-- DACIA PREISTORICĂ, PELASGII (ARIMINII) ŞI LEGILE BELAGINE -- partea V-a --

* DACIA PREISTORICA, PELASGII (ARIMINII) ŞI LEGILE BELAGINE – LEGILE NATURALE SAU LEGILE FIRII, TEMELIA CIVILIZAȚIEI UMANE *

                                                     5.

            Am descoperit un volum, de acte istorice-cele mai vechi din sec al XVI-lea- adunate dejudecătorul Câmpulungului Moldovenesc Tudor Ştefanelli, membru al Academiei Române, publicată în 1915.

   Acesta se intitulează „Documente din Vechiul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, cu mai multe iscălituri facsimilate în texte şi 19 reproduceri facsimilate de documente originale” (Ediţiunea Academiei Române, Buc..Librăriile Socec şi Sfetea,1915).

     Aceste”Documente”, au constituit, de altfel, materialul care a stat la baza discursului“de recepţiune” a autorului la Academia Română, intitulat “Istoricul luptei pentru drept în ţinutul Câmpulungului Moldovenesc”.
Credem că nu-i lipsit de interes, să amintim că T. Ştefanelli a avut colaboratori pe prof. I. Bianu, pe dr. D. Onciul şi pe N. Iorga.
Puţin cunoscute şi nevalorificate „documentele luminează multe părţi întunecate ale istoriei Câmpulungului Moldovenesc şi ale multor alte ţinuturi, care în vechime păstrase, faţă cu descălecătorii Moldovei, oarecare neatârnare în traiul şi organizaţia lor internă; locuitorii din vechiul ocol al Câmpulungului se bucurau în munţii lor de multe privilegii şi de o neatârnare pe care celelalte ţinuturi ale Moldovei, afară de Vrancea şi Tigheciul (Basarabia) nu o aveau.

    Din acest motiv D. Cantemir în „Descriptio Modaviae” le consideră nişte „mici republici.”

    Volumul amintit cuprinde tranzacţii de vânzare cumpărare, danii, zălojaguri, înscrisuri de împrumut cărţi de judecată ale bătrânilor şi ale vornicilor, hrisoave domneşti pentru câmpulungeni, cuprinse între sf. sec. al XVI-lea până în sec. al XIX-lea.

  În documentele amintite se arată, mai ales, importanţa OAMENILOR BUNI.

   Prezenţa lor e cerută de Legea Pământului, ei fiind împlinitorii judeţului dar şi garanţi ai adevărului hotărârii.
În cel mai vechi document ce e prins în acest volum, o carte de „zălojag”, de la anul 1611, leat 7119, între Ursul Mănăilă şi feciorul lui Gheorghe pentru un loc din Pecişte se vorbeşte că atunci când s-au făcut „acest adevărat zapis, au fost mulţi oameni buni” urmează o listă de 7 nume,(op. cit. p. 1).

    Aceeaşi importanţă a celor aleşi de obşte, este consemnată în înscrisul de la 1765=7274 noev 11 „dat la mâna lui Ghiorghiţ(î)..precum să să ştie, după cum arată hotarnica pân mărturie aoamrni buni şi bătrâni” (idem pag. 78).

  Chiar domnitorii şi boierii recunoşteau această instanţă a Bătrânilor, după cum arată un act din 1775-leat 7264 prin care paharnicul C-tin Cantacuzino, ispravnic al ţinutului Sucevei „rânduie pe urma unei cărţi gospod pe mai mulţi bătrâni din Candreni să măsure şi să hotărască moşiile fraţilor Candrea”. (op. cit. p.56-57).

    Acest rol de înfăptuitori de dreptate al bătrânilor se păstrează chiar şi în timpul habsburgilor şi în Transilvania şi în Bucovina.

   În rezolvarea unor neînţelegeri, de pildă – într-un act de la 1822,august,2,mart, 2 se arată că Scaunul C-lungului rânduieşte hotarnici pe Ioniţă Mircăş şi pe Ioniţă Lehaci, care împărţesc o moşie între urmaşi, cărora “le dau la mână carte de învoiaşă întărită de vornicul C-lungului şi de bătrânii din vatră”(idem p. 380-381).

    Reprezentanţii obştei se implică şi în treburile împărăteşti, drept mărturie stă jurământul juraţilor din Câmpulung “rânduiţi de scaun şi de sat să facă cislă împărţirei banilor împărăteşti”.(1786 dec,1 op cit. p. 169).

    Funcţionarii împărăteşti nu puteau da din pământul împărătesc vreo bucată de pământ slujitorilor împărăţiei, fără hotărârea sătenilor.( „Noi sătenii din vatraC-lungului am dat această adevărată scrisoare la mâna lui Vasile Olariul, de aice, precum se ştie ca fiind bun gospodar şi purtător în poruncile împărăteşti şi moşie neavând, pentru trebuinţa sa, au făcut cerire şi i-am dat o bucată din locu împărătescu”. (1784 iulie 10, op cit. p.150).

    Şi acum, după milenii recunoaştem, în modul de înstrăinare al pământului, Lex Valahorum.

   Moşia nu se putea înstrăina, nici pe timpul stăpânirii austriecilor, fără încuviinţarea tuturor rudelor; această încuvinţare era exprimată în zapise având în vedere, fraţii părinţii, nepoţii.

    Dacă în străvechime funcţionau legile scrise care prevedeau pedepse pentru cei ce nu respectau legile, în evul mediu până în secolul al XIX-lea se folosea imprecaţia asupra celor din neam, care ar fi revendicat vreodată ceea ce s-a vândut cu încuviinţarea neamurilor.

     Practica blestemului celor ce vor urma şi nu vor respecta dorinţele înaintaşilor este – se vede – mult mai veche – o întâlnim şi în actele de danie ale domnitorilor; Ştefan cel Mare lasă Mănăstirii Putna pămînturi, sate şi privilegii, cu blestem straşnic pentru cei ce vor nesocoti voinţa lui.
Blestemul ţine loc de lege scrisă, dar e mai tare decât aceasta.

                                           -- VA URMA --