--- ZEII VECHILOR VEDICI-CARPATO-DANUBIANO-ARIANO-PELASGO-TRACO-GETO-DACILOR -- MARE A ZEIȚĂ BENDIS și ZEIȚA VESTA ( HESTIA, HISTIA) -

Divinitatea supremă bărbătească a geto-dacilor, GEBELEZIS și apoi, înlocuit de ZALMOXIS, era însoţită de o ipostază feminină, anume de MAREA ZEIȚĂ. 

Reprezentările vechi, desco­perite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei „cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul lung împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa”. 

    În anumite situaţii, zeiţa apare încadrată de două animale sacre – cervidee –, sau de un cerb şi un şarpe. 

       Alteori zeiţa apare în poziţie de invocare, cu mâinile ridicate până la umeri, ţinând în dreapta un şarpe al cărui cap atârnă la picioarele ei, iar în stinga, un vas cu două toarte, de forma unei amfore mici. 

    Zeiţa mai apare încadrată şi de două pă­sări – probabil porumbei. 

Faţă de această nouă concluzie a cercetărilor de ultimă oră în do­meniul religiei geto-dacilor, trebuie reţinut faptul că nu se exclude tendinţa spre monoteism a geto-dacilor, fiindcă o divinitate feminină în compania unei divinităţi bărbăteşti nu diminuează nicidecum puterea supremă a Marelui Zeu. 

De exemplu, existenţa Herei – ba chiar şi a celorlalţi zei – nu cauzează o diminuare considerabilă a puterii supreme pe care o deţinea incontestabil Zeus în mitologia greacă.

Subliniem, în fine, ca geto-dacii încă din timpuri străvechi adorau un zeu suprem, că ei nu au divulgat numele divinităţii lor supreme şi că zeul suprem avea lângă sine o zeiţă, o Mare Zeiţă, patroana fertilităţii. 

Cu vremea se restrânge însă imaginea zeiţei feminine, mai ales în perioada luptelor dintre daci şi vecinii lor, când spiritul de sacrificiu, propriu vitejilor, trebuia stimulat prin credinţa într-o divinitate pururea biruitoare.

          Divinitatea supremã bãrbãteascã a geto-dacilor, Gebeleizis, are o replicã femininã, și anume pe MAREA ZEIȚĂ BENDIS. 

Reprezentările vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfățișează sub chipul unei femei cu fața rotundă, bucălată, cu pomeți proeminenți și cu părul împletit în  două cosițe, ori împărțit în douã mari bucle ce-i încadreazã fața. 

    Sã fie oare zeița BENDIS, cu cele două cosițe blonde lăsate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor?

 

   În anumite situații, zeița apare încadrată de douã animale sacre cervidee sau de un cerb și un șarpe.  MAREA ZEIȚĂ BENDIS era adorată de femeile trace, fiind ZEIȚA LUNII, pãdurilor și... farmecelor. 

     La Costești a fost descoperit un cap al zeiței, iar la Sarmisegetusa săpăturile au scos la ivealã un medalion de lut ars (10 cm. în diametru și 1,5 cm. în grosime), având un bust al zeiței cu tolba de sãgeți pe umăr; de asemenea, la Piatra Roșie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. și lat de 13 cm. 

      În afară de marele zeu GEBELEIZIS și de marea zeițã BENDIS, tracii au mai avut și o zeitate a focului și vetrei, pãzitoare a casei, respectiv zeița VESTA-HESTIA-HISTIA, în cinstea căreia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu pereții din piatră sau de lemn, podeaua din pământ bătătorit și acoperișul „în douã ape, fãcut din țigle roșii (ceramice). 

          Nu departe de TĂRTĂRIA, în zona Crișurilor, au fost scoase la luminã și urmele primelor locuințe de suprafață datând din mileniul V î.d.H., deci cu o vechime de 7.000 de ani! Aceste tipuri de locuințe, care se vor răspândi apoi în toată lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei zeițe, pereții având la început rolul de a proteja spațiul sacru în mijlocul căruia se întreținea focul aprins în vatră. 

      Mileniul IV î.d.H. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialiștii, referindu-se la prăbușirea punții continentale ce lega Europa de Asia Micã, aceasta prãbușindu-se sub apele Mediteranei, fãcând loc unei mări noi, Marea Tracicã (Egee), generând și o mulțime de insule mai mari sau mai mici. 

     Datoritã existenței acestei punți terestre de legãturã, atât istoricii greci, cât și alții moderni au admis posibilitatea deplăsării populației Trace din zona pontico-dunăreanã, spre sudul Peninsulei Balcanice și de acolo, în Asia Micã, în unele regiuni din jurul Mediteranei Răsăritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. 

Citeam, nu de mult, în „National Geographic, despre oamenii din Balcani care, cu mii de ani ÎNAINTE ca Moise sã fi pășit pe Pământul așa zis Sfânt, din Peninsula Sinai, oamenii din Balcani începeau mineritul cuprului, producând topoare etc. 

    Dupã cum se știe, soarta acestor populații a fost diferitã: unele s-au „rãtãcit printre alte seminții și s-au „pierdut cu totul în marea groapã a istoriei care se cheamã „uitarea - hitiții, de exemplu. 

Alții au dispărut la mari distanțe, cum este cazul troienilor, supraviețuitori despre care o legendã spune cã ENEAS TRACUL i-a călăuzit dupã „Apocalipsul cetății Troia până pe valea îngustã a Tibrului, unde aveau să preia în stăpânire cele șapte coline „eterne, dându-le apoi nume TRACICE, „latine. 

     Tot o legendã spune cã, între timp, prin spațiul carpatic a apărut un cioban extrem de înțelept, ZAMOLXIS , care urma a prelua de la zeița HESTIA-VESTA-VESTIA  așa-numitele 

„LEGI FRUMOASE --CODUL BELEAGINILOR- LEGILE BELAGINES...