-- SĂ NE AMINTIM CINE AM FOST CU ADEVĂRAT -- misterul statuilor de geto-daci aflate-n toată Europa --

-- STATUI GETO-DACICE --

             Aproape de Colosseum, pe drumul pe care împărații romani își desfășurau procesiunile triumfale, se află cel mai mare Arc de Triumf din Roma, rămas în picioare din antichitate. 

   Este Arcul lui Constantin, ridicat de Senat în cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, împotriva lui Maxentiu. 
   Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei creștine. 

      Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc înfățișează scene de lupta dintre daci si romani. Trecuseră deja două secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dăinuiau în memoria romanilor.      

    Se consideră că aceste basoreliefuri făceau parte, inițial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. 
Capul lui Traian din aceste scene a fost înlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi înlocuiți. 

          Dar, fapt și mai tulburător, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte și patru pe cealaltă parte, se află opt statui colosale de Geto-Daci. 
   Aceste statui impresionante străjuiesc arcul la o înălțime de aproape 25 de metri. 

     Stârneşte şi astăzi mirare prezența acestor opt nobili daci pe Arcul de Triumf de la Roma al lui Constantin cel Mare, uitându-se însă că, împăratul era el însuşi geto-dac, născut în cetatea Naissus, din Moesia Inferior, astăzi oraşul Niş din Serbia.

    Patru dintre statui reprezintă nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rând, fără căciuli. 
Cu toții au o atitudine demnă, au capetele ușor aplecate și mâinile împreunate. 
Au bărbi falnice, pletele le flutură liber sau se scurg de sub căciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umăr si le ajung până la călcâie. Pantalonii sunt strânși la glezne, în picioare au opinci.

      Constantin a avut pentru cetatea lui natală o grijă deosebită, fondând aici suburbia Mediana şi un palat strălucitor. 
Toată viaţa, Constantin a fost interesat de Geto-Dacia-Ţara Zeilor. 
    La 26 iunie 316, aflându-se la Roma, împăratul Constantin cel Mare inaugura Arcul de Triumf, care de atunci îi poartă numele.

   O construcţie armonioasă, bine echilibrată, măsurând aproximativ 26 m înălţime, lăţimea fiind de 8 m. Monumentul se remarcă în mod deosebit prin bogăţia reliefurilor reprezentate, ca şi prin valoarea lui artistică.

A fost început în anul 312 pentru a slăvi titlul de „eliberator al Romei”, acordat lui Constantin după victoria dobândită la podul Milvius împotriva lui Maxentiu, unul dintre pretendenţii la tronul Romei. 

  Pe acest arc triumfal domină cele opt statui de daci, impresionante ca dimensiuni, peste 3 m înălţime, aşezate deasupra coloanelor care decorează cele două feţe ale arcului.

  Dacii poartă tunici strânse la mijloc cu o cingătoare, pantaloni lungi, răsfrânţi şi strânşi la gleznă şi o mantie fără mâneci, prinsă pe umărul drept cu un ac sau fibulă. 
        
      Aceşti opt daci uriaşi erau consideraţi de daci semizei ocrotitori. 

       Patru dintre ei erau semizeii care punctau momentele unei zile întregi, împărţite în segmente de câte şase ore. 

  Ei fuseseră cei mai mari profeţi ai dacilor. Se numeau DIONYS, OIAGRU, ORFEU și MORFEU și 

  au rămas în mitofolclorul românesc cu numele de ZORILĂ, NĂMEZILĂ, MURGILĂ și MIEZILĂ .
 Ceilalţi patru fuseseră fraţii de cruci ai Gemenilor Divini.

     De la aceştia  patru provine, desigur, numele satului Patru Fraţi, din judeţul Ialomiţa, precum şi al unei cruci mari de piatră de pe teritoriul satului Broşteni, acelaşi judeţ. 

      Că aceste opt divinităţi protectoare făceau parte din panteonul sacru al strămoşilor noştri o demonstreaza localitatea OPT-ATIANA, din Dacia, al cărei nume se traduce prin „Opt Apărători” (cf. rom. opt; ”a se aţine”), şi actualul sat Optaşi, din judeţul Olt.

     Fiind divinităţile sale protectoare, geto-dacul Constantin i-a plasat pe Arcul său de Triumf. 

      Însuşi Traian, care, cum am mai spus, i se închina zeului Danubius, a considerat că e bine ca pe trofeul bifacial de pe partea superioară a monumentului de la Adamclisi (mult anterior lui Traian) să fie sculptat celebrul Cavaler Trac, spre a-i obţine bunăvoinţa. 

       Astfel se explică, parţial, prezenţa masivă a statuilor de daci de la Roma, mare parte reprezentând divinităţi.

       Considerăm că cele „opt statui de comandanți daci, impresionante ca dimensiuni (peste 3 m înălțime), așezate deasupra coloanelor ce decoreaza cele două fațade ale Arcului, reprezintă glorificarea capeteniilor armatelor dace biruitoare, ce apar în metope, cu care imparatul Constantin cel Mare a învins pe Maxentius.

       Arcul de Triumf din Roma, ridicat de împaratul Constantin cel Mare, atestă faptul ca opt comandanți ai armatelor sale erau geto-daci, ca și majoritatea ostașilor săi. 

