„Pelasgii – valahi înveşniciţi în mitul Blajinilor“
6.
Cele mai recente studii arată că nu indienii au venit spre Occident, ci marele popor pelasg, civilizator, care a
format primul stat mondial, menţionat pe o intindere imensă, chiar din antichitate, a roit din nucleul originar de la
Dunăre în toate direcţiile.
În sprijinul demonstraţiei noastre vom cita pe Vasle Lovinescu, după noi, cel mai mare mitolog român si nu
numai, prin profunzimea şi puterea de interpretare a codificărilor miturilor sau ale semnelor enigmatice din
heraldică, a descifrării simbolurilor şi a identificării mesajelor esoterice ale basmelor româneşti, ale puterii de
relaţionare a miturilor folclorice române cu cele sanscrite, anticipând cu mult acest transfer de spiritualitate înaltă
înspre est, dovedită azi de unii cercetători şi prin mulţimea de cuvinte comune limbii române şi sanscrite.
“În legătură cu Rohmanii, trebuie să spunem că cea mai puternică şi cea mai războinică din populaţiile pelasge
din N. Dunării a fost cea a Arimii-lor. Cea mai veche menţiune o face Homer; uriaşul groaznic Typheu care i-a
înfruntat pe Zei era din ţara Arimoi.
El îi numeşte în “Odisea” Erembi, Arambes, b reprezentând sunetul nasal n. Dionysos Periegetul îi numeşte
Oresmoi (munteni).
El spune că sunt din neamul Titanilor.
Ei sunt numiţi de asemenea Arimfei, Arimani, Ramani.
Ptolemeu numeşte una din cetăţile Daciei Rami-dava”.
Lovinescu afirmă că numele de Român nu este nou, în popor roman e echivalent cu ţăran autohton.
“Când a reorganizat Imperiul, Diocleţian a numit România toate ţinuturile supuse locuite de Geto-Traci; dacă acest
nume venea de la Roma, el s-ar fi potrivit mai bine Italiei.
Adevărul e că Roma, Romania, România sunt vechi nume pelasge.
Resturile unor vechi triburi trace din Peninsula Balcanică se numesc Aromâni şi vorbesc Româna.
Noi credem că toate aceste nume se trag din aceşti Arimoi homerici, şi aceştia au legătură cu Ram.
În mitologia română se vorbeşte de un Ram-Împărat.
În plus sunt o mulţime d localităţi ca Rama, Ramna, Râm-nic, Râmeşti, Rima, Rigmani, Roman, Romalia, Rams,
Rum, Armeneasca, Armenis, Ormeni, Ramaşcani etc.” (op. cit. p 39).
Iată cât de actual este Lovinescu care admite că pelasgii sunt arimanii, românii de la Dunăre.
Dacă termenii de romanus, romunus sunt încă din perioada când populaţia zisă romană nu se desprinsese de
protodacii – pelasgi, numiţi – parte din ei şi români – atunci putem trage o concluzie logică şi anume că românii, ca
şi aromânii, existenţi până azi, sunt categoric pelasgi, şi ţinând cont că pelasgii sunt velasgii- valahii, numiţi astfel
mai ales de străini, (ei şi-au spus întotdeauna români) veniţi mai târziu pe aceste meleaguri, primind, din tradiţia
băştinaştilor şi ideea că sunt după spusele acesora, care încă mai păstrau în memoria colectivă cunoştinţe privind
originea lor nobilă, pelasgi, atunci se explică de ce când s-a format statul modern român i s-a spus România.
Deşi Muntenia s-a numit şi Valahia locuitorii acesteia îşi spuneau în marea lor majoritate, după cum am arătat –
români.
Să vedem dacă putem identifica noţiune de Rohman, în toate atribuţiile lui, cu cea de Blajin.
După cele spuse mai sus reamintim că mitonimul Rohmani se suprapune ca sens cu cel de Blajini.
Având în vedere că am demonstrat că etimonul acestuia este eponimul Pelasgus format din doi termeni (pelas-
gus şi gintis, adică belagini, blajini), reamintim traducerea – cei de neam pelasg, alăturăm termenul Români,
despre care am aflat că sunt tot pelasgi, şi comparând tradiţiile Ro-h-manilor cu cele ale Blajinilor, constatăm că
scheletul pe care se sustin tradiţiile, începând cu trăsăturile acestora, locul de fiinţare, şi multe alte elemente
comune deja semnalate, şi în primul rând relictele ancestrale, sunt aceleaşi.
