-- GIGANŢII, între mit şi realitate -- (preluare de la Dacul Mailo)

   -- GIGANŢII, între mit şi realitate --

                                                             (de la Dacul Mailo)

...Giganţii formau prin excelenţă un popor de munte. 
În războiul ce-l avură cu Joe, noul cârmuitor al imperiului Pelasg, ei ridică munţii peste munţi, ca să urce pe Olymp; imensul Atlas se cutremură la asaltul lor; şi pe lângă toate că Joe aruncă asupra lor cu fulgerele sale, zeii n-au fost în stare să-i învingă decât numai după ce au cerut ajutorul unui muritor, al lui Hercule.

Patria lor se află pe teritoriul Daciei, lângă Oceanos Potamos, în aceeaşi regiune unde se născuseră şi fraţii lor mai mari, Titanii.

În epoca romană, Dacii erau consideraţi ca o posteritate a vechilor Titani și Giganţi.
Locuinţele Giganţilor, după cum ne spun logografii greci, se aflau ăn regiunea muntelui Phlegra, unde s-a dat lupta cea eroică cu zeii. 
Poetul roman Staţiu, care se ocupă adese-ori cu triumful lui Domiţian asupra Dacilor, confirmă si dânsul, că memorabila Phlegra, unde se luptase Giganţii cu zeii, se afla pe teritoriul Daciei.

Pe teritoriul Ţării Româneşti, în apropiere de Cerna, se află muntele aşa numit Pregleda. Lipsit de pădure, din cauza unor evenimente depărtate, suprafaţa sa este acoperită numai cu stânci calcaroase şi arse. Este vechea Phlegra din istoria Giganţilor, care, după cum ne spun autorii greci, primise numele acesta fiindcă a fost arsă de fulgerele lui Joe.

Identitatea muntelui Pregleda cu Phlegra din legendele Giganţilor o confirmă toate datele geografice ce le avem în aceasta privinţă.
Lângă Phlegra giganţilor se află peştera cea renumită a vechimii numită Avernus, gr. Aornos, Aouernis. Lângă poalele muntelui Pregleda se află astăzi o comună românească de moşneni numită Izvernea, cu o peşteră imensă. Lângă Phlegra din geografia timpurilor eroice, au fost acoperiţi cu stânci si munţi, Giganţii cei învinsi, numiţi Avernii; or în crestele muntelui numit Pregleda de la Isvernia se mai vede şi astăzi o surpătură, extraordinară, şi o tăietură gigantică şi uimitoare, unică în felul său, ce se
spune, că a fost făcută de un Urieş.


Ne aflăm aşadar în regiunea geografică a vechilor Giganţi.

De la Pregleda, Spre nord, începe masivul cel măiestos al Retezatului, un vast labirint de piscuri înalte şi cu adâncimi prăpăstioase, de păduri seculare, cu văi închise şi întunecoase; o cetate naturală puternică, care rămăsese aproape necucerită şi în epoca romană.

În acelaşi masiv, în partea de sud-vest a Retezatului, se află muntele aşa numit Gugu, care în cazul de faţă, ne prezintă un deosebit interes. În jurul acestui munte trăieşte, din cele mai îndepărtate timpuri, o populatie de păstori, oameni robuşti, bărbaţi şi femei de o statură înaltă, adesea uimitoare, cu tip, cu port şi cu tradiţii particulare. Ei sunt guganii.

O parte însemnată din acesti pastori gugani se află răspândiţi, încă din timpuri depărtate, prin regiunile muntoase ale judetelor Mehedinţi şi Gorj. Aici, ei formează cătunele şi comunele lor proprii, ducând o viaţă mai mult izolată, ca şi când s-ar considera cei mai vechi, mai de neam şi cu alt trecut istoric, decât ceilalţi locuitori ai acestei ţări. Tradiţiile populare spun despre aceşti gugani că ei sunt originari din Țara Gugănească, care se află peste munte.

Limba acestei populaţii de gugani se distinge prin unele particularităţi fonetice caracteristice, ce se reduc la o epocă foarte veche. Guganii nu au pe ş si j, în locul cărora ei întrebuinţează pe s si z. Astfel ei se exprimă si, sede, zoc, zos. Ei pronunţă pe z format din d ca dz, dzece. Iar sunetul ce şi ci are o şuerare moale, după cum se pronunţă poporul român de la Haţeg, din Banat şi de locuitorii din Trastevere în Roma.

Numele de gugani, ce se aplică la aceşti locuitori munteni, era cunoscut şi antichităţii greceşti. O localitate din regiunea unde se luptase Giganţii cu zeii, purta numele de Gigonus. Hercule, ale cărui legende sub numele de Iorgovan sunt strâns legate de munţii Mehedinţilor, mai avea la egipteni şi epitetul de gigon. În tradiţiile române,  el este numit "ficior de mocan" sau de pastorul de pe culmile Carpaţilor.

Stabilind astfel regiunea geografica unde îşi aveau locuinţele sale acest trib de oameni înalţi, superbi şi violenţi, putem acum să ne dăm seama şi despre originea numelui grecesc Gigantes.
Cei mai mulți dintre poeţii, gramaticii și istoricii greci, derivau această numire de la cuvântul gegeneis, adică născuţi din pământ; un epitet care, de alminterea, se aplica în vechime la întreg poporul Pelasg. Această etimologie însă nu este exactă. Cuvântul gigas, gigantes nu este de origine grecească.

