-- CU IZ DE ADEVĂR ISTORIC, LEGENDA, ”URIEȘILOR”, GIGANȚII CE-AU TRĂIT CÂNDVA PE ACESTE LOCURI....--
* LEGENDE CU MIEZ DE ADEVĂR ISTORIC *
Titanii si Giganții din Dacia – spaima biblică
Dacã Pãmântul ar vorbi, ne-ar spune o poveste cutremurãtoare. Ne-ar vorbi despre sine și despre noi, despre lunga-i cãlãtorie prin spațiu și timp, despre luptele duse intru stãpânirea bogãtiilor sale, despre tributul de sânge si lacrimi plãtit cotropitorilor-zei. Dacã Dacia ar vorbi, ne-ar povesti despre mareția scufundatã în oceanul uitãrii, despre cumplitul adevãr îngropat, despre moștenirea blestematã a poporului sãu și despre înfricoșatele vremuri ce vor veni. Ne-ar vorbi despre Titani, despre Giganți și despre toți cei înfierați. Si astfel am înțelege, în sfârșit, de ce noi și nu alții, a trebuit sã îndurãm prigoana necontenitã. Am înțelege, în ultimul ceas, dincolo de orice indoialã, care e rostul nostru în astã lume și poate cã am reuși sã punem capãt zbuciumului ce se repetã obsesiv, ca o zi întunecatã de iarnã, pe care o tot îndurãm, mereu de la capãt, de mii de ani. Sau poate cã a sosit vremea eliberãrii și lanțurile vor pica de la sine. Spiritele adormite se vor trezi din lungul somn hipnotic, cerându-și dreptul la ființare.
Odiseea titanică
Nicolae Densusianu, autorul misterioasei lucrari „Dacia preistorica” , a fost, fara doar si poate, un initiat. Nu degeaba cartile si lucrarile sale sunt piatra de capatai pentru toti românii
Nicolae Densusianu
îndârjiti sa urmeze anevoiosul drum al adevarului istoric. Densusianu a reusit sa adune la un loc toate dovezile originilor noastre, iar argumentele sale sunt toate o palmã usturatoare pe obrazul gros al academicienilor de carton. Pentru ca nu-l pot combate, il ignora. Dar chiar acei intelepti din vechime pe care ii tot citeaza dumnealor scot la iveala mistificarea. Pentru ca Densusianu nu face decat sa-i citeze, la rându-i, pe aceiasi filozofi de capatai ai umanitatii, atunci cand creioneaza istoria neamului nostru. Iar referirile la Titani si Giganti sunt de-a dreptul rascolitoare. Atat de rascolitoare, incat ma intreb daca omenirea chiar stie ceva despre ea insasi. Poporul român sigur nu mai are habar despre sine, pierdut in plasa minciunilor, umilit, haituit si înfometat cum este si a fost parca de cand e timpul. Dar aici este marea mistificare: nu a fost asa dintotdeauna, ba dimpotrivã …
* * *
Cei mai vechi şi cei mai glorioşi dintre pelasgi, au fost Titanii. Ei sunt numiti de autorii vechi „genus antiquum Terrae” si „Terrae filii”. După theogonia lui Hesiod, cei dintai copii ai Terrei/Gaea cu Uran au fost cei doisprezece Titani, sase baieti si sase fete: Oceanos, Coeos, Crios, Hyperion, lapetos , C ronos ( Saturn ) , Rhea , Tethys , Themis , Thia, Mnemosyne şi Phoebe.
De fapt, cele mai multe dintre aceste numiri reprezintă simple personificări de regiuni geografice, de rauri si de munti. Vechea familie a Titanilor se compunea astfel din 12 ginti. Patria Titanilor a fost, după toate traditiile istorice, în partile de nord ale Thraciei, lângă râul Ocennos- potamos. Oceanos, primul Titan, este, de fapt, Istru. Descendenti ai Titanilor erau considerati Hyperboreenii, care locuiau în nordul Dunării de Jos. Atlas, regele cel puternic al hyperboreilor, care mai tarziu a fost prefăcut într-un munte imens, era si dansul un Titan. Titanii l-au detronat pe Uran si au dat imperiul lui Saturn, sub domnia caruia au luptat, vreme de zece ani, impotriva lui Joe/Jupiter/Iahve/Iehova. Dar Saturn a fost invins, iar Joe a ocupat tronul lui Uranus. Nemultumiti, Titanii s-au ridicat din nou, sub conducerea lui Atlas, dar au fost invinsi pentru a doua oara si intreaga lor clasa a fost exterminata. Unii au fost inchisi intr-o pestera adanca, numita Tartaros, ceilalti au parasit regiunile de langa Istru si s-au risipit prin lume.
Cei mai vechi şi cei mai glorioşi dintre pelasgi, au fost Titanii. Ei sunt numiti de autorii vechi „genus antiquum Terrae” si „Terrae filii”. După theogonia lui Hesiod, cei dintai copii ai Terrei/Gaea cu Uran au fost cei doisprezece Titani, sase baieti si sase fete: Oceanos, Coeos, Crios, Hyperion, lapetos , C ronos ( Saturn ) , Rhea , Tethys , Themis , Thia, Mnemosyne şi Phoebe.
