--- 9 MAI 1877 -- ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI ---despre cine a luptat cu adevărat și cine a cules laurii victoriei

                               * 9 MAI 1877 * 
            - ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI -
                              



      ”Sunt mulți cei care arată JERTFA ARMATEI ROMÂNE în acest război și pe bună dreptate. 
Însuși generalul Osman- pașa, comandantul armatei otomane spune: 
" MĂ PREDAU ÎN FAȚA BRAVEI ȘI JUNEI ARMATE ROMÂNE ", și i-a încredințat sabia sa Colonelului român Grigore Cristodulo-Cerchez. 
          Dar, felul cum , BRAVA ARMATĂ ROMÂNĂ, a fost primită la întoarcerea de pe front, nimeni nu spune nimic. (o fi vorba de regele Carol I și e tabu sbiectul, poate?!)

Eroii de la Plevna întorși acasă.


  " Pe drumuri, prin orașe, prin sate, prin zăpadă 
Se văd sau singurateci trecând, sau în grămadă 
Sărmani în haine sparte prin care intră gerul 
Și-n maduvă patrunde mai crăncen decât ferul. 
Goi, searbezi, rupți de foame și obosiți de trude,
Triști, tremurând de friguri sub frigul iernii crude 
Și intinzănd la oameni o mană tremurăndă...
Ce-i asta sărăcie și goală și flamandă ?
EROII de la PLEVNA!... IATĂ-I ! Ah ! cine-ar crede !
Le plânge chiar de milă tot omul care-i vede,
ȘI EU PLÂNG DE RUȘINE... ÎN ȚARA OSPEȚIEI 
SĂ VĂD CERÂND POMANĂ VITEJII ROMÂNIEI !..."
           Nu putem pune la îndoială versurile "BARDULUI de la MIRCEȘTI ",sunteți convinși de chestiunea aceasta, poetul, fiind un apropiat a Casei Regale, de altfel a scris și versurile la Imnul Regal.

(preluare FB de la Vergil Pintilie) 
***********************************************************************************************************************

      * POVESTEA NESPUSĂ A RĂZBOIULUI DE INDEPENDENȚĂ AL ROMÂNIEI*

          Bătăliile au fost câștigate de eroismul unor țărani moldoveni lăsați apoi flămânzi, goi și fără decorații...

                          

         
            Istoricii din Botoşani au scos la iveală din arhive scrisori şi documente care prezintă o altă faţă a Războiului de Independenţă. 
           Dincolo de luptele din redute, de cifre şi de întreaga literatură care a descris romanţat evenimentul în culori eroice, războiul a avut şi laturi întunecate pentru soldaţii simpli şi pentru familiile lor rămase acasă.

           
              Războiul a rămas în memoria posterităţii în special prin eroismul armatelor române, prin cucerirea redutelor Griviţa şi Plevna, dar şi prin personaje romantice cântate de poeţi ca Vasile Alecsandri sau zugrăvite de pictori precum Nicolae Grigorescu. 

     Documentele scoase la iveală de istoricul botoşănean, printr-o muncă titanică prezintă realitatea războiului, în care eroii prezentaţi romantic de artişti devin oameni în carne şi oase care suferă şi trăiesc în condiţii grele. 

         În documente apare viaţa plină de privaţiuni din spatele frontului, discuţiile sincere dintre combatanţi, dar şi aspecte inedite de viaţă cotidiană. 

        Apar chiar şi nedreptăţile sociale şi frustrările eroilor adevăraţi aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei, cărora le-au luat faţa beizadelele acelor vremuri. 

         Starea și mijloacele în care au fost trimise și menținute în luptă trupele românești era deplorabilă.

                 „Curcanii“ lui Alecsandri erau flămânzi, despuiaţi şi de multe ori îşi făceau rost singuri de hrană, căutând prin curţile bulgăreşti sau prin rămăşiţele forturilor otomane. 

    „Trupele sunt obosite nu numai de marş, dar şi de privaţiuni şi lipsă de hrană mai cu seamă. 

Este mai mult decât urgent trimiterea de pesmeţi, cel puţin 300 mii kilograme, căci marşurile se vor face, dar oamenii vor cădea de osteneală fără hrană. 

Este imperios trimiterea de cojoace fiind unii oameni de tot goi“, scria şeful statului major, colonelul Fălcoianu către ministrul de Război, pe 22 decembrie 1877.

                  
         De altfel aceşti soldaţi din brigada Cantili, din care făcea parte şi Regimentul 16 Botoşani şi Dorohoi, erau purtaţi zeci de kilometri în marş forţat. 

