalele lui Petru Rares, blazonul familial al domnitorului Mihail Sturdza si harta cartografului Ortelius, in care apare pentru prima oara Dacia pe globul pamântesc. 

 Profesorul a mai descoperit, pe raza localitatii sale de bastina, o conducta medievala de aductiune a apei, construita din olane de ceramica, cea mai lunga de acest tip si cu aceasta vechime, din tara. 

Pentru activitatea sa stiintifica, arheologica si publicistica, Institutul pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara i-a conferit profesorului Ionita un „Hrisov al recunostintei”, distinctie cu care foarte putine persoane din tara se pot lauda.”

Tablitele din Muntii Neamtului si cele de la Tartaria sunt “surori” „În cursul lunii mai 2009, o viitură a râului Bistriţa, produsă în zona localităţii nemţene Farcașa, avea să scoată la iveală un foarte posibil atelier neolitic de confecţionare a unor tăbliţe inscripţionate, foarte asemănătoare cu celebrele tăbliţe de la Tărtăria. 

Ele s-au adăugat celorlalte artefacte care au fost descoperite de către inimosul prof. dr. în istorie Dumitru Ioniţă, în punctul numit Vadu Rău, din localitatea pomenită mai sus, începând cu anii ’80 ai secolului trecut, despre care s-a mai vorbit. 

Descoperirea are o importanță deosebită pentru că iată, ea demonstrează că celebrele plăcute de la Tărtăria, datate ca fiind mai vechi cu peste două milenii decât cele sumeriene de la Djemdet Nasr, Kis şi Uruk, considerate îndeobşte cele mai vechi forme de scriere din lume, nu reprezintă un caz izolat, accidental, ci o activitate cât se poate de organizată, desfăşurată de locuitorii acelor vremuri de pe actualul teritoriu al ţării noastre. 


Din păcate, la fel ca şi alte asemenea descoperiri de excepţie, nici aceasta nu s-a bucurat de atenţia necesară din partea specialiştilor români. 

 Aventura acestor incredibile “pietre” inscripţionate a început prin anii ’80 ai secolului trecut, când profesorul Dumitru Ioniţă, în timpul unei recunoaşteri de teren desfăşurate în punctul numit Vadu Rău din localitatea nemţeană Farcașa, a descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi: fusaiole, greutăţi pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de ţesut, topoare şlefuite din piatră etc. 

 “Tăbliţele datează din neolitic, pe baza materialului litic aferent descoperirii – fusaiole, topoare şlefuite etc. şi ar putea data între 4300-4500 i.Hr., fiind cu 1.000 de ani mai veche decît scrierea protoliterată din Summer“, a declarat Dumitru Ioniţă. 

 Artefacte care amintesc de Tărtăria Printre aceste obiecte, câteva i-au atras atenţia în mod deosebit. Este vorba despre tăbliţe din lut ars, unele de forme rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentau pe una din fețe diverse semne incizate: romburi franjurate, linii intersectate, ce constituiau suport pentru alte linii mai mici aşezate în rând, diverse puncte scobite etc. 

 În decursul anilor, erodarea malului drept al Bistriţei a continuat, prilej cu care au tot ieşit la iveală alte câteva zeci de asemenea tăbliţe, numărul lor ajungând la 120, toate purtătoare ale unor însemne protoliterate, după cum crede profesorul Ioniţă. “Unele dintre ele sunt confecţionate din lespezi de piatră de formă rectangulară, peste care s-a aşternut un strat fin de argilă, care a fost incizat cu semne dintre cele mai variate. 


Printre ele se află şi un pandantiv amuletă, similar aceluia de Tărtăria, care are două orificii de prindere”, ne-a declarat profesorul Ioniţă. Viitura, aşa cum arătăm mai sus, a scos la iveală, în acelaşi punct, alte câteva zeci de asemenea tăbliţe incizate, pe care au apărut, ca element de noutate, “grupuri de semisfere, care au pe bolta lor unul, două, trei sau patru linii. 

