- Scrieri pierdute cu privire la Geto-Daci -
Din tot ce s-a scris despre geto-daci în antichitate, până la noi nu a ajuns mai mult de 10%!
Stranie și tragica soartă a unor documente distruse din voia destinului sau, mai degrabă, cu bună -știință, ori care poate zac încã neștiute, în beciurile vreunor mănăstiri sau biblioteci!(de exemplu la...Vatican)
Dacia după Traian și dispariția subită a geto-dacilor din izvoarele scrise nu este o concidență...întâmplătoare!
Informațiile istoriografice din perioada următoare nu se referă aproape deloc la geto-dacii autohtoni, care continuă să fie o enigmă: aflăm doar despre organizarea administrativă și militară a noii provincii Dacia, despre coloniștii aduși aici, despre viața în coloniile nou întemeiate.
Dar niciun document nu ne spune ce s-a întâmplat cu nobilimea și preoțimea sacerdotă dacă, cu marea masă a geto-dacilor de rând, cu zeii lor, ale căror temple fuseserã făcute una cu pământul de către romani.
„Cărțile getice, scrise de Polyainos în secolul 2 d.Cr., au fost înghițite de monștrii întunecați ai timpului.
După abandonarea provinciei sub Aurelian, tăcerea este și mai adâncă.
Avem câteva mențiuni ale geto-dacilor liberi, ultimele din secolul IV d.Cr, când carpii din Moldova dau de furcă din greu romanilor.
Dupã aceea, tăcere absolută.
În Dacia se perindă nenumărate neamuri migratoare, pe care izvoarele vremii le consemnează cu conștiinciozitate și curiozitate, dar nu mai aflăm absolut nimic despre oamenii pământului - geto-dacii, deși prezența lor pe vechile teritorii nu poate fi pusă la îndoială, așa cum ne demonstrează izvoarele arheologice, tradițiile, folclorul și chiar lingvistica.
Cum au dispãrut scrierile vechi?!
O scurtã înșiruire, amețitoare, de crime culturale ne poate desluși tragica soartă a scrierilor din antichitate pânã la apariția tiparului.
Dar chiar și dupã Guttenberg, foarte multe manuscrise au rãmas necercetate, needitate și chiar în primejdie de distrugere.
Nabonassar, regele Babilonului, a distrus în anul 747 î.Cr. toate scrierile care cuprindeau istoria și faptele regilor predecesori ai săi.
Renumita bibliotecă din Alexandria, care număra la un moment dat 700.000 de volume, a pierit cu totul într-un incendiu când Cezar a cucerit Alexandria.
Luptele între creștini și ”păgâni” au fost fatale, și ele, cărților.
În zilele Sfântului Apostol Pavel, efesienii și-au ars în piață toate bibliotecile.
Sfântul Papa Grigore cel Mare arde, în anul 604, mii de cărți ”păgâne”, între altele, pe Titus Livius.
Sfântul Grigorie „Luminatorul Armeniei arde în 277 d.Cr. toate cărțile și bibliotecile din Armenia, toată literatura armeană, care era o comoarã pentru istoria asirienilor, mezilor, perșilor, grecilor, GEȚILOR Și a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face în curs de secole.
Năvălirile barbarilor au distrus, la rândul lor, nenumărate biblioteci.
În 640, arabii invadeazã Alexandria și îi ard biblioteca.
Când musulmanii au cucerit provinciile persane, mai multe biblioteci au cãzut în mâinile lor și au fost distruse
Multe dintre informaþiile prezentate mai sus provin dintr-o amplã lucrare a unui istoric uitat din secolul al XIX-lea: Al. PapadopolCalimah.
Pe parcursul mai multor ani, Calimah a strâns cu migală și precizie filologică toate informațiile despre scrierile pierdute cu privire la Geto-Daci, disponibile la acea vreme.
Foarte bun cunoscãtor al limbilor latină și greacă veche, colaborator apropiat al lui B.P. Hașdeu, într-o vreme - chiar vicepreședinte al Academiei Române, neștiutul savant a publicat în revista „Columna lui Traian”, timp de 6 ani, începând cu 1872, o serie de 19 articole, despre scrierile pierdute „atingătoare de Dacia.
Soarta lor a fost însă asemănătoare cu cea a cărților despre care a scris cu atâta pasiune: deși a trecut doar un secol, nimeni nu-și mai amintește de lucrarea sa.
Nu este niciodată citat, nu a fost editat, iar timpul trece în defavoarea sa.
Cele peste trei sute de nume de autori antici mărturisitori despre geto-daci, pe care le-a strâns laolaltă, formeazã un tablou impresionant, neașteptat.
Abia citind cele 150 de pagini de text din lucrarea lui Papadopol-Calimah, putem să ne facem o imagine reală despre cât și cum erau receptați geto-dacii în antichitate.
Papadopol Calimah este astăzi doar un nume de stradă în Tecuci, orașul său natal.
