* GETO-ROMÂNII AU ACCEPTAT TRECEREA LA CREȘTINISM DOAR PENTRU CĂ NU ERA ÎN CONTRADICȚIE MAJORĂ CU ZAMOLXIANISMUL *
(Thraxus Ares)
1.
''Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei.
La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer'', Pitagora (580-495 î.Hr.), despre înțelepciunea geților, în lucrarea ''Legile morale și politice''.
Zamolxio a trăit acum 2700 de ani ( aproximativ. 670-590 î.Hr.), istoricul Dan Oltean aproximând că ZAMOLXIO a trăit înaintea lui Pitagora cu cel puțin o generație.
Despre perioada în care a trăit Zamolxio, informații foarte prețioase și indirecte ne oferă și Herodot. Acesta precizează că geții au opus rezistență în fața armatei persane de 700 000 de ostași, fiind călăuziți de principii morale, militare și religioase insuflate de Zamolxio.
Expediția lui Darius prin ținuturile dobrogene este plasată de cei mai mulți istorici în anul 514 î.Hr.
În acel an, Zamolxio nu se mai afla în viață fiindcă Herodot nu îl menționează ca pe un actant direct în lupta antipersană.
Așadar, Zamolxio a trăit înaintea atacului persan, în timpul secolului al VII-lea sau la începutul secolului al VI-lea î.Hr.
Călătoria lui Herodot pe urmele armatelor persane din Europa de Est a fost efectuată la jumătatea secolului al V-lea î.Hr.
După mai bine de un secol de la derularea expediției persane și după circa 150 de ani de la dispariția fizică a lui Zamolxio, Herodot culege de la ''grecii care locuiesc în Hellespont și în Pont” (''Istorii'', 4, 95) informații dintre cele mai contradictorii despre conducătorul geților.
Grecii din coloniile pontice auziseră de Zamolxio, dar credeau că ''ar fi trăit în robie ca sclav al lui Pitagora'', (Idem).
O asemenea părere ESTE FALSĂ pentru că Pitagora a trăit pe vremea campaniei lui Darius, între anii 571 – 496 î.Hr.
Zamolxio și Pitagora nu au fost contemporani și evident nu au avut cum să se întâlnească pe pământ.
Pentru a nu fi ridiculizat de cititorii săi din Grecia continentală, Herodot se delimitează de această istorisire pontică și afirmă cu tărie:
''Socot că acest Zamolxio a trăit ÎNAINTE de Pitagora.'' (Idem, 4, 96)
Totuși, confuzia voită a lui Herodot în ce privește contemporaneitatea lui Zalmoxio și Pitagora, dar mai ales presupusa sclavie a prințului get au fost considerate de cei mai mulți plagiatori greci ca dovezi de patriotism și au fost preluate integral.
Strabon este destul de clar:
''Iar practica pythagoreică de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxio. […]''
Geniul lui Platon l'a împiedicat pe acesta să se preteze la astfel de concluzii patriotice.
Platon este singurul grec care nu'l menționează pe Zalmoxio ca discipol al lui Pitagora, ci dimpotrivă arată influențe cu totul opuse.
Herodot știa însă foarte bine că Zalmoxio și Pitagora nu au fost contemporani pentru simplul motiv că atât el, cât și marele filosof grec s'au retras din fața perșilor către aceleași cetăți italice primitoare.
Pitagora a venit la Crotona pentru a pune bazele școlii sale filosofice undeva în jurul anului 520 î.Hr., iar părintele istoriei s'a stabilit la Turioi (noul Sybaris) în 422 î.Hr.
Zalmoxio a trăit cu mult înainte de retragerea lui Pitagora în sudul Italiei, fiindcă nicio sursă antică nu îl amintește pe regele get în contextul luptelor împotriva perșilor.
Zamolxio a întemeiat regatul getic pe parcursul secolului al VII-lea î.Hr., când Imperiul Asirian era în criză și când dușmanii săi nordici și estici îi aplicau loviturile fatale.
În această acalmie istorică ce a cuprins estul Europei s'a produs și expansiunea grecească pe coastele Mediteranei, dar și pe țărmurile Mării Negre.
Iordanes, un istoric get care a trăit în secolul IV, relata despre Zamolxio în Getica că era rege al geților, filosof şi erudit;
''În cel de'al doilea lăcaş al lor, adică Geția, Tracia şi Moesia, geţii au avut drept rege pe Zamolxio, despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat.''