De fapt, cele mai multe dintre aceste numiri reprezintă simple personificări de regiuni geografice, de rauri si de munti. Vechea familie a Titanilor se compunea astfel din 12 ginti. Patria Titanilor a fost, după toate traditiile istorice, în partile de nord ale Thraciei, lângă râul Ocennos- potamos. Oceanos, primul Titan, este, de fapt, Istru. Descendenti ai Titanilor erau considerati Hyperboreenii, care locuiau în nordul Dunării de Jos. Atlas, regele cel puternic al hyperboreilor, care mai tarziu a fost prefăcut într-un munte imens, era si dansul un Titan. Titanii l-au detronat pe Uran si au dat imperiul lui Saturn, sub domnia caruia au luptat, vreme de zece ani, impotriva lui Joe/Jupiter/Iahve/Iehova. Dar Saturn a fost invins, iar Joe a ocupat tronul lui Uranus. Nemultumiti, Titanii s-au ridicat din nou, sub conducerea lui Atlas, dar au fost invinsi pentru a doua oara si intreaga lor clasa a fost exterminata. Unii au fost inchisi intr-o pestera adanca, numita Tartaros, ceilalti au parasit regiunile de langa Istru si s-au risipit prin lume.
Localizare
Densusianu a localizat lupta Titanilor in padurile din Muntii Banatului (Tartesiu), de-a lungul râului Cerna, adica pe teritoriul Daciei si Romaniei de astazi. Românul il citeaza, de fapt, pe Homer, completat de Dio Cassius: „Generalul roman Crassus, in lupta ce o avusese cu getii (29-28 i.e.n.), prinse pe fratele regelui Dapyx (Dabigia), apoi dansul pleca spre pestera numita Cira, o caverna vasta si puternica, unde se retrasese un mare numar din locuitorii acestui tinut, luand cu dansii obiectele cele mai de pret. In aceasta pestera, spun legendele, isi cautasera refugiul Titanii, cand au fost invinsi de Joe”.
Homer ne mai spune că Titanii erau «proto-părintii deilor si ai oamenilor distinsi”. Asadar, termenul de „Tităvsc”, după originea si întelesul sau, este identic cu forma românescă „tătâni”, pluralul cuvantului „tată”.
Dupa dezastrul de la Tartesiu, Titanii fugari au pus bazele civilizatiei in Europa si Asia Mica. Pe teritoriul Italiei au condus cele mai vechi triburi romane, Ramnes si Luceres, formand nobila clasa „patres”, adica a patricienilor, cu mult inainte ca povestea lui Romulus si Remus sa fi prins viata. Erau numiti „Tatienes” si erau considerati „antiquissimi cives”. in traducere, „primii, cei mai vechi cetateni”. Toate afacerile publice ale statului roman erau pe mâna lor, doar ei avand dreptul sa administreze demnitatile preotesti, civile si militare. Desemnau succesorul regelui, considerandu-se „singurii mijlocitori intre dei si stat”. Superbi prin gloria lor cea veche, ei se stiau dintr-o alta clasă, dintr-un alt sange si dintr-un alt neam decât cel al cetătenilor obisnuiti, inculti si de origine obscură, pe care-i numeau „plebs” – plebei. Numele lor traditional si privilegiat de „patres” este amintit si în cele 12 Tabule: „Nepatribus cum plebe con nubium sit ” – „casatoria intre patricieni si plebei nu este permisa”. Poporul roman ii mai numea pe acesti dintai patricieni „titosi”, „patres” sau „orcini” – adica cei care au fost inchisi candva in Orcus sau Tartaros.
Alti Titani stabiliti prin alte locuri sunt amintiti in scrierile lui Philochor: Tityus – fiul Geei din Attica, rege al Eubeei, Tithonus – un frate al regelui Priam al Troiei, Tatinos – principe barbar din Galia, precum si un trib de „dittani” stabilit in Hispania, peninsula necucerita de romani. Dittanii aveau o simpatie deosebita pentru civilizatia romana, iar patricienii nutreau aceleasi sentimente pentru fratii de la vest. Trimisii dittanilor erau admisi fara rezerve in Senatul roman, chiar daca ar fi trebuit sa fie considerati barbari.
In fine, termenul „Tetenius” apare si pe o inscriptie romana din Dalmatia (regiune din partea estica a Marii Adriatice, actualmente pe teritoriul Croatiei).
Pe teritoriul Daciei, vechii Titani apar sub numele de „tatari”, fara nicio legatura cu triburile nomade ale cumanilor, veniti din nordul Marii Negre, incepand din secolul XII e.n., ori cu hoardele mongole ale lui Genghis Khan. In traditia daco-românã, termenul „tatari” este o simpla forma dialectala a cuvantului „tãtâni”. Spre exemplu, in Codicele Voronetian, scris pe la începutul secuiului al XVI-lea, aflăm următoarele forme ale cuvantului: „Duminica 7 a sântilor tatari”, adica Duminica, ziua a saptea, a sfintilor parinti; „Legea tãtâreascã” = Legea parinteasca sau Legea pamantului; „Obicniteloru tãtãresci” = obiceiurile parintesti. Mai amintim aici si o veche balada populara româneasca, in care parintii/edilii orasului Brasov sunt numiti „tartorii targului”.