     

              După aproape o lună de la scrisoarea colonelului Fălcoianu, documentele scoase la iveală de Ştefan Cervatiuc arată că situaţia soldaţilor nu se schimbase, erau tot goi şi flămânzi. 

      „Îmbrăcămintea trupei este într-o stare de plâns, cojoace nu s-au dat decât pentru o jumătate din efectiv; îngrijirea chiar pentru hrană lipseşte şi pot zice că fiecare om se hrăneşte prin propria sa iniţiativă, de unde rezultă dezordini ce nu trebuesc tolerate“, scria de această dată comandantul Diviziei a II-a, generalul Cristodur Cerchez, comandantului armatei, generalul Alexandru Cernat, la 7 ianuarie 1878. 

            Cu toate lipsurile „curcanii“ din Botoşani şi Dorohoi s-au acoperit de glorie în Războiul de Independenţă. 

Au fost remarcaţi ca soldaţi viteji şi disciplinaţi. 

         „Soldaţii din Botoşani şi Dorohoi, mai ales din regimentele de infanterie, erau mulţi dintre ei copii de ţărani, plugari, meseriaşi. 

     Erau obişnuiţi cu greutăţile. Ştiau să îndure şi să asculte orbeşte de comandant. 

Au luptat mereu în prima linie. Ordinele le primeau de la ofiţeri pe care-i asimilau cu boierii de care erau obişnuiţi să asculte“, spune Cervatiuc.

                 
            Totodată rapoartele confirmă faptul că în special regimentul 16 a constituit mereu centrul atacurilor, adică poziţia cea mai vulnerabilă, formată în special din soldaţi determinaţi şi viteji. 

    „În acea zi de 30 august a anului 1877, pe câmpurile Bulgariei, s-au făcut distinsa onoare a drapelului cu nr. 16 ca împreună cu familia sa, toţi fii legitimi ai judeţului Botoşani, să formeze centrul liniei de atac a acelei mari redute numită Griviţa nr. I. 

           Au luat parte la acel botez 595 oameni, toţi cu pene de curcan. 

Rezultatul acelui botez a fost că unui număr de 118 dintre ei le-au rămas oasele pe acele câmpii, iar un număr de 185, după ce li s-au zdrobit oasele, au fost duşi la ambulanţă. 

În total, acest botez a costat 303 inşi din familia acelui drapel scoşi afară din serviciu“, scria în memoriile sale Neculai Codrescu, căpitan în Batalionul I din Regimentul 16 Dorobanţi.

               Aşa cum arată rapoartele, mai ales cel al colonelului G. Cantilli, comandantul Brigadei 1 din 20 ianuarie 1878, Regimentul 16 Botoşani şi Dorohoi a fost mereu în avangardă şi a purtat lupte continue până la epuizare, contribuind decisiv la cucerirea Griviţei. 

           Cu toate acestea, soldaţii au fost nedreptăţiţi la primirea recompenselor. 

             Mai precis, într-un raport al colonelului Cantilli către generalul Cerchez, se arată că după ce soldaţii din Botoşani au luptat mereu în prima linie, fără echipament suficient şi fără hrană, decoraţiile le-au primit de fapt... beizadelele care au stat mai mult în spatele frontului:    

      „Am cerut în mai multe rânduri recompense pentru ofiţeri şi trupă; la parte li s-a dat cu multă parcimonie, la parte nicidecum. Regimentele 14 şi 16 Dorobanţi n-au primit decât parte din recompensele ce s-au dat altora deşi acestea au luat deasemenea parte la atacurile de la 30 şi 31 august şi de la 7 octombrie. 

  Am făcut o foarte modestă recomandaţiune pentru ofiţeri şi nici aceasta n-au fost aprobată(...). 

    Nu vin decât să cer recompensele ce s-au dat şi altora care n-au avut fericirea de a lucra atât şi, din cerinţe ale ordinelor noastre de bătaie, n-au putut lua parte la niciun atac şi au stat poate jumătate din timpul campaniei în a doua linie sau la rezervă“.

              Totodată, ca o palmă dată autorităţilor româneşti, colonelul Cantilli subliniază explicit în raportul său că de fapt soldaţii săi mai mereu în prima linie au primit pentru curajul lor mai multe decoraţii de la ruşi decât de la români.    

           Istoricul Ştefan Cervatiuc spune că nepotisme au avut loc fără discuţie şi în timpul războiului. 

„Bineînţeles că beizadelele erau avantajate la decoraţii, erau rude de oameni cu stare, unii erau fii de generali. 

       Soldaţii de origine modestă au dus greul, dar s-au ales mai puţin cu onoruri“, spune Cervatiuc. Abia după terminarea războiului şi după o scandalizare a opiniei publice s-au dat numeroase distincţii şi combatanţilor din Regimentul 16.