-Muntele Coza sau muntele Cozânzenei, din Munţii Vrancei, 21 mai 2018 –
Foto: Diana Păduraru-Coban-
Pe drum, prin Țara de legendă a Vrancei, străjuiți de semețul munte Coza, cu al său vârf pitoresc
Cristianu, de 1629 m, din Munţii Vrancei, cu chei de o frumuseţe aparte și turnuri de piatră, munte ce
adăposteşte o frumoasă cascadă, ce poartă numele de „Cascada din Horn”, cu o înălţime de aproape 25
de m.
Cuvântul „COZ” este trecut în documentele cercetătorilor având sens de „din cale afară…”, „extrem
de…”, folosit după adjective ca „frumoasă”, „mândră”, atunci când se vorbește despre femei frumoase.
Expresia „frumoasă coz” ridică superlativul la maxim („frumoasă fără pereche”, „unică”).
Cuvântul„Coz” mai are semnificația de „atu” în jocul de cărți (carte cu o valoare mai mare decât
celelalte; de preț), sau „obiect rar, extrem de prețios, minunăție”.El este menționat ca venind din limba
turcă, din cuvântul „koz”, de parcă noi, românii, am stat și așteptat ca să ne aducă alții cuvintele la
dicționar.
Avem în basme personajul Cosânzeana ("Ileana Cosânzeana din cosiță floarea-i cântă, nouă împărați
ascultă", care locuiește pe Tărâmul Celălalt, unde se ajunge printr-un tunel de beznă din marginea lumii)
- („Cozânzeana”; Ileana, Elena cea frumoasă „coz”), pandantul feminin al lui Făt-Frumos încă de la
începuturi (poate Elena din Troia geto-tracă înființată acum 5.000 de ani?). Frumusețea părului feminin,
ca podoabă, este menționată în folclorul românesc prin cuvântul „cosițe” („coz”/ „cos”) și este pandant al
cozii.
În religia geto-dacă a lui Deceneu ritualurile legate de nemurire aveau o componentă a „trecerii prin
piele” asemănătoare aceleia din religia egipteană (Biserica comună a începutului sau Vechea Biserică
Valahă Egipteană).
Coada, ca și ombilicul, este un semn al infinitului, al revenirii, al menținerii contactului cu această lume.
Draconarii daci susțineau în sulițele lor pielea șarpelui (ca o coadă) prin care urma să treacă sufletele
celor care mureau pe câmpul de luptă și, deasemenea, în sens invers, tot pe aici urmau să intre sufletele
celor care urmau să se nască, reînviind și născându-se în materie.
Geto-dacii morți pe vremea lui Burebista erau arși și dați pe ape și pe vânt; de aceea nu sunt
morminte din acea perioadă.
Se dorea revenirea cât mai repede a celor morți la viață, pentru a nu pierde sensul vieții (rostul) și a-i
acorda acesteia o continuitate.
Se știa că memoria ancestrală va lucra și, după moarte și reînviere, cine trebuie își va aminti de
misiunea sa, de rostul său, va ști să citească simbolurile vechi și va cunoaște ce a fost odată și ce va
mai fi.
„Kozon” poate a fost numele unui rege, poate al unui prinț, dar dacă geții sunt „Gaeții”, fii Mamei Gaya
Vultureanca (reprezentată pe monede, cu coroana și măciuca lui Hercule (sceptru) în gheare),
„Kozon”-ul de aur îl poate reprezenta pe „Cel frumos”, „Cel ales”, „Regele”, „Unsul”, „Făt-Frumos”-ul
(„Coz de frumos”; „Frumos coz”). „Cel frumos” este și „Cozonacul” („Păpușa”, „Cocuța”;ngr. kosonáki,
dim. d. kosóna = kotsúna, păpușă; bg. kozonak și kuzunak), prăjitura făcută din aluat dospit, frământat
cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingredient, în România și Bulgaria (vechea Geție de sud). Cuvântul „Coz” are
vechi rădăcini românești.
„Cozerie” și „Cozeur” este menționat în dicționare ca venit din limba franceză, cu sens de „conversație
familiară, amicală”, dar în munții Vrancei avem din totdeauna Râul Coza,
afluent al râului Putna și Muntele Coza, cu o creastă și un gol alpin spectaculos.