Prin urmare, termenul de „tatar” este foarte vechi pe meleagurile noastre. Herodot ne spune ca Hercule a invatat sa traga cu arcul de la un scit numit Teutarus, stapan pe meleagurile din nordul Dunarii de Jos. In teogoniile grecesti, Saturn mai are si epitetul de „Tartaros”, adică tatăl sau tătânele. La Egipteni era numit ceva mai corect, Tatunen, si era invocat in următorii termeni: «Părintele părintilor, mare de la prima dată» etc. Apollo, zeul/deul Soarelui, care mai avea si epitetul de Titan, era adorat în unele părti ale Romei sub numele de Tortor, după cum ne spune Suetoniu. In genealogia popoarelor preistorice, Titan, protopărintele Titanilor, figureză ca un nepot al regelui Pelasg.
Homer ne mai spune că Titanii erau «proto-părintii deilor si ai oamenilor distinsi”. Asadar, termenul de „Tităvsc”, după originea si întelesul sau, este identic cu forma românescă „tătâni”, pluralul cuvantului „tată”.
Dupa dezastrul de la Tartesiu, Titanii fugari au pus bazele civilizatiei in Europa si Asia Mica. Pe teritoriul Italiei au condus cele mai vechi triburi romane, Ramnes si Luceres, formand nobila clasa „patres”, adica a patricienilor, cu mult inainte ca povestea lui Romulus si Remus sa fi prins viata. Erau numiti „Tatienes” si erau considerati „antiquissimi cives”. in traducere, „primii, cei mai vechi cetateni”. Toate afacerile publice ale statului roman erau pe mâna lor, doar ei avand dreptul sa administreze demnitatile preotesti, civile si militare. Desemnau succesorul regelui, considerandu-se „singurii mijlocitori intre dei si stat”. Superbi prin gloria lor cea veche, ei se stiau dintr-o alta clasă, dintr-un alt sange si dintr-un alt neam decât cel al cetătenilor obisnuiti, inculti si de origine obscură, pe care-i numeau „plebs” – plebei. Numele lor traditional si privilegiat de „patres” este amintit si în cele 12 Tabule: „Nepatribus cum plebe con nubium sit ” – „casatoria intre patricieni si plebei nu este permisa”. Poporul roman ii mai numea pe acesti dintai patricieni „titosi”, „patres” sau „orcini” – adica cei care au fost inchisi candva in Orcus sau Tartaros.
Alti Titani stabiliti prin alte locuri sunt amintiti in scrierile lui Philochor: Tityus – fiul Geei din Attica, rege al Eubeei, Tithonus – un frate al regelui Priam al Troiei, Tatinos – principe barbar din Galia, precum si un trib de „dittani” stabilit in Hispania, peninsula necucerita de romani. Dittanii aveau o simpatie deosebita pentru civilizatia romana, iar patricienii nutreau aceleasi sentimente pentru fratii de la vest. Trimisii dittanilor erau admisi fara rezerve in Senatul roman, chiar daca ar fi trebuit sa fie considerati barbari.
In fine, termenul „Tetenius” apare si pe o inscriptie romana din Dalmatia (regiune din partea estica a Marii Adriatice, actualmente pe teritoriul Croatiei).
Pe teritoriul Daciei, vechii Titani apar sub numele de „tatari”, fara nicio legatura cu triburile nomade ale cumanilor, veniti din nordul Marii Negre, incepand din secolul XII e.n., ori cu hoardele mongole ale lui Genghis Khan. In traditia daco-românã, termenul „tatari” este o simpla forma dialectala a cuvantului „tãtâni”. Spre exemplu, in Codicele Voronetian, scris pe la începutul secuiului al XVI-lea, aflăm următoarele forme ale cuvantului: „Duminica 7 a sântilor tatari”, adica Duminica, ziua a saptea, a sfintilor parinti; „Legea tãtâreascã” = Legea parinteasca sau Legea pamantului; „Obicniteloru tãtãresci” = obiceiurile parintesti. Mai amintim aici si o veche balada populara româneasca, in care parintii/edilii orasului Brasov sunt numiti „tartorii targului”.
Prin urmare, termenul de „tatar” este foarte vechi pe meleagurile noastre. Herodot ne spune ca Hercule a invatat sa traga cu arcul de la un scit numit Teutarus, stapan pe meleagurile din nordul Dunarii de Jos. In teogoniile grecesti, Saturn mai are si epitetul de „Tartaros”, adică tatăl sau tătânele. La Egipteni era numit ceva mai corect, Tatunen, si era invocat in următorii termeni: «Părintele părintilor, mare de la prima dată» etc. Apollo, zeul/deul Soarelui, care mai avea si epitetul de Titan, era adorat în unele părti ale Romei sub numele de Tortor, după cum ne spune Suetoniu. In genealogia popoarelor preistorice, Titan, protopărintele Titanilor, figureză ca un nepot al regelui Pelasg.
