-- MISTERIOASELE TRIPTICE CERATE DE LA ROȘIA MONTANĂ ȘI LIMBA LATINĂ PRISCĂ --
(S-ar părea că limba latină se vorbea pe teritoriul Romaniei acum 3500 de ani...)
Atât de putin mediatizate, Tăblițele cerate găsite întâmplător în galeriile de mine de la Roșia Montană reprezintă o pagină de istorie care nu se potrivește deloc cu teoriile ilogice ale celor care susțin ca romanii au venit în Dacia aducând germenii culturii latine din care a luat ființă poporul român și că Geto-Dacii nu exploatau aurul în galerii și nu știau sa-l prelucreze.
Concluzia „fireasca” a acestei teorii false ar fi cea vehiculată de amar de vreme prin cărțile de istorie, anume că niciun tezaur găsit pe aceste meleaguri, nici faimoasele brățări de aur, nu pot fi dacice!
Istoria tripticelelor (cărți cu trei foi de lemn cerat legate între ele) de la Roșia Montană a fost povestită în detalii în cartea ”Romanica”, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.
S-au gasit 50 de piese, dintre care jumătate au fost distruse integral sau parțial, din nepricepere, ignoranță sau rea-credință, păstrându-se întregi sau părți doar un număr de 25.
Cele mai multe au fost scoase din țară si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.
Prin conținutul și destinația lor, tripticele reprezintă contracte între ”proprietari” de mine romani si ”arendasi”, băieși priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o listă de bucate pentru un ospăț al unui colegiu de meseriași, contracte de vânzare – cumpărare de supuși și asocieri în vederea exploatării unor ”găuri de mină”.
Cele mai multe au fost scoase din țară si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.
Prin conținutul și destinația lor, tripticele reprezintă contracte între ”proprietari” de mine romani si ”arendasi”, băieși priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o listă de bucate pentru un ospăț al unui colegiu de meseriași, contracte de vânzare – cumpărare de supuși și asocieri în vederea exploatării unor ”găuri de mină”.
Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru că în tăblițe, formularea este deosebit de interesantă!
Dăm un exemplu: ”Ulpius Valerius, neștiutor de carte, închiriază o groapă de aur, despre care zice că e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea neștiutor de carte”.
Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde doar, că aurofodina era a sa!
În 1875, tăblițe asemănătoare mai fuseseră descoperite doar în Pompei, într-un cufăr din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitanțe.
Împreună cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovadă, descoperită până acum, a vechimii și răspândirii scrierii cursive in latina priscă (limba bătrână, limba latină vulgata, limba geto-dacă)!
Dăm un exemplu: ”Ulpius Valerius, neștiutor de carte, închiriază o groapă de aur, despre care zice că e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea neștiutor de carte”.
Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde doar, că aurofodina era a sa!
În 1875, tăblițe asemănătoare mai fuseseră descoperite doar în Pompei, într-un cufăr din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitanțe.
Împreună cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovadă, descoperită până acum, a vechimii și răspândirii scrierii cursive in latina priscă (limba bătrână, limba latină vulgata, limba geto-dacă)!
---Limba latină priscă, pe buzele tuturor --
În anul 1873, cele 25 de tăblițe au fost publicate integral cu comentarii si ilustrație grafică de catre eruditul german Teodor Mommsen.
Ceea ce susțin toți cei care le-au studiat este faptul că tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanță, ele constituind o dovadă a răspândirii limbii latine vulgata(vulgare) în secolul II d. Chr., despre scrierea cursivă în aceasta limbă, care până la descoperirea tăblițelor de la Roșia Montană era necunoscută în lume.
Tablițele cerate demonstrează că minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al Tracilor, ca și ”autohtonii”, adica Geto-Dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii în limba latina priscă sau ”vulgara”.
În tăblițe se stipulează clar că, deși aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se întelegeau verbal foarte bine asupra obiectului contractului, deci vorbeau aceeași limbă!
Ceea ce susțin toți cei care le-au studiat este faptul că tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanță, ele constituind o dovadă a răspândirii limbii latine vulgata(vulgare) în secolul II d. Chr., despre scrierea cursivă în aceasta limbă, care până la descoperirea tăblițelor de la Roșia Montană era necunoscută în lume.
Tablițele cerate demonstrează că minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al Tracilor, ca și ”autohtonii”, adica Geto-Dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii în limba latina priscă sau ”vulgara”.
În tăblițe se stipulează clar că, deși aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se întelegeau verbal foarte bine asupra obiectului contractului, deci vorbeau aceeași limbă!
