-- ISTORIE ASCUNSĂ --

                           * ISTORIA ASCUNSĂ *

Motto:
   ”Unii dintre voievozii Moldovei, între care chiar Ştefan cel Mare, erau iniţiaţi în Misterele Zalmoxiene Geto-Dace.”



              La un moment dat, cancelariile occidentale l-au numit și pe Ștefan cel Mare REGE AL DACIEI, pe vremea când faptele sale de arme împotriva turcilor erau elogiate în toată Europa. 

       În acest context, întrebarea care apare este previzibilă: nu sunt toate aceste lucruri dovezi limpezi ale faptului că în conștiința europeană românii din Moldova, Valahia și Ardeal (Transilvania) erau considerați (și) urmași ai geto-dacilor, aceasta fiind o altă dovadă a continuității noastre milenare ? Evident că da ! 

               Ştefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei.

“Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, şi feciorul său, Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se tâmpla din pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiiau toţi că s-au scăpatu de mult bine. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan Vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el incă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au agiunsu. Fost-au mai înainte de moartea lui Ştefan Vodă într-acelaşi anu iarna grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa niciodinioară şi decii preste vara au fostu ploi grele şi puhoaie de apă şi multă înecare de apă s-au făcut.”
(Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei).

        Atenție, în imaginile vremii, Ștefan avea în mână un  SCEPTRU regal și NU o cruce așa cum  i s-a pus mai târziu de creștini ca să se folosească de prestigiul său... (metoda e veche... dacul ajuns împărat, celebrul Constantin cel Mare a fost ”păgân” (în fapt Zalmoxian) și înainte de moarte, creștinat intenționat ca să se folosească de prestigiul lui în rândul popoarelor).

      Cu câteva secole înainte de a fi sanctificat de Biserica Ortodoxă Română, viteazul domn al Moldovei fusese numit de popor ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT. 

      Se ştie că a repurtat multe victorii şi că a ctitorit lăcaşuri creştine. 
Un papă l-a şi numit „Atletul lui Christos„. 

        Apar însă mai multe semne de întrebare cu privire la adevăratul său crez, care era strămoșesc geto-dacic, și nu creștin, cum a fost schimbat de propaganda creștină.

    Istoricii „oficiali” nu menționează decât varianta creștinoidă.

    ”La leatul 1758, în luna lui Făurar, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul, s-a deschis pentru întâia oară mormântul lui Ştefan. 

   Uluirea s-a aşternut peste preoţii şi călugării de faţă: domnul fusese înmormântat fără sicriu şi înveşmântat doar într-o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, capul fiindu-i sprijinit pe câteva cărămizi zidite. Aşa scrie în zapisul mitropolitului…
           
               Apoi, în luna lui Brumar, leatul 1856, la stăruinţa egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a stăpânirii austriece în Bucovina cotropită a deschis mai multe morminte „aflătoare în biserica Mânăstirii Putna… aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale”. 

        Însărcinatul oficial al acestei misiuni a fost concepistul „guvernial” Anton Schonbach, asistat, în calitate de „comisar spiritual”, de către Teoctist Blaezewicz, asesor imperital consistorial. 

       Conducerea tehnică a lucrărilor a fost asigurată de inginerul Anton Rol, iar asistenţa sanitară de către dr. Vincenţiu Szymonowicz. La sfârşitul lucrărilor a fost încheiat un amplu proces-verbal, publicat apoi de F. A. Wiekenhauser, în „Istoria Mânăstirilor Voroneţ şi Putna„, în 1886. 

         Din acest document reiese că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din aşezarea lor, „se putea stabili însă, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.