Giganții
O altă ramura titanică despre care amintesc vechile teogonii grecesti, a fost cea a Gigantilor. Erau nascuti tot din cuplul Uranus-Geea, ca si Titanii, dar firea le era mult mai apriga si mai dornica de neatarnare. Epicii eleni ii infatiseaza ca oameni superbi si impunatori, violenti si fara credinta in zei. Aveau arme stralucitoare, iar statura lor era mult peste cea a oamenilor. Gramaticul Apollodor spune ca Geea i-ar fi creat impreuna cu Uranus, suparata fiind ca Titanii fusesera nimiciti. Gigantii distrugeau totul in cale, din pricina enormitatii lor. Trupurile le erau acoperite cu solzi ca de balaur si aruncau asupra cerului cu pietre si cu lemne aprinse.
DeVa: Descrierea gigantilor ma duce cu gandul la uriasii din vechime, ale caror schelete impanzesc teritoriul Romaniei.
Gigantii formau prin excelentă un popor de munte. In razboiul ce-1 avură cu Joe, noul cârmuitor al imperiului pelasg, ei ridicară munti peste munti, ca să urce în Olymp; imensul Atlas se cutremură la asaltul lor; si cu toate că Joe arunca asupra lor cu fulgerele sale, zeii lui n-au fost în stare sa-i învingă. Atunci a cerut ajutorul lui Hercule si sortii victoriei se inclinara din nou spre Jupiter. Patria Gigantilor era, potrivit anticilor eleni, tot pe teritoriul Daciei, lângă Oceanos potamos, unde se nascusera si fratiilor, Titanii.
DeVa: Fiind un popor de la munte, Gigantii traiau in padurile Carpatilor, avand mai multe cetati fortificate, una dintre ele in Muntii Buzaului, in acel loc supranumit Tara Luanei.
Nu ne mai mira ca dacii erau considerati, in epoca romana, descendentii Gigantilor. Dupa razboiul purtat impotriva alor nostri, imparatul roman Augustus a ridicat in forul sau un templu magnific, in cinstea lui Marte-razbunatorul. Despre acest templu scrie Ovidiu in Fastele sale: „Grandios e monumentul, grandioasa e statuia zeului si demna de trofeele luate de la giganti”. Si imparatul Domitian a purtat razboi cu dacii. Martial, unul dintre poetii sai favoriti, il celebreaza tot ca pe un invingator al Gigantilor.
Grecii sunt de parere ca locuintele gigantilor se aflau in regiunile muntelui Phlegra, lucru confirmat de poetul roman Statiu: „Phlegra, unde au luptat Gigantii cu Deii, se afla pe teritoriul Daciei”. Din „Argonauticele lui Orpheu” aflam ca muntele Phlegra se gaseste in apropiere de stramtoarea muntilor Rhipaei (Clisura Dunarii, Portile de Fier). Identificam astazi vestitul munte in
Grecii sunt de parere ca locuintele gigantilor se aflau in regiunile muntelui Phlegra, lucru confirmat de poetul roman Statiu: „Phlegra, unde au luptat Gigantii cu Deii, se afla pe teritoriul Daciei”. Din „Argonauticele lui Orpheu” aflam ca muntele Phlegra se gaseste in apropiere de stramtoarea muntilor Rhipaei (Clisura Dunarii, Portile de Fier). Identificam astazi vestitul munte in
Clisura Dunarii
apropiere de Cerna, sub numele de Pregleda. Lipsit de vegetatie, muntele e format doar din stanci calcaroase si arse, ca si cum un parjol nemaipomenit l-ar fi imbratisat candva si cu greu mai poate creste ceva aici. De altfel, muntele primise numele de Phlegra tocmai pentru ca fusese ars de fulgerele lui Joe.
Nu exista nicio indoiala cu privire la localizarea evenimentelor. Langa Phlegra Gigantilor se afla pestera Avernus; la poalele muntelui Pregleda se gaseste o pestera imensa, complicata si intunecoasa, chiar langa o comuna numita Isvernea (de la Avernus). In trupul Pregledei se mai casca si astazi o surpatura extraordinara, unica in felul sau, ce se spune ca ar fi fost facuta de un urias.
De la gramaticii Apollodor si Ilygin aflam numele mai multor Giganti care s-au remarcat in luptele cu deii: Comsa, Bala, Porcu, Ianes, Alemân si Craciun. Ce mai e de comentat?! Numele sunt atat de românesti, ca sa zic asa, incat alte argumente ar fi inutile. Ne aflam asadar in regiunea controlata de vechii Giganti. In treacat vom aminti aici despre gugani, o comunitate aparte raspandita in judetele Mehedinti si Gorj, singurii care au pastrat o dialectica straveche si par a fi cel mai mult legati de poporul gigantic.
