-- SERIAL-- Bazele Şcolii Zamolxiene -- partea a III-a -- (va urma)

                                                      * SCOALA ZAMOLXIANĂ *
                                                         (Pe Urmele Străbunilor)

Şcoala fondată de Zamolxe avea la bază multe elemente din şcolile spirituale ale vremii (cunoscute sub numele de şcoli ale misterelor).

1. Disciplina: ascultare, studiu, hărnicie, cumpătare, perseverenţă.
2. Cultivarea virtuţilor: iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie.
3. Obiectivele: pacea, dreptatea, adevărul, unitatea, progresul.
4. Autocunoaştere: personalitate şi individualitate; intenţieimagine- emoţie;             gând-cuvânt-faptă; suflet-minte-trup.
5. Eliberările: detaşare, concentrare, imaginaţie, armonie, frumuseţe.
6. Autodezvoltarea: mărirea câmpului vital, creşterea gradului de conştienţă, extinderea simţurilor.
7. Cauzalitate: Rezonanţă – Convergenţă – Sincronicitate – Ciclicitate – Corespondenţă – Unicitate.
8. Evoluţia spaţio-temporală: ordine-măsură-control, înţelepciune, creaţie.

3.-- Stabilirea OBIECTIVELOR --

     

   În comunitate, discipolii urmăreau scopuri clar definite. Nu interveneau cu nimic acolo unde nu era cazul. 

  În general, urmăreau să aducă pacea în locul conflictului, dreptatea în locul nedreptăţii, adevărul în locul minciunii, unitatea în locul dezbinării şi progresul acolo unde minţile şi inimile oamenilor erau deschise.

Foarte rar interveneau în mod direct în aplanarea conflictelor locale.

Cel mai adesea căutau să găsească punctele comune şi să-i convingă, prin exemple indirecte, că orice conflict se perpetuează datorită lipsei de viziune şi mai ales din multă necunoaştere. 

În unele comunităţi, foarte uşor reuşeau să-i convingă pe oameni de faptul că mult mai multe lucruri bune aduce pacea decât conflictul. 

Pentru exemplificare, dădeau nenumărate exemple din natură.

   Discipolilor din al doilea an li se cereau să facă un fel de rezumat al conflictului, în care trebuiau identifice tipul de conflict, să ţină cont de cauze, de sursele de perpetuare a conflictului, şi care ar fi fost cele mai bune metode de aplanare. 

Existau conflicte legate de elementul pământ (conflictele care aveau ca substrat posesiunea materială sau incompatibilităţi legate de gândirea rigidă), de elementul apă (jigniri, invidii, iubiri trădate etc.), de foc (pasiuni legate de putere şi faimă), şi de aer (conflicte de idei, viziuni divergente, temeri diverse).

    Dacă observau că este vorba de un conflict mai vechi, sau care implica răni mai adânci, deci mai greu de vindecat, discipolii atrăgeau atenţia învăţătorilor, iar aceştia interveneau la nivel subtil pentru aplanare. 

 Trebuie spus că învăţătorii nu interveneau de fiecare dată, ci numai când realizau că nu există lecţie de învăţat sau de plătit (karmă).

    Folosind triada intenţie-imagine-emoţie, învăţătorii sau discipolii mai avansaţi reuşeau să inducă celor aflaţi în conflict (învăţătorii puteau face asta chiar asupra unei întregi comunităţi) stări deosebite, elevate, care ar fi avut ca rezultat o puternică dorinţă de împăcare, de pace.

     Dacă realizau că o comunitate ar avea ceva de plată (înşelăciune sau siluire asupra unei comunităţi mai mici), atunci nu interveneau, ci numai atrăgeau atenţia că este de plătit o datorie. 

Le spuneau că dreptatea şi adevărul nu pot fi înfrânte, şi că mai bine să-şi plătească datoriile mai devreme decât mai târziu, căci cele plătite mai târziu vin cu osândă mai mare (surpări, inundaţii, boli, răniri, molime între animale etc.).
(PE URMELE STRĂBUNILOR)