Fondarea de către Zamolxio a regatului getic lângă gurile Dunării în secolul al VII-lea a întrunit condiții geopolitice similare cu cele ale regatului burebistian din secolul I î.Hr.
Burebista a izbutit să alcătuiască marele său regat getic doar după ce în est armatele lui Mithridades au fost zdrobite de romani, doar după ce Marius și Sula şi apoi Pompei și Caesar au purtat pe teritoriul italic războaie crâncene, în care au murit sute de mii de cetățeni și doar după ce în vest puterea celților a fost măcinată de invazia triburilor cimbrilor și teutonilor.
Zamolxio nu a fost contemporanul lui Pitagora, ci al filosofilor din secolul al VII-lea, Thales din Milet (cca 624 ‒ 546 î.Hr.) și Anaximandru (cca 610 ‒ 546 î.Hr.).
Conform ultimelor deducții istorice, putem considera că Zalmoxio a putut viețui între anii 670 ‒ 600 î.Hr. sau cel mai târziu între anii 660 ‒ 590 î.Hr.
Regele și daimonul get a trăit cu o generație înaintea lui Pitagora.
În mod surprinzător, numele lui Zamolxio, chiar sub formula ZAMOLXIO, vezi imaginea de mai jos, unii îi spuneau Zalmoxis, apare în asociere cu cel al lui Pitagora și pe plăcile de plumb (inițial de aur) care au fost găsite la Sinaia.
Dan Romalo a decriptat textul care apare pe placa de plumb nr. 2 ținând cont de opinia grecilor din Pont, conform căreia Zamolxio și Pitagora ar fi fost contemporani și nu de cea a lui Herodot, după care Zamolxio a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Totuși, în opinia autorului, interpretarea textului este doar ipotetică.
Dacă textul plăcii nr. 2 este foarte greu de tradus, iar lingviștii și istoricii plătiți de statul român sunt incapabili să'l decripteze, mult mai ușor de interpretat sunt basoreliefurile celor două personaje prezente pe respectiva placă.
Chipul lui Pitagora apare în partea stângă a plăcii, iar cel al lui Zamolxio în dreapta. Pitagora avea plete și barbă până la gât, iar pe cap purta o cunună de frunze.
Zamolxio are în aparență o înfățișare neobișnuită. O parte din părul bogat al regelui îi acoperă tâmplele, iar cea mai mare parte din podoaba capilară este strânsă în vârful capului. O șuviță lungă îi cade pe frunte.
Acest tip de coafură era specifică geților din Tracia din vremea lui Homer, fiind denumită de acesta cu termenul grec de akrokomoi (care își ridică părul în vârful capului ‒ ''Iliada”, 4, 553).
Așadar, observăm că Zamolxio nu purta pileus, ca și regii geți din epoca Burebista-Decebalus, dar își lega părul în formă de pileus.
Ducând raționamentul mai departe, nu este exclus ca Zamolxio să facă parte din clasa akrokomoi-lor, tot așa cum regii Burebista, Deceneus și Decebalus făceau parte din clasa pileati-lor.
Homer, care a trăit în prima parte a secolului al VIII-lea î.Hr., cunoștea bine acest tip de coafură a geților.
Purtarea de către regele get a unei astfel de podoabe capilare, ca și faptul că Homer a observat'o la geții din secolul al VIII-lea confirmă parțial plasarea lui Zamolxio în secolul următor.
Pentru secolele al VI-lea și al V-lea î.Hr. și cu atât mai puțin pentru secolele următoare nu avem nicio altă descriere a unui akrokomoi și nici reprezentări figurative.
Departe de a se lămuri relațiile dintre Zamolxio și Pitagora sau dintre şcolile lor de gândire, placa de plumb nr. 2 aduce informații nesperate despre cel care a realizat-o.
Acesta nu a fost un falsificator modern, așa cum presupun unii istorici actuali care sunt angajați ai statului român şi care își scriu opera pe bloguri, fiindcă este greu de crezut că el cunoștea obscurul fragment din opera lui Homer.
Pe de altă parte, presupusul falsificator nu avea de unde să se inspire de vreme ce nu există alte reprezentări ale akrokomoi-lor.
