Călușarii danseaza întotdeauna inainte de Rusalii.
Îsi împletesc pașii intr-un dans rapid cu salturi
înalte si amintesc pe buna dreptate de horele ielelor.
Dar spre deosebire de hora otravitoare a maiastrelor, dansul calusarilor este un ritual mistic
stravechi avand dublu rol de protectie si vindecare.
În vremurile trecute, cu mii de ani în urmă, atunci când nu se organizase familia, căluşarii veneau de Rusalii, lăsau
gravide - prin atingere cu ciomagul - fetele nemăritate, apoi fugeau în pădure pentru a scăpa de obligaţia de creştere a copiilor.
Căluşarii veneau ca nişte cai, căluşei, care struneau năravul ielelor, relelor, apoi fugeau şi se băgau în vârful Puzdelor,
de unde mai ieşeau la celelalte Rusalii, când erau chemaţi de iele, atunci când copii născuţi se măriseră şi trebuiau făcuţi
alţii”.
Trebuie menţionat că dansul efectiv ar fi avut ca sursă de inspiraţie burniţa - ploaia măruntă pe care o invocă dansatorii
din căluş.
Înainte ca dansul să ajungă ce este acum, respectiv să fie jucat mai mult pe scenă, ”se bătea” în bătătura (curte, n.r.)
fiecărui gospodar.
De altfel, prin vechii căluşari exista vorba că, dacă aveai probleme la tălpi din cauza bătăturilor la tălpi, cel mai bun leac
pentru vindecare era uleiul de răsură/măceşe.
Răsura sau măceşul este un arbust care creşte peste tot, iar frunzele, florile şi fructele sale – măceşele - conţin aproape
toate vitaminele: A, B1, B2, C, PP, K, E, F, fiind extrem de indicat pentru prevenirea multor boli.
Iar acest ulei de răsură nu este întâmplător pomenit în legătură cu căluşul deoarece înseamnă un al simbol al acestui
dans străvechi pentru că tufa de răsură (cunoscut mai ales sub numele de măceş) semnifica măsura pe care trebuia s-o
treacă orice căluşar care, înainte de începutul pregătirii căluşului, trebuie să sară peste o ”răsură”, ce reprezenta acel
hotar dintre două locuri de pământ care, fiind mai puţin muncit, dădea voie măceşilor să-şi dezvolte coroanele sferice de
câţiva metri.
”Legătura” este un alt obiect-simbol de nelipsit în căluş:
”Această legătură erau o grămăjoară de plante miraculoase, care se punea în vârful parului de stejar din căluş şi care
trebuia să aibă legate împreună, printre altele, nouă buruieni vindecătoare: tei, usturoi, pelin, răsură, soc, nuc, busuioc,
muşeţel, alun etc.
Apoi mai avem podoabele cu care trebuia costumaţi căluşarii: iia, liliachie - a cărei culoare se obţinea prin fierberea
de călugării catolici din antichitate ca mătănii rozolii. Culoarea albă dominantă a costumului de căluşar scoate în evidenţă r
oşul unor piese precum beţele - antidot împotriva deochiului”, precizează Gheorghe Atanasescu. Căluşarii primesc beţe şi
basmale de la fete şi femei deoarece se spune că, astfel, acestea vor fi protejate de boli peste an; în plus, fetele speră să
se căsătorească mai repede, iar femeile sterile să aibă copii. Clopoţeii, nelipsiţi, sunt purtaţi de căluşari la picior, la brâu
sau la gât, despre ei spunându-se că zgomotul pe care-l fac alungă spiritele rele. Inelele, păftăluţele, cordelele, florile,
fluturelele întregesc echipamentul căluşeresc.
O altă legendă despre Călușari ar fi un dans popular ce are legătură cu cultul unui străvechi zeu cabalin ce imita
tropăiturile calului.
Dansul este executat de băieţi sau bărbaţi cu lovituri ale călcâielor, bătăi apăsate în pământ, sărituri în aer şi strigături. În
trecut, mamele îşi aduceau copiii pentru a fi săriţi de căluşări, crezând că în acest mod vor creşte sănătoşi şi voinici.
