* BUNII și STRĂBUNII și
BUNUL LOR SIMȚ ANCESTRAL...*
BUNII nostri, acei OAMENI pentru care vorba era vorbă, lucru bine făcut era sfânt, credința
strămoșească era încrustată adânc în ființa lor, erau încredințați eternității și nemuririi prin firea lor.
Dumnezeu era prezent în ei și cu ei oriunde și oricând, era totul și nimic, era golul și plinul, ziua și
noaptea, dragostea și ura, era mișcarea și nemișcarea, nicăieri și peste tot, chipul Său fiind LUMINA, iar
tot ce venea din LUMINĂ prindea viață și făptură.
Credința lor erau ei, simpli, demni și onești, smeriți și pioși, veseloși și omenoși, dăruindu-se cu
totul comunității și familiei prin însăși firea lor, fără tam-tam și prefăcătorii meschine.
Făceau cruce dreaptă la pită coaptă (semnul crucii, considerat protector, se folosea cu câteva milenii
înainte de creștinism), spuneau Doamne ajută înaintea începerii oricărui lucru, își cereau iertare firului
ierbii înainte să-l taie cu coasa, își cereau iertare porcului înainte de sacrificare.
Mulțumeau pământului pentru roadele ce le oferea, cerului pentru ploaia care uda pământul,
mulțumeau SOARELUI pentru lumină și căldură, Lunii pentru liniștea somnului, codrului, izvorului,
pomului, la toți și la toate le mulțumeau.
Și erau și ei mulțumiți ...
Mergând mai departe în trecut ne găsim rădăcinile și izvorul mai curat și mai pur, o societate puternic
ancorată în principiile NATURII și naturalului, (strămoșii noștri geto-daci erau PANTEIȘTI, ei crezând că
Dumnezeu ESTE UN TOT, UN ÎNTREG din care facem parte și noi cu TOT ceea ce ne inconjoară și cu
care suntem într-o strânsă interdependență), cu credința în nemurirea sufletului, pentru care viața asta
era doar o pregătire pentru cea veșnică.
Ei venerau NATURA, respectând-o și trăind în deplină armonie cu ea și cu întreg UNIVERSUL.
(Adaptare după Borbei Dan)
Comentarii
Trimiteți un comentariu