              Procesul-verbal arată că în mormântul lui Ştefan cel Mare,la prima dezhumare,  „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fier… ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului… Din partea de sus a corpului nu se mai vede mai nimic şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli, ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinută, lipsit de orice acoperâmânt. 
           Aceste rămăşiţe ale craniului sunt aşezate la o distanţă de cinci ţoli departe de celelalte resturi ale cadavrului… îndepărtate de osul frontal, cât şi de amândouă oasele laterale ale craniului, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire…

        Această împrejurare, ca şi celelalte înainte citate, lasă să se presupună că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală, încă cu mult timp în urmă…
           Forma îmbrăcămintei cadavrului, ca şi stofa grea şi bogată a acestuia, întărea la fel cu crucea de aur ce se afla în dreptul pieptului care nu se prăbuşise, în chip neîndoios şi, prim comparaţie cu rămăşiţele cercetate de comisie în mormântul lui Bogdan şi al lui Ştefan („cel Crud”, nepotul lui Ştefan cel Mare – n.n.), că era vorba de o îmbrăcăminte deosebită, de o mantie domnească şi de un mormânt domnesc cioplit din piatră”.

               Oricât s-ar înfiora creştinii, citind acestea, din procesul-verbal şi din alte relatări de mai la vale, se înţelege că lui Ştefan i se tăiase capul, ritualic, imediat după moarte !

      De ce să fi vrut Ştefan şi alţi voievozi să li se reteze capetele înainte de a trece prin Vămile Văzduhului ?

         Deocamdată, este limpede că aceste înmormântări de la Putna nu sunt nici pe departe creştineşti. Atunci, cărui cult se închinaseră, în taină, aceşti voievozi ?

                 În ce priveşte mormântul lui  Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare, procesul-verbal al comisiei austriece menţionează crucile în formă de schimă, adică SVASTICI, care se găseau pe resturile îmbrăcămintei voievodului. 
SVASTICI  avea şi mantia lui Negru Vodă, din mormântul din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş.

             Svastica era semnul sacru al Geţilor, simbolizând, prin împletirea a doi de Z, iniţialele Celor Doi Gemeni Zalmoxe, Apollon şi Diana. 

        Aşadar, unii dintre voievozii Moldovei, între care chiar Ştefan cel Mare, erau iniţiaţi în Misterele Zalmoxiene Geto-Dace.

                Pentru cei 13 drugi de fier, pe care fusese aşezat măreţul domnitor aflăm denumirea unei plante medicinale dacice, PHITHOPHTHETHELA, ce poate fi rostită şi PITH-OPHTH ETHELA, tălmăcită prin „Cinci-Opt de Fier” sau „Treisprezece de Fier” ori „Susţinut (Rezemat) de Treisprezece”; (cf. rus. piati „cinci”; rom. opt; oţel; latin. adulo „a adula”; attalo „a ridica; a înălţa”), reprezentând şi numărul şi materialul acelor drugi misterioşi de la Mânăstirea Putna. 

               Ar putea fi vorba de 13 fiare care păzesc Vămile Văzduhului, dar şi de al treisprezecelea grad în Îmvăţăturile ZAlmoxiene, împărtăşite şi de enigmaticii Solomonari. 

         În acelaşi timp, denumirea dacică se mai poate rosti şi PHITHOPH-THETHELA „Cel mai Înalt Titlu; Cel mai Mare Grad” (cf. rom. vătaf; titilă „creastă; culme; pisc; vârf”; latin. titulus „titlu”; totalis „total”). 

         Aceeaşi sintagmă dacică, rostită tot PHITHOP THETHELA, se mai putea traduce şi prin „Capul Tăiat (Despărţit)”, cum ne sugerează rom. văduv, precum şi titilă, ce mai înseamnă şi „creştet; tidvă; craniu”.

           Straniu este faptul că şi voievodul moldovean Alexandru a fost descoperit înmormântat ca şi Ştefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit de un zid de cărămizi. 

            Şi alţi domnitori români au fost decapitaţi la înmormântare.
 
             Astfel, deshumându-se trupul lui DIMITRIE CANTEMIR, pentru a fi readus la Iaşi, s-a constatat că avea capul tăiat, deşi se ştie că nu a fost răpus de moarte violentă !

               E posibil ca aceste capete retezate să fie în legătură cu tăierea capului marelui profet al Geţilor, ORFEU, supranumit şi ION. 
ION era şi titlul voievozilor moldoveni şi munteni, abreviat mai târziu în IO.

           Cronicarul Ion Neculce scrie că MÂNĂSTIREA PUTNA fusese „tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult , mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinăuntru şi pre denafară”.