Greutatea tăbliţelor diferă, ea fiind cuprinsă între 100 şi 500 g. Din cele observate, s-ar putea spune că pe vatra acestui atelier se afla o cantitate impresionantă de material care urma a fi prelucrat şi probabil, incizat. 

Acest fapt m-a făcut să cred că avem de-a face cu un atelier care fusese părăsit în grabă, din motive obscure: fie din cauza unei calamităţi naturale, fie din cauza migraţiei unor triburi neolitice”, ne-a mai spus Dumitru Ioniţă. 

 O parte din tăbliţele de pe Bistriţa sunt aproape identice cu cele de la Tărtăria Domnia-să este de părere că “o parte din aceste tăbliţe sunt relativ identice cu cele descoperite de arheologul Nicolae Vlassa în anul 1961 la Tărtăria, judeţul Alba, care aparţin culturii neolitice Vinca, datate, pe baza de Carbon 14, ca fiind realizate în perioada 6.500- 6.000 i.Hr. 

 Emit supoziţia că la Vadu Rău a existat în mod cert un atelier de confecţionare a acestor artefacte, care apoi se răspândeau într-o vastă arie geografică, ajungând până în vestul actual al României sau chiar până în Insula Paştelui. 

Dimensiunile tăbliţelor variază între 13,5 cm în lungime, respectiv 7-8 cm în lăţime”, mai spune profesorul Ioniţă. Prof. univ. dr. Vasile Boroneant: “Este foarte posibil ca la Vadu Rău să fi existat un depozit” Fără a fi specialişti, putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o descoperire de o importanță cu totul specială. De aceea, am cerut şi părerea unui cercetător care a avut ocazia să vadă câteva fotografii ale acestor misterioase tăbliţe. Este vorba de prof. dr. Vasile Boroneant, binecunoscut arheolog, care, timp de mai mulţi ani, a cercetat situl arheologic de la Schela Cladovei şi pe cel de la Chitila, unde au fost făcute descoperiri senzaţionale, care atestă existenţa pe acele locuri a unora dintre cele mai vechi culturi materiale şi spirituale din Europa. 


 În legătură cu aceste tăbliţe, domnia-sa ne-a declarat: ”Modelul era în epocă. Motive asemănătoare au fost descoperite în spaţiul nostru şi la Vidra, şi la Chitila şi în alte locuri. 

Ele se aseamănă cu cele din Mesopotamia. Este foarte posibil ca acolo, la Vadu Rău, să fi existat un depozit. Trebuie însă făcute cercetări serioase pentru a putea emite o ipoteza corectă. Asemenea elemente de decor vin chiar din Paleolitic, unde aceste elemente constituiau modalităţi de comunicare folosite de iniţiaţii epocii. 
Le regăsim şi astăzi, deşi sensul lor nu mai poate fi desluşit, pe costumele populare, pe cusături, pe produse casnice gospodăreşti, pe unelte etc. Ele sunt specifice numai spaţiului carpato-dunărean”. Tărtăria demonstrează că scrisul a apărut în sud-estul Europei, nu în Sumer Aşa cum arată artefactele de la Vadu Rău, se poate observa asemănarea lor izbitoare cu tăbliţele de la Tărtăria. Povestea acestora din urmă a trezit, în timp, deopotrivă, entuziasm, dar şi multe reticenţe, în aşa fel încât, deşi probe indubitabile atestă vechimea lor, încă mai sunt sceptici care nu vor să accepte realitatea. De altfel astăzi, foarte puţini specialişti români se mai încumetă să discute deschis despre această unică descoperire. 

