-- ISTORIA INTERZISĂ --

              * Autor cunoscut, dar fără nume de pomenit ...*

* Situația țării acum vreo 80 de ani: 

       

     "Pământul nostru a fost pământul năvălirilor. 

El însă n-a cunoscut niciodată vreo armată care să fi ajuns la formidabilul număr al străinilor de azi.

   Năvălirile treceau peste noi mai departe; năvălitorii de azi nu mai pleacă.

     Se stabilesc aici pe pământul nostru într-un număr neîntâlnit până astăzi şi se prind ca râia în trupul pământului şi al Naţiei.

     Fireşte, nu interesează numai numărul în sine, cantitatea, ci şi calitatea celor cari îi reprezintă şi mai 

ales interesează poziţiile pe care le ocupă în structura funcţională a unui stat şi în viaţa, sub toate formele, a unei naţiuni.

     Şi poate nu e bine zis năvală, căci aceasta presupune ideea de violenţă, de curaj moral şi fizic.

Infiltraţia este termenul cel mai potrivit, pentru că, cuprinde mai mult ideea de strecurare pe nesimţite, strecurarea laşa şi perfidă.

     Căci nu e puţin lucru să răpeşti pământul şi avuţiile unui neam, fără ca măcar să-ţi fi justificat prin 

luptă, prin înfruntarea riscului, printr-o mare jertfă, cucerirea făcută.

    Atacul asupra clasei de mijloc româneşti a fost dat cu precizia pe care o întâlnim numai la unele 

insecte de pradă care, pentru a-şi paraliza adversarul îl împung cu acul în şira spinării.
Nu se putea un loc mai bine ales.

   Clasa de mijloc atacată cu succes, înseamnă spargerea în două a neamului românesc.

    E singura clasă care are un dublu contact: în jos cu cea ţărănească pe care stă suprapusă, exercitând 

asupra ei o putere de autoritate şi prin starea economică mai bună şi prin aceea de cultură; în sus cu cea conducătoare, pe care o susţine pe umerii ei.

     Atacul reuşit asupra clasei de mijloc, adică nimicirea ei, atrage după sine, ca o consecinţă fatală, fără efort din partea atacatorului:

a) năruirea clasei conducătoare;
b) imposibilitatea refacerii ei;
c) zăpăcirea şi îndobitocirea, înfrângerea şi robirea clasei ţărăneşti.

    Iar moartea, pieirea poporului românesc nu înseamnă moartea celui din urmă Român, după cum îşi imaginează unii.

  Moartea aceasta însemnează, viaţă în sclavie, reducere la starea de viaţă de rob, de supus…

   O populaţie se înmulţeşte şi se dezvoltă în limita mijloacelor de subzistenţă de care dispune. 

Cu cât aceste mijloace sunt mai puţine, cu atât mai puţine vor fi posibilităţile de creştere şi de dezvoltare a populaţiei respective şi invers.

Aşadar, trecerea bogăţiilor din mâinile Românilor în mâinile străinilor nu însemnează numai aservirea 

economică a Românilor, şi nu numai aservirea politică – pentru că cine nu are libertate economică nu 

are libertate politică – ci însemnează şi că în măsura în care ne dispar mijloacele de subzistenţă, în 

aceeaşi măsură, noi Românii ne vom stinge de pe pământul nostru ."