Deosebirile sunt neesenţiale şi ţin atât de imaginaţia martorilor chestionaţi, având însă în masură mai mică sau
ceva mai evidentă, intruziunea creştină, dar şi aici va trebui să avem discernământul necesar, mai ales în cazul
formelor mitului mai bogat în manifestări arhaice, pentru că va trebui sa ţinem cont că dacii – valahi au fost
monoteişti, şi numele lui Dumnezeu cel creştin ia cu uşurinţă locul lui Zalmocsis, care în traducere are aceelaşi sens,
însemnând Stăpânul Vieţii şi al Morţii.
Înţelegem dar că cele două denumiri urmează îndeaproape varianta locală, sau regională a denumirii de pelasgi.
Aşa cum cei din Ţara Bârsei se numeau Bârseni, derivând de la anticul Târseni, adică etruscii, pelasgi carpatici şi ei,
tot aşa şi Romanii, pelasgi, tot carpatici au numit pe strămoşii lor, prinşi în mit, Rohmani, aceasta însă n-are nicio
legătură cu hinduşii.
Putem duce paralela mai departe vorbind de olteni sau de moldoveni, şi de poveştile lor moldoveneşti despre
facerea lumii – să zicem – sau olteneşti, care pot avea şi deosebiri neesenţiale, dar în ansamblu româneşti sunt.
Şi poporul român, sau dacoromân, ori valah, s-a format ca şi miturile lui, prin închidere, pe baza spiritualităţii şi
capacităţilor existenţiale moştenite sau dobândite, prin exerciţiu.
Nu negăm, fireşte, şi unele influenţe străine, dar acestea nu ating niciodată fondul ancestral al unei existenţe
legate de un popor; cele mai multe acceptări le face o parte a limbii, de fapt cea mai mobilă şi anume vocabularul
periferic; fondul principal lexical, care se constituie din cuvintele ce asigură baza comunicării nesofisticate, rămâne
foarte stabil; a nu se înţelege anchilozat.
Ţinem să amintim că Pastele Blajinilor se mai numeşte şi Matcalăul, cu varianta feminină Matcuţa, care au
rădăcină comună cuvântul matcă.
Cu alte cuvinte tot la timpurile ancestrale va trebui sa ne referim, căci matcă înseamna elementul primordial,
precum matca de albine care dă viaţă; e punctul de plecare dar şi o condiţie a continuităţii, şi în final tot la pelasgi
ajungem.
Subiectul însă merită a fi tratat cu seriozite, pentru că este încărcat de coduri şi simboluri arhaice.
Drept concluzie vom aminti de faptul că eforturile celor de bună credinţă, interesaţi de adevărul despre pelasgii –
valahi, civilizatori primordiali, sunt răsplătite prin confirmări, nu numai ale unor cercetări prestigioase cu autori
autohtoni, dar şi ale oamenilor de ştiinţă străini.
Pentru edificare menţionăm că de curând, nişte specialişti americani, studiind artefacte de pe teritoriul nostru,
aparţinând culturii precucuteniene şi cucuteniene recunosc şi vechimea acestei civilizaţii, dar şi că centrul acesteia
este în Europa Centrală, veche de cel puţin 4 000 de ani devansând chiar pe cea sumeriană!
Timpul, atunci când e vorba de istorie, „are răbdare”, lucru dovedit şi în aceşti ultimii 11 ani de când prin strădania
unor adevăraţi români, având ca iniţiator, dar şi truditor activ, ori cercetător şi scriitor pe Dr. Napoleon Săvescu,
care, deşi plecaţi departe, au reuşit să închege o mişcare concretizată prin multe realizări printre care şi tradiţia
fiinţării unor Congrese de Dacologie, care au stimulat energii creatoare şi raţionale ale celor interesaţi şi avizaţi, de
natură a atrage personalităţi din diverse domenii, care să contribuie nu numai la aflarea unor adevăruri, ce păreau
pe vecie pierdute privind istoria daco-românilor, prin prisma transdiscipinarităţii, metoda cea mai recentă şi eficace,
ce s-a impus şi în alte domenii, dar şi ca un răspuns acelor care, iată, nu dezinteresaţi, maculează un popor, care în
sfârşit liber, poate circula şi munci oriunde în lume, dar nu de puţine ori este umilit, chiar de prezentările făcute de
aşa-zişii conaţionali, în ţările de adopţie, unde românii muncesc cinstit, începând din domeniile ce presupun cea mai
înaltă calificare în ştiinţă.
Considerăm aceste manifestări organizate de români adevăraţi patrioţi, cel mai eficient răspuns la perpetua
acţiune de prezentare a României, ca o ţară fără valori autentice, fără demnitate.
Vom încheia, dedicând acest studiu, ca semn de omagiu lui Artur Silvestri, un Maestru, un Român de excepţie,
care pe 19 martie ar fi împlinit 58 de ani, şi care ne îndemna pe toţi să credem în acea Românie tainică, care va
exista, orice s-ar întâmpla.
Prof. MARIA CIORNEI
Comentarii
Trimiteți un comentariu