Numărul căluşarilor este, de regulă, impar. Mutul este adevărata căpetenie a căluşului: în general, poartă pe faţă o mască
din piele de capră şi, pe cap, are o căciulă din piele de ied. Numele îi vine de la faptul că el nu vorbeşte cu ”muritorii de
rând”. Teoretic, este greu de prezentat ce anume face mutul în timpul jocului: merge înaintea cetei, intră în curţile
oamenilor şi delimitează spaţiul sacru în care vor juca căluşarii, pune în mijlocul cercului obiectele care vor fi vrăjite
(usturoi, pelin, frunze de nuc, un vas cu seminţe sau cu apă etc.), îi pedepseşte pe căluşarii neatenţi la comanda vătafului
(conducătorul cetei de căluşari, n.r.), uneori chiar îi opreşte pe lăutari din cântat pentru ca el să facă tot felul de
năzdrăvănii - îmbrăţişează femeile şi fetele, se repede după copii şi-i sperie ş.a. Practic, mutul atrage atenţia şi interesul
spectatorilor, iar în timpul jocului face tot ce vrea: se amuză, joacă, nu răspunde la comenzile vătafului, iese şi intră în dans
când vrea, îi face pe căluşari să comită greşeli şi apoi tot el îi pedepseşte lovindu-i cu băţul pe spate. Bărbatul care joacă
rolul mutului nu este ales, ci el se impune prin calităţi înnăscute sau dobândite de dansator.
MUTUL este respectat de ceata de căluşari, dar şi de oamenii din sat.
VĂTAFUL, pe de altă parte, este conducătorul al cetei de căluşari: este respectat şi temut de căluşari şi se deosebeşte de
ei prin detalii ale costumaţiei: are fes roşu şi beţe mai late.
El este cel care instruieşte ceata, conduce jocul cu autoritate şi îi revin obiceiurile legate de steag, cioc, vindecarea
bolnavilor ”luaţi din căluş”. Deşi colaborează cu Mutul în anumite momente ale ceremonialului, vătaful îi este subaltern şi
credincios acestuia.
Despre vechii călușari se mai știe că, pentru a se apropia de perfecţiune, învăţau să joace căluşul în putină (butoi din
Despre vechii călușari se mai știe că, pentru a se apropia de perfecţiune, învăţau să joace căluşul în putină (butoi din
lemn) - sub corlată -, legaţi la picioare sau ”înjugaţi”.
”Descrierea Moldovei”, apărută în anul 1716:
”…jucătorii se numesc căluceri, se adună o dată pe an şi se îmbracă în straie femeieşti. În cap îşi pun cunună împletită
din frunze de pelin şi împodobită cu flori; vorbesc ca femeile şi ca să nu fie recunoscuţi îşi acoperă obrazul cu pânză
albă...”.
O explicaţie şi mai ciudată oferă Mircea Eliade în ”De la Zamolxis, la Gengis-Han”, unde lămureşte participarea la căluş a
ielelor, relelor, lelelor prezente de la Pacific la Atlantic.
El spune, astfel, că ielele sunt invocate ca ”lele” şi ”leliţă”, cuvinte ce apar în versurile căluşului.
Cine sunt Călușarii
Grupul calusarilor este intotdeauna format din 9 sau 11 dansatori de sex masculin, care sunt “alesi” si in acelasi timp “initiati”. Costumul calusarilor este in general specific zonei populare din care provin, dar exista cateva elemete comune cum ar fi panglicil rosii (rosul protejeaza apara de deochi), benzile pozitionate crucis pe piept si nelipsitul toiag din mana.
Exista un capitan al Calusarilor, numit Vataf. Acesta are rol sacral si are o influenta desebita asupra celorlalti dansatori. Vataful este cel mai iute dansator, in multe cazuri cel este mai aratos dintre ei si este cunoscator al tainelor calusului, al descantecelor si al farmecelor. Noul vataf este instruit de predecesorul sau iar secretele si cunostintele dobandite trebuie pastrate secrete.
