-- Poezia zilei: ”VOI, DACI, NU MAI TĂCEȚI DIN GURĂ!” --

-- VOI, DACI, NU MAI TĂCEȚI DIN GURĂ! --
                                (autor: Dr. Napoleon Săvescu)




Priviți la Dacul pe Columnă, 
Strămoș uitat, dar rudă bună, 
Crunt sechestrat în piatra dură, 
Măreț, însă tăcând din gură. 

La daci privim, privim de veacuri, 
În ochii lor vezi chin și jafuri, 
Vezi hoarde de romani furând, 
Arzând, prădând, iar noi tăcând. 

De două mii de ani tăcem 
C-așa-nvățarăm să-i vedem, 
Romani eroi, iar daci-gunoi 
Și noi tăcem, tăcem în noi.


Priviți cum rabdă greu în piatră 
Istoria falsificată 
De saltimbaci cu minți de zgură, 
Iar noi încă tăcem din gură. 

E timp să dezgropăm securea, 
Să ne cunoască iarăși lumea 
Cu vorba și voința dură, 
Istoria când ni se fură. 

E timp să înviem din moarte 
Când glas ne vine de departe, 
De la Zalmoxes, să ne spună 
VOI, DACI, NU MAI TĂCEȚI DIN GURĂ
                          (autor, dr. Napoleon Săvescu)

Comentarii

Trimiteți un comentariu