De la gramaticii Apollodor si Ilygin aflam numele mai multor Giganti care s-au remarcat in luptele cu deii: Comsa, Bala, Porcu, Ianes, Alemân si Craciun. Ce mai e de comentat?! Numele sunt atat de românesti, ca sa zic asa, incat alte argumente ar fi inutile. Ne aflam asadar in regiunea controlata de vechii Giganti. In treacat vom aminti aici despre gugani, o comunitate aparte raspandita in judetele Mehedinti si Gorj, singurii care au pastrat o dialectica straveche si par a fi cel mai mult legati de poporul gigantic.
Răul biblic
Poate cele mai interesante mentiuni despre Giganti se gasesc in scrierile iudaice. Vechii iudei ii numesc „Gog si Magog”, cea mai cunoscuta legenda privitoare la ei afland-o din scrierile lui Ezechiel. Intr-una dintre profetiile sale, acesta ii ameninta/avertizeaza pe evrei ca Iehova va aduce asupra tarii lor pe regele Gog din tara Magog, cu oastea sa cea frumoasa, inarmata cu scuturi, coifuri, sabii, lanci, arcuri si sageti. Acest popor venit dinspre Miazanoapte va fi insotit de alte popoare care vor navali ca o furtuna asupra tarii lui Israel. Vor cutreiera pamantul, ii vor duce pe evrei in captivitate, dar vor fi la randu-le distrusi de mania Cerului, odata ce-si vor fi incheiat misiunea.
Profetul Ieremia, care traise inaintea lui Ezechiel, vorbeste despre acelasi popor, numit „pradatorul gintilor”, venit dintr-o tara indepartata din Miazanoapte si vorbind o limba pe care evreii nu o inteleg. „Oameni cruzi”, spune Ieremia, „cu voci tunatoare, mai iuti decat vulturii, toti razboinici neinfricati, vor impresura cetatea Ierusalimului, vor distruge toate celelalte cetati ale lui Iuda si vor preface tara evreilor intr-un imens pustiu. Asa vor ajunge evreii sclavii strainilor, pe un pamant care nu este al lor”.
Dar cea mai cunoscuta profetie bibilica ramane Apocalipsa lui Ioan Teologul. Vorbind despre „timpurile cele din urma”, profetul ne spune ca „atunci cand se vor implini o mie de ani de cand balaurul cel stravechi (Typhon, diavolul, Satana) a fost inchis in adancuri, acesta va fi eliberat si va aduna multime de oameni, pentru ca poporul lui Gog si Magog este raspandit in toate colturile pamantului”.
Trebuie precizat ca evreii stravechi intelegeau prin „poporul lui Gog si Magog”, triburile din neamul getilor. In felul acesta, prezicerile lui Ioan, Ezechiel, Ieremia capata o semnificatie aparte …
La randu-i, Sfantul Augustin confirma aceste interpretari, chiar daca nu este de acord cu ele: „Gintile acestea, pe cari Apocalipsul le numeste Gog si Magog, nu sunt a se intelege astfel, ca si cum ar esista in unele parti ale pamantului, niste barbari oarecare constituiti sub numele acesta sau, precum ii numesc unii, Geti si Massageti”.
La fel, din oracolele sibylline rezulta ca taramul in care locuiau popoarele Gog si Magog se afla situat la nordul Thraciei, o tara salbatica si neospitaliera, expusa vanturilor, ploilor si gerului cumplit, dartotodata un loc fecund, cu pamant bogat si , pe alocuri, cu clima blanda. Aceste ginti il luasera prizonier chiar si pe Alexandru, dar acesta a reusit sa scape, a adunat ostire mare si a cucerit aceasta tara aflata langa stramtorile Caucazului. Cei invinsi s-au retras intre doua piscuri de munte, asa ca invingatorul a ridicat acolo o poarta inalta si lata, din bronz ori din fier, si a inchis pasul acela. „De acolo, gintile acestea vor mai iesi doar la capatul lumii pentru a invada Israelul”, spune legenda. Impreuna cu Gog si Magog, Alexandru mai inchisese alte 37-40 de popoare. Numele acestora, potrivit „Revelationes” scribului Metodiu (sec. VIII-IX), ar fi urmatoarele: Gog si Magog, Marson, Mosach, Thubal, Anog, Ageg, Athenal, Cephar, Pothim, Hei, Libii, Gumei, Pharilei, Ceblei, Lamarchiani, Charchanii, Amathartae, Agrinardi, Alan, Anufagi, Cynocephali.
Profetul Ieremia, care traise inaintea lui Ezechiel, vorbeste despre acelasi popor, numit „pradatorul gintilor”, venit dintr-o tara indepartata din Miazanoapte si vorbind o limba pe care evreii nu o inteleg. „Oameni cruzi”, spune Ieremia, „cu voci tunatoare, mai iuti decat vulturii, toti razboinici neinfricati, vor impresura cetatea Ierusalimului, vor distruge toate celelalte cetati ale lui Iuda si vor preface tara evreilor intr-un imens pustiu. Asa vor ajunge evreii sclavii strainilor, pe un pamant care nu este al lor”.