Un alt personaj important este Mutul Calusului, considerat in unele regiuni ca fiind chiar “capetenie a Calusului”. Mutul nu este ales ci se impune prin calitati exceptionale de dansator, artist si acrobat. Mutul este intotdeauna mascat, precum probabil ati ghicit nu are voie sa vorbeasca iar semnificatia lui este legata de apropierea mortii si de renasterea anuala.
Dansul calusarilor
Va spuneam ca cei care intra in contact cu ielele raman pociti sau isi pierd mintile. Ei bine, exista un remediu: dansul calusarilor. Nimic nu este mai ritmic, mai energic si mai plin de viata decat dansul calusarilor, ritual sacru cu rolul de a indeparta raul si boala. Calusarii isi lovesc zgomotos calcaiele, ating pamantul si apoi se avanta in aer sfidand gravitatia. Miscarile rapide sunt acompaniate de strigaturi puternice si tainice, cu rol de a trezi la viata pe cel atins de magia ielelor.
Calusarii danseaza in jurul bolnavului, care se leagana in ritmul Calusului. Fiecare calusar trebuie sa treaca deasupra bolnavului si sa il atinga cu piciorul, “luandu-i” boala. Vataful nu intra in joc ci ramane deoparte supraveghindu-i pe ceilalti. Tot vataful este cel care desemneaza un calusar sa poarte boala celui pocit de iele. Calusarul ales este atins cu toiagul de catre Vataf iar apoi se prabuseste simbolic la sol, simuland un fel de transa in care se lupta cu magia ielelor.
Dansul calusarilor este alcatuit din trei secvente ceremoniale: Ridicarea sau legarea steagului – Juramantul, Jocul si Spargerea calusului.
1. Ridicarea Steagului – Juramantul este un ritual care marcheaza inceputul calusului. Initiatii “jura pe steag” ca vor pastra secretul calusului si accepta de buna voie sa intre in posesia ielelor, primind astfel puteri supranaturale. Pentru a evita influentele nefaste ale ielelor calusarii poarta la brau usturori si pelin, plante care se stie ca feresc de rau. Steagul simbolizeaza instrumentul ielelor si in niciun caz el nu trebuie atins de neinintiati. De asemenea, steagul nu trebuie sa lasat sa cada pentru ca odata ce atinge pamantul vraja este rupa iar ritualul este destinat esecului.
2. Urmeaza secventa jocului, care se desfasoara in gospodarii si poate dura pret de cateva zile. Dansul cuprinde “primirea calusului”, jocul propriu-zis si “comunicarile” Mutului. Jocul se incheie cu hora Calusului la care participa in special femei si copii. La sfarsit gospodarii platesc calusarilor, care la randul lor vand usturoiul si pelinul folosit in ritualul initial de ridicare a steagului.
3. Spargerea calusului este o secventa mistica, secreta, pe care calusarii o intreprind pentru a se elibera de juramant. Calusarii merg intr-un loc izolat pentru a finaliza ritualul si de a “ingropa” steagul. Vataful ii stropeste cu apa din “noua izvoare”, iar la genunchi le leaga curele cu clopotei. Calusarii formeaza un cerc, se roaga ca sa poate duce ritualul la bun sfarsit si apoi incep jocul.
Calusarii astazi
Si astazi calusarii mai danseaza, in special in satele din regiunea Moldovei.
Dansul lor binefacator si-a pierdut din conotatia mistica si a devenit mai mult un spectacol vizual. Iubitorii de folclor romanesc iubesc dansul calusarilor pentru iuteala pasilor, voiosia cu care participantii tin ritmul jocului si nu in ultimul rand pentru ca miscarile dansatorilor spun o poveste. Binele invinge raul iar flacaii frumosi si dedicati unei traditii stravechi reusesc sa stinga magia ielelor. Intr-un fel calusarii sunt asemeni ielelor, doar ca dansul lor rapid nu parjoleste ci sfinteste pamantul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu