--- DESPRE DESCÂNTECUL POPULAR--- și nu numai...

 --- DESPRE DESCÂNTECUL POPULAR ---

                                              și nu numai...

     Pentru mult timp, descântecul a fost considerat de către știința materialistă doar o superstiție băbească.

   Filozoful grec Platon, in celebrul dialog “Charmides”, vorbeste despre descântec, înțeles ca o modalitate terapeutică pe care vindecatorii o utilizau spre a vindeca trupul prin intermediul sufletului: 

“Iar sufletul se ingrijeste cu anume descântece si descântecele acestea nu sunt altceva decat rostirile frumoase. Din asemenea rostiri se isca în suflete întelepciunea; iar odată ce aceasta iese la iveală si stăruie în noi, îi e lesne sa deschidă calea sănătății si către cap si către trupul tor. Învățându-mă așadar asemenea leac si asemenea descântece, mă îndemna totodată sa nu mă las înduplecat de nimeni să-i ingrijesc capul cu leacul acesta, până nu-mi va fi înfățișat mai întâi Sufletul spre a fi îngrijit prin descântec”.

         Asadar, descântecul este o practica universala, vizând utilizarea magica a “puterii cuvantului”, în multiplele sale forme, începând de la incantația magică a sacerdoților până la recitarea mantrei de catre inițiații orientali.

      Descântecul are la bază efectul de rezonanță al sunetului, în general, al vocii umane, in particular; prin acest efect se poate acționa (de)structurant asupra corpurilor fizice si biologice. 

      O sumedenie de exemple – simbolice, dar nu numai – acreditează acest lucru: zidurile Ierihonului au cazut sub vibratia trompetelor, incantarea mantrelor orientale încă mai declanșează puterea unor energii insuficient cunoscute, paharele de cristal se făceau țăndari sub rezonanța vocii lui Caruso, plantele își intensifică cresterea sub tonalitatea benefică a cantecului vocal, animalele reactioneaza specific la auzul vocii stăpânului, omul simte de la bun inceput afinitatea sau disonanță cu emitentul unei rostiri anume etc.

       Toate acestea, pentru că – semiotic vorbind – vocea umană reprezinta un “semnificant” (suport sonor, energetic, al rostirii / incantatiei) care exprima un anume “semnificat” (continut conceptual, informational), vizand starea biofizica, emotionala si mentala a rostitorului.    

         Tocmai datorita acestei din urma calitati, vocea a fost numita “oglinda sufletului”, in masură să reflecte – sa permită diagnosticarea, inclusiv – a stării de sănătate a subiectului uman.

       Cercetări riguroase denotă că, prin vibratiile pe care le declanseaza, sunetele vocii umane actioneaza benefic sau malefic la nivelul structurilor biologice, la nivelul organelor, al glandelor endocrine, al sistemului energetic uman (chakre). 

     Spre exemplu, s-a dovedit ca prin simpla rostire, cu o anume tonalitate (înaltă) si frecvență a vocalelor (A, E, I, O, U), si prin repetarea lor lenta de câte trei ori, pe fondul expirației, se generează efecte de rezonanță care optimizează funcționalitatea sistemului neuro-vegetativ. 

   Astfel, o interpretare fonologica a sunetelor, corelata cu cercetarea efectelor lor, denotă că:
      * A, senin si grav, actioneaza asupra gatlejului, partii superioare a plamanilor, asupra creierului;

      * E trezeste simturile si tonifica glandele tiroidiene;
       * I, care este “vesel” (se pronunta cu un suras pe buze), invadeaza craniul;
      * O, sunet frumos si profund, face sa vibreze cutia toracica si diafragma, propagandu-se in abdomen pana la glandele genitale, efectuand un oportun masaj intern;
      * U face sa vibreze corzile vocale si ceafa.

     Dacă vocalele asigură o curgere neîntreruptă a respirației, consoanele întrerup respirația, care este apoi brusc eliberată. 

La rândul ei, limba elaborează si modulează specific sunetele articulate. 

     Tocmai aceste mecanisme generatoare a unor fenomene de rezonanta specifică (bio-psiho-logica) explică deja amintitele efecte de “putere ale incantatiei verbale”, în rândul cărora rostirea numelui ocupa un loc privilegiat. Să ne reamintim, în acest sens, vechea convingere a românilor ca “cine stăpânește numele, stăpânește sufletul”, practica terapeutică populară a schimbării numelui copilului îmbolnăvit din motive “necunoscute”, practica întineritoare a chiuitului în timpul dansului sau al cântecului de veselie, vibrația sonoră a incantației magice sau a descântecului. 

     Toate aceste practici arhaice validează adevărul unei vechi cugetari: 

“Sufletul se afla in grai, graiul este arma sau vâsla conducătoare cu care omul își croiește drumul in lume”.