Dar cea mai cunoscuta profetie bibilica ramane Apocalipsa lui Ioan Teologul. Vorbind despre „timpurile cele din urma”, profetul ne spune ca „atunci cand se vor implini o mie de ani de cand balaurul cel stravechi (Typhon, diavolul, Satana) a fost inchis in adancuri, acesta va fi eliberat si va aduna multime de oameni, pentru ca poporul lui Gog si Magog este raspandit in toate colturile pamantului”.
Trebuie precizat ca evreii stravechi intelegeau prin „poporul lui Gog si Magog”, triburile din neamul getilor. In felul acesta, prezicerile lui Ioan, Ezechiel, Ieremia capata o semnificatie aparte …
La randu-i, Sfantul Augustin confirma aceste interpretari, chiar daca nu este de acord cu ele: „Gintile acestea, pe cari Apocalipsul le numeste Gog si Magog, nu sunt a se intelege astfel, ca si cum ar esista in unele parti ale pamantului, niste barbari oarecare constituiti sub numele acesta sau, precum ii numesc unii, Geti si Massageti”.
La fel, din oracolele sibylline rezulta ca taramul in care locuiau popoarele Gog si Magog se afla situat la nordul Thraciei, o tara salbatica si neospitaliera, expusa vanturilor, ploilor si gerului cumplit, dartotodata un loc fecund, cu pamant bogat si , pe alocuri, cu clima blanda. Aceste ginti il luasera prizonier chiar si pe Alexandru, dar acesta a reusit sa scape, a adunat ostire mare si a cucerit aceasta tara aflata langa stramtorile Caucazului. Cei invinsi s-au retras intre doua piscuri de munte, asa ca invingatorul a ridicat acolo o poarta inalta si lata, din bronz ori din fier, si a inchis pasul acela. „De acolo, gintile acestea vor mai iesi doar la capatul lumii pentru a invada Israelul”, spune legenda. Impreuna cu Gog si Magog, Alexandru mai inchisese alte 37-40 de popoare. Numele acestora, potrivit „Revelationes” scribului Metodiu (sec. VIII-IX), ar fi urmatoarele: Gog si Magog, Marson, Mosach, Thubal, Anog, Ageg, Athenal, Cephar, Pothim, Hei, Libii, Gumei, Pharilei, Ceblei, Lamarchiani, Charchanii, Amathartae, Agrinardi, Alan, Anufagi, Cynocephali.
(Sursa: „Dacia preistorica”, Nicolae Densusianu)
Legendele românilor. Închisoarea Titanilor
Intr-o localitate din judetul Dolj s-au desoperit, nu demult, oasele unui elefant preistoric, vechi de mai bine de doua milioane de ani. Fosta cariera de pietris unde s-a facut ciudata descoperire a fost transformata de catre localnici intr-un lac, dar nu toti au fost de acord cu asta. Unii cred ca astfel va fi tulburat somnul uriasilor si ca acestia se vor trezi sa-i pedepseasca. Zona era oricum cunoscuta pentru fenomenele inexplicabile: lumini ciudate si zgomote stranii tulbura dintotdeauna linistea bietilor crestini. Batranii cunosc multe legende despre oamenii uriasi care au vietuit aici, in stravechime: “Se spune ca pe locurile astea ar fi coborit din ceruri, pe niste balauri zburatori, niste uriasi. Si atat de mult le-a placut locul, incat au decis sa ramana. Si au avut grija uriasii si de oameni si de dobitoace. Si toata lumea traia in pace si in armonie. Pana cand unul dintre ei a descoperit ca din strugurii pe care ei ii mancau, se putea face o licoare buna de baut. Atunci se spune ca a fost descoperit vinul, dar odata cu el s-a terminat si buna intelegere. Uriasii se imbatau si se luptau intre ei, isi faceau rau unul altuia si impreuna le faceau rau oamenilor care se asezasera in tinutul lor. Strigatele de disperare ale oamenilor au fost auzite de Bunul Dumnezeu care a trimis un inger de-al Sau sa le curme suferinta. Iar ingerul, dupa ce i-a luat pe oameni si i-a pus pe cel mai inalt munte, a scufundat tinutul cu tot cu uriasi, de nu a mai ramas in viata nici unul. De atunci stapanesc oamenii aici”, povesteste o femeie.
Un pescar amator spune ca a trait o experienta infricosatoare care l-a determinat sa nu mai arunce undita in „lacul uriasilor”:
” Din lac razbat tot felul de zgomote ciudate, de ti se face pielea de gaina. Se aud lovituri ca intr-o poarta imensa, metalica”.
Cine si de ce loveste poarta de sub lac, sau ce fel de poarta e aceea, nu se stie. Sau oamenii nu vor sa stie…
Din timpul celui de-al doilea razboi mondial mai circula o istorie menita sa-i indemne la prudenta, dupa cum spune un alt localnic: “Tiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, ca prin `40 – 41 ar fi fost descoperit in zona o jumatate de craniu imens. Oamenii spuneau ca ar fi fost al unuia din uriasii de pe vremuri. A venit un neamt de la Bucuresti, cu ordin de la Maresal, si l-a ridicat. Bunicul spunea ca numai ochii erau asa, ca la vreo 20 – 30 cm si ca dupa dinti nu parea a fi de animal. Au incarcat craniul pe un camion si l-au trimis in Germania. Se zicea ca Hitler credea in lucruri de felul asta si era convins ca va descoperi un secret mare prin care sa stapaneasca lumea”.