       Atât cât era zugrăvită, ce-or fi reprezentat oare imaginile? Apoi, oricât de neisprăviţi erau cazacii lui Timuş, totuşi ei îşi spuneau şi chiar se credeau creştini pravoslavnici, şi nu ar fi dat foc unui lăcaş al aceluiaşi cult ca al lor, dacă Putna n-ar fi fost, atât cât a fost, zugrăvită, cu motive „păgâne”! 

         De altminteri, o altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare nu a fost zugrăvită niciodată. 
De aceea, i se spune şi astăzi BISERICA ALBĂ.
           Celebra sabie a magnificului voievod, actualmente expusă la Palatul Topkapi, din Istanbul, este şi ea gravată cu însemne Zălmoxiene.” 
(Adrian Bucurescu)

***********************************************************************************************************************Alte relatări:

                  Ştefan cel Mare, înmormântat după ritual dacic !?!

Mort "misterios" pe 13 bare de fier cu doua deshumări oficiale (1758; 1856)

               Voievodul-erou își pregătise din vreme mormântul la mănăstirea Putna. 

Pe lespedea de marmură era gravată inscripția: ” Bine cinstitorul Domn Io Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, ctitorul şi ziditorul acestui sfânt lăcaş carele aici zace şi s-a mutat în veşnicele lăcaşuri în anul 7…”. 

   Data morții evident lipsea, iar urmașii săi nu au completat-o. 
Se găsește însă pe acoperământul de stofă al mormântului, făcut din porunca lui Bogdan: ”Io Ștefan voievod a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni și s-a mutat la lăcașul cel veșnic în anul 7012, în luna iulie, ziua a doua, marți, în ceasul al patrulea din zi (2 iulie 1504)”.

        Istoricii nu s-au pronuntat sau, mai degrabă, au evitat să se pronunțe cu privire la o problemă: a fost sau nu Ștefan cel Mare călugarit înainte de moarte ? 
Tulburatoarea întrebare este generată de senzaționala descoperire a faptului că marele domnitor a fost îngropat modest, fără sicriu, cu trupul așezat pe 13 bare de fier și cu capul pe un căpătâi de cărămizi.

     Capul lui Ştefan cel Mare a fost tăiat înainte de înmormântarea sa la Putna.
Despre înmormântarea lui Ștefan cel Mare nu s-a păstrat, în mod misterios, nici o relatare.

     Prima deschidere a mormântului lui Ștefan cel Mare a fost făcută în februarie 1758, de către Mitropolitul Iacov al Sucevei, în fața preoților și monahilor. În zapisul faptei sale, Iacov reține că mortul fusese găsit foarte "misterios".
''... in acea nefasta zi a anului 1775, imperiul habsburgic a rapit cu acceptul nelegal al turcilor o parte a Nordului Moldovei, numită azi Bucovina. 

Iar schimbarea vechilor stăpâni mahomedani cu noii stăpâni creștini nu a îmbunătățit prin absolut nimic starea precară a bisericii, ba dimpotrivă.''

 În noiembrie 1856, la stăruința egumenului de Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială a autorităților austriece din Bucovina trece la deschiderea mai multor morminte (nici pe morți nu-i lăsau în pace) "aflatoare în Biserica Mânăstirii Putna... aparținând domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare ți membrilor familiei sale".

       La sfârșitul operațiunii a fost încheiat un amplu proces-verbal, care a fost publicat de F.A. Wie-kenhauser, în scurta sa "Istorie a mânăstirilor Voroneț și Putna", din 1886. 

Pretiosul proces-verbal arata că in mormântul lui Ștefan cel Mare, "cadavrul, cu totul descompus și acoperit de fărâmiturile zidurilor, era așezat pe 13 bare de fier...

     Ciudat este faptul că și principele Alexandru a fost descoperit înmormântat la fel ca și Ștefan cel Mare, adică fără sicriu, cu trupul așezat pe un grilaj asemănător, de fier și capul sprijinit pe cărămizi.

Toate acestea par a fi desprinse din ritualuri de nemurire ale înaintașilor geto-daci și sunt incluse în Istorii neelucidate.

                 Înmormântarea lui Ştefan cel Mare a rămas până azi un eveniment misterios.