       Putem deosebi urmatoarele tipuri de descantece:
* descantece care se folosesc oricand si oriunde;
* descantece care se utilizeaza intr-o anume zi a saptamanii, a anului etc., sau intr-un anumit moment al zilei sau noptii (la amiaza sau la miezul noptii, pe luna plina sau noua etc.);
* descantece care se repeta periodic, dupa o prescriptie bine stabilita;
* descantece care se folosesc numai intr-un anumit loc (in casa, afara si dezbracat, sub luna plina, pe malul raului etc.).

* Pe de o parte, textul descantecului este elaborat in maniera “poetica”, ceea ce denota originea lui protoarhaica (vorbirea adamică însăși fiind considerata a fi fost “poezie”), limbajul liric fiind ultimul care păstreaza si astăzi încă, “puterea iconicitatii”, adică asemănarea complexelor sonore – de tipul unor cuvinte cum ar fi “hohot”, “vaiet” “murmur”, “vajait”, “fosnet”, “freamat” etc. – cu starile sau fenomenele denumite.

* Pe de alta parte, o serie de complexe sonore articulate păstrate integral încă in textul descântecului nu mai au nicio denotație / conotație semantică. 

       Căci, ce înțeles explicit ar putea avea pentru ascultator formule de genul: “Carate conopate congopate corban cruce…”, dintr-un descantec “de sarpe” a carui auzire parca sugereaza miscarea prin iarba a reptilei, sau incantatia: “Da zalca maica / Da zatka batea / Aturisi utur bre… ”, desprinsa integral parca dintr-o limba partial uitată, sacră (poate vechea traco-geto-dacă), care pare a comanda bolii să se risipească.

  

     

      Cu siguranta, însă, că acest gen de rostiri magice – care amintesc de mantrele orientale sau de conventionala formula “abracadabra”, lipsită aparent de orice sens – îndeplinesc o ignorata functie de putere: aceea de a genera prin rezonanta lor sonora o serie de efecte bio-fiziologice (benefice). 

     Tocmai pentru ca aceste efecte de rezonanță (terapeutice) sa fie maxime, modul in care descântecul este incantat are o esențiala importanță: timbrul si modularea vocii, intensitatea si ritmul au particularități care trebuie păstrate neschimbate. 

     Astfel se explică si faptul că descântecul nu se învață intr-o maniera didactică, ci “se fura” de la descântătoare, prin urmarirea atentă a modului în care ea îl rostește și îl asociază cu alte practici complementare. 

   Repetiția constantă a elementelor sonore ale descântecului are funcția de întărire a stimulului generator de rezonanțe optimizatoare. 

     Știintific vorbind, putem explica aceste rezonanțe ca un efect al acțiunii sunetului asupra cristalelor lichide care alcătuiesc membranele celulare, efect (de piezoelectricitate) în urma căruia la nivelul organismului biologic se declansează adecvate fenomene fotonice, electro-magnetice si bio-chimice.

     Consecintele “magice” ale incantației sonore sunt benefic dublate de practicile de stimulare / pozitivare psiho-mentala (semantica), care prefigurează cele mai moderne proceduri ale “efectului placebo”, cu care medicina moderna opereaza. 

   Efectele pe care rostirea unui descântec le provoaca la nivelul subiectului receptor (bolnav) sunt duale, adica:
* efecte de tip fizic, actionând benefic asupra echilibrarii sistemului nervos si a întregului organism (asupra organelor si glandelor endocrine aferente, respectiv centrilor de energie cunoscute de medicina orientala drept “chakre”) prin intermediul vibrațiilor (muzicalității) incantației verbale, a armoniei ritmice a suportului muzical aferent etc.;
* efecte de tip psiho-mental, sugestiv hipnotic, actionand fonetic sau semantic (la nivel intelectual) prin utilizarea obsedant-repetitiva a unor pseudocuvinte fara o legatură fonetică anume sau a unor sugestii psihice explicite.

 ********************************************************************************************************     

     ” Vechea viziune asupra lumii „ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice. 

   Lumea, universul este înțeles  și explicat acum la un alt nivel de către oamenii de știință ce studiază FIZICA CUANTICĂ.

  Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent, AȘA CUM SE CREDEA PÂNĂ ACUM.

      Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol „este în realitate un cazan de energii clocotitoare”. 

  El e generat „de curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”. Aceste particule sunt „mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l-au numit Câmpul Punctului Zero. 

     „Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic”. 

Chiar gândirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particolele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.

    Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități. 

   În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare. 

     O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”. Însă „cel mai esențial element al acestui univers interconectat este CONȘTIINȚA VIE care îl observă”. 

     Între observator și fenomenele observate există o relație participativă. „În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală”.

       Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului. Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică.

Întrebarea este: Cum? Prin ce mecanism?

„Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală”. 

       Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh. 

Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca.

  Prin magia cuvântului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a câmpului cuantic.

      Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că „noi suntem în legătură unii cu alții și cu lumea în profunzimea ființei noastre” și chiar și mințile noastre „funcționează conform proceselor cuantice”, este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descântecele – sunt eficiente.

  Iugoslavul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții înseși.

      În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gândurilor și intențiilor noastre. 

     Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate geto-dacului Zamolxe, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întâi sufletul. 

„La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”. 

   La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi „o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la telefon una cu alta”.

       Pe de altă parte, majoritatea descântecelor se fac cu ajutorul apei. 

Cercetătorul japonez Masaru Emoto, care a studiat apa, a observat că aceasta preia și poartă informații, schimbându-și calitatea în funcție de natura acestora. 

    Mai mult: apa înțelege cuvintele. El lipea pe sticlă bilețele cu diverse informații apoi îngheța apa și studia cristalele. A observat că apa pe care scria „fericire”, „mulțumesc”, „înger”, „pace” forma cristale frumoase. Dimpotrivă, când i se transmiteau cuvinte negative („nefericire”, „prostule”, „război”), cristalele erau dezechilibrate sau nu existau deloc.

      Așadar, conștiința noastră are puterea de a schimba apa. 

Aceasta, la rândul ei, are capacitatea de a transmite mesajele noastre. 

Cu ajutorul apei ne putem schimba noi înșine sau îi putem schimba pe alții. 

Cum are loc acest lucru? Savantul a descoperit că apa este sensibilă la acea formă subtilă de energie din Univers pe care el o numește hado. 

     Toate lucrurile au vibrații, sau hado, inclusiv particulele subatomice. Mintea și corpul nostru sunt afectate de vibrațiile cu care rezonăm. 

    Bazându-se pe acest fenomen, precum și pe credința japoneză că,  „cuvintele sufletului există într-un spirit numit kotodama, sau spiritul cuvintelor, iar acțiunea de a rosti cuvinte are puterea de a schimba lumea”, Masaru Emoto a conceput medicina hado. Măsurând vibrațiiile persoanei cu ajutorul unui dispozitiv, el pregătea apa hado în care transfera informația necesară pentru corectarea acestora. 

     Esența ființelor pământene o reprezintă apa, corpul nostru fiind alcătuit aproximativ 70% din apă. Prin urmare, influențând apa, influențăm și alte ființe. Pătrunzând în particulele subatomice ale corpului, apa oprește efectul vibrațiilor negative.

     Cam același mecanism stă și la baza descântecului nostru popular. 

    Cuvintele sunt o formă de vibrație. „Deși cuvintele diferitelor limbi s-ar putea să aibă înfățișare sonoră sau grafică diferită, ele sunt toate formate în conformitate cu principiile naturii.” 

Este vorba de cuvintele vechi, fundamentale ale unei limbi. „Cunoașterea faptului că toate cuvintele provin din vibrațiile universului ar trebui să ne ajute să vedem că noi toți suntem unul și același lucru.” 

       Inițiatul geto-dac Zamolxe știa acest lucru, iar medicina sa holistică se baza întru totul pe el. Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „pachete de energie”, „vibrație” și „interconectare cuantică”, acționează din vremuri imemorabile în spiritul acestora.
Ea ține ulcica plină cu apă nîncepută în mână și descântă apa.
       În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj pozitiv de însănătoșire. După care i se dă bolnavului să bea din ea ori este stropit.

    Japonezul Masaru Emoto a emis chiar o teorie proprie, bazată pe vibrația cuvintelor și cristalele formate de apă: „Fenomenele dezastruoase sunt rezultatul dezechilibrelor apărute în energia iubirii și a recunoștinței.”

    Se pare că baba Ileana, cu puterea cuvintelor vechi, restabilește echilibrul dintre aceste energii, care, după părerea cercetătorului nipon, „constitue forțele esențiale în viața noastră”, iar când sunt șoptite apei, ea formează cele mai frumoase cristale.

   

       Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. 

Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică.

    Mici pachete de energie vibratorie și capacitatea lor de a se influența reciproc de la orice distanță. 

„Noile modele de conștiință descriu intenția ca pe o entitate capabilă să depășească granițe fizice de orice fel. Intenția pare să fie ceva asemănător cu un diapazon, care face diapazoanele altor lucruri din univers să rezoneze pe aceeași frecvență.” 

  După ce aflăm acest lucru, nu ne mai mirăm că bătrâna Ileana Vaman din satul Frumosu, ultima descântătoare de nevăstuici din Bucovină, își rostea descântecul deasupra vasului cu apă neîncepută lângă vatra propriei case, iar calul se însănătoșea în alt capăt de sat, în grajdul stăpânului său.”

(Iulia Brânză Mihăileanu / Extras din cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE.)