Un pescar amator spune ca a trait o experienta infricosatoare care l-a determinat sa nu mai arunce undita in „lacul uriasilor”:
” Din lac razbat tot felul de zgomote ciudate, de ti se face pielea de gaina. Se aud lovituri ca intr-o poarta imensa, metalica”.
Cine si de ce loveste poarta de sub lac, sau ce fel de poarta e aceea, nu se stie. Sau oamenii nu vor sa stie…
Din timpul celui de-al doilea razboi mondial mai circula o istorie menita sa-i indemne la prudenta, dupa cum spune un alt localnic: “Tiu minte de la bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, ca prin `40 – 41 ar fi fost descoperit in zona o jumatate de craniu imens. Oamenii spuneau ca ar fi fost al unuia din uriasii de pe vremuri. A venit un neamt de la Bucuresti, cu ordin de la Maresal, si l-a ridicat. Bunicul spunea ca numai ochii erau asa, ca la vreo 20 – 30 cm si ca dupa dinti nu parea a fi de animal. Au incarcat craniul pe un camion si l-au trimis in Germania. Se zicea ca Hitler credea in lucruri de felul asta si era convins ca va descoperi un secret mare prin care sa stapaneasca lumea”.
Podul uriesilor
In dreptul orasului Braila, chiar in mijlocul Dunarii, la o adancime de circa doi metri, exista urmele inca necercetate ale unei constructii stranii. Ani de zile barcagiii s-au ferit de locul respectiv, pentru ca, spuneau ei, o forta malefica tragea in adancuri oamenii, cu tot cu barci. Ciudata constructie este cunoscuta de localnici ca Podul Uriasilor. Nimeni nu stie nici cine si nici pentru ce anume a construit podul. Unii istorici presupun ca a fost facut de romani pentru a putea trece cu usurinta Dunarea, catre cetatea Troesmis (Iglita, n.a.). Dar doua argumente spulbera ipoteza asta. In primul rand, costurile nu justificau o astfel de constructie, cetatea neavand o importanta strategica deosebita. In al doilea rand, in urma cu 2.000 de ani, adancimea si furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare, cu toata tehnica arhitectilor antici. Abaterea Dunarii nu e posibila nici astazi in acel loc, darmite in urma cu doua milenii! Cat despre o constructie facuta direct sub apa, nici nu incape discutie! Si atunci, cine a construit, totusi, Podul Uriasilor?
In ce priveste cronicile istorice, intr-una singura este amintit acest pod, devenit vizibil pentru putina vreme in urma cu circa doua secole cand, din cauza secetei, apele Dunarii au scazut enorm, aducand la suprafata urmele straniei lucrari. De altfel, putini sunt si localnicii care la ora actuala mai stiu de existenta ruinelor. Cu toate acestea, din cand in cand, cei care trec prin zona respectiva, sustin ca aud gemete din adancuri. Cei care cunosc legenda afirma ca spiritele uriasilor ar pazi in continuare podul pe care l-au construit si imensa comoara ingropata undeva, pe fundul Dunarii. Oricum, intre legenda si adevar e o adancime de doar … doi metri!
In ce priveste cronicile istorice, intr-una singura este amintit acest pod, devenit vizibil pentru putina vreme in urma cu circa doua secole cand, din cauza secetei, apele Dunarii au scazut enorm, aducand la suprafata urmele straniei lucrari. De altfel, putini sunt si localnicii care la ora actuala mai stiu de existenta ruinelor. Cu toate acestea, din cand in cand, cei care trec prin zona respectiva, sustin ca aud gemete din adancuri. Cei care cunosc legenda afirma ca spiritele uriasilor ar pazi in continuare podul pe care l-au construit si imensa comoara ingropata undeva, pe fundul Dunarii. Oricum, intre legenda si adevar e o adancime de doar … doi metri!
Urmasii uriasului Enac
O legenda crestina spune ca pe vremea cand Apostolul Andrei a stat in Dobrogea, in zona respectiva inca mai traiau cei din urma urmasi ai lui Enac, singurii supravietuitori ai uriasilor invinsi de Moise in Canaan. Inalti de 8 – 10 picioare (2, 5 – 3 m, n.a.), acestia jurasera sa razbune alungarea stramosilor lor de catre armatele evreilor si faceau imposibila viata oamenilor din zona.Talharii uriasi traiau intr-un castel inconjurat de apele Dunarii unde stransesera bogatii nenumarate din jafuri si silnicii. Mult a fost sangele varsat de urmasii lui Enac pentru a strange acele comori blestemate. La rugamintile sarmanilor asupriti de uriasi, apostolul s-ar fi rugat Mantuitorului si intr-o noapte, apele Danubiului s-au umflat brusc si au spulberat castelul si pe aparatorii sai de pe fata pamantului, nelasand niciun supravietuitor.
