* DACII LIBERI *
Sintagma ”Dacii liberi” este o noțiune convențională, care îi desemnează pe DACI în secolele II-IV p. Ch., GEȚI în Muntenia, CARPI în Moldova, COSTOBOCI în Carpații Nordici și DACI MARI în nord-vest (Satu Mare, Crișana, Zarand) și care NU au intrat în componența Provinciei romane Dacia.
Aceștia au întreținut relații dinamice cu Imperiul Roman, cu Dacia romană și cu celelate populații “barbare”, vecine și contemporane (sarmați, goți, vandali etc.), asimilând și elemente de cultură romană provincială, dar nici pe departe cât au lăsat alții să se înțeleagă.
Cucerirea și anexarea Daciei lui Decebal (sau poate mai precis: a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu însemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunării și din Arcul Carpatic; o mare parte dintre acestea (cu mult mai multe decât cele înglobate între hotarele provinciei) au continuat să trăiască în libertate dincolo de Limesul nordic, răsăritean ori vestic ale provinciei romane: geto-daci si tracii liberi septentrionali (Costoboci, Carpi, Biefi, Arsietai etc.).
Dacii liberi sînt numiți și „mărginași”, vecini cu provincia daco-romană, cunoscuți pentru actiunile lor războinice in cursul sec. II-III, până in sec. IV, nerenunțând niciun moment la ideea aliberării teritoriului ocupat de romani.
In sec. II-III sint menționate câteva incursiuni ale triburilor geto-dace libere în Dacia și Moesia; în anul 117, în legătura cu turburările și situația gravă a provinciei Dacia după moartea împăratului Ulpius Traianus, se menționează un adevărat „RĂZBOI DACIC” provocat, după dispariția cuceritorului Daciei, de către dacii liberi, fără îndoială cu participarea și a altor triburi (sarmați etc.) și, mai ales a autohtonilor din interiorul provinciei romane. Alt război cu ei și desigur cu autohtonii a avut loc la 143 sub Antoninus Pius.
Costobocii, carpii și alte seminții trace septentrionale și-au continuat incursiunile în provinciile romane în cursul sec. II-III, iar carpo-dacii sînt menționați în alianță cu hunii.
Nu se cunoaște concret soarta „dacilor liberi” după sec. IV este foarte probabil că o mare parte dintre ei au pătruns în „fosta provincie” Dacia după evacuarea acesteia de către romani și s-au amestecat cu dacii autohtoni, contribuind la fortificarea puternicului nucleu GETIC din stânga Dunării de Jos.
Rezultă, așadar, foarte clar, că poporul geto-dacic și în general tracii din stânga Dunării NU au dispărut (în interiorul provinciei Dacia, ca și în afară) odată cu desființarea statului dac (sau uniunii de triburi, avînd centrul în podișul Transilvaniei) și cu sau odata cu dispariția lui Decebal în 106, iar marea putere și vitalitate etnică a acestor populații s-a făcut vizibilă încă în curs de trei secole (II-IV), cât ne permit să cunoaștem izvoarele istorice rămase nedistruse intenționat.
Afară de un redus număr de refugiați către nord și est din Dacia transilvană (Ardeal) la 106 când a fost învins regele Decebal, daco-geții și tracii liberi erau triburile autohtone din nordul și estul spațiului lor etnic (Maramureș, Bucovina, Moldova de Nord și de Est (Basarabia), Galiția, Slovacia etc.)
Spre sfîrșitul perioadei antice, dacii liberi și ceilalți traci în nord-est s-au amestecat cu triburile sarmatice, germanice, asimilindu-le, iar în evul mediu cu slavi; dar – cum s-a spus – o parte dintre ei (de prin Crișana, Maramureș, Moldova) au rămas fideli Daciei carpatice, amestecați cu getodaco-romanii lăsați în urmă de armata și oficialitatea romană în 271/2, – fapt care ar contribui la facilitarea muncii de explicare a „tracismului” mult mai pronunțat al dialectului român septentrional (așa-numita „daco-română”) în lexic, față de dialectele sudice, din Peninsula Balcanică, precum și la înțelegerea fenomenului de „romanizare” (sau „românizare”, de expansiune a romanității, a elementului românofon) în teritoriile de la nord, vest și est de hotarele vremelnice ale provinciei Dacia Traiana.
Prin zdrobirea lor militară și subjugarea politică cu exploatarea economică în sec. II-III, conștiința etnic-socială, aproape i-am zice „națională” a geto–dacilor NU a fost extirpată ; ea se menține în forme latente, reapare peste veacuri: ecouri, chiar îndepărtate ale „dacismului” unor romani fruntași sunt cunoscute din sec. III și IV, exprimate limpede în izvoarele vremii; de ex. „uzurpatorul” Regalianus în Moesia (Pannonia?), la cca. 260 „gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, adfinis” (Hist.Aug., Tyr. trig. 10, 8; RE, I A, 464); M. Acilius Aureolus era de neam getic, iar mama împăratului Galerius, Romula, era o dacă trecută în sudul Dunării la cea 242- 243
Spre sfîrșitul perioadei antice, dacii liberi și ceilalți traci în nord-est s-au amestecat cu triburile sarmatice, germanice, asimilindu-le, iar în evul mediu cu slavi; dar – cum s-a spus – o parte dintre ei (de prin Crișana, Maramureș, Moldova) au rămas fideli Daciei carpatice, amestecați cu getodaco-romanii lăsați în urmă de armata și oficialitatea romană în 271/2, – fapt care ar contribui la facilitarea muncii de explicare a „tracismului” mult mai pronunțat al dialectului român septentrional (așa-numita „daco-română”) în lexic, față de dialectele sudice, din Peninsula Balcanică, precum și la înțelegerea fenomenului de „romanizare” (sau „românizare”, de expansiune a romanității, a elementului românofon) în teritoriile de la nord, vest și est de hotarele vremelnice ale provinciei Dacia Traiana.
Prin zdrobirea lor militară și subjugarea politică cu exploatarea economică în sec. II-III, conștiința etnic-socială, aproape i-am zice „națională” a geto–dacilor NU a fost extirpată ; ea se menține în forme latente, reapare peste veacuri: ecouri, chiar îndepărtate ale „dacismului” unor romani fruntași sunt cunoscute din sec. III și IV, exprimate limpede în izvoarele vremii; de ex. „uzurpatorul” Regalianus în Moesia (Pannonia?), la cca. 260 „gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, adfinis” (Hist.Aug., Tyr. trig. 10, 8; RE, I A, 464); M. Acilius Aureolus era de neam getic, iar mama împăratului Galerius, Romula, era o dacă trecută în sudul Dunării la cea 242- 243
( publicat de MARIUS STELIAN)
Comentarii
Trimiteți un comentariu