Mai demonstrează și faptul că imperiul lui Constantin cel Mare continua, de fapt si de drept, Imperiul Dacic restaurat de cei doi frați geto-daci Galerius.

Muzeele Romei sunt pline de statui neștiute de daci. Înfatisarea lor reprezintă, însă, un mister. 

Învinșii au, de fapt, figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane. 

   Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atenție din partea artiștilor plastici, iar Columna lui Traian, operă genială, care a revoluționat arta romană, este un argument in plus in acest sens.

    Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost făcute la comanda împăratului învingător, special pentru a-i împodobi forul. Toate sunt însoțite de eticheta „prizonier dac”. 

       Sunt daci cu priviri semețe, dar cu o atitudine liniștită, fie tineri, fie mai bătrâni, fie nobili, fie daci de rând.

     În galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se află un astfel de bust de nobil dac, ce depășește trei metri, cu tot cu soclu, dăltuit în marmură frigiană violacee cu vinișoare.

     Peste o sută de astfel de reprezentări de daci, iar numărul lor este cu siguranță mai mare.
Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar până la trei metri, capetele și busturile sunt colosale.

        

          Așa un bust colosal, săpat tot în marmură frigiană, de fapt,  CEL MAI MARE  bust din întreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numără peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezintă un geto-dac!  
      Cu palma dreaptă așezată peste încheietura mâinii stângi, cu mantia despicată la coate, fruntea ușor încruntată și gura întredeschisă, privește înainte, drept și liniștit: după aproape doua mii de ani, el încă privește spre ...DACIA!

       Foarte probabil, multe dintre aceste statui au fost facute la comanda împăratului învingător, special pentru a-i împodobi forul.
       Unele sunt însoțite de eticheta „prizonier dac”. Dar sunt daci cu priviri semețe și cu o atitudine liniștită, fie tineri, fie mai bătrâni, fie nobili, fie daci de rând. 

   

         Turiștii de toate neamurile se opresc impresionați și se fotografiază lângă sculptura cu numărul de inventar 1697, fără să știe al cui chip și suflet este închis în marmura prețioasă.

       Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile șterse de trecerea timpului, se află in același muzeu, în sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibilă publicului. 

 Pe partea dreaptă a sălii, la numărul 9, se află un COMATUSc, dac de rând în floarea vârstei, cu plete bogate, ușor ondulate și barba scurtă.
Prin comparație cu el, capetele de romani din stânga și din dreapta sa sunt de două ori mai mici. 

           Turul sălii continuă pe partea stângă unde, aproape de ieșire și oarecum față în față cu cel dintâi cap de dac, se află si celelalte două.
         Un tanar comatus poarta numărul de ordine 115 și inscripția „Captivus Dacus” (Dac prizonier).
Are barba foarte scurt, părul tăiat pe frunte, buzele întredeschise și aceeasi atitudine mândră, dar calmă. 

      În sfârșit, la numărul 124, se află un TARABOSTES (nobil) GETO-DAC, cu binecunoscuta căciulă dacică, numită PILEUS DACICUS, sau, mai târziu ca ”boneta frigiană”.
    Acest tarabostes este mai în vârstă decât ceilalți doi, barba stufoasă îi este elegant aranjată, are părul tuns scurt la spate și fruntea usor încruntată.
Privirea ii este dreaptă, pomeții ușor proeminenți, întreaga înfățișare denotă inteligență și hotărâre. Despre acest chip s-a spus, de multă vreme, ca ar fi al însuși marelui rege DECEBAL:

     Un bust enorm, probabil, cândva, statuie intreagă, se află și  la Muzeul Borghese: un tânăr geto-dac, cu ambele mâini lipsă si cu fața zdrobită. 

         Alte statui, capete și busturi de daci se găseau odinioară în toată Roma, în muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar în atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se oprește aici. 

        Din păcate, colecțiile au fost mutate de colo-colo, au fost vândute, descompuse, reîntregite, iar urma geto-dacilor a fost pierdută adesea.
   
      Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori.
La Florența se află câteva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se pot găsi la Napoli. 

       In afara Italiei, îi găsim pe Geto-Daci în multe muzee și colecții private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, în Israel etc. 

      Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, în Forul lui Traian și a fost expus, de curând, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a României din București.


      Geto-Dacilor din muzee le mai zâmbește câte un turist grabit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai amintește poate, vag, de scânteierile săbiei curbate, SICA sau FALXUL, în ultima lor luptă de apărare a Sarmisegetuzei. 

   Dacii din parcuri privesc de secole trecătorii, mereu alții, tot mai grabiți, iar câte o pasăre se mai odihnește pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umarul stâng cu o FIBULĂ DACICĂ DOMNEASCĂ.

        Iar in depozitele prăfuite, din când în când, un paianjen își țese panza în câte o palmă de geto-dac…

Cine să le poarte de grijă? 

Cine să le redea identitatea? 

Cine să le descifreze misterul și să-i readucă, simbolic măcar, acasă ȘI PUȘI LA LOC DE MARE CINSTE, AȘA CUM LISE CUVINE DE DREPT!?

Poate, cine știe, am putea chiar noi, dacă le-am spune tuturor povestea--de fapt, ADEVĂRUL ISTORIC,  mai des...


STATUIE DACICA -MUZEUL LOUVRE-PARIS: