* CU RECUNOȘTINȚĂ, DESPRE VETERANII DE RĂZBOI *
MOTTO:
„Cheamă-i Doamne, înapoi/ Că și-așa au dus-o prost/ Și fă-i tineri cum au fost/ Fă-i mai tineri decât noi”.
Sub ochii noștri se stinge o generație pentru care atenția noastră nu mai găsește timp.
Sunt veteranii de război.
În județul Vaslui, de exemplu, numărul lor a scăzut dramatic numai într-un an.
„Dispar de la o zi la alta tot mai mulți” –spune Vasile Adam, președintele Filialei «Peneș Curcanu» a Asociației Veteranilor.
În urma lor rămân povești de viață, prea multe nespuse, rămâne înțelepciunea lor prea mult nefolosită și de care părem că nu mai avem nevoie, rămâne o întreagă istorie a onoarei și demnității, pe care nu o vom mai putea recupera niciodată.
Ei sunt ultimii care rostesc cuvântul „PATRIE” cu mândrie, umflându-și piepturile, cu ultimele puteri, în vreme ce noi vorbim despre „țara asta”, răbufnind nervos; ei sunt ultimii care vorbesc despre „REÎNTREGIRE”, un ideal național, pe când noi nu ne gândim decât la „integrare”, idealul nostru de bunăstare; dar poate cel mai grav: ei mai vorbesc despre „IDEALURI”, pe când noi mai avem doar ”dorințe” și ”aspirații”, personale.
„Să rămână în țară și să ducă mai departe idealurile noastre de unitate și reîntregire a țării, cum le-am dus și noi când eram tineri!”, ne transmit veteranii, adresându-se tinerilor din ziua de azi.
Din nefericire pentru noi, ca Națiune, nu mai are „trecere” acest gen de patriotism și asta doar pentru că peste asemenea idei s-au așezat, în 70 de ani de comunism, spoiala lozincilor patriotarde urmată de ușuratica demagogie politicianistă democrată.
„Noi eram învățați să ne iubim țara și să apărăm tradițiile neamului, de independență și suveranitate. Cu asta am plecat pe front” – spune veteranul Vasile Adam.
Din păcate, respectul arătat de către statul român acestor eroi este aproape nul.
Mult prea puține lucruri sunt drepte în legătură cu acești oameni, însă ei rămân tot demni și drepți și povestesc fără să se laude, obiectiv, dar prea pe scurt, și nu pentru că ei nu mai au timp, ci pentru că noi nu avem timp să-i ascultăm.
Și ei știu asta, dar nu se plâng.
Nu au festivități și nimeni nu îi aplaudă, pentru că noi mai găsim relevant și demn de amintit doar ce s-a petrecut în ultimii 50 de ani, ce contează și a influențat direct viața noastră.
Războiul e o poveste prea de demult.
La sfârșit vom spune că e vina lor, pentru că vorbesc prea încet și îngână prea agale, iar noi ne grăbeam, pentru că mereu ne grăbim.
Dar e numai vina noastră!
Și ne vom da seama de asta, vom realiza și vom regreta.
Dar numai când va fi prea târziu.
Acum, statul român îi “cinstește” cu 250 de lei pe lună și bilete de transport gratuit anuale care sosesc abia în aprilie și pe care mulți nu le mai pot folosi.
(adaptare după ANONIMUS)
Comentarii
Trimiteți un comentariu