''Geții pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zamolxio. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile'', împăratul Iulian Filozoful (331-363 d.Hr.), citându-l pe Împăratul Traian în lucrarea ''Împărații''.
Legile lui Zamolxio, primite de către acesta prin revelaţie divină au fost numite, de către cronicarii vremurilor,
Legile Belagine, adică Legile Frumoase (ale iubirii) ale gintei pelasgo-getice.
Textul scris al Legilor Belagine, în realitate, nu există şi nici nu a existat vreodată.
Aceste Legi au fost prezentate pelasgo-geților de către Zamolxio prin viu grai.
Şi tot aşa au circulat apoi, în lumea spirituală getică.
De altfel, după cum se ştie, iniţiații zamolxieni, nu au lăsat nimic scris în legătură cu această străveche iniţiere care a fost transmisă din generaţie în generaţie numai pe cale orală.
Existenţa Legilor Belagine este totuşi confirmată de toţi cronicarii antici în frunte cu Herodot, Platon, Strabon, Iordanes şi alţii.
''Belaginele stau la baza civilizaţiei umane.'' (Fontes II p.19).
''Zamolxio pretindea că lui îi dăduse legile Hestia.'' (Diodor din Sicilia).
Zamolxio a consolidat aceste Legi, compatibilizându-le practic cu nevoile spirituale ale pelasgo-geților din acea vreme şi cu capacitatea de înţelegere a discipolilor săi.
Apoi, a venit Iisus Hristos care nu le-a ''stricat'', ci le'a ''împlinit...''.
''Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n'am venit să stric, ci să împlinesc.''
În acest text din Evanghelie, Iisus nu se referă doar la legile Vechiului Testament iudaic, care guvernau poporul lui Israel, ci și la Legile lui Zamolxio care au guvernat din punct de vedere spiritual, și nu numai, pământurile pelasgo-getice europene unde s-a răspândit creștinismul.
Asta înseamnă că acest pământ al pelasgo-geților, nu a fost guvernat niciodată, din punct de vedere spiritual, de iudaism, ci de zalmoxianism.
Adică, viața spirituală autohtonă a geților s'a desfășurat întotdeauna sub influența Legilor lui Zamolxio, ridicate la un nivel superior de înțelegere de către Zamolxio și regăsite aproape în totalitate, este drept, sub o altă formă, în învăţătura promovată de Iisus.
Platon, unul dintre discipolii lui Pitagora, menționează pe... ''acei doctori ai regelui Zamolxio, despre care se zice că stăpânesc meșteșugul de a te face nemuritor'', (Charmide, 156 d.H.).
Este vorba aici despre Preoții zamolxieni, instructori în învățăturile zamolxiene care, într'adevăr, prin inițiere, le arătau discipolilor lor, și le demonstrau în final, că sunt nemuritori, că ''nimic nu se pierde, ci totul se…transformă''.
Supraviețuirea, până în zilele noastre, a unor elemente cu origini clar paleo-creștine sau zamolxiene, precum ar fi unele practici ce țin de ritualul de înmormântare sau de nuntă, practici acceptate de ortodoxie, arată că acestea nu au fost antagonice mesajului creștin și nicidecum nu ar reprezenta o amenințare la adresa creștinismului.
Preluarea, în ortodoxia nord-dunăreană a multor elemente ce țineau de spiritualitatea locală pre-creștină este un semn al faptului că noua religie s-a așezat și pliat destul de bine pe fundamentele seculare existente pe plan local, reprezentate, printre altele, de valorile morale pe care religia veche a geților le promova, precum credința în nemurire și într-o viață de apoi în care orice persoană cu un trai pământean ce a respectă principiile va fi recompensată. ”
(Autor:Thraxus Ares - VA URMA)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* DIN PĂCATE, PRIN ADERAREA LA CREȘTINISM, MULT PREA MULTE PRINCIPII SĂNĂTOASE DE VIAȚĂ S-AU
PIERDUT DIN VECHEA ÎNVĂȚĂTURĂ ZAMOLXIANĂ, RENUNȚĂNDU-SE TREPTAT LA LEGĂTURILE PUTERNICE
ALE OMULUI CU NATURA, CU UNIVERSUL ȘI CU TOT CEEA CE ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, V I A Ț Ă !...*(Claudia Geția)
Comentarii
Trimiteți un comentariu