-- POEZIA ZILEI --

În căsuța veche

În căsuța veche din lemne de brad, 
Măicuță privește stelele ce cad, 
Mâinile a rugă și le-așează blând, 
Și din ochii-i limpezi rău de lacrimi curg. 

 De ce plângi măicuță ?- o întreb în gând, 
Că-i sunt prea departe dar o știu oftând, 
Parcă mă aude și rotindu-și ochii 
Vrea ca să mă vadă lângă gura sobei. 

 Tristă se întoarce iar în rugăciune, 
Știe că-s departe în locuri străine, 
Dar ar vrea să poată ca să mă revadă 
Și-ar fi fericită să-i intru pe poartă. 

 Scârțâie portița, mama-i la fereastră, 
Mângâie cu dor florile din glastră, 
Simte că îi fuge de sub tălpi pamanul 
Că n-a fost feciorul, a deschis-o vântul. 

 Strânge iar la piept icoana de lemn 
Și pe rama ei mai face un semn, 
Să-i știe feciorul câte zile-a plâns 
Dis de dimineață până la apus. 

 Parcă văd în gând stelele ce cad 
Peste casa veche din lemne de brad,
 Văd copilăria ce-a trecut ca vântul, 
Pe măicuța dragă auzindu-mi gândul.  
(de Dorin Dumitriu)