(Sursa: Grig, ro.scrib.com)
(Sursa: Grig, ro.scrib.com)
*********************************************************************************************************************
Giganții si Frumoasa Adormită
Toti plimbaretii prin parcurile Capitalei au vazut cu siguranta statuile Gigantilor si pe cea a Frumoasei Adormite. Dar cati au facut legatura intre acestea si istoria geto-dacilor? Cati au auzit despre gemenii divini si despre Frumoasa Fara Nume? Stiu ei, oare, ca Mântuitorii, mai multi la numar, au fost slaviti pentru prima data in spatiul carpato-danubiano-pontic? Si cati il privesc pe Iisus Hristos ca parte din sangele si seva acestui neam?
Revenind la ciudatele statui din buricul primului târg al tarii, vom cita din Wikipedia:
„Giganții sunt doua statui amplasate în prezent în Parcul Carol I din Bucuresti, pe aleea principală, în apropierea intrării dinspre Piața 11 iunie. Statuile înalte de 3,5 m, aflate la o distanță de 50 m una de cealaltă, la capetele opuse ale unei axe perpendiculare pe aleea Centrală a parcului, reprezintă două nuduri de tineri. Una din ele descrie un bărbat tânăr, având o atitudine încordată și cu capul aplecat în față, cu umărul drept răsucit, mâna stângă o folosește drept sprijin, iar cea dreaptă este ținută la spate; picioarele personajului sunt îndoite. Cealaltă reprezintă tot un nud de tânăr, cu capul aplecat spre umărul stâng, trunchiul este răsucit și se sprijină pe mâna stângă, în timp ce mâna dreaptă este ținută la spate.
Revenind la ciudatele statui din buricul primului târg al tarii, vom cita din Wikipedia:
„Giganții sunt doua statui amplasate în prezent în Parcul Carol I din Bucuresti, pe aleea principală, în apropierea intrării dinspre Piața 11 iunie. Statuile înalte de 3,5 m, aflate la o distanță de 50 m una de cealaltă, la capetele opuse ale unei axe perpendiculare pe aleea Centrală a parcului, reprezintă două nuduri de tineri. Una din ele descrie un bărbat tânăr, având o atitudine încordată și cu capul aplecat în față, cu umărul drept răsucit, mâna stângă o folosește drept sprijin, iar cea dreaptă este ținută la spate; picioarele personajului sunt îndoite. Cealaltă reprezintă tot un nud de tânăr, cu capul aplecat spre umărul stâng, trunchiul este răsucit și se sprijină pe mâna stângă, în timp ce mâna dreaptă este ținută la spate.
Inițial, in anul 1906, Giganții au fost amplasați în fața Palatului Artelor (distrus de cutremurul din ’40) și a peșterii artificiale din fața acestuia. Grota era denumită “Grota cu Giganți” sau “Grota fermecată” , deoarece era străjuită de un grup statuar format din cei doi Giganți si Frumoasa adormită. Cele trei statui reprezentau personajele unei legende, conform căreia doi gemeni, îndrăgostiți de aceeasi femeie, au fost transformați în piatră din cauza iubirii neimplinite, persoana iubită fiind transformată în cascadă. În fața fostului Palat al Artelor, cei doi giganți erau asezați unul în fața celuilalt, iar în mijloc, între ei, culcată, Frumoasa adormită.
Inițial, la inaugurarea din anul 1906, statuile au fost amplasate în fața Palatului Artelor și a peșterii artificiale din fața acestuia. Grota era denumită Grota cu Giganți sau Grota fermecată deoarece era străjuită de un grup statuar format din cei doi Giganți și Frumoasa adormită. Cele trei statui reprezentau personajele unei legende, conform căreia doi gemeni erau îndrăgostiți de aceeași femeie. Ea s-a aruncat în valuri, urmând ca acela dintre frați care va izbuti s-o salveze să-i devină soț. Rivalitatea dintre cei doi a făcut însă ca frumoasa fecioară să se înece. Cei doi frați au fost transformați în piatră datorită iubirii neîmplinite, iar persoana iubită de ei este transformată în cascadă. În fața fostului Palat al Artelor cei doi giganți erau așezați unul în fața celuilalt, iar în mijloc, între ei, culcată, Frumoasa adormită.
În timpul regimului comunist grota a fost distrusă, statuia fecioarei a fost mutată în parcul Herăstrău, iar cei doi giganți au fost mutați pe marginea aleii centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piața 11 iunie. În prezent „Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic” intenționează să reamplaseze monumentele într-un context apropiat de cel originar.
Cele trei sculpturi au fost realizate de Filip Marin (sculptorul Frumoasei, denumită și Fecioara adormită), Dumitru Paciurea și Frederic Storck, sculptorii celor doi giganți. Frumoasa adormită a fost sculptată în marmură, iar cei doi giganți în piatră de Rusciuc”. „Frumoasa Adormitã” este expusa privitorilor, in Parcul Herãstrãu.
Ansamblul statuar „Gigantii și nimfa adormită” din Parcul Carol I așa cum a fost proiectat inițial. Carte poștală ilustrată din arhiva Muzeului Municipiului București.
Comentarii
Trimiteți un comentariu