Terminalul de Gigantes, ce-l întâmpinăm în legendele vechi greceşti, este numai o simplă numire etnică din nordul Dunării de jos. Forma originală a acestui cuvânt a fost în tot cazul gugani, de la radicalul Gugu, gr. Gyges.
Giganţii, care în timpurile primitive Pelasge, ajunseră la o celebritate aşa de mare, sunt amintiţi în tradiţiile ebraice. Aici figurează sub numele de Gog si Magog, o aflăm la Ezechiel.

Într-una din profeţiile sale, Ezechiel ameninţa pe ebrei că Iehova va aduce asupra ţării lor pe regele Gog din ţara Magog, cu oastea sa cea numeroasă de cai şi călăreţi, înarmaţi cu scuturi, coifuri, săbii, lănci, piluri, arcuri şi săgeţi. Aceştia, venind din fundul meazănoapţii, însoţiti de multe alte popoare, călărind pe cai, vor năvăli ca o furtună asupra ţării lui Israel, ca să o prădeze și devasteze. Ei vor cutreiera pământul în triumf, vor duce pe ebrei în captivitate, apoi, împlinindu-şi misiunea lor, vor fi distruşi cu toţi de mâna cerului.

Profeţia lui Ezechiel avea, fără îndoială, în vedere tradiţiile vechi despre înfricoşatul război al Giganţilor, când aceştia, urmărind pe zei, îi alungase până în Egipt.
Profetul Ieremia, care trăise cu puţin înainte de Ezechiel, vorbeşte despre acelasi popor, pe care-l numeşte mai simplu, prădătorul ginţilor (praedo gentium) care va  veni dintr-o ţară depărtată din părţile de meazănoapte, de la capătul pământului; popor de călăreţi şi arcași, viteaz, puternic şi vechi, vorbind o limbă, pe care ebreii nu o înţeleg. Ei sunt un popor mare, cruzi şi fără milă; vocea lor mugeşte ca marea şi vin pe cai mai iuţi decât vulturii, toţi în şiruri, ca oameni de război.

foto: Gabriel Tora

Ei vor împresura cetatea Ierusalimului, vor distruge toate cetăţile cele întărite ale lui Iuda şi vor preface ţara ebreilor într-o pustietate, încât nu va mai rămane om în Ierusalim; iar ebreii vor ajunge sa fie sclavii străinilor, într-un pământ care nu este al lor.
Sub numele de Gog si Magog, cei vechi înţelegeau cu deosebire pe Geţi şi Messageţi.
Tradiţiile despre Gog și Magog ni se prezintă şi în legendele epice despre Alexandru cel Mare.
Ţara popoarelor descrisă în naraţiunile acestea ca neospitalieră, sălbatică şi sterilă, ea este expusă vânturilor, ploilor şi gerului de meazănoapte; însă, câteodată, ţinuturile acestea sunt înfăţişate ca un pământ fecund şi având o climă foarte blândă.

Ginţile Gog şi Magog, ne spun aceste legende epice, făcuse o invazie către părţile meridionale. Ele închiseră pe Alexandru în Macedonia şi-l făcură prizonier. Însă Alexandru scapă, apoi, strângând o oştire nenumărată, plecă şi cuceri ţara acestor popoare, care se afla situată lângă strâmtorile Caucazului.

Cei învinşi se retraseră între două catene de munți, care se înălţau până la cer. Alexandru însă, ca să împiedice pe viitor incursiunile acestor popoare, închise pasul acesta cu o poartă înaltă, lată şi puternică de bronz, ori de fier.

De aici aceste ginţi vor ieşi numai la capătul lumii, spre a face invazia asupra ţării lui Israel.
Dimpreună cu Gog şi Magog, Alexandru cel Mare închise cu porţile sale de bronz sau de fier încă alte 37-40 de popoare, al căror nume aflăm în mare parte, în aceeaşi regiune geografică, unde locuiau vechii Giganţi sau guganii de azi.
În fine, mai amintim încă două variante cu privire la legenda despre Gog şi Magog.

 

În una din acestea, de origine germană, al cărui fond este foarte vechi, populaţiile Gog şi Magog ne apar sub numele de Rimtursi, adică arimii turseni.
La Homer şi Hesiod, Giganţii care se luptau cu Typhon împotriva zeilor, încă sunt în ţara Arimii, situată în partea de nord a Dunării de jos. Tot astfel şi la poetul Claudiu, patria Giganţilor poartă numele de Inarime, o simplă imitatie a formei greceşti.
După altă legendă, ginţile Gog si Magog se aflau sub dominațiunea lui Popa Ion (presbyter Johanes, presc Ion), un principe a cărui putere se extinde şi peste o mare parte a Asiei.

Fără îndoială, noi avem aici numai o reminiscenţă despre regele atât de onorat în istoria poporului Pelasg, Ianus, care înainte de a trece în Italia, domnise peste arimi şi al cărui tip ni se prezintă şi pe monedele Daciei.