--- Misterele enigmaticilor AGATÂRȘI (AGATHYRȘI, THYRSAGETAE ) DIONISIACI și ale HIPERBOREENILOR ALBIOI (BLAJINI) ZALMOXIENI-- strămoşii dacilor

-- AGATÂRȘII(AGATHYRSII) și 

HIPERBOREENII ALBIOI(BLAJINII) --

(preluare: https://deceneuinteleptul.wordpress.com/)

Avem puține informații despre agathyrsi, cât și despre hiperboreeni, datorită conjuncturilor nefaste, ce au apărut de-a lungul timpului. 

Mă voi strădui, totuși, în această lucrare, să fac puțină lumină cu ajutorul referințelor d-lor lor N. Densușianu, V. Pârvan și C.tin Daniel, precum și spicuiri din lucrările celor mai renumiți cronicari și istorici antici: Herodot, Platon,Thales din Milet, Diodor din Sicilia, Iordanes, Pitagora și mulți alții, care, deși lurările lor de multe ori se resping, datorită inegalității datelor cronologice, și totodată ale întâmplărilor petrecute în diferite perioade de timp, putem trage totuși o concluzie adecvată, urmărind firul din mijloc al tuturor evenimentelor istorice, pentru a descoperi purul adevăr, despre colonizatorii Eurasiei și al Africii, de către geto-daci, cu neamurile lor numeroase.

În spațiul intra și extracarpatic, au existat încă din cele mai vechi timpuri, două curente religioase, sau două misterii divinatorii: curentul dionoisiac, și curentul zamolxian, ce au existat în același timp, pe teritoriul intra și extracarpatic.

Curentul dionisiac, era răspândit în Transilvania și Moldova de astăzi, avându-i adepți pe <agathyrsos>, cei care aveau toiagul împodobit cu iederă și viță de vie.

    Societatea agathyrsilor, era, un <tot la comun>, ogoarele, le aveau neîmpărțite, averea era un bun al tuturor, inclusiv femeile, care de cele mai multe ori, doar ele își alegeau bărbații.

   Atât femeile, cât și bărbații agathyrsi, se îmbrăcau în haine luxoase, se tatuau în albastru și roșu și erau împodobiți cu aur și argint și pietre scumpe. 

Erau veșnic puși pe petreceri și ospețe bacanale, atunci când marginile regatului agatyrs, nu era călcat de hoarde cotropitoare.

           Pe niște vase descoperite în Moldova și datate cu C(6).14, ce atestă cca. 2600 de ani vechime, erau desenate femei ce aveau tatuate pe mâini, frunze de iederă și viță de vie, ceea ce ne duce cu gândul la Bacanale, preotesele dionisiace. 

Tinerii agaryrsi, începând de la 18 ani, erau educați totalmente de către stat, și primeau o solidă cultură militară și culturală. Totodată, agatyrsii, dețineau o forță militară de temut, în fața cărora chiar și puternicii sciți au bătut în retragere. 

Spargapeithes, regele agathyrsilor (Herodot. IV. 78), a nimicit armata sciților, tăindu-le pofta acelor sălbatici, ce se hrăneau din tigve omenești, și se dădeau la ospețe canibalice (Platon..), sacrificând pe cei prinși în diverse bătălii. 

Numai după dispariția statului agatyrs, putem observa o năvălire a triburilor scitice, în Sciția Minor (Dobrogea actuală și Dunărea de Jos).

     Agatârșii, -fon. ro.- (agatyrsos), după etnonimul lor, cuvântul are două terminații grecești sau mai bine zis etnonimul agathyrsos este format din două cuvinte grecești și anume: aga= purtător; thyrsos= toiag, adică purtărorii de toiege, care au fost prin misteriile lor, adoratorii cultului lui Dionisos, ZEU GET, ”împrumutat” de greci și de romani, precum și a Dianei, zeiță getică, împrumutată și ea de greci și romani. 

Valerius Flaccus, un cronicar antic roman de origine getică, îi numește pe agatyrsi <thyrsagetae>, adică geții cu thyrs (toiag).