Avem localități cu numele de Cozia în județul Hunedoara, dar și la Călimănești – în Vâlcea (cu
Mănăstirea Cozia și Parcul Natural Cozia), în județul Iași și în Caraș – Severin, dar și în Mehedinți.
Mai avem localitatea Cozerești din comuna Grigorăuca, raionul Sângeroi din Republica Moldova.
Avem și Muntele COZLA la Piatra Neamț.
Kozonul dacic de aur, Cozionul, Codzionul (Codul get de la Cozia), Coada Zionului (Sfârșitul Timpului
și Întunericul, iar apoi revenirea Ziurelului de Ziuă și Rezidirea Lumii și a Timpului), poate face referire la
un mesaj clar: Cel ales de soartă să fie rege, iar acesta (Alesul, Unsul, Învestitul) va fi Cel căruia Mama
Gaya Vultureanca îi oferă coroana și sceptrul, ca semne a puterii absolute.> scriitorul George V. Grigore
(Mai multe despre Kozon, aici: http://www.ziarulnatiunea.ro/…/kozonul-dacic-de-aur-si-mes…/ )
Se spune că Ştefan cel Mare, fiind biruit după o luptă cu ungurii, care trecuseră munţii, a luat-o prin
codrii, ajungând pe Valea Putnei.
Aici, cu ajutorul unei femei, Tudora Vrâncioaia, şi a celor şapte fii ai săi a adunat oaste formată din
ciobani, “a buciumat din vârful Cozei, de pe vovârghia Cristianului (vârful cel mai înalt al Muntelui Coza)
şi a trecut valea pe la Tulnici; apoi, izbind pe unguri, i-a risipit la gura Lepşei, unde tăbărâseră cu prada”.
După această izbândă, fiecare din cei şapte fii ai Vrâncioaiei a primit câte un munte, satele din această zonă purtând şi astăzi numele lor: Nistoreşti, Bârseşti, Negrileşti, Păuleşti, Bodeşti, Spulber, Spireşti. (Eduard Munteanu (Mecanturist Galati)
Satul Bârsești, unde s-ar fi adunat, la căsuța Tudorei Vrancioaia, de pe dealul Dumbrăvii, cetele de
voinici venite să-l ajute pe Stefan cel Mare, apare sub numele actual în documentele din 1585. Așezarea
este însă mult mai veche, după cum au arătat descoperirile arheologice datând din perioada neolitică,
paleolitică și a bronzului, aparținând culturii dacice și scitice (anul aproximativ - 100 i.Hr.). Pe dealul
Dumbrăvii se întâlnesc și astăzi morminte - tumuri din timpuri preistorice.
Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, originea numelui "Vrancea" este traco-dacică și ar veni de la
cuvântul "vrană", care se traduce ca "pădure" sau "munte", ori poate de la cuvântul sanscrit "vran"
("munte").
Vrâncioaia, Baba Volosca, Baba Novac, Baba Runca, Coium Baba, Baba Hârca, Baba Rada, Baba
Ruda, Eschi Baba, Za.Baba, Ur.Baba, Coli.Baba, Hum.Baba, Baba Gurgur, Baba Elit, Baba Pataca
(Brezeni) etc.
În toată lumea arabă la ”tată” se spune BABA!...(poate arienii masageți, în roirea lor spre Orient, să-l fi împrumutat arienilor
iranieni...)
Deloc întâmplător, Constelația Pleiadele poartă numele în limba slavă de "Baba".
Mulți cercetători au găsit reprezentări ale Pleiadelor în picturi rupestre datând către anii 13.000 î. Chr.
În română, roiul deschis Pleiadele este cunoscut și sub denumirea de "Cloșca cu puii", dar asta ne
trimite cu gândul la Pasărea Măiastră, care în fauna mitologică românească, este considerată regina
păsărilor, mesagera zânelor, pasare justițiară, posedând o putere magică inepuizabilă, ce aparține
Tărâmului Celălalt, trăind izolat și neexpunându-și splendidul penaj multicolor decât foarte rar, care este
reprezentarea zeiţei-pasăre a neoliticului.
(preluare, cu adaptare, de la: Diana Păduraru-Coban-)
Comentarii
Trimiteți un comentariu