-- CULTUL CAVALERILOR DANUBIENI --

   -- CULTUL CAVALERILOR DANUBIENI --(Sursa: Basarabia literară)

            Una dintre cele mai misterioase religii cu rădăcini în Dacia/ Geţia preistorică și a cărei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. 

      Singurele mărturii existente sunt niste basoreliefuri și niste monumente. 

      În comparaţie cu alte monumente religioase, cele închinate cultului Danubian sunt turnate în plumb, material care, în credinţa strămoșilor nostri aparţinea lui Zamolxis. 

     Monumentele cultului Cavalerilor Danubieni se împart în trei categorii, în funcţie de reprezentările care apar în acestea: cu un singur cavaler şi o mare zeiţă, cu o mare zeiţă alături de doi cavaleri şi scena banchetului sacru oferit celor trei zei. 

     „Tăbliţele Cavalerilor Danubieni, care au cea mai mare vechime, reprezintă o Mare Zeiţă ce primeşte un Zeu cavaler, care calcă cu copitele calului un duşman învins. 
După aceea, în jurul Marii Zeiţe apar doi Cavaleri identici, care trec peste corpurile duşmanilor. Aceasta formează scena centrală a cultului. În jurul scenei, pe zone orizontale, sunt diferite simboluri de cult: berbecul, taurul, cocoşul, peştele, şarpele, leul, corbul şi vulturul. 

Apar şi divinităţile solare asociate religiei: Soarele, Luna, Luceferii etc. Sunt reprezentate, de asemenea, scene de sacrificul aparţinând cultului, precum şi banchetul ce se acordă în final în cinstea celor iniţiaţi“, prezintă Paul Ştefănescu.

Până la ora actuală monumentele conțin secvenţe cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri și o Mare Zeiţă și cu scena unui banchet sacru oferit învingătorilor. 

După cum se știe, geţii/dacii erau unul din puţinele popoare care nu ciopleau chip pentru zeii lor. 

Moda asta a fost introdusă de romani, mai precis de coloniștii creștini veniţi în Dacia.

   

    Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de către învingatori si de către popoarele cucerite de ei.

     Romanii au făcut mai mult: au recunoscut SUPERIORITATEA lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punându-și principalii zei în urma acestuia pe diferite monumente.

      Faptul că noua religie s-a raspandit DUPĂ cucerirea unei parţi mici din Geţia de către romani (Traian a cucerit doar 14% din teritoriul Geţiei pe care l-au denumit “Dacia” n.r.), arata dorinţa în reîntregirea ţării și faptul că geţii îi sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupația romană.

          Basoreliefurile în care apar cei doi cavaleri și Marea Zeita îi reprezintă pe CEI DOI GEMENI ZAMOLXIS, Apolon și Artemis-Diana, care, împreuna cu ZEIŢA BENDIS, ocrotitoare a Geţiei, au format PRIMA TRINITATE de DINAINTEA CREȘTINISMULUI, arătând, totodată și dorinţa reântregirii ţării, venită atât din partea dacilor aflaţi sub ocupaţia romană cât și de dincolo de frontieră, din teritoriul controlat de geţii. 

Era simbolul Patriei care hrănea ACELAȘI POPOR, acum ÎMPARTIT IN DOUĂ, dar care avea aceeași credinţă, aceeași limbă și aceleași ţeluri primordiale.

         Cei doi Cavaleri erau înarmaţi fie cu o lance, fie cu securea dublă, având pe cap cușma geţilor, pileus, caciulă rosie ţuguiata cu vârful înainte, simbol al luptei pentru cucerirea libertăţii, folosită în toate timpurile, din antichitate si până în vremurile moderne de către toţi conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea ţărilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (să nu uitam ca armata lui SPARTACUS, și el GET, avea ca simbol boneta însoţită de numarul legiunii, a cohortei și a manipul-ului respectiv).

        De asemenea, Cavalerii purtau steagul get, celebrul dracon cu cap de lup și trup de șarpe. Mulţi s-au întrebat ce reprezenta acest steagul și fiecare a încercat sa-i dea propria explicatie, fără să privească dincolo de mistica getilor.

   Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dak-sha, amintit în vedele indiene ca tatăl triburilor gete, iar șarpele este simbolul lui Zamolxis, stăpân al lumii de dedesubt, aflată dincolo de graniţa morţii.

     PASAREA PHOENIX SI CORBUL, DOUA PĂSĂRI NEMURITOARE

Geţii au fost singurul popor a căror credinţă depașea marginile propriei ţări precum și marginile Pământului.

Credinţa lor a fos una universala.
Pe aceleași basoreliefuri mai întâlnim 2 reprezentări a caror inţelegere aparţine doar iniţiaţilor.

Este vorba de pasărea Phoenix, pe care mulţi istorici au descris-o ca fiind un vultur.
Cea de a doua este un corb.

     În credinţa pelasgilor, strămoși ai geţilor, pasărea Phoenix reprezenta RENASTEREA spirituală a unui popor.

Un monument extrem de important în acest sens îl reprezintă celebrul TEZAUR DE LA PIETROASA, carora istoricii români, in nestiinta lor sau in reaua lor credinţă, i-au spus <CLOSCA CU PUII DE AUR>, cand de fapt ea reprezinta PASAREA NEMURITOARE PHOENIX SI PUII SĂI, simbol al renasterii permanente a poporului nostru.

Cea de a doua pasăre, CORBUL, este întâlnit mereu ca un mesager între lumea celor vii si lumea celor plecaţi de aici, geţii fiind convinsi că nu există moarte, ci doar o trecere către viaţa adevarată.

  Sa nu uităm că, după mai bine de 1.000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor, care au dat natiunii române pe cel mai viteaz conducator de oști, Iancu de Hunedoara.

       Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul că iniţiaţii nu consumau nici un fel de carne, ci doar pește, aliment care purifica trupul, alungând demonii. 

    Ne mai miram oare că “dacii” au fost crestinaţi atât de ușor de Apostolul Andrei, când aceștia posedau, înainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele creștine?

    Din păcate, la ora actuală, nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune că acestea s-ar fi aflat în munti, în peșteri greu accesibile neofiţilor.

     Cei care doreau sa devină Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treacă anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasă unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare și renaștere spirituală.

    În basoreliefuri apare ritualul de “înghiţire” a candidatului de către un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului, care învingea BALAURUL, simbol al răului și îl scotea din burtă pe viitorul cavaler, care învia și devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de însușirile negative.

     Mai mult, in rândurile danubienilor erau acceptati numai nobilii. 
Și asta nu din motiv de discriminare, ci pentru că meseria nobililor era razboiul. 

Oamenii liberi munceau pamântul și doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregăteau permanent în arta războiului.

      Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta ELITA ŢĂRII, îi reprezenta pe cei mai buni dintre cei mai buni războinici și pe Marii Preoţi, păstrători ai ritualurilor strămoșești.

Ordinul nu intervenea într-o luptă, decât atunci când era ameninţată însăși integritatea ţării.

      Una din conditiile de supravietuire era anonimatul.
Să nu uitam că, după mai bine de 13 secole, îi vom întâlni pe acești Cavaleri, reorganizaţi sub ORDINUL DRAGONULUI,

     Ordin a cărei paternitate și-au “însușit-o” maghiarii si popoarele germanice, Ordin din care au facut parte TOŢI MARII NOȘTRI DOMNITORI DIN TOATE CELE TREI ŢĂRI ROMÂNE.

Dacă înţelegem taina acestui Ordin de luptă, poate înţelegem și cum a fost posibil ca VOIEVOZII nostri, cu O MÂNĂ DE VITEJI, să bată, de atâtea ori, armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fără ţară și fără credinţă.

Cultul a dispărut ca urmare a dezvoltării creştinismului. 

„Cultul Cavalerilor Danubieni s-a stins treptat sub forma sa iniţială, o dată cu ofensiva creştinismului asupra religiilor așa zis păgâne. 
 În anul 271, Imperiul Roman pierde Dacia, leagănul în care a apărut şi s-a dezvoltat acest cult. 
Au urmat invaziile barbare începând cu secolul al II-lea, care au distrus marile centre civile şi militare de pe malul drept al Dunării şi Tisei, unde culturl cunoscute o mare dezvoltare“, susţine Paul Ştefănescu.