O fac însă cercetătorii străini, cărora nu le este nici ruşine, nici teamă să afirme deschis că prima scriere a omenirii a apărut în sud-estul Europei şi nu în Mesopotamia, cum se credea până acum. Ei au în vedere când susţin acest lucru, atât artefactele de la Tărtăria, cât şi alte două descoperiri: cea de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, unde pe o colină, într-un nivel neolitic corespunzător mileniului III i.Hr., au fost găsite câteva sigilii de lut, printre care unul rotund, cu pictograme gravate într-un mod semănător celor de la Tărtăria, şi cea de la Gracianita, din nord-vestul Bulgariei. 

 Acolo, s-au descoperit două platouri mici. Pe fundul unui dintre ele este redată o reprezentare schematică antropomorfă, iar cel de-al doilea prezintă o formă de scriere foarte apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo şi de cea de pe una dintre tăbliţele de la Tărtăria. Arheologul britanic Colin Renfrew, care a efectuat săpături tot în Bulgaria, la Sitagroi, susţine această ipoteză. Apoi, celebrul profesor arheolog italian Marco Merlini, director al Prehistory Knowledge Project, membru al World Rock Art Academy Italia, care, împătimit de “miracolul” de la Tărtăria, a căutat şi a descoperit oasele găsite de Vlassa împreună cu cele trei tăbliţe. 


 După ce acestea au fost analizate şi datate la Departamentul de Geologie al Universităţii din Roma, profesorul Merlini a concluzionat: Datarea e foarte veche, în jur de 7.300 de ani! Iar oasele au aparţinut unei femei în vârstă de 50-55 de ani, căreia el îi atribuie un rol religios, fiindcă printre oase au mai fost găsite 23 de obiecte sacre, printre care brăţări şi statuete de idoli. 

 Aflat în anul 2004 în ţară noastră, celebrul arheolog italian avea să declare unui confrate: “

Oasele ca şi tăbliţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Acum este rândul nostru să găsim că scrierea a început în Europa cu două mii de ani înaintea Sumerului. În România, avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.” Cercetarea artefactelor, o datorie pentru istorici, nu o pierdere de timp Am prezentat toate aceste date pentru a încerca să sensibilizăm cercetarea românească în domeniu, în aşa fel încât să putem răspunde, fără teamă de a ne compromite, unor provocări ca aceasta pe care ne-o propune profesorul Dumitru Ioniţă. 

 Pentru că descoperirea să constituie, fără îndoială, o mare provocare. Nu suntem în măsură să dăm sfaturi, dar credem că este de datoria specialiştilor să cerceteze nu numai aceste incredibile artefacte, dar şi altele care zac prin depozitele muzeelor de zeci şi zeci de ani, fără să fie băgate în seama de cineva. 

 Credem că aceasta este o datorie, nicidecum o pierdere de timp, pentru că, până la urmă, elementele identitare ale existenţei noastre că popor european îşi află susţinerea şi în asemenea dovezi. Încheiem prin a spune că tăbliţele de la Vadu Rău tebuie să beneficieze de o atenţie sporită. 

Ca de altfel şi alte obiecte adunate cu trudă şi pasiune de neoboșitul profesor de istorie de la Farcașa care periodic, ne surprinde cu câte o descoperire de excepţie.” Mistere in Muntii Neamtului: tablite imprimate cu cele mai vechi scrieri din lume 

Descoperirile uimitoare facute de un profesor in Muntii Nemtului au avut darul sa stârneasca largi controverse in rândul istoricilor si sa aduca zona in centrul atentiei, transformând-o intr-un tinut al misterelor greu de elucidat. 

 Aici, au fost gasite tablite din lut, imprimate cu pictograme care s-ar putea dovedi a fi forme ale celei mai vechi scrieri din lume. Mai nou, tot aici a fost descoperita o ciudata structura megalitica, inscriptionata cu un amestec de litere glagolitice, caracetere paleoslavone si simboluri necunoscute. In cazul in care ar fi descifrat, textul ar putea oferi informatii despre viata si cultura celor care au trait pe aceste locuri cu mai bine de o mie de ani in urma.