-- DORUL ȘI AMARUL ZILEI -- de la Dan Borbei --

                                   * LUPIIII,  MĂIIII...*

Motto:

” LEMNUL CIOPLIT ÎȘI STRIGĂ STĂPÂNII S-ADUNE IAR LUPII ȘI CÂINII, 

S-APRINDĂ IAR * FOCUL*,  SĂ-NTOARCĂ NOROCUL...”

             ”Bine v-am mai găsât, lume faină!

  Mă frațâlor, fusăi dus pe poteci de munte, și doruri cărunte, pe urmele pandurilor lui Tudor și a 

geto-dacilor liberi, care au uitat să plece din conacele tot mai izolate, puține și prăpădide de pe platourile 

alpine, de pe plaiul Cloșanilor, unde, în anul 1806 a fost numit vătaf de plai Tudor Vladimirescu.

   Se găsesc peste tot urmele unei istorii a lemnului și pietrei, a bunului simț și dragostei de tot și toate, a 

omeniei ce caracterizează acest popor la rădăcinile lui.

    Cine e înteresat de obîrșiile sale găsește o lume simplă și demnă, cinstită și onestă, îl găsește pe 

Dumnezeu pe piciorul de rai și gura de plai.

       Acolo, tăvălugul Timpului își încetinește rostogolirea, se oprește mirat de propria zvâcnire și 

alergătură, acolo gîndurile se împreună cu infinitul zăriștei albastre rămînînd mute în fața splendorilor 

nealterate ale lumii, în fața miresmelor, savorilor și misterelor nemărginirii ..

    Acolo simți că trăiești cu adevărat această existență și nu ești doar viu, doar un robot într-o veșnică 

criză de timp și alergătură, fără simțuri și simțiri, fără inimi și iubiri.

        Îs multe de spus, probabil multe s-au dus ..

Să găsești oameni în vârf de munte, la care iarna, timp de 3-4 luni, nu ajunge nici o undă de civilizație, 

care nu știu ce înseamnă să se plângă de ceva, care se bucură precum copiii mici de jucării când văd un 

om, și se poartă cu el precum cu sfinții să-l omenească și să-l cinstească cu ce au ei mai de preț.

    Îmi povestea un astfel de geto-dac liber că înainte vreme era fiecare poiană, fiecare loc mai drept, de 

acolo din vârful muntelui, cultivat cu cereale și legume, aveau moara lor și se gospodăreau acolo, în vârf 

de munte, scutiți și apărați de o lume rea, de maneliștii acestui sfârșit de veac.

     Să vezi conacele de lemn făcute doar din secure, din bardă, cum zic ei, care parcă se roagă cu 

lacrimi amare de această grea DELĂSARE, MIGRARE și NEPĂSARE, de această poveste de coșmar 

din care nu putem ieși, nu poți rămîne impasibil.

  Fiecare lovitură de bardă din lemnul cioplit își strigă stăpînii s-adune iar LUPII și cîinii, s-aprindă iar 

FOCUL, să-ntoarcă norocul ..."
~DAN BORBEI ~