Lupul in tradiția dacică
Dacii aveau ca totem Lupul, cel mai feroce animal din această zonă, singurul care nu poate fi îmblânzit sau dresat.
Războinicii neînfricați se identificau cu acesta, numindu-se ei înșiși lupi (daos- însemnând lup în dialect traco-frigian) sau cei care sunt asemenea lupilor.
Despre steagul dacilor, corpul de balaur cu cap de lup, N. Iorga spunea ca acesta este „esența religiei strămoșești”.
Apariția lui semăna groază printre dușmani.
Stegarul purta ridicat acest stindard care avea pe corp solzi mobili de metal.
În goana calului, aerul care pătrundea prin gura larg deschisă a lupului scotea sunete șuierătoare, însoțite de zgomotul solzilor care se loveau între ei.
Luptătorii purtau pe față măști de lup sau urs înspăimântându-i pe dușmani cu sunete îngrozitoare.
Legenda Marelui Lup Alb, protectorul Daciei
Legenda Lupului Alb, slujitor al lui Zamolxis, este surprinzător de asemănătoare cu cea a zeului ...Apollo la grecii antici. Acesta își avea templul pe insula Alba (Leuke), pe malul Marii Negre (actuala Insula a Șerpilor).
În fiecare toamnă, Apollo se retrăgea în misterioasa țara a hiperboreenilor(Pelasgi-Geto-Dacia), pentru a petrece iarna.
El era conducătorul acestora denumit și Lycantropul – Lupul Alb, divinitate respectată cu sfințenie de catre strămosii noștri drept protector și salvator în clipe de cumpănă.
Pentru a contracara credința în puterea magico-mistică a lupului și pentru a se insinua în locul Panteismului-credința ancestrală a dacilor, creștinismul l-a investit pe Sfantul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor (care sunt considerați câinii săi), împreună cu Apostolul Andrei, care a propovăduit crestinismul în „teritoriile lupilor” si a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.
Comentarii
Trimiteți un comentariu