     Comunitatea femeilor la agatârşi presupune că fiecare bărbat putea să-şi aleagă iubita sa, cu condiţia ca aceasta să-l accepte. Şi de aceea bărbaţii se împodobeau cât mai frumos, se tatuau şi îşi pictau corpurile, purtând podoabe şi giuvaeruri de aur. Textul lui Herodot indică faptul că doar bărbaţii se purtau atât de luxos, desigur spre a cuceri pe aleasa inimii lor. Astfel bărbaţii erau mult mai frumos îmbrăcaţi şi împodobiţi decât femeile, şi această deosebire se regăseşte întocmai la unii locuitori din Pacific unde bărbaţii se decorează (prin tatuaje, zugrăveli) şi se împodobesc cu coliere, brăţări etc. mai mult decât femeile. Dar şi actualmente în portul popular din Maramureş şi din nordul Transilvaniei se poate constata că bărbaţii sunt foarte frumos împodobiţi, în contrast cu ce se observă în Oltenia, în Muntenia sau în Moldova de sud unde femeile au costume mult mai frumoase şi sunt mai fastuos împodobite decât bărbaţii.

După Platon, statul agathyrsilor, ce se regăsea în ținuturile Transilvaniei și al Moldovei de astăzi, ar fi existat, după cum atestă izvoarele istorice, de la începutul sec al VI-lea, î.e.n. și ar fi dăinuit până la sfârșitul sec. al IV-lea, î.e.n. iar asemănarea dintre agarții subpământeni, la care numeroși misteriiologi fac referire, poate să fie o pură speculație, sau, de ce nu, un adevăr ce cu siguranță îl vom descoperi în curând.

         În partea cealaltă, începând din mijlocul arcului intracarpatic, până la Dunărea de Jos, era răspândit curentul zalmoxian, al geților hiperboreeni- albioii sau blajinii zalmoxieni. Aceștia, trăiau în cumpătare, și se îngrijeau de spirit și de nemurirea sufletului, având o viață ascetică și în deplină pace cu ei înșiși, precum și cu vecinii frați din neamul get – agathyrsii.

    Acești GEȚI HIPERBOREENI, ALBIOI sau BLAJINII ZALMOXIENI,  au fost -se spune în izvoarele antice -semi divini, buni la inimă, cuminți și binefăcători, ce au luat parte chiar la facerea lumii.

        Căsătoriile la blajini, se realizau conform legilor, iar femeile și bărbații se întâlneau o dată pe an, pentru a procrea. Când se năștea un băiat, acesta era dat după ce era înțărcat, bărbaților, iar dacă pruncul era o fetiță, aceasta rămânea cu mama ei. 

Aceștia se pare că au dăinuit mai mult ca agatyrsii, cu cca. 800 de ani, până ce credința lor, cea zalmoxiană, a dispărut ca artă divinatorie, din viața publică a locuitorilor din spațiul intracarpatic și al Dunării de Jos.

        Aici a greșit părintele istoriei, Herodot, când îi amestecă pe agathyrsi cu zalmoxieni,  neamuri getice și vorbitori de aceiași limbă, dar care aveau societăți totalmente diferite, din punct de vedere laic sau religios, spunând că „Geții sunt un popor sărac și  trăiesc doar cu miere de albine și lapte, fără să se atingă de carne, nu au podoabe (bijuterii), nici pentru ei și nici pentru femeile lor…”, ceea ce este doar parțial adevărat, și ar fi trebuit să se refere strict la zalmoxieni, care nu lucrau pâmântul și nu vânau, nu lucrau în mine, chiar și mâncarea o primeau de la soțiile lor, ce le lăsau bucatele în locuri stabilite, unde blajinii albioi zamolxieni, le luau după căderea serii. 

Agathyrsi, în schimb, se ospătau din belșug cu carne și alte produse, făcând ospețe și orgii, ori de câte ori doreau .

  Să revenim, însă, la zalmoxieni; mai târziu, însuși Deceneu, ar fi adus un aport important în misteriile zalmoxiene, după cum spunea Platon și chiar Pitagora, GET și el, dar trăitor pe tărâmurile Eladei și contemporan cu Zamolxe.