Și asta în anul 131 (dupa cum este datat în scris cel mai vechi triptic), ceea ce naște, automat, o întrebare legitimă: când anume învățase TOT NEAMUL TRAC, în masă, limba latină priscă?
Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea există posibilitatea să mai fie altele ascunse în galeriile minelor geto-dacice.
Asta ar însemna sa nu se dea nicio degrevare arheologică pentru nicio exploatare invazivă, dar asa ceva nu se întamplă decât în țările cu guvernanți educați, care stiu ce înseamnă cultura.
Tripticele au fost descoperite în mai multe mine.
Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea există posibilitatea să mai fie altele ascunse în galeriile minelor geto-dacice.
Asta ar însemna sa nu se dea nicio degrevare arheologică pentru nicio exploatare invazivă, dar asa ceva nu se întamplă decât în țările cu guvernanți educați, care stiu ce înseamnă cultura.
Tripticele au fost descoperite în mai multe mine.
La Larnic, pe lângă tăblițe, s-a găsit si un STIL, pe care oamenii din zona îl numesc ”condeiu” și pe care astăzi îl folosesc mai mult ca instrument pentru a încondeia ouăle de Paști.
În minele din Letea, lângă triptice, a fost găsit si corpul unui bărbat cu barba lungă, cu vârsta apreciată la 40 de ani.
Într-o mină dacică din Carnicul Mare, au fost descoperite într-o odaie subterană, care era mobilata cu o masă si mai multe scaune, având și o vatră.
Lângă Roșia Abrudului, în mina Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, au fost găsite cele mai multe triptice, împreuna cu obiecte casnice.
Unul din tripticele descoperit în minele Letea, în 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud și familia acestuia l-a vândut în anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes.
La acest anticar au ajuns și unele tăblite in limba greacă, pe care a încercat sa le... falsifice.
G. Popa-Lisseanu scria în ”Romanica”, despre încercarea grosolană de falsificare a tablitelor, următoarele:
La acest anticar au ajuns și unele tăblite in limba greacă, pe care a încercat sa le... falsifice.
G. Popa-Lisseanu scria în ”Romanica”, despre încercarea grosolană de falsificare a tablitelor, următoarele:
“Pe alocuri, ceara fusese topită atât cât să se șteargă literele inițiale și, pe lângă unele vorbe barbare fără de niciun înțeles, scrise cu litere pseudo-scitice și cursive neo-grecesti, rău formate, au apărut numele mai multor eroi din migrațiunea... huno-ungarica”, în încercarea de a croi o istorie halucinantă a unor așa-ziși sclavi maghiari aduși de romani pentru a munci in mine!”
Unii se vor băgați în istoria noastră multimilenară cu forța, pe când autoritățile noastre(alogene, clar!)....neglijează cu bună știință, dar mai ales cu rea-voință, dovezi uluitoare ale viețuirii Neamului nostru pe acest pământ!
Unii se vor băgați în istoria noastră multimilenară cu forța, pe când autoritățile noastre(alogene, clar!)....neglijează cu bună știință, dar mai ales cu rea-voință, dovezi uluitoare ale viețuirii Neamului nostru pe acest pământ!
Textul fiecarui document se scria de două ori. Scopul dublei transcrieri era să se poată ști cuprinsul textului intern, fără a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contractului era, după cum stipula cel ce le scria, să se fixeze și în scris obligațiunea verbală.
Fiecare triptic este scris de aceeași mână de la cap la coadă, inclusiv semnăturile celor șapte martori obligatorii, deoarece, este specificat în contracte, nici cei care susțineau că sunt proprietari, nici băieșii arendași, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu știau să scrie literele).
Fiecare triptic este scris de aceeași mână de la cap la coadă, inclusiv semnăturile celor șapte martori obligatorii, deoarece, este specificat în contracte, nici cei care susțineau că sunt proprietari, nici băieșii arendași, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu știau să scrie literele).
O ”ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate în contracte o constituie folosirea ”oltenismelor”, pe care lingviștii le consideră tipic românești străvechi.
De exemplu, un martor la un contract de vânzare al unei femei, se subscrie cu formula ”segnai”, în loc de ”signavi”, adica perfectul simplu românesc sau ”oltenismul” semnai.
În alte părți, găsim iarăși o forma ”autohtonă”, ”sieși”, scrisa ”sies” sau ”sues”.
Si aici trebuie să amintim de toporul găsit pe Valea Mozacului, care poartă inscripția în limba latină priscă
”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”!
Datarea acestui topor este uimitoare pentru adepții teoriei cum că romanii i-ar fi „latinizat” pe daci:
1500-1375 î.Chr.
Și atunci, cine pe cine a ”latinizat”?