Istoricii, clasiciștii, specialiștii în izvoare antice nu au auzit de el și continuă sã recite pe dinafară cele câteva fragmente din Herodot, Strabon și Dio Cassius despre geți și daci, cei mai mulți convinși de puținătatea și chiar de lipsa de importanță a informațiilor istoriografice.
Sperãm ca apropiata apariție editorială a operei lui Calimah în volum va determina o regândire a importanței surselor documentare despre daci și a imaginii acestora în ochii grecilor și romanilor.
Scrierile despre geți și daci au aceeași soartă și în epocile mai noi .
Pare de necrezut, dar și în vremurile mai recente, puținele lucrări despre daci sunt urmărite de același ghinion ca și vechile documente.
Marele cãrturar și poet german Martin Opitz, invitat să viziteze Transilvania la începutul secolului al XVII-lea de cãtre principele Gabriel Bethlen, se îndrăgostește de aceste locuri, cercetează istoria și tradițiile românilor, se documentează intens și lucreazã timp de... 12 de ani la o lucrare monumentală: ”Dacia Antiqua”.
Dar manuscrisul a dispãrut fără urmă după moartea sa!!!
Despre o mitologie a dacilor, lucrare scrisă în limba rusă de savantul B.P. Hașdeu, știm doar că a rămas în manuscris.
Tatãl său, Al. Hașdeu, a scris o istorie a dacilor, care a ajuns în arhiva din Petersburg a lui A.S. Sturdza: nici de soarta acestui manuscris nu se mai știe nimic.
De la misteriosul manuscris despre daci, aflat cândva la Centrul Naþional de Manuscrise din Ulan Bator, dar de soarta căruia nu se mai ºșie nimic, până la istoria Geților a cărturarului italian Niccolo di Modrusa, scrisă în secolul XV și niciodată publicată (deși manuscrisul se află la Vatican),
drumul tăcut al documentelor despre daci este același: către neant.
Dar dacă documentele antichității au avut de traversat două milenii de zbuciumată istorie, cele mai recente, aflate la îndemâna cercetătorului, nu merită soarta pe care o au.
Scrieri medievale precum ”Zamolxis, primul legiuitor al geților” a lui Carolus Lundius și cea despre alfabetul geților, a lui Vulcanius Bonaventura, sunt încă ignorate la noi, sub pretextul provenienței lor din mediul cărturăresc nordic, unde confuziile geți-goți și daci-dani, voite sau nu, erau frecvente.
Geografia lui Philippe Briet, scrisã în secolul XVII și conținând informații inedite despre daci, este cu totul necunoscută cercetătorilor români.
Și lista poate continua, fãcând hârtia să roșească ...
Controversatele plăci de plumb de la Sinaia, care par sã reprezinte arhivele regilor daci, despre care s-a vorbit acum doi ani într-un număr al revistei „Formula As, continuă să fie ignorate VOIT de către ”specialiști”.
Acestea nu sunt falsuri, ci documente autentice (și există multe argumente în favoarea acestei din urmă ipoteze), înseamnă că noi, cu propriile noastre mâini, îngropăm în uitare cele mai importante documente cu privire la daci care s-au scris vreodată.
Geto-Dacii - un subiect extrem de incomod?!
Este oare o simplã coincidență, o întâmplare că au dispãrut aproape toate scrierile despre geto-daci? Ce neștiut blestem bântuie memoria acestor enigmatici și bravi strămoși ai noștri și ce magie poate rupe acest blestem?
Este tot o întâmplare faptul că ”specialiștii” au decretat drept „falsuri niște documente pe care nu le-au cercetat niciodată, refuzând să ...accepte că geto-dacii și-ar fi putut scrie propria istorie pe plăci de aur sau de plumb?
Al cui somn este deranjat de acești înțelepți și curajoși daci, care nu fac decât să-și ceară dreptul la istorie?
Este oare tot o întâmplare că singurul care s-a ocupat vreodatã de dramatica poveste a dispariției manuscriselor despre daci a fost în totalitate ignorat?
Soarta lui Papadopol-Calimah este una emblematică.
Despre daci se vorbește în mediile academice puțin: ei sunt „barbarii Europei, atât de proslăviți în anii comunismului, când autohtonismul era ideologizat.
Acum, a nu vorbi despre daci reprezintã un absurd și inutil semn de dizidență penibilă, de manifestare anticomunistă și de simpatie pro-europeană: dacă vrem în Europa, e de preferat să vorbim mai mult de Roma, decât de Sarmizegetusa; dacă vrem cu Occidentul, trebuie să ne uităm complet trecutul și tradițiile.
Nimic mai greșit!
Nu putem fi universali decât prin ceea ce avem particular.
Suntem români tocmai pentru că strămoșii noștri au fost geto-daci: dacă ar fi fost celți, noi am fi fost, probabil, francezi, iar dacã ar fi fost iberi, astăzi am fi fost spanioli.
A ignora sau a contesta importanța componentei geto-dacice a istoriei noastre înseamnă a nega propriul nostru specific românesc și mii de ani de istorie.
(Aurora Petan)
Comentarii
Trimiteți un comentariu