-- Despre HESTIA, fostă regină la strămoșii Traco-Geto-Dacilor, devenită după moarte ZEIȚĂ A FOCULUI -- .

              * HESTIA, ZEIȚA FOCULUI LA VECHII GEȚI * 

        În urma mai multor descoperiri arheologice și în special a celor trei tăblițe de la Tărtăria (județul Alba), cercetătoarea americană Maria Gimbutas constată că:

      „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între      6.500-3.500 Î.C. , axată pe o societate MATRIARHALĂ, teocratică, pașnicã, iubitoare și creatoare, care a precedat societățile indoeuropene patriarhale.

      Ea precede cu câteva milenii pe cea sumeriană.

  În aceastã perioadã a matriarhatului se înscrie viața și activitatea reginei HESTIA a strămoșilor    Geto-Dacilor sau a Traco-Dacilor.

 În volumul Izvoare privind istoria României (Fontes, I, 768), la indicele alcătuit de lingvistul H. Mihăescu se precizează sumar: „Hestia, zeiță a vetrei și a focului la Geți”.

      Primul scriitor antic care amintește de HESTIA  este Herodot (cca 425 Î.C.).

El spune că SCIȚII se închinau „înainte de toate, la Hestia, apoi la Zeus și la Geea.
Tot el aduce un amănunt: „în limba sciticã Hestia se spune TABITI (Fontes. 33).

     Deci, zeița focului la Sciți purta numele de Tabiti.
Trebuie să  menționșm că în acest timp zeița Hestia trecuse de la Traci în Olimpul grecesc.

   Hesiod alcătuise, prin secolele VIII-VII Î.C., o teogonie dupã bunul plac, ca să pună ordine între zei.
   În felul acesta, ZEIȚA  GEȚILIR, HISTIA sau HESTIA,  devine tacit și brusc zeiță a Grecilor și a popoarelor de culturã grecească.

        Tot Herodot, menționând luptele lui Darius cu Sciții, aratã că Idanthyrsos, regele acestora, a spus solului trimiși de Perși:
„Ca stăpân, eu recunosc numai pe Zeus, strămoșul meu, și pe Histia, regina Sciților (Eadem, 57).

Prin Sciți el înțelege pe Geți.

   Situația Hestei este clarificată pe parcurs de Diodor din Sicilia, care scrie că:
„La Ariani, Zarhrausthes a fãcut să creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el.
La așa-numiții GEȚI, care se cred nemuritori, Zamolxis susținea că și el a intrat în legătură cu regina-zeiță HESTIA, iar la Iudei, Moise, cu divinitatea căreia i se spune Iahve (Eadem, 189).

         Este vorba de cei trei mari reformatori și legislatori ai lumii vechi: ZOROASTRU  al Perșilor, ZAMOXIS aducătorul BELAGINELOR (a legilor frumoase) pe care le primise de la ZEIȚA HESTIA și Moise, care primise Decalogul.

      Cu aceștia ne aflăm deja în perioada patriarhatului.

HESTIA sau HISTIA, ZEIȚA GEȚILOR , ca pământeană, a fost regină a strămoșilor Geto-Traco-Dacilor în perioada matriarhatului, o regină fecioară, care în cea mai îndepărtată antichitate a organizat statul strămoșilor TracoGeților și cultul focului în vatră:
 ”Cetății regale, o mică fărâmă din SOARE - focul ceresc care topea gheața și oferea muritorilor căldura necesară vieții.

           Genealogia reginei Hestia, alcãtuită de Hesiod, nu are nimic comun cu realitatea.
El nu a fãcut altceva decât să introducă cultul zeiței Hestia de la Geto-Daci în lumea greacă, romană și a altor popoare.

  La Romani, Hestia apare sub numele de Vesta, iar preotesele sale s-au numit vestale.

Regina Hesta sau Istia, Iesta sau Vesta și-a desfãșurat activitatea în jurul fluviului Istru, la Traco-Daci.

      Cã ea a fost în adevãr regină pământeană ne încredințeazã faptul cã a fost reprezentată plastic „uneori ținând în mână sceptrul, emblemã a suveranității, iar în „Statuia Giustiniani” aflatã într-un muzeu din Roma o vedem înveșmântată într-un dublu hiton .

          Emblemele suveranității acestei zeițe sunt o dovadă că a fost regină.

Apoi a fost introdusã de Hesiod în panteonul Olimpului și adorată pe un vast teritoriu auro-afro-asiatic.
Descoperirea a numeroase statuete feminine  dovedește evoluția și cultura regatului traco-dac, în perioada matriarhatului.

          La acestea se adaugã cele 21 de statuete feminine descoperite lângã Moinești-Bacãu, într-un sanctuar.
Dintre ele, 15 sunt așezate pe câte un tron de lut ars.

O „Mare zeiță” s-a descoperit la Tufești-Botoșani, alta la Liubceva în Caraș- Severin.

     Acest mare număr de figurine ilustreazã ca în nici o parte a  Terrei perioada matriarhatului n-a fost atât de avansată ca cea din din Geto-Daco-România.

    Pe drept cuvânt, Vasile Pârvan spunea că „divinitatea feminină getică era foarte adorată și că Hestia, „Marea zeiță a pãmântului roditor și hrănitor” era existentă în Dacia „chiar înainte de venirea Iranienilor (Getica, 164).

      Informația oferitã de Herodot cum că Hestia la Sciții-Geți a avut alt nume,  aparține unei epoci mai târzii, când cultul ei trecuse de la Traco-Daci la celelalte popoare, prin intermediul culturii grecești.

           Aceasta și-a însușit tacit cultura popoarelor mai vechi.

Dupã cum demonstreazã Silva Păun, ”Pentagrama magică”, numită mai târziu, după descoperirile lui V. Boroneanț, ”Diagrama lui Pitagora”, apare pe teritoriul dacic la Chindia în Mehedinți și la Nucu-Bacău, cu mult înainte de vremea în care a trăit Pitagora.

 HESTIA, fostă regină la strămoșii Traco-Geto-Dacilor, după moarte a devenit ZEIȚĂ A FOCULUI .

   În perioada patriarhatului, Sciții-Geți o adorau sub numele de Tabiti, Grecii sub numele de Histia sau Hestia, iar Romanii sub numele de Vesta.

   Cultul ei s-a generalizat în spațiul euro-afro-asiatic după ce Hesiod a introdus-o în panteonul Olimpului.

( Dumitru Bălașa)