-- ORIGINEA TRACILOR --

             -- ORIGINEA TRACILOR --
                                                                (Generalități)

           Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul carpato-danubiano-pontic. 
Dar pentru a studia originea tracilor este necesar să ştim cine au fost predecesorii lor. Despre aceasta ne povestesc doar materialele descoperite de arheologi.

             În linii mari se poate afirma că la etnogeneza tracilor au participat două componente de bază: triburile locale de agricultori şi crescători de animale din spaţiul carpato-balcano-pontic şi o foarte mică parte din triburile de păstori veniţi din stepa euroasiatică, numiţi convenţional indoeuropeni.

      Tracii au fost atestaţi pentru prima dată în izvoare scrise în poemele lui Homer „Iliada” şi „Odiseea”.
 Tot aici apare şi denumirea teritoriului locuit de aceştia - Trada (secolul al XIII-lea a.Chr.)

                Istoricul Herodot (484-425 a.Chr.) afirmă că „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor”.   Numărul triburilor tracice  depăşea cifra de o sută. 

               Acelaşi autor afirmă că „dacă ar avea un singur conducător sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, neamul lor ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile”.

             Spaţiul imens ocupat de ei a favorizat apariţia diferenţierii lor lingvistice şi culturale. 
Ca urmare, pe parcursul primei jumătăţi a mileniului I a.Chr. tracii timpurii s-au divizat în cei situaţi la sud de Munţii Balcani (Haemus) - tracii de sud (meridionali) şi cei de la nord de aceşti munţi - tracii de nord (septentrionali). 
La sud de Balcani autorii antici au mentionat următoarele triburi: odrisii, brianţii, coralii, crestonii, crobizii, moesii, tribalii, besii etc

           Dintre triburile balcanice o organizaţie statală au reuşit să formeze odrisii. 
Istoricul grec Tucidide (460-398 a.Chr.) scria că „întemeierea regatului odrid a creat o forţă care nu era întrecută decât de sciţi”. 
Regatul dispunea de 150.000 de luptători, dintre care o treime erau călăreţi.
           La nord de Balcani locuiau GEȚII (pe ambele maluri ale Dunării), DACII (în zona intermontană a Carpaţilor), COSTOBOCII (nordul Transilvaniei), TIRAGEȚII (la gurele Nistrului), CARPIZII (în centrul şi nordul Moldovei), AGATÂRȘII (sciţi tracizaţi în Transilvania şi Podişul Moldovenesc), ş.a.

         În procesul de consolidare a tracilor de nord un rol deosebit le-a revenit GEȚILOR, care locuiau pe teritoriul dintre Balcani, Bug, Munţii Carpaţi şi Marea Neagră. 

       În acest spaţiu au fost descoperite 345 de monumente ce le aparţineau, majoritatea cărora (242) erau situate la Est de Carpaţi. 
       Geţii locuiau în cetăţi fortificate şi apărate de maluri abrupte sau dealuri stâncoase. 
Prima menţiune cu caracter istoric despre geţi provine de la „părintele istoriei” Herodot. 
        
      În relatările sale despre campania împăratului persan Darius împotriva sciţilor (anul 514 a.Chr.) el scrie despre rezistenţa opusă de geţi armatei persane. 
      Această împotrivire a avut consecinţe grele - geţii „au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”.
    După cum relata scriitorul antic Strabon, toţi tracii vorbeau aceeaşi limbă, cu foarte mici diferențe, în funcție de zona locuită.