De exemplu, un martor la un contract de vânzare al unei femei, se subscrie cu formula ”segnai”, în loc de ”signavi”, adica perfectul simplu românesc sau ”oltenismul” semnai.
În alte părți, găsim iarăși o forma ”autohtonă”, ”sieși”, scrisa ”sies” sau ”sues”.
Si aici trebuie să amintim de toporul găsit pe Valea Mozacului, care poartă inscripția în limba latină priscă
”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”!
Datarea acestui topor este uimitoare pentru adepții teoriei cum că romanii i-ar fi „latinizat” pe daci:
1500-1375 î.Chr.
Și atunci, cine pe cine a ”latinizat”?
--Latina priscă, din timpul zeului Saue--
Printre monumentele epigrafice de la Roșia Montană se află si o STELA ÎnchinatĂ zeului IANUS, cel cu două capete, considerat patriarhul latinilor.
Acesta este încadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor.
Acest zeu misterios cu două capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tărtăria, sub numele de SU, sau SAUE, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era SOARELE.
El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de IANUS.
Acum se știe că Geto-Dacii erau PANTEIȘTI, ADORATORI AI SOARELUI, ei știind că TOTUL este întrepătruns, strâns legat de Legea Cauzei și a Efectului.De aceea ei erau educați pentru a venera NATURA și ÂNTREG UNIVERSUL, știind că și oamenii sunt parte din ÎNTREG.
Acesta este încadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor.
Acest zeu misterios cu două capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tărtăria, sub numele de SU, sau SAUE, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era SOARELE.
El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de IANUS.
Acum se știe că Geto-Dacii erau PANTEIȘTI, ADORATORI AI SOARELUI, ei știind că TOTUL este întrepătruns, strâns legat de Legea Cauzei și a Efectului.De aceea ei erau educați pentru a venera NATURA și ÂNTREG UNIVERSUL, știind că și oamenii sunt parte din ÎNTREG.
Isidor, În lucrarea sa ”Origini”, ne spune ca ”limba priscă, adica limba bătrână, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui IANUS, care i-a civilizat”.
Iar limba latina cultă, folosită de pătura conducătoare, îl supăra tare pe Catilina : “Isprăviți cu atâtea grecisme în limbă, că nu ne mai putem întelege cu poporul!”.
Iar limba latina cultă, folosită de pătura conducătoare, îl supăra tare pe Catilina : “Isprăviți cu atâtea grecisme în limbă, că nu ne mai putem întelege cu poporul!”.
începÂnd cu 1999, la RoȘia Montana a cercetat o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH) si de la Universitatea ”Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare.
Rezultatele cercetărilor laborioase au fost publicate in volumele ”Alburnus Maior”.
Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Roșia Montana”.
Este vorba de simboluri străvechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri.
Dar concluzia care îi dă peste cap pe „academicienii” români este urmatoarea:
”In opinia noastră, este foarte posibil ca Roșia Montana să fi cunoscut o activitate minieră chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranță exploatate inițial la suprafață, apoi în subteran.
Nimic nu ne impiedică sa constatăm că exploatarea miniera a fost inițiată și întreținută de daci.
Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Roșia Montana”.
Este vorba de simboluri străvechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri.
Dar concluzia care îi dă peste cap pe „academicienii” români este urmatoarea:
”In opinia noastră, este foarte posibil ca Roșia Montana să fi cunoscut o activitate minieră chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranță exploatate inițial la suprafață, apoi în subteran.
Nimic nu ne impiedică sa constatăm că exploatarea miniera a fost inițiată și întreținută de daci.
De fapt, după diferitele faze de săpare observate în plan și topografia lucrărilor acestei rețele, nu este posibil să se distingă importante schimbări în tehnica minieră.
Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare că rezida în introducerea opaițului, pentru care sunt sapate nișe în pereți. Înainte, dacii se foloseau de torțe de lemn pentru iluminat.
Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare că rezida în introducerea opaițului, pentru care sunt sapate nișe în pereți. Înainte, dacii se foloseau de torțe de lemn pentru iluminat.
Indigenii, localnicii geto-daci, acești ultimi păstrători ai unui meșteșug ancestral, vor continua să-și deschidă șantierele lor și după cucerirea de către romani, în aceeași manieră de abataj atât de caracteristică, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacică”.
Si atunci, cum să nu ne înfurie acordarea degrevării arheologice și reclama în care se spune că
„Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor.... romane”?!
Si atunci, cum să nu ne înfurie acordarea degrevării arheologice și reclama în care se spune că
„Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor.... romane”?!
(Sursa : national.ro)
Comentarii
Trimiteți un comentariu