     DECENEU, Mare Preot și Mare Inițiat, a umblat prin Egipt unde l-a întâlnit pe Marele Inițiat Zoroastru,  la fel ca și Marele Zeu Zamolxe, predecesorul său.

            Acest Mare Preot, Deceneu, le-ar fi spus fraților săi geți, trăitori în partea de centru înspre Dunărea de jos, așa cum am specificat mai sus, să-și ardă vițele de vie, căci spunea el: „… este un mijloc de nebunie și întunecare a minții”, iar geții, așa au și făcut. 

       Totodată, Deceneu, i-a învățat pe zamolxieni, deslușirea simplă a matematicii și a fizicii, tainele universului, precum și ale vieții și morții. Ne vom opri puțin aici, pentru a arăta, ce însemna în viziunea zamolxienilor <Taina Vieții și a Morții>.

     Blajinii/Albioii zamolxieni, considerau că viața este integrată și legată de moarte, că, aceasta nu este decât un prag ce se trece spre viața eternă. 

Acest fapt le-a fost descoperit lor, de însuși Zamolxe Getul, întors din Egipt, după ce a primit Steaua Veșniciei și trecut în rândul zeilor, de Păzitorul Vieții și al Morții ce își avea sălașul în piramida cea mare, construită de Keops, faraonul de origine getă( egiptenii erau negroizi, dar Keops  era roșcat cu ochi albastri).

   Zamolxe Getul, a înființat prima școală zamolxiană, avându-l ca ajutor pe discipolul său, Likanos- cel ce grăia cu lupii. 

    Punând deci bazele Scolii Zamolxiene, în regatul ce cuprindea interiorul arcului carpatic și până la Dunăre, stăpânit de Oroles, Zamolxe, s-a retras în interiorul Muntelui sfânt Ko-Ga-Ion, mai precis în peștera ce astăzi poartă numele de <Polovraci>, lăsându-l pe Likanos să se ocupe de Școala Zamolxiană. 

A stat în peșteră 3 ani, într-un întuneric absolut, meditând profund, în deplină claustrare și deprivare senzorială, ieșind o dată la 9 zile, fără ca să recurgă la substanțre halucinogene, amestecate cu vin, așa cum făceau agathyrsii, atunci când doreau să-i vadă pe zeii lor, Dionisos și Diana.

           Prin acest mod de deprivare senzorială și claustrare absolută, Zamolxe, le-a arătat calea spre nemurire geților zamolxieni. Toți zamolxienii erau adoratori ai Soarelui și practicau o meditație numită ”statul cu ochiii în soare” fapt ce a dus la o mutațiă genetică și apariția  ochilor albaștri, care  se știe, că a avut loc prima dată doar în spațiul carpato-danubiano-pontic.

        Deschiderea glandei pineale și al celui de al treilea ochi, devenind clarauditivi și clarvăzători, deținând toate puterile ce azi le numim paranormale, putând să se transforme în animale (să ne aducem aminte de Legiunea Lupilor..), sau metamorfii (ființe ce se pot transforma, și pot lua orice fel de înfățișare),  chiar reușind să iasă din corp și să călătorească printre stele sau în alte orizonturi paralele (dedublare), le-a adus geților hiperboreeni albioi/blajinilor zamolxieni, statutul de nemuritori.

           Aici, se termină scurta istorie despre Marii Străbuni, înaintașii noștri, fie că a fost vorba de agathyrsi, sau albioi/blajini, atât de diferiți prin felul de a fii, dar frați de neam, din stirpe unică străbună.

       Vinovați de disparițiile cultelor religioase, al acestor fabuloase credințe divinatorii, se fac irviții iudei, cei care au preluat din aceste credințe și au creat așa-zisul <creștinism>, ce nu este altceva, decât vechile forme, legi, orânduiri sociale și misterii divinatorii, al celor mai mari curente religioase din protoistoria Marilor Străbuni, geto-dacii agathyrsi, sau zamolxieni.

(adaptare după Aron Șandru)