-- ORIGINEA DACICĂ A SECUILOR --
(EPISODUL II)
Ca dovadă că este o străveche scriere rumânească, rumânii din Valea Timocului, cei care n-au avut legături cu secuii, folosesc şi ei până astăzi termenul de „răbuj”.
Pe de altă parte, este remarcabil faptul că odată cu parţiala lor maghiarizare secuii au transpus şi în variantă maghiară celebrele noastre balade Meşterul Manole şi Mioriţa, total inaderente folclorului maghiar sau oricărui alt folclor, ca semn profund al faptului că secuii aparţin la matricea stilistică rumânească.
6. Argumente religioase. Despre originea lor dacică vorbesc şi stâlpii lor funerari de pe morminte care sunt identici cu stâlpii dacici care mai sunt păstraţi în alte zone rumâneşti.
Gestul nostru de închinare a pâinii cu semnul crucii regăsit la secuii trecuţi la calvinismul lipsit de cinstirea Sfintei Cruci este un alt indiciu al orginii lor ortodoxe.
Aceeaşi origine ortodoxă o au şi parastasele pe care le fac secuii la înmormântare.
Ca mărturie tragică a deznaţionalizării lor forţate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităţilor de români maghiarizaţi în secuime.
Despre grozaviile îndurate în perioada de maghiarizare forţată ne vorbeşte şi monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui ucişi în zi de hram de către generalul de tristă amintire, care a mai bătut cu tunul cam tot atâtea locaşuri de cult ortodoxe între care şi mânăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
7. Argumente antroponimice, din lucrările ştiinţifice ale lui G.Popa – Lisseanu şi ale lui I.I. Rusu (1986), şi mai recent ale lui Ioan Ranca (1995) sau Ioan Drăgan (2000) care pe baza documentelor de arhivă dovedesc maghiarizarea familiilor româneşti prin nume ca Albu, Boér, Bokor (Bucur), Karácsony, Csipán (cioban în graiul aromânilor), Dán, Fogarasi, Kosztin, Lunguj, Lupuj, Mirtse, Moldván, Nyisztor, 14 Oláh, Oltyán, Pászkuly, Ráduly, Sztojka, Szávuly, Sérbán, Zsunkuy (se citeşte Juncu) şi multe, multe altele, ceea ce nu mai poate fi considerată o problemă a persoanelor respective, ci a naţiunii române şi a României, din moment ce astăzi liderii acestor autohtoni maghiarizaţi odată cu numele lor cer autonomie teritorială. Aceste nume dovedesc încă odată că împotriva Neamului Rumânesc s-a practicat imprescriptibilul genocid etnic care nu poate servi de bază pentru pretenţiile teritoriale numite autonomie.
8. Argumente sociologice. Lucrările bine documentate cu date culese din teren de Maria Cobianu-Băcanu (1998 şi 2000), doctor în filozofie la Institutul de Sociologie al Academiei Române.
Este de la sine înţeles că din cele opt grupe de argumente chiar şi numai o singură grupă este suficientă pentru a susţine definitiv calitatea de autohtoni a secuilor ca trup din trupul ţării, chiar dacă o bună parte au fost maghiarizaţi forţat de către defuncta putere imperială în mai multe etape bine cunoscute de istorie, dar şi în perioada Diktatului.
Le-am menajat prin tăcere drama deznaţionalizării ca mama cea adevărată din cunoscuta piesă de teatru “Cercul de cretă caucazian” a lui Bertold Brecht.
Nici acum nu vom proceda altfel, dar nu putem accepta sub nici o formă contrafacerile celor care mânaţi de interese străine practică intriga şi minciuna spre continua hărţuire şi în final dezagregarea României.
O lege privind protejarea minorităţilor, oricare ar fi conţinutul ei, obligă majoritatea să se subordoneze oricărui minoritar devenit astfel un protejat, fiindcă obţine un statut preferenţial, ceea ce este inadmisibil din moment ce într-o ţară democratică legile sunt aceleaşi pentru toţi.
În cazul minorităţii maghiarizate din România situaţia se dovedeşte a fi foarte periculoasă prin faptul că au devenit masă de manevră pentru revizionismul mărturisit pe care îl implică 16 incalificabila contestare a tratatului de pace semnat de toate părţile la Trianon.
SECUII DISTRUŞI DE NAŢIA UNGARĂ
De ce această… rezervă, ca să nu-i spunem duşmănie, a ungurilor faţă de secui?
Din două pricini, iar mai târziu din trei..
De la început, a fost faptul că Secuii se înţelegeau foarte bine cu ceilalţi rumâni, din Moldova şi Muntenia, teritorii neocupate de unguri la vremea respectivă.
Acest lucru era intolerabil pentru unguri .
A doua pricină era că Secuii erau alt neam decât Ungurii!
În secolul XIX s-a declanşat maghiarizarea sistematică a scaunelor secuieşti şi spre sfârşitul perioadei interbelice maghiarizarea şi-a atins scopul.
Secuii dispăruseră din istorie.
Naţiunea secuiască înceta să mai existe înghiţită de cea maghiară.
Deşi nobilimea secuiască a fost, de foarte multe ori, aliată cu Ungurii şi împotriva Rumânilor- datorită privilegiilor obţinute de la Budapesta (ca şi în prezent, dealtfel), la 17 nivel popular între Secui şi Rumâni a existat sute de ani o frăţietate pe care îndrăznim să o numim chiar sfântă.
Mulţi dintre Rumâni nu au şovăit să-şi dea viaţa pentru drepturile şi libertăţile Secuilor, şi la rândul lor mulţi dintre Secui nu au şovăit să se jertfească pentru libertatea şi drepturile Românilor – intrând aici nu doar cei din Transilvania, ci şi cei din Ţara Românească a Munteniei şi din Ţara Românească a Moldovei.
ŢARA SECUIMII – RUMÂNIMEA
Dat fiind că distrugătoarea Secuilor este Naţiunea ungară, este evident că, şi după dispariţia Secuimii, Ungurii şi Secuii sunt pe poziţii total antagonice.
Poate este de amintit aici că la mijlocul secolului XIX, Secuii încă socoteau că “Ţara” este pentru ei Rumânimea, acoperind prin acest nume – ” Ţara” – Moldova şi Muntenia, privind Ungaria ca “străinătate”.
Acum însă nu mai există Secui, întrucât au fost asimilaţi de Unguri.
Iar cei care au distrus – printr-o politică intenţionată şi diabolică de distrugere – 18 Populaţia Secuiască, nu pot şi în niciun caz socotiţi ca moştenitori – ci doar ca ucigaşi – ai Secuilor.
Deci, în revendicările lor, Ungurii din ceea ce azi, cu totul impropriu, se numeşte Secuime, nu pot apela la nimic din istoria şi drepturile celor pe care i-au nimicit, adică Secuii.
Deşi, evident, cu obişnuita nemărginită impertinenţă a nemeşimii ungureşti, o fac.
Cum s-a înfăptuit diabolica maghiarizare a secuilor.
Primele maghiarizari ale numelor au avut loc între 1848 si 1849, când aproape 700 de persoane si-au schimbat numele.
În 1862, altor 550 de persoane le sunt maghiarizate numele, cinci ani mai târziu numarul acestora ajungând la o mie.
Numirea în 1867 a unui nou ministru responsabil cu maghiarizarea avea sa accentueze procesul.
Sub presiunea autorităților, la fiecare jumatate de an se întocmesc liste pentru schimbarile de nume, pe regiuni si provincii, 19 lucru ce avea sa duca la maghiarizarea a înca 2700 de persoane între 1867 si 1880.
Rezultatele nu erau însa pe masura pretentiilor iredentiste ale societatii de maghiarizare.
Prin urmare, în 1898, revizionismul maghiar comanda raspândirea în masa a unui îndrumar intitulat
“Cum sa maghiarizam numele de familie”.
Autor era chiar presedintele Societatii de maghiarizare a numelui, Telkes Simon, pentru care “asa cum prin botez crestinul devine membru al comunitatii crestine, tot asa, prin maghiarizarea numelui de familie, prin botez national, cel cu nume strain este primit în societatea maghiara, în rândurile adevaratilor fii ai natiunii” – sună satanic, nu?.
Astfel, promotorul maleficei lucrari prevedea mai multe metode de maghiarizare rapida si eficienta a numelor de familie.
În primul rând, maghiarizarea prin preluarea numelui asezarii din care provenea supusul imperial si adaugarea terminatiei “i” (Aradi, Erdi, Lendvai etc).
Pentru aceia care nu 20 ajungeau prin adaugarea sufixului de maghiarizare la un nume cu o rezonanta ungureasca credibila se recomanda traducerea denumirilor meseriilor si preluarea acestora (Acs-Dulgheru, DobosTobosaru, Festo-Boiangiu, LakatosLacatusul, Pap-Preotu, Kantor-Dascalu, Zaszlos-Stegaru, Tiszt-Ofiterul), iar cei ce voiau sa pastreze amintirea nationalitatii stramosilor puteau folosi numele de Najos (Bavarez), Bolgar (Bulgaru), Gorog (Grecul).
Pentru români era rezervat apelativul Olah, autorul inventând si numele de Kun, ca aplicare pentru neamul “asezat între Dunare si Tisa”.
Pe de alta parte, se sugera ca substantivelor sa le fie adaugate sufixele s, as, es, ös, iar verbelor ó, ö.
Nu se agrea în schimb terminatia “y” motivul reprezentându-l posibila confuzie dintre numele nou maghiarizate si cele vechi, mai ales de vita nobila (identificate prin terminatiile “y” sau “i”).
Pentru a grabi maghiarizarea, cererile de schimbare a 21 numelor nu mai trebuiau însotite de o anumita fundamentare ori de certificatele de cetatenie, autoritatile maghiare considerând ca “maghiarizarea numelui nu necesita justificari”.
Eficiență prin tenacitate în urma acestor actiuni, fenomenul de maghiarizare a numelor a luat rapid proportii.
Peste 300 de schimbari de nume în 1880, 1300 un an mai târziu si mai bine de 14 000 în deceniul care a urmat.
Totusi, la sarbatoarea mileniului din 1896, Societatea de Maghiarizare a Numelor a considerat rezultatele ca nesatisfacatoare, fiind expediate într-un ritm frenetic noi metodologii si propuneri de nume tuturor acelora care prin pozitia lor puteau contribui la aplicarea deciziilor (directori de scoli, ziare si reviste, societati financiare si industriale, dar si arhive).
Apelurile avea sa fie trimise si episcopilor greco-catolici, reformati, catolici, unitarieni si lojelor masonice, în manifeste mentionându-se că:
“Nefacând parte din rândul marilor natiuni si, din cauza teritoriului, neputând să mai creasca în mijlocul lor, Ungaria îsi urmeaza instinctul în timp si caută să înhațe toate mijloacele legale si curate prin care se ușurează contopirea – în mica patrie – a tuturor fiilor sai, alcătuind o unică si mare familie.
Cursul contopirii a pornit fără zgomot, din fericire, si devine tot mai simplu.
Împrejurarile sunt favorabile, dar timpul nu asteaptă. Trebuie să stam la pândă, sa nu ramânem de căruță, dar mai ales să nu scapam vrabia din mână”.
(Dacia.org)
--va urma--
Comentarii
Trimiteți un comentariu