* DACIA PREISTORICA, PELASGII (ARIMINII) ŞI LEGILE BELAGINE – LEGILE NATURALE SAU LEGILE FIRII, TEMELIA CIVILIZAȚIEI UMANE*
3.
O formulă întâlnită în mai toate actele de până la sf. sec al XIX-lea, arată influenţa creştinismului.
Aducem drept exemplu un document edificator, frumos şi pentru limbajul arhaic– “iară de acmu să va rădica dintru nepoţii noştri, sau din verii noştri, sau fieştecine din ruda noastrâ, să mai umble a mai răscumpăra acel iaz, să fie treclea şi proclet de 318 oteţ(i) din vă Nicichii şi anaftima şi negru ca Ariea, şi-s fim de Maica Domnului Hristos neertaţi. (e vorba de cei 318 părinţi de la Niceea ) 1652=(leat 7171 noemvre, 17-op cit. p .4-5).
După Edictul de la Milano, din 313 e.n., dat de împăratul Constantin cel Mare, prin care creştinismul devin „religio licita”.
Pentru daci, Sinodul I Ecumenic de la Niceea anul 325 e.n. a constituit un punct de reper în continuitatea fiinţării lor, ca neam, prin acceptarea prevederilor acestuia.
Prevederile sinodale s-au răspândit cu repeziciune, devinind, prin asimilare, parte componentă a Legilor Obiceiului Pământului, a Belaginelor, adică a Legilor Valahilor şi întăresc morala atât de necesară, acum când codurile scrise nu mai există şi când e nevoie de autoritate pentru a supravieţui ca popor.
Cunoscute chiar in prima jumătate a sec. al IV-lea, creştinii dacoromâni le-au transmis din generaţie în generaţie. Ele se manifestă în înscrisuri, multe secole.
Jurămintele făcute în actele lor, până târziu, în sec. al XVII-lea şi chiar al XIX-lea, arată că legile strămoşeşti, Legile Belagine nu s-au pierdut.
Aducem drept exemplu un document edificator, frumos şi pentru limbajul arhaic– “iară de acmu să va rădica dintru nepoţii noştri, sau din verii noştri, sau fieştecine din ruda noastrâ, să mai umble a mai răscumpăra acel iaz, să fie treclea şi proclet de 318 oteţ(i) din vă Nicichii şi anaftima şi negru ca Ariea, şi-s fim de Maica Domnului Hristos neertaţi. (e vorba de cei 318 părinţi de la Niceea ) 1652=(leat 7171 noemvre, 17-op cit. p .4-5).
După Edictul de la Milano, din 313 e.n., dat de împăratul Constantin cel Mare, prin care creştinismul devin „religio licita”.
Pentru daci, Sinodul I Ecumenic de la Niceea anul 325 e.n. a constituit un punct de reper în continuitatea fiinţării lor, ca neam, prin acceptarea prevederilor acestuia.
Prevederile sinodale s-au răspândit cu repeziciune, devinind, prin asimilare, parte componentă a Legilor Obiceiului Pământului, a Belaginelor, adică a Legilor Valahilor şi întăresc morala atât de necesară, acum când codurile scrise nu mai există şi când e nevoie de autoritate pentru a supravieţui ca popor.
Cunoscute chiar in prima jumătate a sec. al IV-lea, creştinii dacoromâni le-au transmis din generaţie în generaţie. Ele se manifestă în înscrisuri, multe secole.
Jurămintele făcute în actele lor, până târziu, în sec. al XVII-lea şi chiar al XIX-lea, arată că legile strămoşeşti, Legile Belagine nu s-au pierdut.
În concluzie, putem spune ca Iordanes în sec. al VI-lea – că “Belaginele există şi azi”.
Ele trebuie descoperite prin dăruire, prin renunţarea la prejudecăţi, şi, mai ales, prin deschiderea la ceea ce oferă miturile, obiceiurile, şi datinile, tradiţiile orale, şi, în mod deosebit, limba.
Civilizaţia superioară a pelasgilor, ale căror rădăcini urcă în mituri, organizaţi după legi flexibile, realiste şi perfectibile în timp, a asigurat evoluţia întregii omeniri.
Cufundându-ne în adâncimea timpului, auzim ecourile cele mai îndepărtate ale strămoşilor, care n-au pierit, ci s-au înveşnicit şi ne-au înveşnicit prin limba lor melodioasă şi prin frumuseţea legilor, care îi unea de Cer şi-i ţinea drept, pe Pământ.
(Prof.Maria Ciornei)
Ele trebuie descoperite prin dăruire, prin renunţarea la prejudecăţi, şi, mai ales, prin deschiderea la ceea ce oferă miturile, obiceiurile, şi datinile, tradiţiile orale, şi, în mod deosebit, limba.
Civilizaţia superioară a pelasgilor, ale căror rădăcini urcă în mituri, organizaţi după legi flexibile, realiste şi perfectibile în timp, a asigurat evoluţia întregii omeniri.
Cufundându-ne în adâncimea timpului, auzim ecourile cele mai îndepărtate ale strămoşilor, care n-au pierit, ci s-au înveşnicit şi ne-au înveşnicit prin limba lor melodioasă şi prin frumuseţea legilor, care îi unea de Cer şi-i ţinea drept, pe Pământ.
(Prof.Maria Ciornei)
-- SFÂRȘIT --
Comentarii
Trimiteți un comentariu